Un Dumnezeu care este credinciosMostră
O istorie a credincioșiei
Auditoriul acestui psalm este foarte clar: „sămânță a robului Său Avraam, fii ai lui Iacov, aleșii Lui!” (v.6). Poporul lui Dumnezeu trebuiau să audă și să țină seama de aceste cuvinte.
Poporul Israel se pare că suferea de amnezie spirituală. Așa că, începând cu Avraam, psalmistul reamintește despre credincioșia lui Dumnezeu de-a lungul a 40 de versete. Dumnezeul lui Israel nu a permis nimănui să-i asuprească (vs. 14-15). Cuvântul Domnului s-a împlinit prin ridicarea lui Iosif (vs. 17 -22). Dumnezeu i-a făcut roditori, mai numeroși decât dușmanii lor (v.24). Când au fost înrobiți, Dumnezeu l-a trimis pe Moise (v.26).
În timp ce psalmistul enumeră diferite nume, Dumnezeu se dovedește a fi, personajul principal. Dumnezeu a fost Cel care i-a eliberat de Faraon (vs.27-38). Deși acest psalm include doar câteva trăsături din istoria poporului Israel, ideea este clară: nimic din ceea ce Dumnezeu a intenționat, nu a eșuat.
Psalmistul a început cu Avraam. Totuși, Isus a declarat în Evanghelia după Ioan, „mai înainte să se fi născut Avraam, Eu sunt” (Ioan 8:58). Epicentrul credincioșiei lui Dumnezeu nu doar că precede strămoșii lui Israel, toate promisiunile lui Dumnezeu își găsesc „Da-ul” în El (2 Corinteni 1:20). Dumnezeu își amintește de legământul Său, poporul lui Dumnezeu își amintesc minunile Sale (Psalmii 105:5-11).
Rugăciunea pentru astăzi:
Isus, nu vreau să sufăr niciodată de amnezie spirituală. Ajută-mă să-mi amintesc mereu tot ceea ce tu ai făcut pentru mine și tot ceea ce ai promis că vei face. Amin.
Această meditație este extrasă din The Jesus Bible, NIV Edition
Scriptura
Despre acest plan
Acest plan de cititre, care extrage profunzime și meditații din The Jesus Bible, și care se întinde pe o perioade de șapte zile oferă exemple când Dumnezeu a rămas credincioș legămintelor Sale de-a lungul Bibliei. În timpul acestei săptămâni, vei fi inspirat de mila lui Dumnezeu și credincioșia lui Isus, ca să-ți ți promisiunile făcute lui Dumnezeu.
More