Inima ÎnchinăriiMostră

Închină-te într-un mod liber

Poate că ideea de a-ți ridica mâinile în contextul închinării îți este străină. Nu se regăsește în trecutul tău. Nu ești obișnuit cu acest lucru și nu ți se pare ceva firesc. Nu vrei să te simți constrâns să îți ridici mâinile. Nu este vina ta. Cu toate că acestea sunt de la sine înțelese, mai sunt multe de spus pentru dezvoltarea subiectului. Adânc în inima ta, există momente când vrei să îți ridici mâinile spre Dumnezeu.

Sunt momente când ți-ai dori să ridici mâinile spre Dumnezeu deoarece aceasta este expresia naturală a bucuriei și închinării din inima ta. Simți ceva, ceva în adâncul inimii tale. Simți ceva în interiorul tău și vrei să exprimi acele sentimente de bucurie și laudă. Vrei să te exprimi folosindu-te de vocea și mâinile tale. Mâinile tale vor să se îndrepte spre cer, sau vrei să bați din palme, să stai în picioare, să îngenunchezi sau să dansezi. Vrei să exprimi cu toată ființa ta – inimă, voce, și trup – ceea ce simți în adâncul tău, profunzimile laudei și bucuriei tale.

Gândește-te la un meci de fotbal. Este campionatul. Un joc plin de suspans. Scorul este strâns. Mai sunt doar câteva secunde până la încheierea meciului. Echipa ta dă o pasă disperată către poartă și marchează. Câștigă și tot locul se transformă. Mâini și brațe se ridică. Oamenii strigă, țipă, aplaudă, urlă. Acesta nu este un ropot de aplauze politicos, asemenea celui dintr-un meci de golf. Nimeni nu stă cu mâinile pe lângă corp. Nici gând! Noi vrem să exprimăm sentimentele inimii noastre. Este absolut normal și potrivit. Este modul în care ne-a făcut Dumnezeu să fim. Când mă închin, alături de alți oameni ai lui Dumnezeu, există momente când, fiind atât de profund atins, simt că trebuie să îmi ridic mâinile spre Dumnezeu pe măsură ce îmi înalț vocea spre Acesta. Simt că e potrivit. Simt că e un lucru bun. Simt că acesta este modul în care Dumnezeu ar fi vrut să simt aceste lucruri. Nu te simți constrâns. Simte-te liber. Dă glas laudei și bucuriei pe care o simți în inimă.