Maria a fost o mamăMostră

Există momente în care copiii noștri spun lucruri care ne rănesc cu adevărat inimile. Înțelegem imaturitatea copiilor noștri mici care se dezlănțuie cu „te urăsc” sau „aș vrea să nu fi fost mama mea”. Totuși, ne doare. Cu cât copiii noștri cresc mai mult, unele dintre lucrurile pe care le spun pot răni adânc. În acel moment, este dificil să separăm inima lor mai tânără, mai puțin matură, de cuvintele dureroase care ne rănesc, întărindu-ne nesiguranța tandră. Suntem răniți și jigniți și adesea ripostăm cu alte cuvinte dureroase, coborându-ne la nivelul de maturitate al copilului nostru.

Mă întreb dacă Maria a avut aceste sentimente rănite la sfârșitul textului din Matei 12? Isus a stat toată ziua cu mulțimea, slujind, vindecând și dăruindu-se mereu altora. Cineva se apropie de Isus pentru a-i spune că frații și mama sa sunt acolo pentru a-l vedea.

Familia lui a venit să îl vadă! Simt așteptarea Mariei, mândria care se naște în inima ei pentru primul ei născut, așteptarea unei îmbrățișări și a unei întâmpinări pline de bucurie. 

Este greu de înțeles, dar după ce și-a văzut familia apropiată, Isus arată spre discipolii săi și spune, „Aceștia sunt mama mea și frații mei.”

Nu știu ce părere ai tu, dar eu cred că dacă aș fi fost Maria și aș fi auzit această conversație, mi s-ar fi rupt inima. Poate că m-aș fi gândit: „Hei! Eu sunt mama ta! Te-am adus pe lume într-un hambar! Nu uita tot ce am făcut pentru tine!” Însemnătatea și mândria mea ar fi izbucnit, poate nu din gură, dar cu siguranță din gândurile mele!

Nu ni se relatează ce s-a întâmplat în continuare, cu excepția faptului că Isus a continuat să dăruiască și să îi slujească pe alții. A fost Maria ofensată, simțind înțepătura respingerii în acest moment? Posibil să fi fost. Ar fi putut să renunțe și să se întoarcă acasă. Dar nu a făcut-o. Ea a rămas cu Isus. 

Ea a ales iubirea în loc să se simtă jignită. Cum a fost posibil așa ceva?

Cred că vorbele Lui nu i-au picat greu la inimă pentru că ea îl susținuse întotdeauna pe Isus cu mâinile deschise. Știa că El nu-i aparținea, că viața și scopul Lui erau independente de dorințele și aspirațiile ei pentru El. În această înțelegere, cred, de asemenea, că a învățat să-și țină și ceilalți copii (pe noi) cu mâinile deschise. 

Copiii noștri sunt un dar, nu pentru a fi ținuți, ci pentru a-i oferi înapoi lui Dumnezeu care i-a creat după chipul Său. El știe ce este cel mai bine pentru ei și ce este cel mai bine pentru noi. El ne cere să-i iubim, să-i îndrumăm spre Isus prin exemplul nostru, să le dăm naștere și apoi să-i lăsăm să se înalțe! A-i culpabiliza, a le ascunde greșelile, a-i manipula și a-i ține strâns, le va face rău lor, și nouă. 

Este dificil să ne vedem copiii ca fiind ai Lui și nu ai noștri, dar este cea mai bună cale. Este calea Lui.

Îi ții prea strâns? Sau mâinile tale sunt deschise la voia și calea Lui pentru copiii tăi?

O, Tată! Este atât de greu. Știu că Tu știi, pentru că L-ai dat pe Fiul Tău pentru mine. Îți cer curajul de a vedea frumusețea de a-mi elibera și de a-Ți oferi copiii mei înapoi, în fiecare moment al fiecărei zile! Deși zilele par adesea lungi, știu că anii sunt scurți și Îți mulțumesc chiar și pentru cele mai grele momente. Fie ca niciodată să nu-mi asum responsabilitatea pentru slăbiciunile copiilor mei, sau pentru punctele lor forte, știind că ei Îți aparțin Ție și sunt un dar pentru mine pentru o perioadă scurtă de timp. Îți mulțumesc pentru acest dar.