Găsește-ți echilibrul financiarMostră
Credincioșia duce la responsabilitate.
Un bun planificator financiar nu păstrează banii pe care îi primește de la clienții săi. El îi investește înțelept astfel încât să înmâneze clienților săi mai mult decât aveau înainte. În același fel, suntem responsabili să investim ce ne-a dat Dumnezeu nouă.
Când Isus a plecat de pe pământ, El ne-a pus pe fiecare responsabil peste o parte din resursele Lui. Isus se va întoarce, iar în Matei 24, Isus compară întoarcerea Lui cu un stăpân care și-a lăsat robii responsabili peste casa lui. Ca și stăpânul din pildă, Isus ne va cere socoteală pentru ce am făcut. Acei în care Dumnezeu are încredere să folosească banii înțelept vor primi mai mult, și aceia în care El nu are încredere vor primi mai puțin. Dumnezeu nu Își alege favoriți. El vrea ca bogăția Lui să fie folosită cât mai eficient înainte ca Isus să Se întoarcă.
Dacă un planificator financiar ar lua din banii clienților, nu ar mai fii în afaceri mult timp. Același lucru este adevărat pentru noi. Dumnezeu tinde să dea mai multă bogăție oamenilor care o folosesc pentru Împărăția Lui, nu doar pentru ei. Când suntem credincioși cu puțin, asta arată că putem fi credincioși cu mai mult.
Reflectează:
1. Dacă ai fii propriul tău planificator financiar, te-ai concedia singur(ă)? De ce da, sau de ce nu?
2. Ai fost credincios cu ce ți-a fost dat?
3. Care sunt trei moduri prin care poți începe să fii mai credincios cu puțin pentru a te pregăti să fii credincios cu mai mult?
Roagă-te:
Isuse, Îți mulțumesc că mi-ai încredințat bogăția Ta. Arată-mi cum vrei Tu să o investesc pentru ca Tu să primești mai multă glorie.

Scriptura
Despre acest plan
Acest ghid de lectură a fost creat de personalul și voluntarii de la NewSpring pentru a te ajuta în domeniul financiar. Citește câte un devoțional în fiecare zi și petrece timp cu Dumnezeu folosind Scriptura, întrebările și rugăciunile oferite. Ai nevoie de ajutor pentru a-l pune pe Dumnezeu pe primul loc în finanțele tale? Descarcă-ți formularele bugetare gratuite lunare și/sau săptămânale, ascultă predici, și încurajază-te prin povești de succes la www.newspring.cc/financialplanning
More
We would like to thank NewSpring Church for providing this plan. For more information, please visit: www.newspring.cc