YouVersion
Pictograma căutare

Luca 22:24-38

Luca 22:24-38 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)

Şi s-a iscat o neînţelegere între ei: despre cine părea să fie mai mare. El le-a spus: „Regii popoarelor domnesc peste ele şi cei care le stăpânesc sunt numiţi binefăcători. Dar între voi să nu fie aşa, ci acela care este mai mare între voi să fie cel mai mic, iar cel care conduce ca cel care slujeşte. Şi cine este mai mare, cel care stă la masă sau cel care slujeşte? Oare nu cel care stă la masă? Dar Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte. Voi sunteţi cei care aţi rămas cu Mine în încercările Mele. Şi eu vă rânduiesc Împărăţia aşa cum mi-a rânduit-o Tatăl Meu, ca să mâncaţi şi să beţi la masă în Împărăţia Mea şi să staţi pe tronuri pentru a judeca cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Simon, Simon, iată, Satana a cerut să vă cearnă ca pe grâu, dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu scadă credinţa ta. Şi tu, când te vei întoarce, întăreşte-i pe fraţii tăi!” Însă el I-a spus: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă şi la moarte.” Dar El i-a zis: „Îţi spun, Petre, nu va cânta azi cocoşul până ce nu Mă vei tăgădui de trei ori.” Apoi le-a spus: „Când v-am trimis fără pungă şi fără desagă şi fără încălţări, aţi dus lipsă de ceva?” Ei au răspuns: „De nimic.” Le-a zis: „Acum însă cine are pungă să o ia, la fel şi desaga, iar cine nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere. Căci vă spun că trebuie să se împlinească în Mine ceea ce stă scris: Şi a fost socotit cu cei fărădelege. Fiindcă se apropie de împlinire cele scrise despre Mine.” Atunci ei I-au spus: „Doamne, iată aici două săbii.” Dar El le-a zis: „Destul!”

Partajează
Citește Luca 22

Luca 22:24-38 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Și a fost de asemenea o ceartă între ei, care dintre ei să fie socotit cel mai mare? Dar el le-a spus: Împărații neamurilor domnesc peste ele; și cei ce exercită autoritate asupra lor sunt chemați binefăcători. Dar voi să nu fiți așa; ci cel ce este mai mare printre voi, să fie ca cel mai tânăr; și conducătorul ca cel ce servește. Căci care este mai mare, cel ce șade la masă, sau cel ce servește? Nu cel ce șade la masă? Dar eu sunt printre voi ca cel ce servește. Iar voi sunteți cei care ați rămas necontenit cu mine în ispitirile mele. Și eu vă rânduiesc o împărăție, așa cum Tatăl meu mi-a rânduit; Ca să mâncați și să beți la masa mea în împărăția mea și să ședeți pe tronuri, judecând cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Iar Domnul a spus: Simone, Simone, iată, Satan a dorit să vă aibă că să vă cearnă ca grâul. Dar eu m-am rugat pentru tine, ca nu cumva credința ta să înceteze; și când te vei întoarce, întărește pe frații tăi. Iar Petru i-a spus: Doamne, sunt gata să merg cu tine deopotrivă la închisoare și la moarte. Iar el a zis: Îți spun, Petre, nicidecum nu va cânta cocoșul astăzi, înainte ca de trei ori să negi că mă cunoști. Și le-a spus: Când v-am trimis fără pungă și traistă și încălțăminte, v-a lipsit ceva? Iar ei au spus: Nimic. Atunci le-a spus: Dar acum, cel ce are pungă să o ia și la fel traista; și cel ce nu are sabie, să își vândă haina și să cumpere una. Fiindcă vă spun, mai trebuie să se împlinească în mine ceea ce este scris: Și el a fost socotit printre călcătorii de lege, fiindcă și cele referitoare la mine au un sfârșit. Iar ei au spus: Doamne, iată, aici două săbii. Iar el le-a spus: Este destul.

Partajează
Citește Luca 22

Luca 22:24-38 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)

Între ucenici s‑a iscat și o neînțelegere: care dintre ei să fie socotit mai mare? Isus le‑a zis: „Regii popoarelor domnesc peste ele și cei ce le stăpânesc sunt numiți binefăcători. Voi să nu fiți așa! Ci acela care este mai mare între voi să fie ca cel mai mic, iar cel ce cârmuiește, ca cel ce slujește. Căci cine este mai mare: cel ce stă la masă sau cel ce slujește? Oare nu cine stă la masă? Și totuși, Eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește. Voi sunteți cei care ați rămas totdeauna cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc Împărăția, așa cum Tatăl Meu Mi‑a pregătit‑o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea, în Împărăția Mea, și să stați pe tronuri pentru a judeca cele douăsprezece seminții ale lui Israel.” [Domnul a zis]: „Simone, Simone, iată, Satana v‑a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu, însă Eu M‑am rugat pentru tine ca să nu ți se piardă credința. Iar tu, după ce te vei întoarce, să‑i întărești pe frații tăi.” Dar el I‑a răspuns: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg și în temniță, și la moarte.” Isus i‑a zis: „Petre, îți spun că nu va cânta astăzi cocoșul, că vei și tăgădui de trei ori că Mă cunoști.” Apoi le‑a mai zis: „Când v‑am trimis fără pungă, fără traistă și fără sandale, ați dus lipsă de ceva?” „De nimic”, I‑au răspuns ei. Și El le‑a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s‑o ia; la fel și traista; iar cine nu are sabie să‑și vândă haina și să‑și cumpere una. Căci vă spun că trebuie să se împlinească în Mine ceea ce este scris: El a fost socotit în rândul celor nelegiuiți. Și cele privitoare la Mine se împlinesc.” „Doamne”, I‑au spus ei, „iată aici două săbii.” El le‑a răspuns: „Ajunge!”

Partajează
Citește Luca 22

Luca 22:24-38 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

Între apostoli s-a iscat și o ceartă, ca să știe care din ei avea să fie socotit cel mai mare. Isus le-a zis: „Împărații neamurilor domnesc peste ele, și celor ce le stăpânesc li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiți așa! Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic, și cel ce cârmuiește – ca cel ce slujește. Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujește la masă? Nu cine stă la masă? Și Eu totuși sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește la masă. Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc Împărăția, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea și să ședeți pe scaune de domnie, ca să judecați cele douăsprezece seminții ale lui Israel.” Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să-i întărești pe frații tăi.” „Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar și în temniță și la moarte.” Și Isus i-a zis: „Petre, îți spun că nu va cânta astăzi cocoșul până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști.” Apoi le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați dus voi lipsă de ceva?” „De nimic”, I-au răspuns ei. Și El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia, cine are o traistă de asemenea s-o ia, și cine n-are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere o sabie. Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: «El a fost pus în numărul celor fără de lege.» Și lucrurile privitoare la Mine sunt gata să se împlinească.” „Doamne”, I-au zis ei, „iată aici două săbii.” Și El le-a zis: „Destul!”

Partajează
Citește Luca 22

Luca 22:24-38 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Între apostoli a mai apărut și o controversă, în timp ce încercau să răspundă la întrebarea „Care dintre ei va fi considerat cel mai mare.” Isus le-a zis: „Regii de pe pământ guvernează peste popoarele lor; și cei care își exercită (astfel) autoritatea față de oameni, primesc numele de «binefăcători». În raporturile dintre voi, să nu copiați acest model. Ci acela considerat ca fiind cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; iar cel care conduce, să fie ca cel care slujește. Cine este mai mare: acela care stă la masă, sau cel care slujește la masă? Oare nu acela care stă la masă? Și totuși, Eu am fost între voi ca Cel care slujește la masă. Voi sunteți cei care ați rămas permanent cu Mine în toate momentele dificile prin care am trecut… Acesta este motivul pentru care vă ofer autoritatea să guvernați în Regatul pe care Mi l-a pregătit Tatăl! Acolo veți mânca, veți bea și veți sta pe douăsprezece tronuri ca să judecați pe urmașii celor doisprezece fii ai lui Israel.” Isus a zis: „Simon, Simon, să știi că Satan a cerut (aprobarea) să vă «cearnă» ca atunci când se separă grâul de pleavă. Dar Eu m-am rugat pentru tine, pentru ca să nu îți pierzi credința! Și după ce te vei întoarce, (va trebui) să îți încurajezi frații!” Dar Petru I-a zis: „Doamne, sunt pregătit să merg cu Tine în închisoare și chiar la moarte!” Isus i-a zis: „Petru, te asigur că astăzi, înainte să cânte cocoșul, te vei dezice de Mine de trei ori, susținând că nu Mă cunoști!” Apoi le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă (cu bani), fără traistă (cu alimente) și fără încălțăminte (de schimb), v-a lipsit ceva?” Ei au răspuns: „Nu!” Iar El le-a zis: „Acum, dimpotrivă: cine are vreo pungă (cu bani) sau traistă (cu alimente), să le ia! Iar cine nu are sabie, să își vândă haina și să își cumpere una! Să știți că trebuie să se întâmple cu Mine exact cum este scris: «El a fost tratat ca un infractor.» Și acele lucruri prezise despre Mine, se vor întâmpla în scurt timp.” Ei I-au zis: „Doamne, privește: avem aici două săbii!” Iar El le-a răspuns: „Este suficient!”

Partajează
Citește Luca 22

Luca 22:24-38 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Între apostoli, s-a iscat O ceartă, căci nu au aflat – După ce mult vorbiră – care, Din rândul lor, e cel mai mare. Atuncea, i-a chemat Iisus, La El să vină, și le-a spus: „Ai neamurilor domnitori, Numiți sunt, „binefăcători”. La voi – așa – nu vreau să nu fie. Cel mare trebuie să știe A fi asemeni celui mic! Din această pricină, vă zic: Acela care cârmuiește, Fie precum cel ce slujește. Voi, cine credeți, că-i mai mare: Cel ce-i la masă, sau cel care Slujește-acolo-n acea casă? Nu-i mare cel ce stă la masă? La fel sunt Eu, căci Mă găsesc, Cu voi, aici, să vă slujesc. Dar voi sunteți aceia care, Cu Mine, stați, în încercare. Tocmai de-aceea, Eu voiesc, Ca vouă, să vă pregătesc, A Domnului Împărăție, Cum Tatăl, Mi-a gătit-o Mie. Atunci, veți bea și-o să mâncați, La masa Mea, când judecați – Șezând pe jilțuri de domnie – Pe fiecare seminție, Din cele douășpe’, cari sânt În Israel, pe-acest pământ.” Domnul, lui Simon, i-a vorbit: „Iată, Satana a venit Și, să vă cearnă, v-a cerut, Ca și pe grâu. Când l-am văzut, Eu, pentru tine, M-am rugat, Credința ce ai căpătat, Să nu se piardă, ci ‘napoi – Când vei veni la Domnu-apoi – Să poți ca să îi sprijinești, Pe frați și să îi întărești.” Petru răspunse: „Doamne, eu, Cu Tine-oriunde, merg, mereu! Și-n temniță-am să Te urmez, Și-n moarte! Ăsta-i al meu crez!” Iisus i-a zis: „Adevărat Îți spun, că nu va fi cântat Cocoșul, iar tu, până-n zori, Ai să te lepezi, de trei ori, De Mine, tuturor spunând, Că nu M-ai cunoscut, nicicând.” Apoi, și celorlalți, le-a zis: „Atuncea, când Eu v-am trimis, Spunându-vă să nu luați Pungi, traistă, și să nu purtați Încălțăminte, va lipsit Ceva?” „Nimic!” – ei s-au grăbit Să Îi răspundă. „Dar acum” – Continuă El – „când, la drum, O să porniți, să vă luați Pungă, și traistă să purtați. Acela cari, sabie, n-are, Să-și vândă haina, după care, O sabie, să-și târguiască; Va trebui să se-mplinească, Cu Mine, ceea ce s-a zis – Tot ce-n Scripturi se află scris: „Fost-a-ntre cei fără de lege, Pus, ca un călcător de lege.” Iar ceea ce a fost vestit, Gata-i – acum – a fi-mplinit.” „Doamne”– au zis ei, mai apoi – „Avem doar două săbii, noi!” I-a privit blând, atunci, Iisus: „Destul!” – atâta le-a mai spus.

Partajează
Citește Luca 22

Luca 22:24-38 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

S-a iscat între ei o neînțegere: care dintre ei ar putea fi socotit cel mai mare. Dar el le-a zis: „Regii neamurilor domină peste ele, iar cei care-și exercită autoritatea asupra lor sunt numiți binefăcători. Însă voi nu fiți așa; dar cel mai mare dintre voi să devină precum cel mai tânăr, iar cel care conduce, precum cel care slujește. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă sau cel care servește? Oare nu cel care stă la masă? Însă eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujește. Voi sunteți cei care ați rămas cu mine în încercările mele. Și eu rânduiesc pentru voi o împărăție așa cum Tatăl a rânduit pentru mine, ca să mâncați și să beți la masă cu mine în împărăția mea și să vă așezați pe tronuri judecând cele douăsprezece triburi ale lui Israél. Símon, Símon, iată, Satàna a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu; eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credința ta; iar tu, când te vei fi întors, întărește-i pe frații tăi!”. El i-a spus: „Doamne, sunt gata să merg cu tine și la închisoare, și la moarte”. Dar el i-a zis: „Îți spun ție, Petru, că astăzi nu va cânta cocoșul până când vei nega de trei ori că mă cunoști”. Apoi le-a spus: „Când v-am trimis fără pungă, desagă și încălțăminte, ați dus oare lipsă de ceva?”. I-au răspuns: „De nimic”. El le-a zis: „Acum însă, cine are pungă s-o ia; la fel și desaga; iar cine nu are sabie să-și vândă haina și să cumpere! Căci vă spun că trebuie să se împlinească în mine ceea ce este scris: «A fost socotit cu cei nelegiuiți». Într-adevăr, ceea ce este [scris] despre mine este gata să se împlinească”. Dar ei i-au spus: „Doamne, iată aici două săbii!”. Iar el le-a spus: „Destul!”.

Partajează
Citește Luca 22

Luca 22:24-38 Noua Traducere Românească (NTR)

Între ei a avut loc și o ceartă cu privire la cine să fie considerat cel mai mare dintre ei. Atunci Isus le-a zis: ‒ Regii națiunilor stăpânesc peste ele, iar cei ce au autoritate asupra lor sunt numiți „binefăcători“. Dar voi să nu fiți așa! Dimpotrivă, cel mai mare dintre voi să fie precum cel mai mic, iar cel care conduce să fie precum cel care slujește. Căci cine este mai mare, cel care șade la masă sau cel care slujește? Oare nu cel care șade la masă? Eu însă sunt între voi precum Cel Care slujește! Voi sunteți cei care ați rămas cu Mine în încercările Mele. De aceea și Eu vă ofer o împărăție, așa cum și Tatăl Meu Mi-a oferit-o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea, în Împărăția Mea, și să stați pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Simone, Simone, iată, Satan a cerut să vă cearnă așa cum se cerne grâul, dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu ți se piardă credința. Iar când te vei întoarce, întărește-i pe frații tăi! Petru I-a răspuns: ‒ Doamne, sunt gata să merg cu Tine chiar și la închisoare, și la moarte! Isus i-a zis: ‒ Îți spun, Petru, că nu va cânta cocoșul astăzi până nu te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști. Apoi le-a zis: ‒ Când v-am trimis fără săculeți cu bani, fără traistă și fără sandale, ați dus voi lipsă de ceva? Ei au zis: ‒ De nimic. El le-a zis: ‒ Acum, dimpotrivă, cel ce are un săculeț cu bani să-l ia! La fel și traista! Iar cel ce nu are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere una! Căci vă spun că trebuie să se împlinească în Mine ce este scris, și anume: „El a fost numărat alături de cei fără de Lege“. Da, ce este scris despre Mine ajunge la împlinire. Ei au zis: ‒ Doamne, iată aici două săbii! El le-a zis: ‒ De-ajuns!

Partajează
Citește Luca 22

Luca 22:24-38 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Între apostoli s-a iscat și o ceartă, ca să știe care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare. Isus le-a zis: „Împărații neamurilor domnesc peste ele și, celor ce le stăpânesc, li se dă numele de binefăcători. Voi să nu fiți așa. Ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai mic și cel ce cârmuiește, ca cel ce slujește. Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujește la masă? Nu cine stă la masă? Și Eu totuși sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește la masă. Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc Împărăția, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea și să ședeți pe scaune de domnie, ca să judecați pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel.” Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta și, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” „Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar și în temniță și la moarte.” Și Isus i-a zis: „Petre, îți spun că nu va cânta astăzi cocoșul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști.” Apoi, le-a mai zis: „Când v-am trimis fără pungă, fără traistă și fără încălțăminte, ați dus voi lipsă de ceva?” „De nimic”, I-au răspuns ei. Și El le-a zis: „Acum, dimpotrivă, cine are o pungă s-o ia; cine are o traistă de asemenea s-o ia și cine n-are sabie să-și vândă haina și să-și cumpere o sabie. Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: ‘El a fost pus în numărul celor fărădelege.’ Și lucrurile privitoare la Mine sunt gata să se împlinească.” „Doamne”, I-au zis ei, „iată aici două săbii.” Și El le-a zis: „Destul!”

Partajează
Citește Luca 22