Cum să ai paceMostră
De ce ne pierdem pacea?
Există un singur mod prin care putem experimenta o pace continuă care transcende împrejurările - prin credință. Credința este temelia trăirii în pacea lui Dumnezeu - o încredințare puternică și activă în prezența Sa și în puterea Sa care te susține și te mângâie în orice împrejurări. Există, totuși, probleme care ne subminează credința și ne privează de pace. Iată câteva exemple:
1. Teama subită—Există oameni atât de obișnuiți să răspundă la fiecare coborâș sau urcuș al vieții cu teamă și doze mici de panică, încât le este imposibil să-și imagineze că ar exista și alte moduri de a răspunde. Sunt atât de tulburați de schimbările de tot felul încât nu realizează niciodată că pot avea parte de o stabilitate emoțională mai mare.
2. Inamicul—Putem fi atacați de dușmanul nostru, diavolul, care poate folosi diverse mijloace pentru a ne face să avem îndoieli și să ne pierdem credința în Dumnezeu. Dar trebuie să ne împotrivim. Scriptura ne îndeamnă să să-i rezistăm și atunci când o facem, el va pleca de la noi (Iacov 4:7).
3. Păcatul—Pacea și răzvrătirea nu pot coexista. Singurul refugiu este să-i mărturisim păcatele lui Dumnezeu, să ne predăm Lui și să-i cerem ajutor pentru a nu cădea în ispită și a-i rezista. Atunci, pacea lui Dumnezeu se va revărsa din nou.
4. Renunțarea la pace—În vremuri de criză, uneori abandonăm pacea de bună voie. Renunțăm la ea. O cedăm. Ne lepădăm de ea. Să nu uităm că nimeni nu ne poate lua pacea dacă noi nu o cedăm. Prin urmare, doar noi o putem lua înapoi.
5. Pierderea concentrării—Putem permite mulțimilor de scenarii negative pe care le auzim sau le citim zilnic să ne distragă atenția de la ceea ce este important. În loc să avem mintea concentrată pe Dumnezeu și să ne încredem în El pentru pacea și prezența Lui, permitem gândurilor noastre să fie deturnate și stimulate de știri negative și împrejurări pe care le vedem și le auzim.
Pentru că Dumnezeu este cu noi, nu trebuie să cedăm, să fim copleșiți sau să fim învinși în fața problemelor noastre. Le putem înfrunta, provoca, gestiona și în final, le putem depăși prin puterea crucii. Isus i-a învățat pe ucenici că toate încercările sunt pentru o vreme… și au un scop. Așadar, „să nu vi se tulbure inima” (Ioan 14:27). Să ținem de pacea care ne-o dă Dumnezeu, având siguranța că El veghează, călăuzește și se îngrijește de cei care cred și se încred în El.
Scriptura
Despre acest plan
Vrei mai multă pace în viața ta? Îți dorești ca liniștea să îți fie mai mult decât o dorință? Poți obține adevărata pace de la o singura sursă - Dumnezeu. Alătură-te Dr. Charles Stanley care îți arată calea spre o liniște sufletească care îți schimbă viața oferindu-ți uneltele necesare pentru a-ți rezolva regretele trecutului, pentru a face față problemelor prezentului și pentru a fi liniștit cu privire la viitor.
More