În acea vreme, la Iisus,
Au venit unii și I-au spus,
Ceea ce li s-a întâmplat,
Unor Galileeni. Pilat
Amestecă, sângele lor,
Odată cu al jertfelor,
Care, de ei, au fost aduse.
Când au sfârșit, Iisus le spuse:
„Ce credeți voi, despre acei
Galileeni? Gândiți că ei,
Mai mult oare-au păcătuit,
Decât ceilalți, de au murit?
Vă spun că nu! Însă, să știți,
Că dacă nu vă pocăiți,
La fel, o să pățiți și voi!
Cei optsprezece inși apoi,
Peste cari, turnul a căzut,
Din Siloam – cum ați văzut –
Încât, cu toții au pierit,
Mai mult oare-au păcătuit,
Decât acei, pe care-i știm,
Că-s astăzi, în Ierusalim?
Vă spun că nu! Însă, să știți,
Că dacă nu vă pocăiți,
La fel, o să pățiți și voi,
Pierind cu toții, mai apoi!”
O pildă, le-a mai zis Iisus:
„În via sa, un om a pus,
Un mic smochin. Când a venit,
Să-i strângă roada, n-a găsit
Nimica, în frunzișul lui.
Atunci, i-a spus, vierului:
„Trei ani trecut-au, de când vin,
Ca să strâng roadă, din smochin.
Dar, nu rodește. La ce bun,
Să îl mai las? Taie-l, îți spun!
De ce să facă umbră-n van,
Pământului?” „Doamne, un an,
Mai lasă-l, încă!” – l-a rugat
Vierul – „Iată, am săpat,
Îi pun gunoi, la rădăcină
Și, poate-n anul ce-o să vină,
Roade, din el, tu o să ai.
De nu rodește, poți să-l tai!”
În sinagogă, a intrat
Iisus, în ziua de Sabat,
Să-mpartă-nvățătura Lui,
Cu dragoste, norodului.
Acolo-n sinagoga ‘ceea,
Iisus dădu peste femeia,
Ce de optzeci de ani avea,
Un duh, care o stăpânea;
Era un duh de neputință,
Care ținea, biata ființă,
Îngârbovită; dar Iisus,
Văzând-o, o chemă și-a spus:
„Femeie! Iată, dezlegată,
De neputință, ești!” Îndată,
Mâna-Și întinse, peste ea,
Sfărmând lanțul ce-o stăpânea.
Ea, spatele, și-a îndreptat
Și-apoi, pe Domnu-a lăudat.
Însă, atunci, fruntașul care,
În sinagogă, e mai mare,
Se-nfurie, că în Sabat,
Iisus, un om, a vindecat.
Către norod, el zise: „Sânt –
Cum știm cu toții – pe pământ,
Lăsate șase zile-n care
Putem face orice lucrare!
Veniți dar, să vă vindecați,
În timpul lor! Nu așteptați,
Să vină ziua de Sabat!”
„Fățarnicilor!” – a strigat
Iisus, atunci – „Care din voi,
La iesle, nu merge, și-apoi,
După ce-și va fi dezlegat
Bou, sau măgar – chiar de-i Sabat –
Nu-și duce vitele, la apă?
Care, din voi, nu le adapă?
Biata femeie ce să zică?
Ea nu e, a lui Avram, fiică?
Optzeci de ani, a fost legată,
De către diavol. Dezlegată,
Ea nu trebuie să mai fie?
Al ei Sabat să nu mai vie?”
Când vorbele I-au auzit,
Cei, care s-au împotrivit,
Tăcură, căci s-au rușinat.
Norodu-n schimb s-a bucurat
Văzându-L pe Iisus că poate
Să facă lucruri, minunate.
El a mai zis: „Ce va-nsemna,
Cu ce voi mai asemăna,
Împărăția Domnului?
E-asemenea grăuntelui
Muștarului, de-un om luat
Și, în grădină, aruncat.
Acel grăunte a crescut
Și-ntr-un copac, s-a prefăcut,
Iar păsările cerului,
Cuiburi, aveau, în frunza lui.”
Când, astă pildă, a sfârșit,
O alta le-a istorisit:
„Împărăția cerului
E-asemeni aluatului,
Ce de-o femeie-a fost luat
Și, în făină, mestecat –
În trei măsuri – de a dospit
Tot ce fusese plămădit.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
