YouVersion
Pictograma căutare

121 AdventMostră

121 Advent

Ziua 23 din 24

Cum trăim asta?

Capacitatea noastră de a iubi este în totalitate dependentă de mila lui Dumnezeu, care, din fericire pentru noi, este constantă și mult mai mare decât capacitatea sau înțelegerea noastră umană. Trebuie să avem grijă să nu definim iubirea doar pe baza capacității noastre de a o alege sau de a decide asupra ei, în timp ce acesta este un aspect important pentru noi, ca și credincioși, să trăim o viață de iubire. Totuși, acest lucru ar lăsa iubirea, de fapt, la cheremul abilității noastre, care nu este iubire în cel mai deplin grad al existenței sale. Așa că mai întâi trebuie să ne bazăm pe harul lui Dumnezeu, trebuie să îl iubim pe Dumnezeu prin credință și să ne încredem în El. Și atunci trebuie să rămânem în dragostea Lui zilnic, ca să nu o uităm sau să fim înșelați de cei care i se opun.

Isus ne spune că după ce am experimentat iubirea Lui, și noi trebuie să îi iubim pe ceilalți. Ca și credincioși, această iubire ne unește pe noi, biserica Lui, pe măsură ce ne încurajăm unii pe alții la dragoste și fapte bune (Evrei 10:23-25). Pentru cei care stau departe de Dumnezeu, iubirea pe care o avem unii pentru ceilalți, ne scoate în evidență și ne deosebește (Ioan 13:34-35). Dumnezeu Își arată dragostea Lui pentru lume prin noi, prin faptul că ne iubim unii pe alții așa cum ne iubește El. Nici nu e de mirare că la asta ne cheamă Cristos, având în vedere diferența puternică dintre dragostea Lui, care nu are nici o motivație personală sau o dorință ascunsă, și dragostea pe care o cunoaște lumea, care poate fi adesea doar o emoție trecătoare accentuată de dorința de a fi iubit în schimb.

„Dragostea lui Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu ne favorizează/laudă, ci că Dumnezeu ne mântuiește de egocentrism, astfel încât să ne bucurăm lăudându-L pe El pentru totdeauna. Iar dragostea noastră față de alții nu este să ii favorizăm/lăudam, ci să-i ajutăm să găsească satisfacție în a-L lăuda pe Dumnezeu. Dragostea adevărată are ca scop satisfacerea oamenilor cu slava lui Dumnezeu. Orice dragoste care ar putea apărea în viața unui om este în cele din urmă distructivă. Ea nu conduce oamenii la singura bucurie durabilă, și anume, Dumnezeu. Iubirea trebuie să fie centrată pe Dumnezeu, altfel nu este iubire adevărată; îi privează pe oameni de speranța finală pentru bucurie." John Piper

Cum putem împărtăși dragostea lui Cristos cu ceilalți? Cum le-o putem arăta în mod practic?

Familii cu copii mici

Citiți Luca 15:11-31. COPII, Dragostea lui Dumnezeu este așa de diferită de dragostea noastră. Noi nu ne simțim întotdeauna iubiți sau nu ne exprimăm întotdeauna dragostea față de ceilalți. Dumnezeu ne iubește întotdeauna, necondiționat! În povestea biblică a fiului risipitor, de ce s-a întors acesta acasă? (și-a cheltuit toți banii și a crezut că poate lucra pentru tatăl său) Credea fiul cel mic că tatăl îl va ierta? (nu) Ce a făcut tatăl lui? (l-a primit cu brațele deschise și a organizat o petrecere în cinstea lui) De ce l-a primit tatăl pe fiul său înapoi acasă? (pentru că l-a iubit, așa cum și Dumnezeu ne iubește pe noi)

Spune câteva moduri prin care poți arăta dragostea lui Dumnezeu celor din jurul tău. Peste 2 zile vom sărbători Crăciunul și Dumnezeu ne-a arătat dragostea Lui prin faptul că ne-a dat cel mai bun dar care a existat vreodată. Care a fost acest dar? (Isus)

Roagă-L pe Dumnezeu să îți arate cum să îi iubești pe ceilalți. Roagă-te pentru cei care au nevoie să simtă iubire. Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru că Isus este motivul pentru care sărbătorim Crăciunul. Mulțumește-I de asemenea pentru că ți-a dat o familie pe care să o iubești și care la rândul ei te iubește pe tine.

Ziua 22Ziua 24

Despre acest plan

121 Advent

Nașterea lui Hristos, adventul, marchează planul final de răscumpărare a lui Dumnezeu. În Hristos, vedem imaginea completă de speranță, pace, bucurie și dragoste a lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul prin care noi Îl cunoaștem și umblăm cu El zi de zi. Sperăm că acest plan va încuraja și facilita timpul personal petrecut în Cuvânt și va pune la dispoziție resurse pentru familii cu copii care doresc să parcurgă planul împreună.

More

Dorim să mulțumim 121 Community Church pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații te rugăm să vizitezi: http://121cc.com/