YouVersion
Pictograma căutare

Matei 2:2-11

Matei 2:2-11 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)

și au întrebat: „Unde este Regele de curând născut al iudeilor? Căci I‑am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” Când a auzit regele Irod aceasta, s‑a tulburat, și tot Ierusalimul s‑a tulburat împreună cu el. I‑a adunat pe toți preoții de seamă și pe cărturarii poporului și a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. Ei i‑au spus: „În Betleemul din Iudeea, căci iată ce a fost scris prin profetul: Și tu, Betleeme , ținut al lui Iuda, nu ești nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși o Căpetenie care va păstori poporul Meu, Israel. ” Atunci, Irod i‑a chemat în ascuns pe magi și i‑a întrebat amănunțit despre vremea în care se arătase steaua. Apoi i‑a trimis la Betleem, zicându‑le: „Duceți‑vă și cercetați în amănunt despre prunc și, când îl veți găsi, dați‑mi și mie de veste, ca să vin și eu să mă închin lui!” După ce l‑au ascultat pe rege, au plecat. Și iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până când a ajuns și s‑a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, au avut o bucurie nespus de mare. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, au căzut cu fața la pământ și I s‑au închinat; apoi și‑au deschis cuferele și I‑au adus daruri: aur, tămâie și smirnă.

Partajează
Citește Matei 2

Matei 2:2-11 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

și au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; și tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el. I-a adunat pe toți preoții cei mai de seamă și pe cărturarii norodului și a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. „În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul: «Și tu, Betleeme, țara lui Iuda, nu ești nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieși o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu, Israel.»” Atunci Irod i-a chemat în ascuns pe magi și a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua. Apoi i-a trimis la Betleem și le-a zis: „Duceți-vă de cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, când Îl veți găsi, dați-mi și mie de știre, ca să vin și eu să mă închin Lui!” După ce l-au ascultat pe împărat, magii au plecat. Și iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, L-au văzut pe Prunc cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat; apoi și-au deschis vistieriile și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă.

Partajează
Citește Matei 2

Matei 2:2-11 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Ei au întrebat: „Unde este Regele care li S-a născut iudeilor cu puțin timp în urmă? Noi I-am văzut steaua în Est și am venit să ne închinăm Lui.” După ce a ascultat mesajul magilor, guvernatorul Irod a devenit agitat; și apoi toată administrația Ierusalimului a intrat în panică împreună cu el. A organizat o reuniune la care a invitat liderii preoților și pe experții în lege(a mozaică), vrând să afle de la ei în ce localitate trebuia să Se nască acel Cristos. Ei i-au spus: „Localitatea se numește Betleem, care aparține provinciei Iudeea. Ne bazăm răspunsul pe faptul că profetul a scris astfel: «Tu, Betleem, nu ești deloc o zonă nesemnificativă din teritoriul (poporu)lui (numit) Iuda; pentru că din tine va proveni un Conducător care va îndruma și va ajuta poporul Meu, Israel.»” Înțelegând situația, Irod i-a chemat pe magii veniți din Est la o întâlnire secretă. În cadrul ei a aflat cu exactitate timpul când apăruse steaua. Apoi i-a trimis la Betleem, zicându-le: „Duceți-vă și analizați totul cu atenție; iar când veți găsi Copilul, anunțați-mă ca să merg și eu să mă închin Lui.” După ce au terminat discuția cu guvernatorul, magii au plecat. Steaua pe care o văzuseră din Est, a reapărut. Ea a mers înaintea lor ca un ghid, până la locul unde era Copilul. Ei au fost foarte satisfăcuți de reapariția stelei. Când au ajuns la destinație, au intrat în casa în care au găsit Copilul împreună cu Maria – mama Sa. S-au închinat înaintea Lui aplecându-se până la pământ. Apoi și-au deschis cutiile cu comori și I-au oferit cadouri: aur, tămâie și smirnă.

Partajează
Citește Matei 2

Matei 2:2-11 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Că, de curând, vi s-a născut Un Împărat. Noi I-am văzut Steaua, lucind în Răsărit. Și iată-ne că am venit Să ne-nchinăm în fața Lui – În fața Împăratului Iudeilor. Deci, vrem să știm, Unde putem să Îl găsim!” Când astă veste a aflat, Irod tare s-a tulburat. Ierusalimul tot – cu el – S-a tulburat, atunci, la fel. Irod, preoți, a adunat Și cărturari. Au încercat Să afle unde-ar fi putut Hristosul să se fi născut. „În Betleem!” – preoți-au zis – „Căci prin proroci se află scris Despre ceea ce s-a-ntâmplat: „Tu, Betleeme, ne-nsemnat Nu ești, în țara lui Iuda! O căpetenie vei da! Păstor are să fie El, Poporului Meu, Israel!” Irod, în taină, i-a chemat Pe magi, și-ntocmai a aflat Vremea când steaua s-a văzut – Deci, când Hristosul S-a născut. La Betleem, el i-a trimis: „Duceți-vă!” – Irod le-a zis – „Cu de-amănuntul cercetați! Vești, despre Prunc, să îmi aflați, Căci de-L găsiți, doresc să vin, Degrabă, Lui, să mă închin!” Când au ieșit de la-mpărat, Magii aceia au plecat, Iar cea cari i-a călăuzit, Steaua a fost, din Răsărit. Cu bucurie au urmat Steaua, căci ea le-a arătat Unde-i Iisus adăpostit. Deasupra casei s-a oprit Steaua, iar magii au intrat Și Pruncului s-au închinat. Apoi, ei – față de Maria – Au scos de la chimir tămâia, Smirna și aurul avut, Și-un dar, Pruncului, I-au făcut.

Partajează
Citește Matei 2

Matei 2:2-11 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

și au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult și tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el. A adunat pe toți preoții cei mai de seamă și pe cărturarii norodului și a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. „În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul: ‘Și tu, Betleeme, țara lui Iuda, nu ești nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieși o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.’” Atunci, Irod a chemat în ascuns pe magi și a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua. Apoi i-a trimis la Betleem și le-a zis: „Duceți-vă de cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, când Îl veți găsi, dați-mi și mie de știre, ca să vin și eu să mă închin Lui.” După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Și iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat; apoi și-au deschis vistieriile și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă.

Partajează
Citește Matei 2