Nu trebuia să fie astfel: O provocare de 5 zile de Lysa TerKeurstMostră

Istoria pe care ne-o spunem

Am o poveste preferată pe care îmi place să mi-o spun. Este despre cum ar trebui să fie viața mea.

Deși este presărată cu detalii ce lipsesc, este plină de un sens general de „totul e bine”. Nu, de fapt este mai mult decât bine. Este o istorie în care degetele mele de la picioare pot săpa mai adânc în nisipul gloriosului tărâm numit normal. Un tărâm pe care nu l-am creat, dar în care mi se permite să dau afirmativ din cap înainte să apară orice schimbare. Și pot vota împotriva tuturor circumstanțelor ce nu par a fi bune, nu simt că sunt bune sau nu miros a bine. 

Oamenii sunt drăguți. Ei fac ceea ce spun că vor face, și sunt morocănoși doar atât cât să facă lucrurile interesante. Bunătatea punctează peisajul precum copacii înfloriți. Pacea planează asemenea celor mai pufoși nori. Iar coloana sonoră este simplă și gingașă, crescând cu râs persistent.

Bănuiesc că și tu ai o versiune a acestui tip de poveste pe care îți place să ți-o spui. Nu dorim doar să citim finalul poveștii noastre și să ne bucurăm de el. Dorim să luăm în mână pixul și să îl scriem cu propria mână. Ne simțim foarte siguri asupra modului în care lucrurile ar trebui să se sfârșească. Dar trăim în incertitudine de a nu putea prezice, nici controla rezultatul.

Oamenii sunt atrași de rezultate. Spunem că ne încredem în Dumnezeu, dar în spatele cortinei ne tocim degetele muncind și ne agităm emoțional în încercarea de a controla rezultatele. Îl lăudăm pe Dumnezeu atunci când normalul nostru arată așa cum ne imaginăm noi că ar trebui să fie. Ne îndoim de Dumnezeu atunci când nu este așa. Și ne îndepărtăm de El atunci când avem o suspiciune adâncă că Dumnezeu este acela care a dat foc speranței ce ne ținea laolaltă. Chiar și oamenii cei mai înrădăcinați se pot simți deturnați de vânturile schimbărilor imprevizibile.

Da, eu fac presupuneri importante despre cum un Dumnezeu bun ar trebui să acționeze și realizez că sunt dezamăgit(ă) în mod grandios atunci când vânturile se schimbă și nimic nu mai pare așa cum ar trebui. În ultimii câțiva ani, am trăit nenumărate dezamăgiri în căsnicie, sănătate și viața de familie. Nu astfel mi-am imaginat viața. Și chiar dacă detaliile poveștii sunt diferite, probabil nici în viața ta lucrurile nu arată așa cum ți le-ai imaginat.

Dar, există o speranță. Chiar dacă nu putem prezice, controla sau pretinde rezultatul circumstanțelor noastre, putem ști cu mare certitudine că vom fi bine. Mai bine decât bine. Mai bine decât normal. Noi vom fi biruitori fiindcă Isus este biruitor (1 Corinteni 15:57). Oamenii victorioși nu sunt făcuți pentru a se mulțumi cu normalul.

Dar dacă biruința este doar o parte a modului cum lucrurile se încheie? Cum ar fi dacă o parte mai mare din a fi biruitori stă în modul în care ne trăim viețile astăzi? În ora aceasta. În acest minut. 

În următoarele zile, vom începe să găsim o cale să legăm speranța noastră nu de anumite rezultate pe care le considerăm calea unică pentru a ne întoarce la normal, ci să o legăm de însăși inima lui Dumnezeu. Autorul poveștii pe care inima ta nu ar putea niciodată să o conceapă, dar imploră cu fiecare pulsare să o trăiască. În toate lucrurile este mai mult decât știi tu. Și ard de nerăbdare să văd asta în viața ta și a mea.

RĂSPUNDE: Cum ai descrie viziunea ta asupra normalului? Scrie câteva cuvinte ce îți vin în minte. Cum este schimbată imaginea ta despre Dumnezeu atunci când realitatea nu coincide cu modul în care ai dori să fie lucrurile?