YouVersion
Pictograma căutare

Găsește-ți echilibrul financiarMostră

Finding Your Financial Path

Ziua 6 din 28

Banii nu ne salvează. Isus o face.

Credința - indiferent cât de mică - este un lucru puternic. În evanghelia lui Ioan, unul dintre ucenicii lui Isus, Ioan, descrie un moment în care Isus era plin de râvnă încât a predicat până spre seară. Oamenilor le era foame așa că ucenicii L-au întrebat pe Isus dacă nu poate încheia și trimite mulțimea acasă pentru cină. În schimb, Isus le spune ucenicilor să facă rost de mâncare. Tot ce au putut obține a fost prânzul unui băiețel. În acea zi, Isus a hrănit peste 5000 de oameni folosind cinci pâini și doi pești mici.

Ce minune! Pentru că un băiețel a avut suficientă credință să dăruiască tot ce avea, mii de oameni li s-a dat să mănânce „cât au vrut” (Ioan 6:11). Băiatul nu doar că a primit înapoi mai mult decât a dat, dar a putut împărți cu miile pentru că aveau așa de mult.

Dumnezeu nu ne cere să dăruim pentru că El are nevoie de ce avem noi. Dumnezeu vrea ca noi să dăruim pentru că noi avem nevoie de ce are El. Credința ta în a dărui are un impact mai mare decât îți poți imagina. Când ne hotărâm să facem un pas în față și să dăruim, Dumnezeu va folosi credința noastră pentru a face minuni.

Reflectează:
1. Pe o scară de la 1 la 10, cum ai nota credința ta în capacitatea lui Dumnezeu de a se îngriji de nevoile tale? De ce ai ales această notă?
2. Când ai fost ultima dată martor(ă) la o minune? Ce s-a întâmplat în acea zi? Cum ți-a schimbat credința?
3. Fiecare minune începe cu un pas al credinței. Ce minune ceri de la Dumnezeu pentru finanțele tale? Ce pas al credinței trebuie să faci?

Roagă-te:
Isuse, când Tu m-ai salvat, m-ai adus de la moarte la viață. Sunt o minune vie! Crește-mi credința pe măsură ce învăț să mă încred în Tine cu fiecare aspect al vieții mele, nu doar cu mântuirea mea.

Scriptura

Ziua 5Ziua 7

Despre acest plan

Finding Your Financial Path

Acest ghid de lectură a fost creat de personalul și voluntarii de la NewSpring pentru a te ajuta în domeniul financiar. Citește câte un devoțional în fiecare zi și petrece timp cu Dumnezeu folosind Scriptura, întrebările și rugăciunile oferite. Ai nevoie de ajutor pentru a-l pune pe Dumnezeu pe primul loc în finanțele tale? Descarcă-ți formularele bugetare gratuite lunare și/sau săptămânale, ascultă predici, și încurajază-te prin povești de succes la www.newspring.cc/financialplanning

More

We would like to thank NewSpring Church for providing this plan. For more information, please visit: www.newspring.cc