Tatăl te iubește - de Pete BriscoeMostră
Ziua 9
Darul bun al îndurării
Nu mă judecați. Am câștigat mulți bani. —Samantha Bee
Suntem judecați în mod constant în această lume pe baza performanțelor, a înfățișării sau a posesiunilor. Deși niciodată nu se spune fățiș, valoarea noastră pământească este evaluată pe baza acestor criterii. Fără ele, nu valorăm nimic.
Dar Dumnezeu nu se poartă astfel cu noi. Pentru că El este dragoste, acceptarea noastră se bazează pe ceva total diferit:
Domnul S-a coborât într-un nor, a stat cu el acolo și a proclamat Numele de „Domnul“. Domnul a trecut prin fața lui și a strigat: „Domnul, Domnul Dumnezeu, este milostiv și binevoitor, încet la mânie și plin de îndurare și de credincioșie. El Își păstrează îndurarea față de mii de generații, iertând fărădelegea, nelegiuirea și păcatul.” (Exodul 34:5-7)
El este binevoitor.
Acesta este Dumnezeul căruia îi zicem „Tată”. Bunătatea Lui schimbă regulile tuturor lucrurilor. El este extrem generos cu noi deși nu avem niciun merit.
Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și mântuirea aceasta nu este de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8-9)
Prin urmare… ce mai putem zice? Cum să răspundem la o asemenea dragoste?
Doamne, îți mulțumesc ATÂT de mult pentru că standardul Tău este altul decât cel al lumii acesteia. Este o mare ușurare să știu că sunt eliberat de așteptările nerealizabile și mereu schimbătoare ale lumii. Ajută-mă să mă concentrez pe darul Tău, o mântuire pe care eu n-o pot câștiga, și să-i înțeleg valoarea mai presus de orice altceva! Amin.
Scriptura
Despre acest plan
Suntem de mici învățați că Dumnezeu este Tatăl nostru, iar noi copiii Lui. Dar să ne relaționăm la Dumnezeu ca Tată nu este întotdeauna ușor - mai ales dacă tații noștri pământești au avut dificultăți în a ne arăta dragostea după care tânjeam. În acest studiu de 16 zile, Pete Briscoe ne atrage atenția asupra Dumnezeului care ne satisface toate dorințele după iubire - punând accent pe felul în care Scriptura ne revelează că El este Tatăl nostru bun și perfect.
More