Marcu 3:20-35
Marcu 3:20-35 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Au venit în casă și s-a adunat din nou norodul, așa că nu puteau nici măcar să prânzească. Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci ziceau: „Și-a ieșit din minți.” Și cărturarii, care se coborâseră din Ierusalim, ziceau: „Este stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.” Isus i-a chemat la El și le-a zis în pilde: „Cum poate Satana să scoată afară pe Satana? Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei însăși, împărăția aceea nu poate dăinui. Și dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăși, casa aceea nu poate dăinui. Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuși, este dezbinat și nu poate dăinui, ci s-a isprăvit cu el. Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare și să-i jefuiască gospodăria, decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa. Adevărat vă spun că toate păcatele și toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta, dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac, ci este vinovat de un păcat veșnic.” Aceasta, pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.” Atunci au venit mama și frații Lui și, stând afară, au trimis să-L cheme. Mulțimea ședea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta și frații Tăi sunt afară și Te caută.” El a răspuns: „Cine sunt mama Mea și frații Mei?” Apoi, aruncându-Și privirile peste cei ce ședeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea și frații Mei! Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră și mamă.”
Marcu 3:20-35 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Apoi a intrat într-o casă şi s-a adunat iarăşi mulţimea, încât nu mai puteau mânca nici măcar pâine. Când au auzit ai Săi, s-au pornit să-L oprească, fiindcă ziceau că şi-a ieşit din minţi. Iar cărturarii care veniseră din Ierusalim ziceau că îl are pe Beelzebul şi că izgoneşte demonii cu puterea stăpânului demonilor. El însă, chemându-i, le vorbea în parabole, zicând: „Cum poate Satana să-l izgonească pe Satana? Dacă o împărăţie se dezbină pe ea însăşi, acea împărăţie nu mai poate dăinui. Iar dacă o casă s-a dezbinat pe ea însăşi, acea casă nu mai poate dăinui. Dacă Satana s-a ridicat împotriva lui însuşi şi s-a dezbinat, nu mai poate dăinui, ci şi-a găsit sfârşitul. Dar nimeni, când intră în casa unui om puternic, nu poate să îi răpească lucrurile, dacă nu-l va lega mai întâi pe cel puternic. Abia atunci îi va jefui casa. Adevărat vă spun: toate păcatele şi hulele, oricâte ar fi hulit, vor fi iertate fiilor oamenilor, dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt, nu are iertare în veac, ci este vinovat de păcat veşnic.” Acestea le-a spus pentru că ziceau: „Are duh necurat.” Şi a venit mama Lui şi fraţii Lui şi, stând afară, au trimis la El să-L cheme. Şi împrejurul lui şedea o mulţime de oameni şi îi ziceau: „Iată mama Ta şi fraţii Tăi sunt afară şi Te caută.” Iar El le-a răspuns: „Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei?” Şi i-a privit pe cei ce şedeau în jurul lui şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine, dacă face voia lui Dumnezeu, este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea.”
Marcu 3:20-35 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și mulțimea s-a adunat din nou, așa încât ei nu mai puteau să mănânce nici pâine. Și când au auzit prietenii săi, s-au dus să îl prindă; fiindcă spuneau: Și-a ieșit din minți. Și scribii care au coborât din Ierusalim, spuneau: El îl are pe Beelzebub și prin prințul dracilor scoate dracii. Dar el i-a chemat și le-a spus în parabole: Cum poate Satan să îl scoată afară pe Satan? Și dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei însăși, acea împărăție nu poate sta în picioare. Și dacă o casă este dezbinată împotriva ei însăși, acea casă nu poate sta în picioare. Și dacă Satan se ridică împotriva lui însuși și ar fi dezbinat, el nu poate sta în picioare, ci are un sfârșit. Nimeni nu poate intra în casa celui tare și să îi jefuiască bunurile, decât dacă întâi îl leagă pe cel tare și apoi îi va jefui casa. Adevărat vă spun: Toate păcatele vor fi iertate fiilor oamenilor și blasfemiile cu care vor blasfemia; Dar cel ce va blasfemia împotriva Duhului Sfânt, nu are niciodată iertare, ci este sub amenințarea damnării eterne; Pentru că ei spuneau: Are un duh necurat. Atunci au venit frații lui și mama lui, și, stând în picioare afară, au trimis la el să îl cheme. Și mulțimea ședea în jurul lui și i-au spus: Iată, mama ta și frații tăi sunt afară, te caută. Iar el le-a răspuns, zicând: Cine este mama mea, sau frații mei? Și s-a uitat împrejur la cei ce ședeau în jurul lui și a spus: Iată, mama mea și frații mei. Fiindcă oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele meu și sora mea și mamă.
Marcu 3:20-35 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
A intrat într‑o casă și s‑a adunat din nou mulțimea, astfel încât nu mai puteau nici să mănânce. Auzind ai Săi toate acestea, au venit să pună mâna pe El, fiindcă spuneau că și‑a ieșit din minți. Iar cărturarii care se coborâseră din Ierusalim ziceau: „Îl are pe Beelzebul” și „Cu căpetenia demonilor scoate El demonii!” Isus însă i‑a chemat la El și le‑a vorbit în pilde: „Cum poate Satana să‑l izgonească pe Satana? Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei înseși, împărăția aceea nu poate dăinui. Și dacă o casă este dezbinată împotriva ei înseși, casa aceea nu poate dăinui. Tot astfel, dacă Satana se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, nu poate dăinui, ci s‑a isprăvit cu el. Nimeni nu poate să intre în casa celui puternic și să‑l jefuiască de bunuri dacă nu l‑a legat mai întâi pe cel puternic; numai atunci îi va jefui casa. Adevărat vă spun că toate li se vor ierta fiilor oamenilor – păcatele și blasfemiile pe care le vor rosti – dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de un păcat veșnic.” Aceasta pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.” Atunci mama și frații Lui au venit și, stând afară, au trimis să‑L cheme. O mulțime de oameni era în jurul Lui și I‑au spus: „Iată, mama Ta, frații Tăi și surorile Tale sunt afară și Te caută.” El le‑a răspuns, zicând: „Cine sunt mama Mea și frații Mei?” Apoi, rotindu‑Și privirile peste cei care erau împrejurul Lui, a zis: „Iată mama Mea și frații Mei! Căci oricine face voia lui Dumnezeu Îmi este frate, soră și mamă.”
Marcu 3:20-35 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Au venit în casă și s-a adunat din nou norodul, așa că nu puteau nici măcar să prânzească. Rudele lui Isus, când au auzit cele ce se petreceau, au venit să pună mâna pe El. Căci ziceau: „Și-a ieșit din minți.” Și cărturarii care se coborâseră din Ierusalim ziceau: „Este stăpânit de Beelzebul; scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor.” Isus i-a chemat la El și le-a zis în pilde: „Cum poate Satana să-l scoată afară pe Satana? Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei înseși, împărăția aceea nu poate dăinui. Și dacă o casă este dezbinată împotriva ei înseși, casa aceea nu poate dăinui. Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuși, este dezbinat și nu poate dăinui, ci s-a isprăvit cu el. Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare și să-i jefuiască gospodăria decât dacă l-a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa. Adevărat vă spun că toate păcatele și toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta, dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac, ci este vinovat de un păcat veșnic.” Aceasta, pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.” Atunci au venit mama și frații Lui și, stând afară, au trimis să-L cheme. Mulțimea ședea în jurul Lui când I-au spus: „Iată că mama Ta și frații Tăi sunt afară și Te caută!” El a răspuns: „Cine sunt mama Mea și frații Mei?” Apoi, aruncându-Și privirile peste cei ce ședeau împrejurul Lui: „Iată”, a zis El, „mama Mea și frații Mei! Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră și mamă.”
Marcu 3:20-35 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Au intrat într-o casă; și din nou s-au adunat foarte mulți oameni. Astfel, Isus și discipolii Săi nu puteau nici măcar să mănânce. Când au auzit ce se întâmpla, rudele lui Isus au venit să Îl ia dintre ei, gândind că a înnebunit. Ei ziceau: „Nu mai este în toate facultățile mentale!” Iar cei care erau cunoscuți ca învățători ai legii (mozaice), veniți din Ierusalim, ziceau despre El: „Este posedat de Beelzebul; face exorcizări cu ajutorul șefului demonilor.” Isus li S-a adresat, provocându-le gândirea prin intermediul parabolelor: „Cum poate Satan să îl dea afară (tot) pe Satan? Dacă un regat este dezbinat împotriva lui însuși prin conflicte interne, desigur că nu va putea supraviețui. Și dacă o casă este dezbinată prin conflicte în interiorul acelei familii, se va distruge. În mod asemănător, dacă Satan se manifestă ostil împotriva lui însuși, este dezbinat și se autodistruge. Nimeni nu comite un jaf în casa unui om care are o forță superioară lui decât după ce l-a imobilizat. Să știți că toate păcatele și toate celelalte cazuri de blasfemie ale oamenilor le vor fi iertate; dar oricine va blasfemia Spiritul Sfânt, nu va primi iertare niciodată. El devine astfel vinovat pentru eternitate de acest păcat…” A spus aceste lucruri pentru că ei ziseseră: „Este posedat de un spirit rău!” Atunci, mama și frații lui Isus care veniseră și stăteau afară, au trimis pe cineva să Îl cheme. În timp ce mulți erau adunați în jurul Lui, I s-a spus: „Să știi că mama Ta și frații Tăi sunt afară și Te caută!” El le-a răspuns: „Cine este mama Mea și care sunt frații Mei?” Apoi privind spre cei care stăteau în jurul Lui, a zis: „Aceștia reprezintă mama Mea și frații Mei. Pentru că oricine se conformează dorinței lui Dumnezeu, Îmi este frate, soră și mamă!”
Marcu 3:20-35 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Iisus, în casă, a intrat; Lumea, din nou, s-a adunat Și a-nceput să-L îmbulzească, De nu putea nici să prânzească. Aflând, rudele lui Iisus, Tot ce făcuse El, și-au spus: „Haideți, cu toții să plecăm, Degrabă, să Îl înhățăm, Căci Și-a ieșit din minți!” La fel, Și cărturarii, despre El, Ziceau că „Este stăpânit De Belzebul, căci, negreșit, Că El, în scosul dracilor, E ajutat de domnul lor.” Iisus, la Sine, i-a chemat, I-a privit blând, și-a întrebat: „Satanei îi e oare-n plan, Să-l dea afară pe Satan? Aflați dar, că o-mpărăție, Când dezbinată o să fie În contră-și, fi-va pustiită. De-asemeni, fi-va nimicită Și casa care-i dezbinată Și împotrivă-și ridicată. Satan, dacă pe el s-a dat Afară, este dezbinat. Atunci, a lui împărăție Nu va putea să se menție. Nimeni nu o să năvălească, La cel tare, să-l jefuiască, ‘Nainte de a-l fi legat. Vă spun dar, cu adevărat, Că omului îi sunt iertate Și hule și orice păcate Ce le-a făcut în viața lui, Dar hula, contra Duhului Cel Sfânt, nu va avea iertare, Fiind păcatul cel mai mare, Ce va rămâne pe vecie – Acesta-i bine să se știe!” În felu-acesta, le-a vorbit Iisus, căci El i-a auzit Cum, despre Sine, ne-ncetat, Au zis: „Are duh necurat.” Iisus vorbea norodului, Când mama și cu frații Lui Sosiră-n acel loc. Stăteau Și, un prilej bun, căutau, De a-I vorbi. La El, s-a dus, Atuncea, cineva și-a spus: „Cu ai Tăi frați, mama Ta vine, Și să vorbească, vrea, cu Tine.” Iisus, însă, l-a întrebat Pe cel care L-a înștiințat: „Cine-s „mama” și „frații” Mei?” Apoi, privind peste acei Care stăteau în jurul Lui, Răspuns îi dete, omului: „Ei sunt „mama” și „frații” Mei! Privește-i dar! Sunt toți acei Ce fac voia Tatălui Sfânt! Ei, „mamă, soră, frați”, Îmi sânt!”
Marcu 3:20-35 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
A venit în casă și mulțimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici să mănânce pâine. Când au auzit ai săi, au venit să-l ia, căci spuneau că și-a ieșit din fire. Iar cărturarii care coborâseră din Ierusalím spuneau: „Îl are pe Béelzebul!” și: „Cu [ajutorul] căpeteniei diavolilor îi scoate pe diavoli”. Dar el, chemându-i, le vorbea în parabole: „Cum poate Satana să-l scoată pe Satana? Dacă o împărăție este dezbinată în sine, împărăția aceea nu poate dăinui, iar dacă o casă este dezbinată în sine, casa aceea nu va putea dăinui. Deci, dacă Satana se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, nu poate să se mențină, ci s-a terminat cu el. Nimeni nu poate să intre în casa unui om puternic și să-i jefuiască lucrurile dacă, mai întâi, nu-l leagă pe cel puternic; atunci îi va jefui casa. Adevăr vă spun că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor: păcatele și blasfemiile, oricâte blasfemii ar fi zis, dar, dacă cineva ar zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt, nu va avea iertare niciodată, ci va fi vinovat de un păcat veșnic”. Pentru că spuneau: „Are un duh necurat!”. Au venit mama și frații lui și stând afară, au trimis la el ca să-l cheme. Mulțimea era așezată în jurul lui și i-au spus: „Iată, mama ta și frații tăi te caută afară!”. Iar el, răspunzând, le-a zis: „Cine este mama mea și cine sunt frații mei?”. Și, rotindu-și privirea peste cei așezați în jurul lui, a spus: „Iată mama mea și frații mei! Oricine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate și soră și mamă”.
Marcu 3:20-35 Noua Traducere Românească (NTR)
A venit apoi în casă, dar mulțimea s-a adunat din nou, așa că ei nu puteau nici măcar să mănânce. Când au auzit ai Lui ce se întâmplă, au ieșit să pună mâna pe El, căci ziceau că Și-a ieșit din minți. Cărturarii care coborâseră de la Ierusalim ziceau că îl are pe Beelzebul și că alungă demonii cu ajutorul conducătorului demonilor. Isus i-a chemat la El și le-a vorbit în pilde: „Cum poate Satan să-l alunge pe Satan? Dacă o împărăție este dezbinată împotriva ei înseși, împărăția aceea nu poate dăinui. Iar dacă o familie este dezbinată împotriva ei înseși, familia aceea nu va putea dăinui. Dacă Satan se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, atunci nu poate dăinui, ci i-a venit sfârșitul. Dar nimeni nu poate să intre în casa celui puternic, ca să-i jefuiască bunurile, dacă nu-l leagă mai întâi pe cel puternic. Abia atunci îi va jefui casa. Adevărat vă spun că fiilor oamenilor le vor fi iertate toate păcatele și toate blasfemiile pe care le vor rosti, dar cel ce blasfemiază împotriva Duhului Sfânt nu va avea parte de iertare în veci, ci este vinovat de un păcat veșnic“. Spunea astfel pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat!“. Atunci mama și frații Lui au venit și, stând afară, au trimis să-L cheme. Mulțimea care ședea în jurul Lui I-a zis: ‒ Iată că mama Ta, frații Tăi și surorile Tale sunt afară și Te caută. Isus, răspunzându-le, a zis: ‒ Cine este mama Mea și cine sunt frații Mei? Și, rotindu-Și privirea peste cei ce ședeau în jurul Lui, a zis: ‒ Iată mama Mea și frații Mei! Căci cel ce face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră și mamă.