Înviorează-ți căsnicia cu pasiune spiritualăMostră

„Căsătorie ca de călugăr"

Nu este așa că multe certuri maritale sunt rezultatul dezamăgirilor față de partener? Vrem ca ei să fie ceva sau să facă ceva sau să își dea seama de ceva și nu sunt sau nu fac și ne autocompătimim. Ne dorim cu orice preț să ne iubească la fel cum de iubește Dumnezeu. Avem așteptări să știe când am avut o zi grea; când mințim spunând „Nu-ți fă probleme. Nu este mare lucru. Nu am nevoie de ceva special"; să știe că avem nevoie să fie puternici sau tandri, să se lase înduplecați sau să rămână fermi, pentru că asta avem nevoie de la ei. Dacă ne-ar iubi cu adevărat, ar ști acest lucruri, nu?

Fii sincer: Nu gândești sau simți așa câteodată?

Și recunoști că aceasta este o povară imposibilă pentru un partener de viață, nu?

Dar dacă am căuta o „căsătorie ca de călugăr"? Dacă aș decide că voi depinde doar de Dumnezeu, fără să aștept ceva de la partenerul(a) de viață, depinzând în totalitate de Dumnezeu pentru nevoile mele, inclusiv cele emoționale si relaționale?

Atunci, în loc să iau în nume de rău ceea ce nu face partenerul(a) meu, aș fi copleșit (într-un mod bun) de lucrurile mici pe care le face. Aș fi plin de recunoștință în loc de indignare.

Nu este exact opusul a ceea ce se întâmplă în căsătorie? Când ai o relație cu cineva și face ceva frumos pentru tine, te gândești: Ce frumos! Dacă vă căsătoriți și nu atinge un anumit prag de cadouri, te gândești: Asta este tot ce mi-a luat? Serios?

De aceea vreau o „căsătorie ca de călugăr," beneficiile de a fi căsătorit cu o femeie duhovnicească, dar cu o atitudine de călugăriță, care nu așteaptă nimic, și depinde de Dumnezeu, mă fac realmente recunoscător pentru orice face partenera mea ca să mă binecuvânteze.

* Îți vezi atitudinea plină de recunoștință sau de indignare? Cum ți-ar îmbunătăți relația cu partenerul o „căsătorie ca de călugăr"?