Fii mâini și picioareMostră
Tu ești picioarele, tu ești mâinile
Poate te întrebi, Cum poate o persoană născută fără membre să se considere mâinile și picioarele lui Isus în lume?
Sunt de acord, întrebarea este foarte bună. Eu însumi mi-am pus întrebarea asta de multe ori în timpul dezvoltării mele. Care ar fi scopul lui Dumnezeu pentru cineva ca mine: un bărbat fără mâini și fără picioare?
Aceste cuvinte ale Sfintei Teresa din Avila au avut un impact imens asupra mea de-a lungul timpului:
Hristos nu are alt trup decât al tău,
Nu are alte mâini și picioare pe pământ decât ale tale,
Ai tăi sunt ochii cu care, plin de milă, privește lumea.
Ale tale sunt picioarele cu care umblă pentru a face bine, ale tale sunt mâinile cu care binecuvintează întreaga lume.
Acest citat a fost pentru mine unul dintre numeroșii pași pe care i-am făcut până mi-am găsit chemarea în viață: aceea de a fi vorbitor inspirațional și model creștin care își împărtășește credința cu alții. Nu pot face totul, dar fac tot ce pot pentru a-i determina pe alții să umple Casa Domnului. La asta suntem chemați noi, creștinii.
Adevărul despre cine suntem se vede în felul în care ne trăim viața zi de zi. Dacă vrei să ai influență asupra altora, cel mai important lucru pe care îl poți face este să fii un exemplu viu al principiilor, ideilor și credinței pentru care militezi. Cel mai bun mod prin care îți poți împărtăși credința cu alții este să trăiești în concordanță cu credința ta atunci când ești sub presiune, când se întrevăd provocări la orizont și chiar și atunci când viața pare să te treacă printr-un șir de greutăți care nu se mai termină.
Cei din jurul tău te privesc și observă cum răspunzi în fața vicisitudinilor vieții. Ei observă cum îi iubești și cum îi tratezi pe cei din jur. Îți judecă autenticitatea, observând dacă trăiești ce pretinzi a crede atunci când zile negre coboară peste tine.
Asta nu înseamnă să ai o atitudine pozitivă doar de fațadă. Înseamnă să înveți să îți aduni puterea din adâncul sufletului și, în loc să te complaci în disperare, să faci pași mărunți în direcția potrivită.
Ani lungi de depresie și tentative de suicid au trecut peste mine până am înțeles că Dumnezeu nu a greșit atunci când m-a creat și că El avea un scop cu mine, cu acest copil „perfect de imperfect”. Și tu ești parte din planul lui Dumnezeu. Și El ne cheamă pe fiecare dintre noi să fim mâinile și picioarele Lui în lume.
Ce înseamnă că fii picioarele și mâinile lui Dumnezeu? Cum ar arăta asta în viața ta azi?
Scriptura
Despre acest plan
Nick Vujicic este cunoscut peste tot în lume ca omul fără mâini și fără picioare care are o atitudine pozitivă contagioasă. Așa cum mărturisește în cartea sa Fii mâini și picioare, pentru el nimic nu este mai plin de satisfacție ca momentele în care Îl prezintă pe Hristos oamenilor care nu Îl cunosc. Și cum face el asta? Acest devoțional pentru 5 zile ne revelează inima mesajului lui Nick, înspirându-ne să împărtășim credința noastră în Hristos cu o lume care are nevoie disperată de speranță.
More