Luca 12:42-46
Luca 12:42-46 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Și Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios și înțelept, pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuția sa. Dar, dacă robul acela zice în inima lui: ‘Stăpânul meu zăbovește să vină’, dacă va începe să bată pe slugi și pe slujnice, să mănânce, să bea și să se îmbete, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul în care nu știe și-l va tăia în bucăți; și soarta lui va fi soarta celor necredincioși în lucrul încredințat lor.
Luca 12:42-46 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Iar Domnul i-a spus: „Cine este administratorul chibzuit pe care îl va pune stăpânul peste slujitorii lui să le dea hrana la vreme potrivită? Fericit slujitorul acela pe care stăpânul, când va veni, îl va găsi făcând aşa. Adevăr vă spun: îl va pune peste toate avuţiile sale. Însă dacă acel slujitor va spune în inima lui: Stăpânul meu întârzie să vină… şi va începe să-i bată pe slujitori şi pe slujitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete, atunci stăpânul acelui slujitor va veni în ziua în care nu se aşteaptă şi la ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două şi îi va face parte de soarta celor necredincioşi.
Luca 12:42-46 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Iar Domnul a spus: Cine așadar, este administratorul credincios și priceput, pe care domnul său îl va face stăpân peste gospodăria sa, să dea porția de mâncare la timpul cuvenit? Binecuvântat este acel rob, pe care domnul lui, când vine, îl va găsi făcând astfel. Adevărat vă spun, că îl va face stăpân peste tot ce are el. Dar dacă acel rob spune în inima lui: Domnul meu întârzie să vină; și va începe să îi bată pe servitori și pe servitoare și să mănânce și să bea și să se îmbete, Domnul acelui rob va veni într-o zi în care nu este așteptat și într-o oră pe care robul nu o cunoaște și îl va tăia în două, și îi va da partea lui împreună cu necredincioșii.
Luca 12:42-46 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Și Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios și chibzuit pe care‑l va pune stăpânul său peste slujitorii din casa lui, ca să le dea partea de hrană la vremea cuvenită? Ferice de robul acela pe care stăpânul său, când va veni, îl va găsi făcând astfel! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate avuțiile sale. Dar, dacă robul acela zice în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» și începe să‑i bată pe slujitori și pe slujnice, să mănânce, să bea și să se îmbete, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul pe care nu‑l știe; îl va tăia în bucăți, și soarta lui va fi soarta necredincioșilor.
Luca 12:42-46 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Și Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios și înțelept, pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuția sa! Dar dacă robul acela zice în inima lui: «Stăpânul meu zăbovește să vină», dacă va începe să le bată pe slugi și pe slujnice, să mănânce, să bea și să se îmbete, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul în care nu știe și-l va tăia în bucăți; și soarta lui va fi soarta celor necredincioși în lucrul încredințat lor.
Luca 12:42-46 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Iar El i-a zis: „Cine este sclavul serios și înțelept, care va fi desemnat de stăpân să dea hrană la timpul adecvat slugilor lui? Cel care va proceda așa, va fi fericit la (re)venirea stăpânului. Vă asigur că îi va oferi slujba de administrator al întregii lui averi. Dar dacă acel sclav își va zice în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină.»; și dacă va începe să bată bărbații și femeile din subordinea lui, să mănânce, să bea și să se îmbete, stăpânul lui va reveni prin surprindere. Îl va tăia în bucăți și va avea destinul administratorilor care nu lucrează cu responsabilitate.
Luca 12:42-46 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Domnul răspunse: „Cine-i, oare, Ispravnicu-nțelept, pe care, Stăpânul are să-l așeze, Peste-ai săi robi, ca să-i vegheze, Să le dea hrana rânduită, Mereu, la vremea potrivită? Ferice de robul acel, Care-i găsit făcând la fel, La-ntoarcerea stăpânului! Adevărat vă spun, că lui, Cinste, să-i dea, stăpânul are, Și îl va pune, cel mai mare, Peste întreaga-i avuție. Dar vai și-amar are să fie, De robul care se gândește: „Stăpânul meu mai zăbovește; Încă nu vine”, și pe toate Slugile sale, le va bate, Mâncând apoi și bând, cu sete, Până când are să se-mbete. Stăpânul robului acel Veni-va, când nu știe el Și, în bucăți, îl va tăia. Soarta, pe care-o va avea, Va fi asemenea celor Necredincioși, în lucrul lor.
Luca 12:42-46 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Domnul i-a spus: „Cine este administratorul credincios și înțelept pe care stăpânul îl stabilește peste servitorii săi ca să le dea porția de hrană la timpul potrivit? Fericit este servitorul acela pe care stăpânul său, când va veni, îl va găsi făcând astfel! Adevărat vă spun că îl va stabili peste toate bunurile sale. Dar dacă acel servitor spune în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» și începe să-i lovească pe servitori și servitoare, să mănânce, să bea și să se îmbete, stăpânul servitorului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și la ora pe care nu o știe, îl va pedepsi aspru și îi va face parte printre cei necredincioși.
Luca 12:42-46 Noua Traducere Românească (NTR)
Domnul a răspuns: ‒ Cine este deci administratorul credincios și înțelept, pe care stăpânul îl va pune responsabil peste ceilalți sclavi ai săi, ca să le dea partea de hrană la timp? Fericit este sclavul acela, pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune responsabil peste toate bunurile sale! Dar, dacă sclavul acela zice în inima lui: „Stăpânul meu întârzie să vină!“ și începe să-i bată pe sclavi și pe sclave, să mănânce, să bea și să se îmbete, stăpânul acelui sclav va veni într-o zi în care el nu se așteaptă și la o oră pe care n-o știe. El îl va tăia în două și-i va hotărî partea la un loc cu necredincioșii.