Matei 5:17-47
Matei 5:17-47 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea şi Profeţii. N-am venit să le desfiinţez, ci să le aduc împlinirea. Adevărat vă spun, că, atâta vreme cât nu vor trece cerul şi pământul, nici o literă şi nici o virgulă din Lege nu vor trece, înainte să se întâmple toate. Aşa că oricine va înlătura chiar şi cea mai mică dintre aceste porunci şi îi va învăţa pe alţii să facă la fel, va fi socotit cel mai mic în Împărăţia cerurilor, însă oricine le va păzi şi îi va învăţa şi pe alţii să facă la fel, va fi socotit mare în Împărăţia cerurilor. De aceea vă spun: Dacă dreptatea voastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Aţi auzit ce s-a spus celor din trecut: Să nu ucizi! Oricine ucide va fi judecat. Eu însă vă spun: Oricine se mânie pe fratele său va fi judecat. Oricine va zice fratelui său: Prostule! va fi condamnat de Sinedriu, şi oricine îi va zice: Nebunule! va fi condamnat la focul gheenei. Când îţi duci darul la altar, dacă îţi aminteşti că fratele tău are ceva cu tine, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, mergi şi împacă-te cu fratele tău şi vino apoi şi adu-ţi darul. Împacă-te cu duşmanul tău repede, pe când eşti încă pe drum cu el, înainte să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul pe mâna temnicerului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până când nu vei plăti şi ultimul bănuţ. Aţi auzit că s-a zis: Să nu comiţi adulter. Eu însă vă spun că oricine se uită cu jind la o femeie, a comis deja adulter în inima lui. Dacă ochiul tău drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi aruncă-l, pentru că e mai bine să piară unul din mădularele tale, decât să-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta dreaptă te face să cazi în păcat, tai-o şi arunc-o, pentru că e mai bine să piară unul din mădularele tale decât să-ţi fie nimicit în gheenă întregul trup. Şi s-a mai zis: Oricine va dori să-şi lase soţia, să-i dea o carte de despărţire. Eu vă spun însă că oricine îşi părăseşte soţia, în afară de cazul în care ea trăieşte în desfrâu, îi dă prilej să devină adulteră. Iar cine ia de soţie pe cea divorţată, devine adulter. Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: Să nu juri strâmb, ci să-ţi împlineşti jurămintele faţă de Domnul! Dar Eu vă spun: Să nu juraţi deloc, nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este aşternutul picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, fiindcă nu poţi face nici măcar un fir de păr alb sau negru. Vorbirea voastră să fie aşa: da, să fie da; nu, să fie nu. Ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel Rău. Aţi auzit că s-a zis: Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Eu vă zic însă: Nu vă împotriviţi celui Rău. Ci, dacă te loveşte peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt. Celui ce vrea să se judece cu tine, ca să-ţi ia haina, dă-i şi cămaşa. Tot aşa, dacă cineva te obligă să mergi cu el o milă, mergi două. Celui ce-ţi cere dă-i, şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. Aţi auzit ce s-a zis: Iubeşte-l pe aproapele tău şi urăşte-l pe duşmanul tău! Eu însă vă spun: Iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută, ca să deveniţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri, pentru că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni, şi face să plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă îi iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu tot aşa fac şi vameşii? Şi dacă îi salutaţi doar pe fraţii voştri, ce lucru deosebit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?
Matei 5:17-47 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Să nu gândiți că am venit să distrug legea sau profeții; nu am venit să distrug, ci să împlinesc. Fiindcă adevărat vă spun: Până cerul și pământul vor trece, o iotă sau o frântură de literă nu va trece nicidecum din lege, până totul va fi împlinit. De aceea, oricine va strica una dintre cele mai mici din aceste porunci și va învăța pe oameni astfel, va fi chemat cel mai mic în împărăția cerului; dar oricine le va împlini și îi va învăța pe alții, acela va fi chemat mare în împărăția cerului. Căci vă spun că: Dacă dreptatea voastră nu va întrece dreptatea scribilor și a fariseilor, nicidecum nu veți intra în împărăția cerului. Ați auzit că s-a spus de către cei din vechime: Să nu ucizi; și oricine va ucide va fi sub amenințarea judecății. Dar eu vă spun că: Oricine este mânios fără motiv pe fratele său, va fi sub amenințarea judecății; și oricine va spune fratelui său: Raca, va fi sub amenințarea consiliului; dar oricine va spune: Nebunule, va fi sub amenințarea focului iadului. De aceea, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, Lasă-ți darul acolo, înaintea altarului și du-te întâi de te împacă cu fratele tău și apoi vino și adu-ți darul. Învoiește-te repede cu potrivnicul tău, pe când ești cu el pe cale; ca nu cumva potrivnicul să te predea judecătorului și judecătorul să te predea executorului și să fii aruncat în închisoare. Adevărat îți spun: Nu vei ieși nicidecum de acolo, până nu vei plăti cel din urmă bănuț. Ați auzit că s-a spus de către cei din vechime: Să nu comiți adulter; Dar eu vă spun că: Oricine se uită la o femeie pentru a o pofti, a comis deja adulter cu ea în inima lui. Și dacă ochiul tău cel drept te poticnește, scoate-l și aruncă-l de la tine; fiindcă îți este de folos să piară unul dintre membrele tale și să nu fie aruncat tot trupul tău în iad. Și dacă mâna ta cea dreaptă te poticnește, taie-o și arunc-o de la tine; fiindcă îți este de folos să piară unul dintre membrele tale și să nu fie aruncat tot trupul tău în iad. S-a spus că: Oricine va divorța de soția lui, să îi dea o carte de despărțire. Dar eu vă spun: Oricine va divorța de soția lui, exceptând cauza curviei, o face să comită adulter; și oricine se va căsători cu cea care este divorțată, comite adulter. Din nou, ați auzit că s-a spus de către cei din vechime: Să nu juri fals, ci împlinește jurămintele tale față de Domnul; Dar eu vă spun: Nu jurați niciodată; nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu; Nici pe pământ, pentru că este sprijinul picioarelor lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, pentru că nu poți face un singur păr alb sau negru. Dar cuvântul vostru să fie: Da, da; nu, nu; dar ce este mai mult decât acestea vine din rău. Ați auzit că s-a spus: Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Dar eu vă spun: Nu vă împotriviți celor ce vă fac rău; ci oricui te va lovi peste obrazul tău drept, întoarce-i și pe celălalt. Și dacă vreunul voiește să meargă la judecată cu tine și să îți ia cămașa, lasă-i și haina. Și cu cel ce te va constrânge să mergi o milă, mergi cu el două. Celui ce îți cere, dă-i; și celui ce voiește să se împrumute de la tine, nu îi întoarce spatele. Ați auzit că s-a spus: Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe dușmanul tău. Dar eu vă spun: Iubiți pe dușmanii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă folosesc cu dispreț și vă persecută; Ca să fiți copiii Tatălui vostru care este în cer, pentru că el face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Fiindcă, dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată aveți? Nu fac și vameșii la fel? Și dacă salutați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult decât alții? Nu fac și vameșii astfel?
Matei 5:17-47 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Să nu credeți că am venit să desființez Legea sau Profeții; am venit nu să desființez, ci să împlinesc. Adevărat vă spun: câtă vreme vor dăinui cerul și pământul, nu va trece nicio iotă sau frântură de literă din Lege înainte ca toate să se fi împlinit. Așa că oricine va strica fie și una din aceste porunci mărunte și‑i va învăța pe oameni astfel va fi considerat cel mai mic în Împărăția cerurilor, dar oricine le va împlini și‑i va învăța pe alții la fel va fi considerat mare în Împărăția cerurilor. Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor! Ați auzit că li s‑a zis celor din vechime: « Să nu ucizi ; oricine ucide va da socoteală la judecată.» Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va da socoteală la judecată; oricine‑i va zice fratelui său: «Prostule!» va da socoteală înaintea Sinedriului; iar oricine‑i va zice: «Nebunule!» va sfârși în focul gheenei. Așadar, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă‑ți darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi să te împaci cu fratele tău și apoi vino să‑ți aduci darul! Caută să te împaci degrabă cu potrivnicul tău, cât timp ești cu el pe drum, ca nu cumva acesta să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul – pe mâna temnicerului și să fii aruncat în temniță. Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei da înapoi și ultimul bănuț. Ați auzit că li s‑a zis celor din vechime: « Să nu săvârșești adulter. » Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s‑o poftească a și săvârșit adulter cu ea în inima lui. Dacă ochiul tău drept te face să cazi în păcat, scoate‑l și aruncă‑l de la tine! Este spre folosul tău să piară unul dintre mădularele tale decât să‑ți fie aruncat tot trupul în gheenă. Și dacă mâna ta dreaptă te face să cazi în păcat, tai‑o și arunc‑o de la tine! Este spre folosul tău să piară unul dintre mădularele tale decât să‑ți fie aruncat tot trupul în gheenă. S‑a zis de asemenea: «Oricine își va lăsa soția să‑i dea un act de despărțire .» Dar Eu vă spun că oricine își lasă soția din alt motiv decât desfrâul o face să săvârșească adulter. Și cine se căsătorește cu cea lăsată săvârșește adulter. Ați auzit că li s‑a zis celor din vechime: «Să nu juri strâmb, ci să‑ți împlinești juruințele față de Domnul.» Dar Eu vă spun: să nu jurați deloc; nici pe cer , fiindcă este tronul lui Dumnezeu , nici pe pământ , fiindcă este reazem pentru picioarele Lui , nici pe Ierusalim, fiindcă este cetatea marelui Împărat . Să nu juri nici pe capul tău, fiindcă nu poți face un singur fir de păr alb sau negru. Cuvântul vostru să fie: «Da, da; nu, nu.» Ce trece peste acestea vine de la Cel Rău. Ați auzit că s‑a zis: « Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. » Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, dacă te lovește cineva peste obrazul drept, întoarce‑i‑l și pe celălalt! Celui ce vrea să se judece cu tine ca să‑ți ia cămașa, lasă‑i și haina! Dacă te silește cineva să mergi o milă, mergi cu el două! Celui ce‑ți cere dă‑i, iar celui ce vrea să se împrumute de la tine nu‑i întoarce spatele! Ați auzit că s‑a zis: « Să‑l iubești pe aproapele tău și să‑l urăști pe vrăjmașul tău.» Dar Eu vă spun: iubiți‑vă vrăjmașii, [binecuvântați‑i pe cei ce vă blestemă, faceți‑le bine celor ce vă urăsc] și rugați‑vă pentru cei ce [vă asupresc și] vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru din ceruri; fiindcă El face să răsară soarele Lui și peste cei răi, și peste cei buni și dă ploaie și peste cei drepți, și peste cei nedrepți. Dacă îi iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aveți? Nu fac la fel și vameșii? Și dacă îi îmbrățișați numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?
Matei 5:17-47 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun: câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte să se fi întâmplat toate lucrurile. Așa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci și îi va învăța pe oameni așa va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi și îi va învăța pe alții să le păzească va fi chemat mare în Împărăția cerurilor. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor! Ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății.» Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine îi va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: «Nebunule!» va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Așa că, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, înaintea altarului, și du-te întâi de împacă-te cu fratele tău, apoi vino de adu-ți darul! Caută de te împacă degrabă cu pârâșul tău, câtă vreme ești cu el pe drum, ca nu cumva pârâșul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului și să fii aruncat în temniță! Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuț. Ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu preacurvești.» Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui. Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine, căci este spre folosul tău să piară unul dintre mădularele tale și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă! Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, tai-o și leapăd-o de la tine, căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă! S-a zis iarăși: «Oricine își va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărțire.» Dar Eu vă spun că oricine își va lăsa nevasta, în afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; și cine o va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește. Ați mai auzit iarăși că li s-a zis celor din vechime: «Să nu juri strâmb, ci să împlinești față de Domnul jurămintele tale.» Dar Eu vă spun: să nu jurați nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu, nici pe pământ, pentru că este așternutul picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poți face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: «Da, da; nu, nu»; ce trece peste aceste cuvinte vine de la Cel Rău. Ați auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.» Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci oricui te lovește peste obrazul drept întoarce-i-l și pe celălalt! Oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina lasă-i și cămașa! Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două! Celui ce-ți cere dă-i; și nu-i întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine! Ați auzit că s-a zis: «Să-l iubești pe aproapele tău și să-l urăști pe vrăjmașul tău.» Dar Eu vă spun: iubiți-i pe vrăjmașii voștri, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți-le bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Dacă îi iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii? Și dacă îi îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?
Matei 5:17-47 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Să nu credeți că am venit să desființez «Legea» sau «Profeții»! Intenția Mea este nu să desființez, ci să completez aceste Scripturi. Să știți că atât timp cât pământul și cerul vor exista, nici măcar o literă din «Lege» sau vreun semn grafic cât de mic nu vor fi eliminate. Tot ce este scris în «Lege» se va întâmpla cu maximă exactitate. Deci dacă cineva încalcă una dintre cele mai mici porunci ale acesteia și îi învață pe alții acest exemplu, i se va acorda cea mai nesemnificativă recunoaștere în Regatul ceresc. Dar cea mai înaltă poziție o va avea acela care le va respecta și care va învăța și pe alții să facă la fel. Vă asigur că dacă dreptatea voastră nu o va depăși pe aceea a fariseilor și pe a învățătorilor legii (mozaice), nu veți intra în Regatul ceresc. Ați auzit că în trecut li s-a spus oamenilor: «Să nu comiți crimă!» Orice om care comite crimă, este vinovat și va fi condamnat. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe aproapele lui, va fi vinovat de comiterea unei crime și va suporta același tratament. Cine își va desconsidera aproapele spunându-i «Prostule!», va fi judecat de Sinedriu; iar cel care îi va spune «Nebunule!», merită să fie aruncat în focul «gheenei». Deci dacă atunci când îți aduci darul la altar, îți amintești că aproapele tău are ceva să îți reproșeze, lasă-ți jertfa acolo înaintea altarului și du-te întâi să te împaci cu el. Abia apoi poți să îți oferi sacrificiul. Urmărește să te împaci cât mai repede cu acuzatorul tău. Fă acest lucru în timp util, înainte ca el să te reclame; pentru că altfel este posibil ca judecătorul de la tribunal să te condamne la detenție. Să știi că nu vei scăpa de-acolo fără să plătești până la ultimul ban (prevăzut de lege). Ați auzit că s-a spus: «Să nu comiți adulter!» Dar Eu vă spun că oricine privește o femeie și o dorește din punct de vedere sexual, a și comis adulterul cu ea în mintea lui. Dacă ochiul tău drept te determină să păcătuiești, scoate-l și aruncă-l; pentru că este mai bine pentru tine să pierzi o parte din corpul tău, decât să îți fie aruncat tot corpul în iad. Sau dacă mâna ta dreaptă te determină să păcătuiești, tai-o și arunc-o. Este mai bine pentru tine să rămâi fără un membru al corpului tău decât să ajungi în iad cu tot corpul. S-a mai spus: «Cel care își abandonează soția, să îi dea un certificat de divorț.» Dar Eu vă spun că oricine divorțează de soția lui, exceptând cazul în care ea comite adulter, îi oferă posibilitatea să comită adulter. Iar cel care se căsătorește cu o femeie divorțată, comite adulter cu ea (față de fostul ei soț). Ați mai auzit că s-a zis celor din trecut: «Să nu juri fals făcând o declarație mincinoasă; ci să îți respecți promisiunea făcută lui Iahve cu jurământ.» Dar Eu vă spun să nu jurați în niciun caz; nici pe cer cu pretextul că este tronul lui Dumnezeu; nici pe pământ justificați de faptul că acesta ar fi locul unde El Își ține picioarele; nici pe Ierusalim pentru că ar fi orașul marelui Rege. Să nu juri nici măcar pe capul tău; pentru că nu poți face niciun fir de păr să fie alb sau negru. Când spuneți «Da», să fie «Da», iar «Nu» să fie «Nu»! Tot ce se adaugă acestor cuvinte (ca o garanție suplimentară) provine de la cel rău. Ați auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!» Dar Eu vă spun: să nu vă opuneți celui care vă face rău; ci dacă te lovește cineva peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui care vrea să se judece cu tine ca să îți ia haina, lasă-i și cămașa. Dacă te obligă cineva să mergi cu el (ducându-i bagajele) o milă, mergi cu el o distanță de două mile. Dă celui care îți cere ceva și nu refuza pe cel care dorește să îl împrumuți. Ați auzit că s-a zis: «Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe dușmanul tău.» Dar Eu vă spun să vă iubiți dușmanii, să binecuvântați pe cel care pronunță blesteme la adresa voastră, să faceți bine celor care vă urăsc și să vă rugați pentru cei care vă exploatează și care vă persecută. Procedați așa ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în cer. El face să răsară soarele Său atât pentru cei răi, cât și pentru cei buni; iar cu ploaia procedează la fel, făcând-o să cadă atât peste cei corecți cât și peste cei incorecți. Dacă iubiți numai pe cei care vă iubesc, ce recompensă mai așteptați? Nu procedează așa și colectorii de impozite? Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru inedit faceți? Oare nu procedează și păgânii la fel?
Matei 5:17-47 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
„Eu nu vreau ca să fac nimic, Prin care Legea să o stric, Și nici Prorocii; ci doresc – Necontenit – să le-ntăresc! Căci Eu, adevărat vă zic, Că nu se va știrbi nimic Din Lege, cât se va vedea Cer și pământ, pentru că ea, Slovă cu slovă, se-mplinește. Acela care îndrăznește Și numai o poruncă strică – Doar una, chiar de-i cea mai mică – Și-apoi greșit va da povețe Celor ce-s dornici să învețe, În ceruri, mic va fi chemat. Dar Eu vă spun adevărat, Că-n ceruri sunt chemați drept mari, Acei ce le-au păzit și cari, Pe alții, drept i-au învățat Și la veghere-au îndemnat. Aminte să luați acum: În cer, nu veți intra oricum! Neprihănirea voastră, dacă Nu are ca să o întreacă Pe cea a cărturarilor Și pe a Fariseilor, Cu neputință o să fie Să mergeți în Împărăție.” „În vremurile vechi, știți bine, S-a zis: „Să nu ucizi! Oricine, Dacă-i de-omor învinuit, E judecat și pedepsit.” Dar Eu vă spun: când cineva, Pe frate mâniase-va, Pedeapsa judecății are Să îl ajungă. Omul care Îi spune „prost”, fratelui lui, Pedepsele Soborului Le va-ndura. Dacă-l numește „Nebun”, atunci îl înghițește Focul gheenei. Așadar, De-ți aduci darul la altar Și-acolo-ți amintești, cumva, Că ești certat cu cineva, Lasă-l acolo; iar apoi, Aleargă iute, înapoi, Și caută-l pe omu-acel; Doar după ce te-mpaci cu el, Te vei întoarce la altar Pentru-ați aduce al tău dar. Așa e bine ca să faci: Cu-al tău pârâș să te împaci Cât, încă, ești pe drum, cu el. Să nu te dea, cumva, altfel, În mâini, judecătorului, Care, apoi, la rândul lui, Străjii să te încredințeze, Și-aceasta să te-ntemnițeze; Fiindcă-ți spun adevărat, Că nu vei fi eliberat, Decât de-ai să înapoiezi Tot ceea ce îi datorezi.” „S-a spus și s-a mai repetat: „Să nu curvești, că e păcat.” Dar Eu vă spun: a preacurvit Acela care a poftit Femeile, privind numa’ – A preacurvit, cu inima. Dacă-ți aduce-un ochi necaz, Făcândute-n păcat să caz’, Să știi că este mult mai bine Să-l scoți, să-l lepezi de la tine. Mai de folos este să-ți piară Un mădular, decât să-ți moară Trupul, în al gheenei foc. Ca să n-ajungi în acel loc – Când dreapta, cumva, ți-a scăpat, Făcându-te ca, în păcat, Să intri – tai-o! Astfel dar, Trupul ți-l scapi. S-a mai zis iar, Că „Oricine, de va lăsa Să plece, pe nevasta sa, O să îi dea – spre-a lumii știre – O carte pentru despărțire.” Dar ascultați-Mă pe Mine, Căci Eu vă spun că, orișicine, Soția, o să-și părăsească, Îi dă prilej să preacurvească. Încă ceva, vreau să se știe: Din pricină de preacurvie, Poți să îți lași a ta femeie. Însă, cel care o s-o ieie Pe cea lăsată de bărbat, A preacurvit – deci e păcat.” „Și s-a mai spus – ați auzit – „Să nu juri strâmb, ci împlinit Să fie-al tău cuvânt, mereu, Rostit față de Dumnezeu.” Aminte să luați acum: Nu mai jurați dar, nicidecum, Pe cer și-asemeni, pe pământ; Căci ceru-i al Domnului Sfânt Jilț de domnie, și-ați văzut, Pământu-I este așternut Picioarelor. Mă ascultați: Nu este bine să jurați Nici măcar pe Ierusalim, Căci e cetatea-n care știm Că este marele-mpărat. Pe capul tău, este păcat Să juri, că tu nu vei putea, Un fir de păr – oricât ai vrea – Negru sau alb să-l faci. Deci tu, Jurând, vei spune „da” sau „nu”. Ceea ce trece peste-aceste Cuvinte, de la cel rău este.” „S-a spus, și cred că țineți minte, „Ochi pentru ochi, dinte la dinte.” Eu zic: nu vă împotriviți Celui ce face rău, ci fiți Supuși, mereu; de te-a lovit Obrazul drept, e nimerit Să-i întorci stângul. Orișicine Vrea să se judece cu tine Să îți ia haina, lasă-l dar, Să îți ia și cămașa. Iar, De te silește cineva, O milă, să-l petreci cumva, Tu, două mile-l însoțește. Aceluia care dorește Să împrumute de la tine, Să-i dai! Fiindcă nu e bine Să-ntorci spatele celuia Ce-ți cere. De asemenea, Știți că s-a zis: „Să îți iubești Aproapele, și să-ți urăști Dușmanul”. Acum, ascultați: Iubiți și binecuvântați Pe cei care vă dușmănesc, Iar celor care vă urăsc, Bine le faceți! Vă rugați – Dacă sunteți persecutați – Pentru cei cari vă asupresc, Pentru cei cari vă prigonesc. Să arătați, în acest fel, Ai cui fii sunteți voi. Căci El – Tatăl din cer – soarele Său – Peste cel bun, peste cel rău – Îl face ca să răsărească, Și deopotrivă să-i stropească Ploaia – atâta pe cei drepți, Cât și pe cei care-s nedrepți. Deci ascultați ce-am să vă zic: Să știți că n-ați făcut nimic, De veți iubi doar pe acei Care la rândul lor și ei Vă îndrăgesc. Nu așteptați Răsplată, căci v-asemănați Cu vameșii. Și-atuncea, voi Ce răsplătire vreți apoi, Când știți să îi îmbrățișați, Cu drag, doar pe ai voștri frați? Ce lucru neobișnuit Crezut-ați că ați săvârșit? Păgânii nu fac tot la fel?
Matei 5:17-47 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Să nu socotiți că am venit să desființez Legea sau Profeții! Nu am venit să desființez, ci să împlinesc. Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul și pământul, nicio iotă și nicio linioară nu va trece din Lege până ce nu se vor împlini toate. Așadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici și-i va învăța astfel pe oameni va fi numit cel mai mic în împărăția cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini și va învăța astfel, acesta va fi numit mare în împărăția cerurilor. Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor. Ați auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!». Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinédriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheènei. Așadar, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo darul tău, în fața altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău și apoi, venind, oferă-ți darul! Pune-te de acord cu dușmanul tău repede, cât timp mai ești cu el pe drum, ca nu cumva dușmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului și să fii aruncat în închisoare! Adevăr îți spun, nu vei ieși de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban. Ați auzit că s-a spus: «Să nu comiți adulter!». Eu însă vă spun că oricine privește o femeie dorind-o a și comis adulter cu ea în inima lui. Dacă ochiul tău drept te scandalizează, scoate-l și aruncă-l de la tine, căci este mai bine pentru tine să piară unul dintre membrele tale decât să-ți fie aruncat în Gheénă tot trupul! Și dacă mâna dreaptă te scandalizează, taie-o și arunc-o de la tine, pentru că este mai bine pentru tine ca să piară unul dintre membrele tale decât tot trupul tău să ajungă în Gheénă! S-a spus: «Dacă cineva își lasă femeia, să-i dea act de despărțire!». Eu însă vă spun: oricine își lasă femeia, în afară de caz de desfrânare, o face să comită adulter și oricine se căsătorește cu una lăsată comite adulter. Din nou ați auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu faci jurământ fals, ci să țiijurămintele făcute înaintea Domnului!». Eu însă vă spun: să nu juri deloc! Nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu. Nici pe pământ, pentru că este scăunelul picioarelor sale. Nici pe Ierusalím, pentru că este cetatea marelui rege. Nici pe capul tău să nu juri, căci nu poți face niciun fir de păr alb sau negru. Deci cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu! Ceea ce este în plus față de acestea este de la Cel Rău. Ați auzit că s-a spus: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!». Eu însă vă spun: să nu vă împotriviți celui rău; ba mai mult, dacă cineva te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt! Celui care vrea să te judece și să-ți ia tunica, lasă-i și mantia, iar dacă cineva te-ar constrânge să faci o mie [de pași], mergi cu el două [mii]! Celui care îți cere dă-i și celui care vrea să împrumute de la tine nu-i întoarce spatele! Ați auzit că s-a spus: «Să-l iubești pe aproapele tăuși să-l urăști pe dușmanul tău!». Eu însă vă spun: iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută, ca să deveniți fiii Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni și să plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți! Căci, dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare nu fac același lucru și vameșii? Și dacă îi salutați numai pe frații voștri, ce faceți mai mult? Oare nu fac același lucru și păgânii?
Matei 5:17-47 Noua Traducere Românească (NTR)
Să nu credeți că am venit să distrug Legea sau Profeții. Nu am venit să distrug, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun că, atâta vreme cât nu vor trece cerul și pământul, nici măcar o iotă sau o parte a vreunei litere nu vor fi înlăturate din Lege, înainte să se întâmple toate lucrurile. Prin urmare, oricine încalcă una dintre cele mai mici din aceste porunci și îi învață pe oameni astfel, acesta va fi numit «cel mai mic» în Împărăția Cerurilor. Dar oricine le împlinește și îi învață pe oameni astfel, acesta va fi numit «mare» în Împărăția Cerurilor. Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi!». Oricine ucide va fi supus judecății. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, fără motiv, va fi supus judecății și oricine îi va zice fratelui său: «Prostule» va fi supus judecății Sinedriului; iar cel ce-i va zice: «Nebunule» va fi supus judecății focului gheenei. Așa că, dacă îți aduci darul la altar, și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, înaintea altarului. Du-te, mai întâi, și împacă-te cu fratele tău și apoi vino și adu-ți darul. Încearcă să te împaci repede cu acuzatorul tău, în timp ce ești cu el pe drum, ca nu cumva acuzatorul tău să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna gardianului închisorii și să fii aruncat apoi în închisoare! Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până când nu vei fi plătit și ultimul codrant! Ați auzit că s-a zis: «Să nu comiți adulter!». Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a comis deja adulter cu ea în inima lui. Deci, dacă ochiul tău cel drept te face să păcătuiești, scoate-l și aruncă-l, căci este spre folosul tău să-ți piară una dintre părțile trupului, și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă. Iar dacă mâna ta cea dreaptă te face să păcătuiești, taie-o și arunc-o, căci este spre folosul tău să-ți piară una dintre părțile trupului, și să nu-ți meargă tot trupul în gheenă. S-a mai zis: «Oricine divorțează de soția lui să-i dea o scrisoare de despărțire». Dar Eu vă spun că oricine divorțează de soția lui, dintr-un alt motiv decât cel al preacurviei, o împinge să comită adulter, iar cel ce se căsătorește cu o femeie divorțată comite adulter. Din nou, ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu juri fals, ci să împlinești față de Domnul jurămintele tale». Dar Eu vă spun să nu jurați deloc: nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, pentru că este scăunașul picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, pentru că nu poți face nici măcar un fir de păr alb sau negru. Vorbirea voastră să fie «Da! Da!» și «Nu! Nu!». Ce trece peste aceste cuvinte este de la cel rău. Ați auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte». Dar Eu vă spun să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci aceluia care te lovește peste obrazul drept întoarce-i-l și pe celălalt. Celui ce vrea să te dea în judecată și să-ți ia cămașa, lasă-i și haina, iar dacă cineva te obligă să mergi cu el o milă, mergi cu el două mile. Celui ce-ți cere dă-i, iar pe cel ce vrea să se împrumute de la tine să nu-l refuzi. Ați auzit că s-a zis: «Să-l iubești pe semenul tău, și să-l urăști pe dușmanul tău». Dar Eu vă spun: iubiți-vă dușmanii, binecuvântați-i pe cei ce vă blestemă, faceți-le bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă persecută, ca să fiți astfel fii ai Tatălui vostru Care este în Ceruri. Căci El face să răsară soarele Lui peste cei răi și peste cei buni, și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Căci, dacă-i iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată aveți? Oare colectorii de taxe nu fac la fel? Și dacă vă întâmpinați cu dragoste doar frații, ce lucru în plus faceți? Oare păgânii nu fac la fel?
Matei 5:17-47 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Așa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci și va învăța pe oameni așa va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi și va învăța pe alții să le păzească va fi chemat mare în Împărăția cerurilor. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor. Ați auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății.’ Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine va zice fratelui său: ‘Prostule!’ va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine-i va zice: ‘Nebunule!’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Așa că, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, înaintea altarului, și du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul. Caută de te împacă degrabă cu pârâșul tău, câtă vreme ești cu el pe drum, ca nu cumva pârâșul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului și să fii aruncat în temniță. Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuț. Ați auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu preacurvești.’ Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui. Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o și leapăd-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă. S-a zis iarăși: ‘Oricine își va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărțire.’ Dar Eu vă spun că oricine își va lăsa nevasta, în afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește. Ați mai auzit iarăși că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu juri strâmb; ci să împlinești față de Domnul jurămintele tale.’ Dar Eu vă spun: Să nu jurați nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este așternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poți face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: ‘Da, da; nu, nu’; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău. Ați auzit că s-a zis: ‘Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.’ Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ți cere, dă-i; și nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. Ați auzit că s-a zis: ‘Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău.’ Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii? Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?