YouVersion
Pictograma căutare

La un minut după moarteMostră

One Minute After You Die

Ziua 5 din 6

Așa cum este

„Raiul nu face viața aceasta mai puțin importantă, ci o face mai importantă.” -Billy Graham

Isus a făcut referire la Rai ca fiind casa Tatălui Lui, unde sunt multe locașuri și unde S-a dus să ne pregătească un loc. Chiar dacă acest lucru este cel mai probabil o imagine simbilocă a ceva mult prea incredibil pentru imaginația noastră, trebuie să fie o ilustrație potrivită, întrucât a fost aleasă de cineva care a locuit acolo aproape toată eternitatea. Raiul este mult mai minunat decât ne-am putea imagina vreodată - din ce alt motiv l-ar face Dumnezeu casa Lui?

Cerul este casa lui Dumnezeu și a noastră, dar este mult mai mult decât un teren cu porți de perle printre nori. C.S. Lewis descria Raiul când a scris: „Dumnezeu nu e în spațiu, ci spațiul în Dumnezeu.” Ce?! Mai exact, Dumnezeu nu poate fi cuprins de propria creație. Cerul e mai mult decât un loc în care trăiește Dumnezeu; e un loc acoperit de căldura și minunăția Lui. Iar Isus ne amintește că ne-a pregatit un loc și nouă.

Cunoști sentimentul de a fi ajuns acasă? Poți în sfârșit să expiri și pur și simplu să fii tu? Ce spunem când avem musafiri? „Simte-te ca acasă.” Cerul îți va împlini acel sentiment de acasă odată pentru totdeauna, dar e mult mai mult decât atât - Dumnezeu este acasă.

Ce înseamnă acest lucru pentru noi? Înseamnă că se merită să nădăjduiești Raiul. Se merită să alergi cursa și să trăiești o viață întreagă ațintită spre locul în care Dumnezeu se simte ca acasă. Înseamnă mai mult decât am putea vreodată cere, gândi sau imagina.

Iată ce înseamnă pentru tine astăzi. În timp ce citești rugăciunea Domnului pe care o găsim în Matei 6:9-13, dă-i voie imensității casei lui Dumnezeu să îți reamintească de puterea acestei rugăciuni. În timp ce repeți cuvintele lui Isus și te rogi ca voia Domnului să se facă pe pământ precum în cer, gandește-te la lucrurile din viața ta care nu funcționează: familia ta, comunitatea ta, lumea în general. Atunci, amintește-ți cum este în cer. Acesta este acoperit de Dumnezeu Însuși. Lasă-ți îngrijorările, durerea, tot ceea ce apreciezi, și toate lucrurile care încearcă să te aprecieze să se topească în imensitatea Tatălui tău care ți-a făcut deja o casă în cer.

Rugăciune: Doamne îți mulțumesc că ai făcut o casă veșnică pentru sufletul meu în cer. Facă-se voia ta în viața mea astăzi precum în cer.  

Ziua 4Ziua 6

Despre acest plan

One Minute After You Die

C.S. Lewis a spus: „Țintește spre cer și vei primi și pământul. Țintește spre pământ și nu vei obține nimic.” Cu alte cuvinte, ceea ce faci astăzi datorită concepțiilor tale despre ce se întâmplă după ce mori poate să schimbe totul, pentru totdeauna. Începe astăzi acest plan biblic de la Life.Church însoțindu-l pe pastorul Craig Groeschel în noua lui serie: One Minute After You Die.

More

Mulțumim Life.Church pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații vizitați https://www.life.church/