Luca 13:1-21
Luca 13:1-21 Noua Traducere Românească (NTR)
În acea vreme, au sosit unii și I-au istorisit lui Isus despre galileenii al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. Isus, răspunzând, le-a zis: „Credeți că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au suferit aceste lucruri? Vă spun că nu! Dar dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri într-un fel asemănător! Sau credeți că acei optsprezece peste care a căzut turnul Siloamului și i-a omorât au fost mai vinovați decât toți ceilalți oameni care locuiesc în Ierusalim? Vă spun că nu! Ci dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri într-un fel asemănător!“. Apoi le-a spus această pildă: „Un om avea un smochin plantat în via sa. A venit să caute roade în el, dar n-a găsit. Atunci i-a zis agricultorului: «Iată că sunt deja trei ani de când vin și caut roade în acest smochin, dar nu găsesc! Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul degeaba?». Însă acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l și anul acesta, iar eu voi săpa în jurul lui și îi voi pune gunoi. Poate că, de acum înainte, va face roade. Dacă nu, îl vei tăia!»“. Într-o zi de Sabat, Isus îi învăța pe oameni într-una dintre sinagogi. Și iată că acolo era o femeie care de optsprezece ani avea un duh de neputință. Ea era încovoiată și nu se putea îndrepta pe deplin. Când a văzut-o, Isus a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești eliberată de neputința ta!“. El Și-a întins mâinile peste ea și deodată ea s-a îndreptat; și-L glorifica pe Dumnezeu. Însă conducătorul sinagogii, indignat că Isus a vindecat în ziua de Sabat, a zis mulțimii: ‒ Sunt șase zile în care trebuie să se lucreze. Veniți deci în acele zile să fiți vindecați, nu în ziua de Sabat! Dar Domnul i-a răspuns și a zis: ‒ Ipocriților! Oare în ziua de Sabat nu-și dezleagă fiecare dintre voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce să-l adape? Această femeie, care este o fiică a lui Avraam și pe care, iată, Satan a ținut-o legată timp de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua de Sabat? Toți împotrivitorii Lui au rămas de rușine când a zis aceste lucruri. Și întreaga mulțime se bucura de toate lucrurile minunate care se înfăptuiau prin El. Prin urmare, El a zis: ‒ Cu ce se aseamănă Împărăția lui Dumnezeu, și cu ce o voi asemăna? Ea este ca un bob de muștar, pe care l-a luat un om și l-a aruncat în grădina lui. El a crescut și a devenit un pom, iar păsările cerului și-au făcut cuibul între ramurile lui. El a zis iarăși: ‒ Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu? Este ca drojdia, pe care a luat-o o femeie și a pus-o în trei măsuri de făină, până a dospit tot aluatul.
Luca 13:1-21 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
În vremea aceea, au venit unii și au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeți voi”, le-a răspuns Isus, „că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni pentru că au pățit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel. Sau acei optsprezece inși peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât, credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.” El a spus și pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, și n-a găsit. Atunci a zis vierului: ‘Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta, și nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?’ ‘Doamne’, i-a răspuns vierul, ‘mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.’” Isus învăța pe norod într-o sinagogă în ziua Sabatului. Și acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputință; era gârbovă și nu putea nicidecum să-și îndrepte spatele. Când a văzut-o Isus, a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta.” Și-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Dar fruntașul sinagogii, mâniat că Isus săvârșise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul și a zis norodului: „Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului!” „Fățarnicilor”, i-a răspuns Domnul; „oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă? Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?” Pe când vorbea El astfel, toți potrivnicii Lui au rămas rușinați; și norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El. El a mai zis: „Cu ce se aseamănă Împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi asemăna? Se aseamănă cu un grăunte de muștar pe care l-a luat un om și l-a aruncat în grădina sa; el a crescut, s-a făcut copac mare, și păsările cerului și-au făcut cuiburi în ramurile lui.” El a zis iarăși: „Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu? Se aseamănă cu aluatul pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri de făină, până s-a dospit toată.”
Luca 13:1-21 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și erau prezenți în acel timp unii care i-au spus despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu sacrificiile lor. Și Isus, răspunzând, le-a zis: Gândiți că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți galileenii, pentru că au suferit astfel de lucruri? Vă spun: Nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel. Sau acei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloam și i-a ucis, gândiți că ei au fost mai păcătoși decât toți oamenii care locuiau în Ierusalim? Vă spun: Nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel. A spus și această parabolă: Cineva avea un smochin plantat în via lui; și a venit căutând rod în el și nu a găsit. Atunci i-a spus grădinarului: Iată, de trei ani vin căutând rod în acest smochin și nu găsesc; taie-l; de ce să ocupe pământul degeaba? Iar el, răspunzând, i-a zis: Domnule, lasă-l și acest an, până voi săpa în jurul lui și îi voi pune gunoi; Și dacă va face rod, bine; și dacă nu, după aceea îl vei tăia. Și îi învăța în una din sinagogi în sabat. Și iată, era o femeie care avea un duh de neputință de optsprezece ani; și era gârbovă și nu putea nicidecum să se ridice. Și Isus, văzând-o, a chemat-o la el și i-a spus: Femeie, ești dezlegată de neputința ta. Și a pus mâinile peste ea; și imediat a fost îndreptată și glorifica pe Dumnezeu. Și conducătorul sinagogii a răspuns, fiind supărat, pentru că Isus vindecase în sabat și a spus oamenilor: Sunt șase zile în care ar trebui să se lucreze; de aceea în acestea veniți și fiți vindecați și nu în ziua sabatului. Atunci Domnul i-a răspuns și a zis: Fățarnicule, nu își dezleagă fiecare din voi în sabat boul sau măgarul de la iesle și îl duce la adăpat? Și nu trebuia această femeie, fiind o fiică a lui Avraam, pe care Satan a legat-o, iată, de optsprezece ani, să fie dezlegată de această legătură în ziua sabatului? Și după ce a spus acestea, toți potrivnicii lui au fost rușinați; și toți oamenii se bucurau de toate lucrurile glorioase care au fost făcute de el. Atunci el a spus: Cu ce se aseamănă împărăția lui Dumnezeu? Și cu ce o voi asemăna? Se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care un om l-a luat și l-a aruncat în grădina sa; și a crescut și s-a făcut un copac mare; și păsările cerului au cuibărit în ramurile lui. Și a spus din nou: Cu ce voi asemăna împărăția lui Dumnezeu? Se aseamănă cu dospeala pe care o femeie, luând-o, a ascuns-o în trei măsuri de făină, până când a dospit totul.
Luca 13:1-21 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
În acelaşi timp au venit unii care I-au povestit despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu jertfele lor. Iisus le-a răspuns: „Credeţi că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, de vreme ce au suferit aceasta? Vă spun că dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi păţi la fel. Sau credeţi că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a ucis erau mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Vă spun că nu, dar dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi păţi la fel.” Le-a spus această parabolă: „Cineva avea un smochin sădit în via sa şi s-a dus să caute rod în el, dar n-a găsit. Atunci i-a spus lucrătorului viei: Iată, sunt trei ani de când vin să caut rod în acest smochin şi nu găsesc. Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul? Dar acela i-a răspuns: Doamne, mai lasă-l şi anul acesta ca să-l sap împrejur şi să îi pun gunoi. Poate va face rod în viitor, iar dacă nu, îl vei tăia.” Iisus învăţa într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată că era o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă, era gârbovă şi nu se putea îndrepta deloc. Când a văzut-o, Iisus a chemat-o şi i-a spus: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.” Şi-a pus mâinile peste ea şi îndată s-a îndreptat şi a început să-L laude pe Dumnezeu. Dar mai-marele sinagogii s-a mâniat pentru că Iisus vindecase în zi de sâmbătă şi a spus mulţimii: „Sunt şase zile în care trebuie să se lucreze. Veniţi deci în acestea să vă vindecaţi şi nu în zi de sâmbătă.” Atunci Domnul i-a răspuns: „Făţarnicilor! Oare nu-şi dezleagă fiecare dintre voi boul sau măgarul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, care este fiica lui Avraam şi pe care, iată, Satana o legase de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura ei chiar şi în zi de sâmbătă?” Spunând acestea, toţi potrivnicii Lui s-au ruşinat, iar mulţimea se bucura de toate faptele slăvite pe care le săvârşea. Apoi a spus: „Cu ce este asemănătoare Împărăţia cerurilor şi cu ce o voi asemăna? Este asemenea unui grăunte de muştar pe care un om l-a luat şi l-a semănat în grădina lui. Acesta a crescut şi a devenit copac, iar păsările cerului şi-au făcut cuib în ramurile lui.” Şi a mai spus: „Cu ce voi asemăna Împărăţia lui Dumnezeu? Este asemenea drojdiei pe care o femeie o ia şi o ascunde în trei măsuri de făină până dospeşte totul.”
Luca 13:1-21 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și erau prezenți în acel timp unii care i-au spus despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu sacrificiile lor. Și Isus, răspunzând, le-a zis: Gândiți că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți galileenii, pentru că au suferit astfel de lucruri? Vă spun: Nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel. Sau acei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloam și i-a ucis, gândiți că ei au fost mai păcătoși decât toți oamenii care locuiau în Ierusalim? Vă spun: Nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel. A spus și această parabolă: Cineva avea un smochin plantat în via lui; și a venit căutând rod în el și nu a găsit. Atunci i-a spus grădinarului: Iată, de trei ani vin căutând rod în acest smochin și nu găsesc; taie-l; de ce să ocupe pământul degeaba? Iar el, răspunzând, i-a zis: Domnule, lasă-l și acest an, până voi săpa în jurul lui și îi voi pune gunoi; Și dacă va face rod, bine; și dacă nu, după aceea îl vei tăia. Și îi învăța în una din sinagogi în sabat. Și iată, era o femeie care avea un duh de neputință de optsprezece ani; și era gârbovă și nu putea nicidecum să se ridice. Și Isus, văzând-o, a chemat-o la el și i-a spus: Femeie, ești dezlegată de neputința ta. Și a pus mâinile peste ea; și imediat a fost îndreptată și glorifica pe Dumnezeu. Și conducătorul sinagogii a răspuns, fiind supărat, pentru că Isus vindecase în sabat și a spus oamenilor: Sunt șase zile în care ar trebui să se lucreze; de aceea în acestea veniți și fiți vindecați și nu în ziua sabatului. Atunci Domnul i-a răspuns și a zis: Fățarnicule, nu își dezleagă fiecare din voi în sabat boul sau măgarul de la iesle și îl duce la adăpat? Și nu trebuia această femeie, fiind o fiică a lui Avraam, pe care Satan a legat-o, iată, de optsprezece ani, să fie dezlegată de această legătură în ziua sabatului? Și după ce a spus acestea, toți potrivnicii lui au fost rușinați; și toți oamenii se bucurau de toate lucrurile glorioase care au fost făcute de el. Atunci el a spus: Cu ce se aseamănă împărăția lui Dumnezeu? Și cu ce o voi asemăna? Se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care un om l-a luat și l-a aruncat în grădina sa; și a crescut și s-a făcut un copac mare; și păsările cerului au cuibărit în ramurile lui. Și a spus din nou: Cu ce voi asemăna împărăția lui Dumnezeu? Se aseamănă cu dospeala pe care o femeie, luând-o, a ascuns-o în trei măsuri de făină, până când a dospit totul.
Luca 13:1-21 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
În vremea aceea, au venit unii și I‑au povestit lui Isus despre galileenii al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. [Isus] le‑a răspuns, zicând: „Credeți că galileenii aceștia au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni pentru că au pătimit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel! Sau cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloam și i‑a omorât, credeți că au fost mai vinovați decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel!” El a spus pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în vie. A venit să caute rod în el, dar n‑a găsit. Atunci i‑a zis lucrătorului: «Iată, sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta, dar nu găsesc. Taie‑l! De ce să mai secătuiască pământul?» Dar lucrătorul i‑a răspuns: «Stăpâne, mai lasă‑l și anul acesta; îl voi săpa împrejur și‑i voi pune gunoi. Poate că anul viitor va rodi; dacă nu, îl vei tăia.»” Isus dădea învățătură într‑o sinagogă în ziua sabatului. Și iată că acolo era o femeie care de optsprezece ani avea un duh de neputință: era gârbovă și nu putea nicidecum să se îndrepte. Văzând‑o, Isus a chemat‑o și i‑a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta!” Și‑a pus mâinile peste ea, iar femeia s‑a îndreptat îndată și‑L slăvea pe Dumnezeu. Dar mai‑marele sinagogii, mânios că Isus vindecase în ziua sabatului, a zis mulțimii: „Sunt șase zile în care trebuie să se lucreze; în acestea să veniți ca să fiți vindecați, nu în ziua sabatului!” „Fățarnicilor”, i‑a răspuns Domnul, „în ziua sabatului oare nu‑și dezleagă fiecare dintre voi boul sau măgarul de la iesle și‑l duce să‑l adape? Iar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana, iată, de optsprezece ani o ținea legată, nu trebuia să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sabatului?” Când a vorbit El astfel, toți potrivnicii Lui au rămas rușinați, iar mulțimea se bucura de toate faptele slăvite pe care le săvârșea El. Isus a zis: „Cu ce se aseamănă Împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi asemăna? Se aseamănă cu un grăunte de muștar pe care l‑a luat un om și l‑a aruncat în grădina sa; el a crescut, s‑a făcut un copac [mare] și păsările cerului și‑au făcut cuiburi în ramurile lui.” El a mai zis: „Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu? Se aseamănă cu aluatul pe care l‑a luat o femeie și l‑a pus în trei măsuri de făină de grâu, până a dospit totul.”
Luca 13:1-21 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
În vremea aceea au venit unii și I-au istorisit lui Isus ce li se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeți voi”, le-a răspuns Isus, „că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni pentru că au pățit astfel? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel. Sau acei optsprezece inși peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.” El a spus și pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, și n-a găsit. Atunci i-a zis vierului: «Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta, și nu găsesc. Taie-l! De ce să mai cuprindă și pământul degeaba?» «Doamne», i-a răspuns vierul, «mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.»” Isus învăța norodul într-o sinagogă în ziua Sabatului. Și acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputință; era gârbovă și nu putea nicidecum să-și îndrepte spatele. Când a văzut-o Isus, a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta!” Și-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat și-L slăvea pe Dumnezeu. Dar fruntașul sinagogii, mâniat că Isus săvârșise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul și a zis norodului: „Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului!” „Fățarnicilor”, i-a răspuns Domnul, „oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă? Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?” Pe când vorbea El astfel, toți potrivnicii Lui au rămas rușinați; și norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El. El a mai zis: „Cu ce se aseamănă Împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi asemăna? Se aseamănă cu un grăunte de muștar pe care l-a luat un om și l-a aruncat în grădina sa; el a crescut, s-a făcut copac mare, și păsările cerului și-au făcut cuiburi în ramurile lui.” El a zis iarăși: „Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu? Se aseamănă cu aluatul pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri de făină, până s-a dospit toată.”
Luca 13:1-21 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
În acea vreme, au venit niște oameni și I-au relatat lui Isus despre galileenii pe care Pilat i-a omorât în timp ce își ofereau jertfele lor (de animale). Isus le-a zis: „Credeți că ce s-a întâmplat se explică prin faptul că acei galileeni au fost mai păcătoși decât alții? Eu vă asigur că răspunsul este «Nu!». Și dacă nu vă pocăiți, toți veți fi distruși la fel! Sau credeți că cei optsprezece (bărbați) peste care a căzut turnul din Siloam, erau mai vinovați decât toți ceilalți locuitori ai Ierusalimului? Eu vă spun că nu; iar dacă nu vă pocăiți, toți veți muri la fel!” El a mai spus și această parabolă: „Un om avea un smochin sădit în via lui. A venit să culeagă fructe din el, dar nu le-a găsit. Atunci a zis viticultorului: «Sunt trei ani de când vin și doresc să culeg fructe produse de acest smochin. Taie-l! De ce să mai ocupe terenul în mod inutil?» Viticultorul i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l și acest an; voi săpa în jurul lui și îi voi pune gunoi (la rădăcină). Poate că de acum încolo va produce fructe; iar dacă nu se va întâmpla așa, îl vei (putea) tăia!»” Isus învăța mulțimile de oameni într-o sinagogă, în ziua Sabatului. Acolo era o femeie care de optsprezece ani era posedată de un spirit de invaliditate. Ea era cocoșată, fiindu-i imposibil să stea în poziție verticală. Când a văzut-o, Isus a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești eliberată de handicapul tău!” El Și-a întins mâinile peste ea; și imediat s-a îndreptat. Apoi glorifica pe Dumnezeu. Dar liderul sinagogii, fiind supărat pe Isus pentru că făcuse această vindecare în ziua Sabatului, a zis mulțimilor de oameni: „Sunt șase zile în care omul trebuie să lucreze. Veniți atunci să fiți vindecați; nu în ziua (consacrată) Sabatului!” Isus le-a răspuns: „Ipocriților! Care dintre voi nu își dezleagă boul sau măgarul de la iesle ca să îi ducă să îi adape în ziua de Sabat? Cu atât mai mult când este vorba despre această femeie – o fiică a lui Avraam! Satan o ținea legată de optsprezece ani. Oare nu era normal să i se desfacă această legătură în ziua destinată Sabatului?” În timp ce vorbea El astfel, toți dușmanii Lui au rămas rușinați; iar ceilalți se bucurau de lucrurile remarcabile pe care le făcea El. Isus a mai zis: „Cu ce se aseamănă Regatul lui Dumnezeu? Cu ce îl vom compara? Se aseamănă cu o sămânță de muștar semănată de un om în grădina lui. Ea a crescut, a devenit (ca) un copac mare, iar păsările zburătoare și-au făcut cuiburi în ramurile lui.” El a zis din nou: „Cu ce voi asemăna Regatul lui Dumnezeu? Se aseamănă cu drojdia pusă de o femeie în cocă; și astfel, compoziția este determinată să crească.”
Luca 13:1-21 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
În acea vreme, la Iisus, Au venit unii și I-au spus, Ceea ce li s-a întâmplat, Unor Galileeni. Pilat Amestecă, sângele lor, Odată cu al jertfelor, Care, de ei, au fost aduse. Când au sfârșit, Iisus le spuse: „Ce credeți voi, despre acei Galileeni? Gândiți că ei, Mai mult oare-au păcătuit, Decât ceilalți, de au murit? Vă spun că nu! Însă, să știți, Că dacă nu vă pocăiți, La fel, o să pățiți și voi! Cei optsprezece inși apoi, Peste cari, turnul a căzut, Din Siloam – cum ați văzut – Încât, cu toții au pierit, Mai mult oare-au păcătuit, Decât acei, pe care-i știm, Că-s astăzi, în Ierusalim? Vă spun că nu! Însă, să știți, Că dacă nu vă pocăiți, La fel, o să pățiți și voi, Pierind cu toții, mai apoi!” O pildă, le-a mai zis Iisus: „În via sa, un om a pus, Un mic smochin. Când a venit, Să-i strângă roada, n-a găsit Nimica, în frunzișul lui. Atunci, i-a spus, vierului: „Trei ani trecut-au, de când vin, Ca să strâng roadă, din smochin. Dar, nu rodește. La ce bun, Să îl mai las? Taie-l, îți spun! De ce să facă umbră-n van, Pământului?” „Doamne, un an, Mai lasă-l, încă!” – l-a rugat Vierul – „Iată, am săpat, Îi pun gunoi, la rădăcină Și, poate-n anul ce-o să vină, Roade, din el, tu o să ai. De nu rodește, poți să-l tai!” În sinagogă, a intrat Iisus, în ziua de Sabat, Să-mpartă-nvățătura Lui, Cu dragoste, norodului. Acolo-n sinagoga ‘ceea, Iisus dădu peste femeia, Ce de optzeci de ani avea, Un duh, care o stăpânea; Era un duh de neputință, Care ținea, biata ființă, Îngârbovită; dar Iisus, Văzând-o, o chemă și-a spus: „Femeie! Iată, dezlegată, De neputință, ești!” Îndată, Mâna-Și întinse, peste ea, Sfărmând lanțul ce-o stăpânea. Ea, spatele, și-a îndreptat Și-apoi, pe Domnu-a lăudat. Însă, atunci, fruntașul care, În sinagogă, e mai mare, Se-nfurie, că în Sabat, Iisus, un om, a vindecat. Către norod, el zise: „Sânt – Cum știm cu toții – pe pământ, Lăsate șase zile-n care Putem face orice lucrare! Veniți dar, să vă vindecați, În timpul lor! Nu așteptați, Să vină ziua de Sabat!” „Fățarnicilor!” – a strigat Iisus, atunci – „Care din voi, La iesle, nu merge, și-apoi, După ce-și va fi dezlegat Bou, sau măgar – chiar de-i Sabat – Nu-și duce vitele, la apă? Care, din voi, nu le adapă? Biata femeie ce să zică? Ea nu e, a lui Avram, fiică? Optzeci de ani, a fost legată, De către diavol. Dezlegată, Ea nu trebuie să mai fie? Al ei Sabat să nu mai vie?” Când vorbele I-au auzit, Cei, care s-au împotrivit, Tăcură, căci s-au rușinat. Norodu-n schimb s-a bucurat Văzându-L pe Iisus că poate Să facă lucruri, minunate. El a mai zis: „Ce va-nsemna, Cu ce voi mai asemăna, Împărăția Domnului? E-asemenea grăuntelui Muștarului, de-un om luat Și, în grădină, aruncat. Acel grăunte a crescut Și-ntr-un copac, s-a prefăcut, Iar păsările cerului, Cuiburi, aveau, în frunza lui.” Când, astă pildă, a sfârșit, O alta le-a istorisit: „Împărăția cerului E-asemeni aluatului, Ce de-o femeie-a fost luat Și, în făină, mestecat – În trei măsuri – de a dospit Tot ce fusese plămădit.”
Luca 13:1-21 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
În același timp, au venit unii care i-au povestit despre galileenii al căror sânge Pilát îl amestecase cu cel al jertfelor lor. [Isus], răspunzând, le-a zis: „Vi se pare că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni pentru că au suferit aceasta? Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiți, cu toții veți pieri la fel. Sau vi se pare că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Síloe și i-a ucis erau mai vinovați decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalím? Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiți, cu toții veți pieri la fel”. Apoi le-a spus această parabolă: „Un om a plantat un smochin în via sa și a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit; și i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc. Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?». Acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l și anul acesta pentru ca să-l sap de jur împrejur și să-i pun gunoi [la rădăcină]! Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei tăia»”. Într-o [zi de] sâmbătă, [Isus] învăța în sinagogă. Și iată, era [acolo] o femeie infirmă de optsprezece ani: era adusă de spate și nu putea deloc să se îndrepte. Văzând-o, Isus a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești eliberată de infirmitatea ta!”. Apoi și-a pus mâinile asupra ei, iar ea s-a ridicat îndată și-l glorifica pe Dumnezeu. Dar conducătorul sinagogii, revoltat că Isus vindecase sâmbăta, a spus mulțimii: „Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; în acestea veniți deci să fiți vindecați, nu în zi de sâmbătă!”. Atunci, Domnul i-a răspuns și i-a zis: „Ipocriților! Nu-și dezleagă fiecare dintre voi boul și măgarul de la iesle și-l duce la adăpat [chiar în zi de] sâmbătă? Și această fiică a lui Abrahám, care era legată de Satàna de optsprezece ani, nu trebuia să fie dezlegată în zi de sâmbătă?”. Pe când zicea aceste cuvinte, toți adversarii lui au fost rușinați, iar tot poporul se bucura de toate faptele mărețe care erau făcute de el. Apoi a spus: „Cu ce este asemănătoare împărăția lui Dumnezeu și cu ce o voi compara? Este asemănătoare cu un grăunte de muștar pe care un om, luându-l, îl seamănă în grădina lui; acesta crește și devine copac, iar păsările cerului își fac cuiburi între ramurile lui”. Și a mai spus: „Cu ce voi asemăna împărăția lui Dumnezeu? Este asemenea cu plămada pe care o femeie, luând-o, o ascunde în trei măsuri de făină până când dospește totul”.