YouVersion
Pictograma căutare

Sfaturi relaționale pentru bărbațiMostră

Relationship Advice For Men

Ziua 7 din 8

Prieteni

„Printre aceste piscuri am stat pe stele. Calea Lactee s-a răsucit în jurul nostru și pământul a devenit argintiu sub lumina palidă a stelelor. Această lume este atât de mică în comparație cu cerurile, iar noi suntem mult mai mici decât atât. Suficient de mici pentru a fi pierduți pentru totdeauna în univers dacă nu ar fi prietenii cu care călătorim.” Roger Thompson, We Stood Upon Stars

Îți aduci aminte de recreații și de terenul de joacă? Când prieteniile erau într-un fel automate? Mi-am întâlnit cel mai bun prieten în clasa a doua când ne jucam un fel de sport fictiv. A căzut și și-a rupt dinții din față; eu am dat fuga, i-am oferit o mână de ajutor și am mers cu el la cancelarie. Câteva decenii mai târziu, el este un director financiar care ia regulat decizii de milioane de dolari și nimeni în afară de mine nu știe că dinții lui din față sunt falși.

Scriptura arată destul de clar cât de importantă este prietenia. Isus chiar ne numește prietenii Săi. Probabil că toți avem amintiri plăcute despre prietenii din copilărie. Dar cum ne facem noi prieteni ca adulți?

Poate camarazii de la serviciu nu sunt întotdeauna cea mai bună influență. Poate că băieții din căminul tău nu au aceleași obiective de viață— sau chiar aceleași obiective pentru acest weekend. Nu renunța încă.

Prieteniile nu sunt imediate. Construirea lor durează și implică încercări. Iată cinci moduri destul de directe de a începe o prietenie ca adult.  

  • Ia micul dejun sau o cafea cu un tip care pare să fie cunoscător într-un domeniu în care tu nu ești. 
  • Mergi la pescuit, la ciclism, la golf etc. cu un tip sau doi care îl iubesc pe Dumnezeu și familia lor. 
  • Încearcă să aderi la un grup de bărbați din biserica ta sau la o biserică din apropiere. Dacă nu îți place, tatonează alte câteva. 
  • Dacă ești căsătorit, faptul de a te întâlni cu acel cuplu despre care soția ta tot vorbește, ți-ar putea obține un prieten—și credite cu soția ta.
  • Data viitoare când un vecin are nevoie de ceva, oferă-i o mână de ajutor. Pe urmă, când tu ai nevoie de ceva, întreabă același vecin.

Urmărește videoclipul de astăzi și apoi roagă-te.

Roagă-te: Isuse, îți mulțumesc că m-ai numit prietenul Tău. Ai vrea să mă ajuți să găsesc omul (sau oamenii) potriviți cu care să mă asociez?

Ziua 6Ziua 8

Despre acest plan

Relationship Advice For Men

Ce-ar fi dacă n-am fi apreciați pe baza realizărilor noastre, ci am fi împuterniciți de relațiile noastre? Prin povestiri stimulatoare, autorul Roger Thompson dezvăluie tipul de relații de putere menite să formeze un bărbat. Începe astăzi acest plan biblic al Life Church împreună cu câțiva prieteni.

More

We would like to thank Life.Church for providing this plan. For more information, please visit: www.life.church