Fiul cel mare nu știa
Nimic, din ce se petrecea,
Căci, pe ogor, era plecat.
Seara – când s-a apropiat,
De casă – a rămas uimit,
Când muzică a auzit
Și jocuri. Grabnic, l-a chemat,
Pe-un rob, pe care l-a-ntrebat,
Ce se petrece. „Frate’ tău” –
Răspunse-ndată robul său –
„Iată că astăzi, a sosit,
Iar, al tău tată l-a primit,
În casă și-apoi a tăiat
Vițelul, ce-a fost îngrășat,
Căci era tare bucuros,
Că-l vede iar, și-i sănătos.”
Feciorul, cum a auzit,
S-a-nfuriat și n-a voit,
Apoi, în casă, a intra;
Dar tatăl său, care era,
Cu fiul cel mai mic, la masă,
Veni și îl chemă în casă.
Fiul răspunse: „Tată, eu,
De-atâția ani, slujesc mereu,
La tine, ca și un argat!
Poruncile, nu ți-am călcat!
Dar mie, nu mi-ai dăruit,
Un ied, să mă fi veselit –
Și eu – cu-ai mei amici, măcar –
Cum aș fi vrut – o dată doar.
Însă, când cel ce-a fost plecat –
Și-averea, toată, ți-a tocat,
Prin țările îndepărtate,
Doar cu femei destrăbălate –
S-a-ntors, îndată, ai tăiat,
Vițelul, ce-a fost îngrășat!”
„Copile! Ești, mereu, cu mine,
Și tot ce am, îți aparține!” –
Îi zise tatăl – „dar, acum,
Iată, venit-a, de pe drum,
Fratele tău; tot ce voim,
Este ca să ne veselim,
Căci a fost mort, dar a-nviat!
A fost pierdut, dar l-am aflat!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
