Întâlnirile în alb și negru: limite, sex și realitateaMostră
Doamne, este acesta alesul?
Cum știu că persoana aceasta este potrivită pentru mine?
Când voi știi asta?
Cum ar trebui să arate cunoașterea?
Mereu le spunem celorlalți, „persoana cu care te căsătorești, aceea este potrivită pentru tine”. Poate te gândești, „Dar dacă m-am căsătorit cu persoana greșită?” Atunci răspunsul nostru ar fi: „Atunci de ce te-ai întâlnit cu persoana greșită?”
Sperăm însă că acest devoțional Întâlniri în Alb și Negru te va ajuta să clarifici situația.
O relație trebuie fără îndoială să dezvolte viața ta de rugăciune. De multe ori te vei trezi vorbindu-I lui Dumnezeu despre persoana cu care ieși și vei căuta răspunsuri sau semne care să te îndrepte spre direcția cea bună.
În decursul timpului, vorbind cu persoane care nu erau implicate într-o relație am descoperit câteva semne memorabile și amuzante pe care aceștia le așteptau de la Dumnezeu.
1. Doamne, dacă această persoană este potrivită pentru mine, atunci fă-l să poarte tricou albastru astăzi la biserică.
2. Doamne, dacă trebuie să fiu într-o relație cu el, atunci fă-o pe mama să mă sune și să îmi spună că a făcut prăjitură cu cireșe azi.
3. Doamne, dacă el este nepotrivit pentru mine atunci fă-l pe câinele meu să-mi vorbească și să-mi spună. (Asta se întâmplă de obicei când nu vrei să Îl lași pe Dumnezeu să îți spună că este persoana greșită pentru tine.)
Nu contează cu cine ești într-o relație, vei dori să știi oricum dacă acea persoană este sau nu potrivită pentru tine.
La începutul relației, te mulțumești doar cu faptul că persoana cu care ieși nu este un criminal în serie sau un obsedat. Când relația începe să se dezvolte însă, vei dori să știi mai multe. Ține minte, că nu vei putea fi sigur sută la sută niciodată de nimic. Acesta este secretul relațiilor - nu există nici o garanție când vine vorba de ele.
Totuși, nu vrei să investești ani în șir din viața ta în persoana greșită. De aceea, este atât de important să urmezi o strategie și un plan care să vă ofere amândurora posibilitatea de a explora în siguranță ceea ce vă poate aduce această relație și în ce se poate transforma. Ar putea duce la căsătorie, sau ar putea duce la o înțelegere responsabilă că este timpul să încheiați relația și să mergeți mai departe cu viețile voastre separate.
Oricare ar fi rezultatul, la final vei fi fericit și mulțumitor că ai avut un plan pentru întâlniri gândit dinainte.
Pentru mai multe informații Dating In Black & White .
Scriptura
Despre acest plan
Obosit în urma atâtor întâlniri dezastruoase, dezamăgiri sentimentale și eșecuri? Acest devoțional de 5 zile trece direct la subiect și va expune un plan practic care te va ajuta să descoperi o experiență a unei întâlniri sănătoase și plăcute, prin împărtășirea unor principii experimentate și a unor sfaturi care pot fi aplicate pe parcursul călătoriei tale de explorare a unei relații.
More