Luca 15:25-32
Luca 15:25-32 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Dar fiul său mai mare era la câmp. Pe când se apropia de casă, a auzit cântece şi jocuri şi l-a chemat pe unul dintre slujitori şi l-a întrebat ce înseamnă aceasta. Iar acela i-a răspuns: Fratele tău s-a întors, iar tatăl tău, pentru că l-a regăsit sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat. El s-a mâniat şi nu voia să intre. Atunci tatăl a ieşit şi îl ruga stăruitor. Dar el i-a răspuns tatălui său: Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca, iar tu nu mi-ai dat nici măcar un miel să petrec cu prietenii mei. Însă când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl i-a spus: Fiule, tu eşti mereu cu mine şi toate ale mele sunt ale tale. Dar se cădea să petrecem şi să ne bucurăm pentru acest frate al tău care era mort şi a înviat, era pierdut şi s-a aflat.”
Luca 15:25-32 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Dar fiul lui mai mare era în câmp; și pe când venea și se apropia de casă, a auzit muzică și dansuri. Și a chemat pe unul dintre servitori și a întrebat ce înseamnă acestea. Iar el i-a spus: Fratele tău a venit; iar tatăl tău a tăiat vițelul îngrășat pentru că l-a primit sănătos și teafăr. Dar el s-a mâniat și a refuzat să intre; de aceea tatăl său, ieșind, îl ruga să intre. Dar el, răspunzând, i-a zis tatălui său: Iată, de acești mulți ani te servesc, nici nu ți-am încălcat porunca niciodată; și totuși, mie niciodată nu mi-ai dat un ied să mă veselesc cu prietenii mei; Dar când a sosit acest fiu al tău, care ți-a mâncat bunurile cu curvele, ai tăiat pentru el vițelul îngrășat. Iar el i-a spus: Fiule, tu ești întotdeauna cu mine și tot ce am este al tău. Dar se cuvenea să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și este iarăși viu; și era pierdut și este găsit.
Luca 15:25-32 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Fiul cel mare era pe câmp. Când a venit și s‑a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. L‑a chemat pe unul dintre robi și l‑a întrebat ce înseamnă acestea. Robul acela i‑a răspuns: «Fratele tău s‑a întors, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l‑a găsit sănătos.» El s‑a mâniat și nu voia să intre. Tatăl său a ieșit și a început să‑l roage stăruitor. Dar el, drept răspuns, i‑a zis tatălui său: «Iată, eu de atâția ani îți slujesc ca un rob și niciodată nu ți‑am încălcat porunca; iar mie niciodată nu mi‑ai dat măcar un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei! Dar când a venit acest fiu al tău, care ți‑a mâncat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat!» Tatăl i‑a spus: «Fiule, tu ești totdeauna cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit.»”
Luca 15:25-32 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. L-a chemat pe unul dintre robi și a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: «Fratele tău a venit înapoi, și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a găsit iarăși sănătos și bine.» El s-a întărâtat de mânie și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit afară și l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, i-a zis tatălui său: «Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat porunca, și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat!» «Fiule», i-a zis tatăl, «tu întotdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și a înviat, era pierdut, și a fost găsit.»”
Luca 15:25-32 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Fiul lui cel mai mare era la câmp. Când s-a întors și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și dansuri. A chemat pe unul dintre sclavi și l-a întrebat ce se întâmplă. Acel sclav a răspuns: «A revenit fratele tău; iar tatăl tău a tăiat vițelul îngrășat, pentru că l-a revăzut sănătos.» Atunci el s-a înfuriat și nu a vrut să intre în casă. Tatăl lui a ieșit și l-a rugat să intre. Dar el i-a răspuns: «Vezi că îți slujesc ca un sclav de atâția ani și niciodată nu ți-am încălcat deciziile. Și (totuși) mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să sărbătoresc cu prietenii mei. Iar acum, când a venit acest fiu al tău care și-a consumat averea împreună cu prostituatele, i-ai tăiat vițelul îngrășat!» Tatăl i-a zis: «Fiule, tu ești permanent cu mine; și tot ce am, îți aparține! Dar trebuia să sărbătorim și să ne bucurăm; pentru că acest frate al tău era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit!»”
Luca 15:25-32 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Fiul cel mare nu știa Nimic, din ce se petrecea, Căci, pe ogor, era plecat. Seara – când s-a apropiat, De casă – a rămas uimit, Când muzică a auzit Și jocuri. Grabnic, l-a chemat, Pe-un rob, pe care l-a-ntrebat, Ce se petrece. „Frate’ tău” – Răspunse-ndată robul său – „Iată că astăzi, a sosit, Iar, al tău tată l-a primit, În casă și-apoi a tăiat Vițelul, ce-a fost îngrășat, Căci era tare bucuros, Că-l vede iar, și-i sănătos.” Feciorul, cum a auzit, S-a-nfuriat și n-a voit, Apoi, în casă, a intra; Dar tatăl său, care era, Cu fiul cel mai mic, la masă, Veni și îl chemă în casă. Fiul răspunse: „Tată, eu, De-atâția ani, slujesc mereu, La tine, ca și un argat! Poruncile, nu ți-am călcat! Dar mie, nu mi-ai dăruit, Un ied, să mă fi veselit – Și eu – cu-ai mei amici, măcar – Cum aș fi vrut – o dată doar. Însă, când cel ce-a fost plecat – Și-averea, toată, ți-a tocat, Prin țările îndepărtate, Doar cu femei destrăbălate – S-a-ntors, îndată, ai tăiat, Vițelul, ce-a fost îngrășat!” „Copile! Ești, mereu, cu mine, Și tot ce am, îți aparține!” – Îi zise tatăl – „dar, acum, Iată, venit-a, de pe drum, Fratele tău; tot ce voim, Este ca să ne veselim, Căci a fost mort, dar a-nviat! A fost pierdut, dar l-am aflat!”
Luca 15:25-32 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și dansuri. Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta. El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat vițelul cel îngrășat». Dar el s-a mâniat și nu voia să intre. Însă tatăl său a ieșit și-l implora. El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâția ani te slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care ți-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat». Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu ești cu mine totdeauna și toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să ne bucurăm și să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort, și a revenit la viață, era pierdut, și a fost găsit!»”.
Luca 15:25-32 Noua Traducere Românească (NTR)
Fiul lui cel mai în vârstă era la câmp. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și dansuri și l-a chemat pe unul dintre slujitori ca să-l întrebe ce se întâmplă. Acesta i-a răspuns: „A venit fratele tău, iar tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit înapoi sănătos“. Atunci el s-a mâniat și n-a vrut să intre. Tatăl lui a ieșit afară și l-a rugat să intre, însă el, răspunzând, i-a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc de atâția ani și niciodată nu ți-am încălcat porunca! Și mie nu mi-ai dat niciodată nici măcar un ied ca să mă înveselesc cu prietenii mei! Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu prostituatele, lui i-ai tăiat vițelul cel îngrășat!“. Tatăl i-a zis: „Fiule, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce este al meu este și al tău. Dar trebuia să ne înveselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și acum trăiește, era pierdut, și a fost găsit!“.
Luca 15:25-32 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi și a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: ‘Fratele tău a venit înapoi și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a găsit iarăși sănătos și bine.’ El s-a întărâtat de mânie și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit afară și l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: ‘Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat porunca și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat.’ ‘Fiule’, i-a zis tatăl, ‘tu întotdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.’”