Marcu 6:24-56Partajează

Marcu 6:24-56 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Iar ea a ieșit și i-a spus mamei ei: Ce să cer? Iar ea a spus: Capul lui Ioan Baptist. Și îndată a intrat cu grabă la împărat și i-a cerut, spunând: Voiesc să îmi dai îndată, pe o tavă, capul lui Ioan Baptist. Și împăratul a fost foarte întristat; totuși, din cauza jurământului și a celor care ședeau la masă cu el, nu a voit să o respingă. Și îndată împăratul a trimis un călău și a poruncit să îi fie adus capul; și s-a dus și l-a decapitat în închisoare, Și i-a adus capul pe o tavă și l-a dat fetei; și fata l-a dat mamei ei. Și când au auzit discipolii lui, au venit și i-au luat trupul mort și l-au pus într-un mormânt. Și apostolii s-au adunat la Isus și i-au spus toate lucrurile, deopotrivă cele făcute și cele ce i-au învățat pe oameni. Iar el le-a spus: Veniți voi înșivă la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă un timp. Fiindcă erau mulți venind și plecând și nu aveau timp nici să mănânce. Și au plecat cu corabia într-un loc pustiu, deoparte. Și oamenii i-au văzut plecând și mulți l-au cunoscut și au alergat pe jos până acolo, din toate cetățile și s-au dus înaintea lor și s-au adunat la el. Și Isus, când a ieșit, a văzut mulți oameni și i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi fără păstor; și a început să îi învețe multe lucruri. Și când ziua era deja trecută, discipolii săi au venit la el și au spus: Acesta este un loc pustiu și ora este deja târzie. Trimite-i ca să meargă în împrejurimile ținutului și în sate și să își cumpere pâine, fiindcă nu au nimic să mănânce. Iar el a răspuns și le-a zis: Dați-le voi să mănânce. Iar ei i-au spus: Să mergem și să cumpăram pâine de două sute de dinari și să le dăm să mănânce? Iar el le-a spus: Câte pâini aveți? Mergeți și vedeți. Și după ce s-au lămurit, ei au spus: Cinci și doi pești. Și le-a poruncit să îi așeze pe toți în grupuri, pe iarba verde. Și au șezut în rânduri câte o sută și câte cincizeci. Și după ce a luat cele cinci pâini și cei doi pești, a privit în sus spre cer și a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat discipolilor săi să le pună înaintea lor; și cei doi pești i-a împărțit printre toți. Și au mâncat toți și s-au săturat. Și au ridicat douăsprezece coșuri pline de frânturi și rămășițele de la pești. Și cei ce au mâncat din pâini erau cam cinci mii de bărbați. Și îndată a constrâns pe discipolii săi să intre în corabie și să meargă de cealaltă parte, înainte, spre Betsaida, în timp ce el dădea drumul mulțimii. Și după ce i-a trimis, a plecat pe munte, să se roage. Și când s-a făcut seară, corabia era în mijlocul mării iar el singur pe uscat. Și i-a văzut chinuindu-se cu vâslirea fiindcă vântul era împotriva lor; și cam pe la garda a patra a nopții a venit spre ei umblând pe mare și ar fi voit să treacă pe lângă ei. Dar când l-au văzut umblând pe mare, au presupus că era un duh și au strigat; Fiindcă toți l-au văzut și au fost tulburați. Și îndată a vorbit cu ei și le-a spus: Îndrăzniți; eu sunt, nu vă temeți! Și s-a urcat la ei în corabie și vântul a încetat; și au fost uimiți peste măsură în ei înșiși și se minunau. Fiindcă nu pricepeau miracolul pâinilor, fiindcă inima lor era împietrită. Și după ce au trecut dincolo, au venit în ținutul Ghenezaretului și au tras la țărm. Și după ce au ieșit din corabie, îndată l-au cunoscut, Și alergau prin toată acea regiune de jur împrejur și începeau să îi aducă pe paturi pe cei bolnavi, acolo unde auzeau că este el. Și oriunde intra în sate, sau cetăți, sau ținuturi, puneau pe bolnavi în străzi și îl implorau ca ei măcar să îi atingă marginea hainei; și câți l-au atins au fost făcuți sănătoși.

Marcu 6:24-56 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Ieșind, fata s-a consultat cu mama ei, pe care a întrebat-o: „Ce să îi cer?” Iar Irodiada i-a răspuns: „Cere-i capul lui Ioan Botezătorul!” Fata s-a grăbit să vină la tetrarh, prezentându-i următoarea cerere: „Vreau să îmi dai imediat capul lui Ioan Botezătorul pe o farfurie!” Irod a fost foarte dezamăgit; dar din cauza jurământului și pentru a arăta oaspeților că își respectă promisiunile, nu a putut să o refuze. A trimis la închisoare un soldat dintre cei care făceau serviciul de pază, cu ordinul de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Soldatul s-a dus și i-a tăiat capul lui Ioan în închisoare. Apoi l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei; iar fata l-a dat mamei ei… Auzind ce s-a întâmplat, discipolii lui Ioan au venit, i-au luat corpul și i l-au pus într-un mormânt. Apostolii s-au adunat la Isus și I-au relatat tot ce făcuseră și tot ce îi învățaseră pe oameni. Isus le-a zis: „Veniți singuri separat, într-un loc liniștit și odihniți-vă puțin.” A spus acest lucru pentru că din cauza suprasolicitării lor, nu aveau timp nici să mănânce. Au plecat cu barca, intenționând să se retragă într-un loc mai nepopulat, unde să fie numai ei singuri. Dar oamenii i-au observat plecând; și pentru că i-au cunoscut, au alergat pe jos din toate orașele și au venit înaintea lor în locul unde intenționau ei să ajungă. Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni. I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi fără păstor; și a început să îi învețe multe lucruri. Ziua aproape trecuse. Atunci discipolii Lui s-au apropiat de El și I-au zis: „Această zonă este nepopulată, iar ziua aproape a trecut. Oferă oamenilor ocazia să plece în localitățile din jur, ca să își cumpere pâine; pentru că nu au ce să mănânce.” Isus le-a răspuns: „Dați-le voi să mănânce!” Dar ei I-au zis: „Vrei să spui că îi vom putea hrăni cu pâinea pe care o vom cumpăra cu cei două sute de dinari?” Isus le-a zis: „Mergeți printre oamenii adunați și vedeți câte pâini există aici, în zonă!” Ei s-au dus să constate câte pâini au oamenii; și au venit cu următorul răspuns: „Avem cinci pâini și doi pești!”. Atunci Isus a spus discipolilor Lui să ceară oamenilor să stea jos pe iarbă în grupuri. Astfel s-au format grupuri de câte o sută și de câte cincizeci de persoane. El a luat cele cinci pâini și cei doi pești. Cu ochii îndreptați spre cer, a rostit benedicțiunea; și apoi, rupând pâinile, le-a dat discipolilor, pentru ca ei să le împartă mulțimii de oameni. A procedat la fel și cu peștii, împărțindu-i tuturor. Toți au mâncat și s-au săturat. În final, resturile din pâini și din pești au fost adunate în douăsprezece coșuri. Între cei care mâncaseră, au fost cinci mii de bărbați. Isus i-a determinat pe discipolii Săi să urce în barcă și să traverseze imediat, înaintea Lui, pe celălalt mal, în zona Betsaida. În acest timp, El intenționa să ofere oamenilor posibilitatea să plece acasă. După ce Și-a luat rămas bun de la mulțimile de oameni, Isus S-a dus pe munte ca să Se roage. Când s-a înserat, barca era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe mal. A văzut că discipolii Lui vâsleau cu mare dificultate, pentru că vântul bătea din față. Chiar în timpul când își efectua serviciul nocturn de pază a patra gardă, Isus a mers spre ei, călcând peste apă. Intenționa să treacă pe lângă ei; dar discipolii, având impresia că văd o fantomă care umblă pe mare, au țipat. Gestul lor a fost cauzat de faptul că s-au speriat. Dar Isus le-a vorbit imediat, zicându-le: „Curaj! Sunt Eu; nu vă temeți!” Apoi a urcat la ei în barcă, iar vântul nu a mai bătut. Ei au rămas foarte surprinși de cele întâmplate, pentru că fiind insensibili și nereceptivi, nu înțeleseseră mesajul care le fusese transmis odată cu înmulțirea (recentă a) pâinilor și a peștilor. După ce au traversat marea, au ajuns cu barca pe malul localității Ghenezaret. Când au coborât din barcă, oamenii L-au recunoscut imediat pe Isus. Alergând prin localitățile învecinate și pe tot traseul pe care auzeau că trecea Isus, aduceau bolnavii la El. Aceștia, fiind puși în drumul Lui, Îl rugau să le permită doar să se atingă de marginea de jos a hainelor Sale. Și toți câți procedau astfel, erau vindecați.

Marcu 6:24-56 Noua Traducere Românească (NTR)

Ea a ieșit și a întrebat-o pe mama ei: ‒ Ce să cer? Aceasta i-a răspuns: ‒ Capul lui Ioan Botezătorul! Atunci ea a intrat în grabă la rege, adresându-i următoarea cerere: ‒ Doresc să-mi dai chiar acum, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul! Regele s-a întristat foarte tare, dar, din cauza jurămintelor și a celor ce ședeau la masă, n-a vrut s-o refuze. Și regele a trimis imediat un călău, poruncindu-i să-i aducă pe o tavă capul lui Ioan. Acesta s-a dus, l-a decapitat pe Ioan în închisoare, i-a adus capul pe o tavă și i l-a dat fetei, iar fata i l-a dat mamei sale. Când ucenicii lui Ioan au auzit despre aceasta, au venit, i-au luat trupul și l-au pus într-un mormânt. Apostolii s-au adunat la Isus și I-au istorisit tot ce făcuseră și tot ce-i învățaseră pe oameni. Isus le-a zis: „Veniți cu Mine într-un loc pustiu, doar voi singuri, și odihniți-vă puțin!“. Căci erau mulți care veneau și plecau, iar ei n-aveau timp nici măcar să mănânce. Au plecat deci cu barca, doar ei singuri, spre un loc pustiu. Dar mulți i-au văzut plecând și i-au recunoscut, așa că oameni din toate cetățile au alergat pe jos până acolo și au sosit înaintea lor. Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n-au păstor. Și a început să-i învețe multe lucruri. Când ora era deja târzie, ucenicii Lui s-au apropiat de El și I-au zis: ‒ Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. Lasă mulțimile să se ducă prin cătunele și satele dimprejur, ca să-și cumpere ceva de mâncare. Însă Isus, răspunzând, le-a zis: ‒ Dați-le voi să mănânce! Ei L-au întrebat: ‒ Să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de denari și să le dăm să mănânce? Isus i-a întrebat: ‒ Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți! După ce au aflat, I-au răspuns: ‒ Cinci pâini și doi pești. Atunci le-a poruncit să-i așeze pe toți pe iarba verde, în grupuri. Și ei s-au așezat în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci. El a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor, ca să le așeze înaintea lor. De asemenea, a împărțit tuturor și cei doi pești. Ei au mâncat cu toții și s-au săturat. Și au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimituri și cu resturile de la pești. Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați. Imediat după aceea, Isus i-a grăbit pe ucenicii Lui să se urce în barcă și să traverseze marea înaintea Lui spre Betsaida, în timp ce El va trimite mulțimea acasă. După ce Și-a luat rămas bun de la ei, S-a dus pe munte să Se roage. Când s-a lăsat seara, barca era în mijlocul mării, iar El Se afla singur pe țărm. A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă și, cam în a patra strajă a nopții, Isus a venit spre ei, umblând pe mare. Voia să ajungă alături de ei. Când L-au văzut umblând pe mare, au crezut că este o stafie și au țipat, pentru că toți s-au speriat când L-au văzut. Dar Isus le-a vorbit imediat și le-a zis: „Îndrăzniți! Eu sunt! Nu vă temeți!“. După ce S-a urcat la ei în barcă, vântul a încetat. Și tare se mai minunau în ei înșiși, căci nu înțeleseseră ce s-a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită. După ce au trecut marea, au ajuns la țărm, în Ghenezaret, și au ancorat acolo. Imediat ce a coborât din barcă, oamenii L-au recunoscut. Ei au alergat prin toată regiunea aceea și au început să-i aducă pe paturi, pe cei bolnavi, acolo unde auzeau că Se află Isus. Și oriunde mergea El, în sate, în cetăți sau în cătune, îi așezau pe cei bolnavi în piețe și-L rugau să-i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui. Și toți cei care se atingeau de El erau vindecați.

Marcu 6:24-56 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Fata a ieșit afară și a zis mamei sale: „Ce să cer?” Și mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.” Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat și i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.” Împăratul s-a întristat foarte mult, dar, din pricina jurămintelor sale și din pricina oaspeților, n-a vrut să zică nu. A trimis îndată un ostaș de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostașul de pază s-a dus și a tăiat capul lui Ioan în temniță, l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, și fata l-a dat mamei sale. Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul și l-au pus într-un mormânt. Apostolii s-au adunat la Isus și I-au spus tot ce făcuseră și tot ce învățaseră pe oameni. Isus le-a zis: „Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.” Căci erau mulți care veneau și se duceau și ei n-aveau vreme nici să mănânce. Au plecat dar cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte. Oamenii i-au văzut plecând și i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetățile și au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei. Când a ieșit din corabie, Isus a văzut mult norod și I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n-aveau păstor, și a început să-i învețe multe lucruri. Fiindcă ziua era pe sfârșite, ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „Locul acesta este pustiu și ziua este pe sfârșite. Dă-le drumul să se ducă în cătunele și satele de primprejur ca să-și cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.” „Dați-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei și să le dăm să mănânce?” Și El i-a întrebat: „Câte pâini aveți? Duceți-vă de vedeți.” S-au dus de au văzut câte pâini au și au răspuns: „Cinci și doi pești.” Atunci le-a poruncit să-i așeze pe toți, cete-cete, pe iarba verde. Și au șezut jos în cete de câte o sută și de câte cincizeci. El a luat cele cinci pâini și cei doi pești. Și-a ridicat ochii spre cer și a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea și cei doi pești, i-a împărțit la toți. Au mâncat toți și s-au săturat; și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimituri de pâine și cu ce mai rămăsese din pești. Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați. Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului. După ce Și-a luat rămas-bun de la norod, S-a dus în munte ca să Se roage. Când s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe țărm. A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Și, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei. Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă și au țipat, pentru că toți L-au văzut și s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!” Apoi S-a suit la ei în corabie și a stat vântul. Ei au rămas uimiți și înmărmuriți, căci nu înțeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită. După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului și au tras la mal. Când au ieșit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus, au alergat prin toate împrejurimile și au început să aducă pe bolnavi în paturi pretutindeni pe unde se auzea că era El. Oriunde intra El, în sate, în cetăți sau în cătune, puneau pe bolnavi în piețe și-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Și toți câți se atingeau de El erau tămăduiți.