YouVersion
Pictograma căutare

Proverbele 29:10-27

Proverbele 29:10-27 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Cei setoși de sânge urăsc pe cel integru, dar cei drepți îi caută sufletul. Un prost își rostește toată mintea, dar un om înțelept o păstrează până mai târziu. Dacă un conducător dă ascultare la minciuni, toți servitorii lui sunt stricați. Săracul și omul înșelător se întâlnesc, dar DOMNUL le luminează ochii la amândoi. Împăratul care cu credincioșie judecă pe sărac va avea tronul lui întemeiat pentru totdeauna. Nuiaua și mustrarea dau înțelepciune, dar un copil lăsat de capul lui o face de rușine pe mama lui. Când cei stricați se înmulțesc, crește fărădelegea, dar cei drepți vor vedea căderea lor. Corectează pe fiul tău și îți va da odihnă; da, el va da desfătare sufletului tău. Unde nu este viziune poporul piere, dar cel ce ține legea, fericit este el. Un servitor nu va fi corectat prin cuvinte, căci deși înțelege nu va răspunde. Vezi tu pe un om pripit în vorbele lui? Este mai multă speranță pentru un prost decât pentru el. Cel ce cu grijă crește pe servitorul său din copilărie, el îi va deveni fiu de-a lungul timpului. Un om mânios stârnește ceartă și un om furios abundă în fărădelege. Mândria unui om îl va înjosi, dar onoarea îl va sprijini pe cel umil în duh. Cel ce este partener cu un hoț își urăște propriul suflet; aude blestemul și nu îl dă pe față. Teama de om aduce o capcană, dar oricine își pune încrederea în DOMNUL va fi în siguranță. Mulți caută favoarea conducătorului, dar judecata fiecărui om vine de la DOMNUL. Un om nedrept este o urâciune pentru cel drept, și cel integru pe cale este urâciune pentru cel stricat.

Proverbele 29:10-27 Noua Traducere Românească (NTR)

Oamenii setoși de sânge îl urăsc pe cel integru și încearcă să-i omoare pe cei drepți. Cel nesăbuit își arată toată furia, dar cel înțelept o ține sub control. Când un stăpânitor dă atenție minciunilor, toți supușii lui devin răi. Săracul și asupritorul au un lucru comun: DOMNUL le luminează ochii amândurora. Dacă regele îl judecă pe sărac în conformitate cu adevărul, tronul lui va fi consolidat pentru totdeauna. Nuiaua și mustrarea dau înțelepciune, dar un copil lăsat în voia lui o face de rușine pe mama lui. Când se înmulțesc cei răi crește fărădelegea, dar cel drept le va vedea prăbușirea. Disciplinează-ți fiul și el îți va da odihnă! El va aduce bucurie sufletului tău. Când nu este nicio descoperire, poporul este fără frâu, dar binecuvântat este cel ce păzește Legea! Un slujitor nu poate fi corectat numai prin cuvinte, căci, deși înțelege, el nu răspunde. Vezi un om ale cărui cuvinte sunt pripite? Este mai multă speranță pentru un nesăbuit decât pentru el. Slujitorul care este răsfățat din copilărie, ajunge la urmă un arogant. Un om mânios stârnește certuri și persoana furioasă comite multe fărădelegi. Omul va fi smerit de mândria lui, dar un duh smerit va dobândi onoare. Cine este complice cu hoțul își urăște viața; deși aude jurământul, el nu spune nimic. Frica de oameni este o capcană, dar cel ce se încrede în DOMNUL va fi protejat la înălțime. Mulți caută fața stăpânitorului, dar DOMNUL este Cel Ce face dreptate fiecăruia. Așa cum cel nedrept este o urâciune pentru cei drepți, tot astfel și cel drept pe cale este o urâciune pentru cel rău.

Proverbele 29:10-27 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

Oamenii setoși de sânge îl urăsc pe omul fără prihană, dar oamenii fără prihană îi ocrotesc viața. Nebunul își arată toată patima, dar înțeleptul o stăpânește. Când cel ce stăpânește dă ascultare cuvintelor mincinoase, toți slujitorii lui sunt niște răi. Săracul și asupritorul se întâlnesc, dar Domnul le luminează ochii la amândoi. Un împărat care îi judecă pe săraci după adevăr își va avea scaunul de domnie întărit pe vecie. Nuiaua și certarea dau înțelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui îi face rușine mamei sale. Când se înmulțesc cei răi, se înmulțește și păcatul, dar cei buni le vor vedea căderea. Pedepsește-ți fiul, și el îți va da odihnă și îți va aduce desfătare sufletului! Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzește legea! Nu prin vorbe se pedepsește un rob, căci, chiar dacă pricepe, n-ascultă. Dacă vezi un om care vorbește nechibzuit, poți să nădăjduiești mai mult de la un nebun decât de la el. Slujitorul pe care-l răsfeți din copilărie la urmă ajunge de se crede fiu. Un om mânios stârnește certuri, și un înfuriat face multe păcate. Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste. Cine împarte cu un hoț își urăște viața; aude blestemul, și nu spune nimic. Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă. Mulți umblă după bunăvoința celui ce stăpânește, dar Domnul este acela care îi face dreptate fiecăruia. Omul nelegiuit este o scârbă înaintea celor neprihăniți, dar cel ce umblă fără prihană este o scârbă înaintea celor răi.

Proverbele 29:10-27 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Oamenii care doresc să vadă curgând sânge, îl urăsc pe cel integru; și ei urmăresc să îl omoare pe cel care trăiește corect. Omul nebun este mereu fără autocontrol când se supără; dar cel înțelept îl domină și îl controlează. Când un conducător crede minciuni, toți subordonații lui devin niște oameni răi. Săracul și cel care îl exploatează, au în comun faptul că Iahve le luminează ochii amândurora. Dacă regele îl judecă nepărtinitor pe omul sărac, tronul lui va fi mereu ferit de pericole. Nuiaua și reproșul verbal aduc înțelepciune; dar un copil lăsat să trăiască așa cum consideră el că este bine, își face de rușine mama. Când se înmulțesc oamenii răi, crește și păcatul; dar cel corect va vedea cum ei vor fi ruinați. Pedepsește-ți fiul; și el îți va oferi odihnă; iar sufletul tău va fi satisfăcut. Când nu există nicio revelație (divină), poporul nu are nicio regulă; dar cine trăiește respectând legea, este binecuvântat. Un slujitor nu poate fi corectat numai prin cuvinte; pentru că, deși înțelege ce i se spune, el nu se conformează (cerințelor). Atunci când vezi un om care se grăbește să răspundă, să știi că există mai multă speranță pentru un nebun decât pentru el. Slujitorul care este răsfățat din perioada copilăriei lui, ajunge în final să se comporte cu aroganță. Un om irascibil declanșează certuri; și cel care se mânie imediat (când este provocat), face multe păcate. Mândria omului îi aduce umilire; dar cine are un spirit modest, va obține onoare. Cine este complice cu un hoț, își urăște viața; și chiar dacă el aude jurământul, nu recunoaște nimic. Frica de oameni este o capcană; dar oricine se încrede în Iahve, este protejat (de pericole). Mulți urmăresc să beneficieze de favoarea conducătorului; dar Iahve este Cel care face dreptate fiecăruia. Așa cum omul nedrept este ceva oribil pentru cei corecți, cel care trăiește corect este ceva oribil pentru omul rău.

Proverbele 29:10-27 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Cei care sunt neprihăniți, Întotdeauna sunt urâți De cei, de sânge, însetați, Deși ei sunt priviți ca frați. Dar viața lor e ocrotită De lumea cea neprihănită. Cel prost patima-și dezvelește; Dar înțeleptul și-o strunește. Când cel care pe tron va sta, Minciunii, crez va arăta, Atuncea slujitorii lui Vor fi argați ai răului. Omul sărac și cel bogat Se întâlnesc neîncetat, Pentru că Domnul – e știut – Pe amândoi că i-a făcut La fel, din lut când i-a luat Și ai lor ochi i-a luminat. Un împărat ce dovedește Că drepte judecăți rostește, Își întărește, pe vecie, Scaunul său pentru domnie. Nuiaua însă, și certarea Au să aducă ascultarea De sfaturile cele bune Și au să dea înțelepciune. Copilul, slobod pe-a sa cale, Face rușine mamei sale. Atunci când cei răi se-nmulțesc, Păcatele mereu sporesc; Dar cei buni, însă, au să-i vadă Pe toți cei răi cum au să cadă. Pe fiul tău, să-l pedepsești Și-odihnă ai să dobândești Din parte-i, iar pe-a ta cărare Îți va aduce desfătare. Când nu există nici o știre Dată printr-o descoperire Dumnezeiască, fără frâu Este poporul, în desfrâu; Dar fericire dobândește Cel care legea o păzește! Nu prin cuvinte-i pedepsit Robul cel care a greșit, Căci chiar dacă-nțelege, n-are Ca să îți deie ascultare. De vezi un om care vorbește Nechibzuit, nădăjduiește Mai multe de la un nebun, Căci el este cu mult mai bun. Sluga, cari din copilărie, Deprinsă-i în răsfăț să fie, O să ajungă mai târziu, Să creadă că îți este fiu. Cel mincinos certuri stârnește; Iar cel furios păcătuiește. Mândria este, bunăoară, Aceea care îl coboară Pe om; însă cine-i smerit, Cu cinste este răsplătit. Cel cari cu-n hoț prada-mpărțește, Acela viața își urăște. Frica de om s-a arătat Cursă, celui ce s-a speriat; Dar cel ce crede-n Dumnezeu, Neînfricat va fi, mereu. Bunăvoință, mulți doresc De la acei ce stăpânesc; Dar Dumnezeu e Acel care Dreptate-i dă la fiecare. Scârbă sunt cei nelegiuiți, Pentru toți cei neprihăniți; Pe cel ce-n adevăr pășește, Cel rău cu scârbă îl privește.”

Proverbele 29:10-27 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

Oamenii de sânge îl urăsc pe cel integru, dar cei drepți caută la viața lui. Cel nesimțit face să iasă tot duhul său, dar cel înțelept îl menține până la sfârșit. Când cel care conduce dă atenție cuvintelor mincinoase, toți slujitorii lui devin niște vinovați. Cel necăjit și asupritorul se întâlnesc, dar Domnul dă lumină ochilor amândurora. Regele care-i judecă în adevăr pe cei săraci își stabilește tronul pentru totdeauna. Nuiaua și mustrarea dau înțelepciune, dar fiul lăsat liber își face de rușine mama. Când se înmulțesc cei vinovați, se înmulțește vinovăția, iar cei drepți vor vedea căderea lor. Mustră-ți fiul și te va face liniștit și va da satisfacții sufletului tău! Când nu este viziune, poporul ajunge la dezordine, dar cel care păzește legea este fericit. Nu prin cuvinte se corectează sclavul, căci el pricepe, dar nu răspunde. Dacă vezi un om grăbit la vorbă, este mai multă speranță la un nesimțit decât la el. Cine-și răsfață din tinerețe slujitorul, la urmă va deveni nerecunoscător. Un om mânios stârnește discordie și cel stăpânit de furie își înmulțește vinovăția. Mândria omului îl înjosește, dar înjosirea duhului aduce glorie. Cel care împarte cu un hoț își urăște sufletul, aude blestemul, dar nu-l face cunoscut. Frica de oameni aduce capcană, dar încrederea în Domnul protejează. Mulți caută la fața celui care conduce, dar de la Domnul este judecata omului. Este abominábil pentru cei drepți omul nelegiuirii și este abominábil pentru cel vinovat cel care este drept pe cale.

Proverbele 29:10-27 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Oamenii setoși de sânge urăsc pe omul fără prihană, dar oamenii fără prihană îi ocrotesc viața. Nebunul își arată toată patima, dar înțeleptul o stăpânește. Când cel ce stăpânește dă ascultare cuvintelor mincinoase, toți slujitorii lui sunt niște răi. Săracul și asupritorul se întâlnesc, dar Domnul le luminează ochii amândurora. Un împărat care judecă pe săraci după adevăr își va avea scaunul de domnie întărit pe vecie. Nuiaua și certarea dau înțelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face rușine mamei sale. Când se înmulțesc cei răi, se înmulțește și păcatul, dar cei buni le vor vedea căderea. Pedepsește-ți fiul, și el îți va da odihnă și îți va aduce desfătare sufletului. Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzește legea! Nu prin vorbe se pedepsește un rob, căci, chiar dacă pricepe, n-ascultă. Dacă vezi un om care vorbește nechibzuit, poți să nădăjduiești mai mult de la un nebun decât de la el. Slujitorul pe care-l răsfeți din copilărie la urmă ajunge de se crede fiu. Un om mânios stârnește certuri și un înfuriat face multe păcate. Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste. Cine împarte cu un hoț își urăște viața, aude blestemul și nu spune nimic. Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă. Mulți umblă după bunăvoința celui ce stăpânește, dar Domnul este Acela care face dreptate fiecăruia. Omul nelegiuit este o scârbă înaintea celor neprihăniți, dar cel ce umblă fără prihană este o scârbă înaintea celor răi.