Leviticul 23:1-11
Leviticul 23:1-11 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Referitor la sărbătorile DOMNULUI, pe care le veți proclama adunări sfinte, acestea sunt sărbătorile mele. În șase zile să se facă lucrare, dar ziua a șaptea este sabatul odihnei, o adunare solemnă, sfântă; să nu faceți nicio lucrare în ea, acesta este sabatul DOMNULUI în toate locuințele voastre. Acestea sunt sărbătorile DOMNULUI, adunări sfinte, pe care să le proclamați la timpurile lor. În ziua a paisprezecea, din luna întâi pe înserat, sunt paștele DOMNULUI. Și în ziua a cincisprezecea a aceleași luni este sărbătoarea azimelor DOMNULUI, șapte zile trebuie să mâncați azime. În ziua întâi să aveți o adunare solemnă, sfântă: Să nu faceți nicio lucrare de servire în ea. Dar să aduceți DOMNULUI ofrandă făcută prin foc, șapte zile; în ziua a șaptea este o adunare solemnă, sfântă: Să nu faceți nicio lucrare de servire în ea. Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, zicând: Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Când veți intra în țara pe care v-o dau și veți secera secerișul ei, să aduceți la preot un snop din primele roade ale secerișului vostru; Și el va legăna snopul înaintea DOMNULUI ca să vă fie bine primit; preotul îl va legăna a doua zi după sabat.
Leviticul 23:1-11 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
DOMNUL i‑a vorbit lui Moise astfel: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Acestea sunt sărbătorile DOMNULUI, pe care să le vestiți ca adunări sfinte, sărbătorile Mele: șase zile să vă faceți lucrarea, dar ziua a șaptea este sabatul, ziua de odihnă – o adunare sfântă; să nu faceți nicio lucrare în timpul ei: este sabatul DOMNULUI în toate locuințele voastre. Acestea sunt sărbătorile DOMNULUI, adunări sfinte, pe care să le vestiți la vremea lor. În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, în amurg, va fi Paștele DOMNULUI. În a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi Sărbătoarea Azimelor în cinstea DOMNULUI; șapte zile să mâncați azime. În prima zi, să aveți o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio muncă de slugă. Să aduceți jertfe mistuite de foc pentru DOMNUL șapte zile la rând. În ziua a șaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio muncă de slugă.»” DOMNUL i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: „Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Când veți intra în țara pe care v‑o dau Eu și când veți secera recoltele, să‑i aduceți preotului primul snop al secerișului vostru. El să legene snopul înaintea DOMNULUI, ca să fie primit: preotul să‑l legene a doua zi după acest sabat.
Leviticul 23:1-11 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Domnul i-a vorbit lui Moise și i-a zis: „Vorbește-le copiilor lui Israel și spune-le: «Iată sărbătorile Domnului, pe care le veți vesti ca adunări sfinte; iată sărbătorile Mele: Șase zile să lucrați, dar ziua a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfântă. Să nu faceți nicio lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului în toate locuințele voastre. Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe care le veți vesti la vremurile lor hotărâte. În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, va fi Paștele Domnului. Și în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi Sărbătoarea Azimelor, în cinstea Domnului; șapte zile să mâncați azime. În ziua întâi să aveți o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă. Șapte zile să Îi aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a șaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă.»” Domnul i-a vorbit lui Moise și i-a zis: „Vorbește-le copiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara pe care v-o dau și când veți secera semănăturile, să-i aduceți preotului un snop, ca pârgă a secerișului vostru. El să legene snopul într-o parte și într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte și într-alta a doua zi după Sabat.
Leviticul 23:1-11 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Iahve i-a zis lui Moise: „Vorbește israelienilor și spune-le (din partea Mea): «Vă prezint acum care sunt sărbătorile lui Iahve cu ocazia cărora veți anunța adunări sfinte. Acestea sunt sărbătorile Mele! Să lucrați șase zile; dar a șaptea zi este Sabatul – o zi de odihnă, în care veți face o adunare sfântă. Să nu lucrați nimic în această zi. Ci ea să fie Sabatul (dedicat) lui Iahve în toate locuințele voastre. Celelalte sărbători ale lui Iahve, cu adunări sfinte, pe care le veți celebra la vremea stabilită pentru ele, sunt acestea: Paștele lui Iahve, care se sărbătorește în a paisprezecea zi a lunii întâi, între cele două seri. În a cincisprezecea zi a acestei luni, va fi sărbătoarea Turtelor, în cinstea lui Iahve. Șapte zile să mâncați turte. În prima zi (dintre cele șapte) să aveți o adunare sfântă; și să nu faceți atunci nicio muncă. Șapte zile să aduceți lui Iahve sacrificii consumate de foc. În a șaptea zi, să aveți o adunare sfântă; și să nu faceți atunci nicio muncă.»” Iahve i-a mai zis lui Moise: „Spune-le israelienilor: «Când veți intra în țara pe care v-o voi da și veți aduna recoltele, să aduceți preotului un snop din primele rezultate ale secerișului. Să legene snopul înaintea lui Iahve, pentru ca voi să fiți astfel acceptați. Preotul să îl legene în următoarea zi după Sabat.
Leviticul 23:1-11 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Copiilor lui Israel, Vorbește-le, în acest fel: „Iată acum, zilele care, Domnul le vrea, de sărbătoare, Pe cari le veți vesti-nainte, Și veți avea adunări sfinte: În șase zile, să lucrați; A șaptea zi însă, să stați, Căci este ziua de Sabat. Pentru odihnă e lăsat Sabatul, pentru fiecare. Veți ține-o sfântă adunare, În astă zi. Sunteți opriți Ca în acest timp, să munciți, Căci e Sabatul Domnului, În casele poporului.” „Iată acum, zilele care Mai sunt zile de sărbătoare, Pe cari le veți vesti-nainte Și veți avea adunări sfinte, Mai dinainte pregătite, La vremurile potrivite: În luna-ntâi din an, în care, A paisprezecea zi apare – În intervalul definit De două seri – sărbătorit, Va fi Paștele Domnului; Iar după noaptea Paștelui – A cincisprezecea zi apoi, Din luna-ntâi – veți avea voi, Din nou, o sărbătoare mare: Cea a azimilor. Ea are A fi-nchinată Domnului, Spre lauda și cinstea Lui. În timp de șapte zile-apoi, Numai azimi, veți mânca voi. În ziua-ntâi de sărbătoare, S-aveți o sfântă adunare. Atuncea, voi sunteți opriți, Lucrări de slugă, să-mpliniți. În șapte zile împlinite, S-aduceți jertfe mistuite De foc, în fața Domnului, Așa precum e voia Lui. A șaptea zi de sărbătoare, S-aveți o sfântă adunare. Atunci, din nou, sunteți opriți, Lucrări de slugă, să-mpliniți.” Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „Când veți intra în țara care, Domnul, ca să vi-o deie, are, Din ceea ce-o să secerați Voi de pe câmpuri, să luați Un snop, să-l dați preotului, Ca pârgă-a secerișului. Snopul acel cari va fi dat, De preot trebuie luat Și legănat în fața Lui – Adică-n fața Domnului. Spre a putea a fi primit Lucrul acesta, împlinit Are să fie, imediat – A doua zi – după Sabat.
Leviticul 23:1-11 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Domnul i-a zis lui Moise: „Vorbește-le fiilor lui Israél și spune-le: «Sărbătorile Domnului pe care le veți vesti sunt adunări sfinte: iată, ele sunt sărbătorile mele! Șase zile să lucrați; iar ziua a șaptea este sabát, zi de odihnă și de adunare sfântă. Să nu faceți nicio lucrare: este sărbătoarea Domnului în toate locurile unde veți locui. Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe care să le vestiți la timpurile lor hotărâte! În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, seara, este Paștele Domnului. În ziua a cinsprezecea a lunii acesteia, este Sărbătoarea Ázimelor pentru Domnul; timp de șapte zile să mâncați ázime. În ziua întâi, să aveți o adunare sfântă: să nu faceți nicio muncă servilă. Să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc timp de șapte zile! În ziua a șaptea să fie o adunare sfântă: să nu faceți nicio muncă servilă!»”. Domnul i-a zis lui Moise: „Vorbește-le fiilor lui Israél și spune-le: «Când veți intra în țara pe care eu v-o dau și veți secera holdele ei, să aduceți la preot un snop, primul rod al secerișului vostru! Să legene snopul înaintea Domnului, ca să fiți plăcuți; a doua zi după sabát, să-l legene preotul!
Leviticul 23:1-11 Noua Traducere Românească (NTR)
DOMNUL i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Acestea sunt sărbătorile DOMNULUI cu ocazia cărora veți vesti adunări sfinte; acestea sunt sărbătorile Mele. Să se lucreze șase zile, dar ziua a șaptea este Sabatul, o zi de odihnă însoțită de o adunare sfântă. Să nu faceți nicio lucrare în această zi: să fie Sabatul DOMNULUI în toate locuințele voastre. Acestea sunt sărbătorile DOMNULUI, adunările sfinte, pe care le veți vesti la vremea lor hotărâtă. În a paisprezecea zi a lunii întâi, între asfințit și întuneric, va fi Paștele DOMNULUI, iar în a cincisprezecea zi a acestei luni va fi Sărbătoarea Azimelor în cinstea DOMNULUI. Timp de șapte zile să mâncați azime. În prima zi să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită. Apoi, timp de șapte zile să aduceți DOMNULUI jertfe mistuite de foc, iar în ziua a șaptea să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită atunci»“. DOMNUL i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara pe care v-o voi da și veți aduna recolta, să aduceți preotului un snop din primele roade ale secerișului. Să legene snopul înaintea DOMNULUI ca voi să fiți primiți; preotul să-l legene la o zi după Sabat.
Leviticul 23:1-11 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Domnul a vorbit lui Moise și a zis: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Iată sărbătorile Domnului, pe care le veți vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele: Șase zile să lucrați, dar ziua a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare sfântă. Să nu faceți nicio lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului în toate locuințele voastre. Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe care le veți vesti la vremurile lor hotărâte. În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paștele Domnului. Și în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi Sărbătoarea Azimilor în cinstea Domnului; șapte zile să mâncați azimi. În ziua întâi, să aveți o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă. Șapte zile să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a șaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă.’” Domnul a vorbit lui Moise și a zis: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Când veți intra în țara pe care v-o dau și când veți secera semănăturile, să aduceți preotului un snop, ca pârgă a secerișului vostru. El să legene snopul într-o parte și într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte și într-alta, a doua zi după Sabat.