Ioan 19:17-30
Ioan 19:17-30 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Şi, purtându-şi crucea, El a ieşit spre locul numit Locul Căpăţânii, pe evreieşte Golgota, unde L-au răstignit, şi pe alţi doi împreună cu El, de o parte şi de alta, iar pe Iisus în mijloc. Pilat a scris şi o inscripţie şi a pus-o pe cruce. Era scris: „Iisus nazarineanul, regele iudeilor”. Mulţi dintre iudei au citit această inscripţie, căci locul unde a fost răstignit era aproape de oraş; şi era scrisă în evreieşte, în latineşte şi în greceşte. Atunci marii preoţi ai iudeilor i-au zis lui Pilat: Nu scrie „regele iudeilor”, ci „acesta a zis: eu sunt regele iudeilor.” Pilat a răspuns: „Ce am scris, am scris.” După ce L-au răstignit pe Iisus, soldaţii I-au luat veşmintele şi le-au împărţit în patru, fiecărui soldat câte o parte. Apoi şi cămaşa; însă cămaşa nu avea cusătură, era ţesută dintr-o bucată, de sus până jos. Au zis, aşadar, unul către altul: „Să n-o sfâşiem, ci s-o tragem la sorţi, a cui să fie”; astfel s-a împlinit Scriptura care zice: Şi-au împărţit veşmintele mele între ei şi pentru cămaşa mea au tras la sorţi. Aşa au făcut soldaţii. Lângă crucea lui Iisus stăteau mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Atunci Iisus, văzând-o pe mama Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături de ea, i-a spus mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi i-a spus ucenicului: „Iată mama ta!” Şi din ceasul acela a luat-o la el. După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura a spus: „Mi-e sete!” Era acolo un vas plin cu oţet; au pus în jurul unei ramuri de isop un burete îmbibat cu oţet şi l-au apropiat de gura Lui. Deci, când a luat oţetul, Iisus a zis: „S-a săvârşit!” şi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul.
Ioan 19:17-30 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și, purtându-și crucea, a ieșit la locul numit al Căpățânii, care în evreiește se numește Golgota, Unde l-au crucificat și cu el pe alți doi, de o parte și de alta, iar Isus la mijloc. Iar Pilat a scris un titlu și l-a pus pe cruce. Și era scris: ISUS DIN NAZARET ÎMPĂRATUL IUDEILOR. Atunci mulți dintre iudei au citit acest titlu, pentru că locul unde a fost crucificat Isus era aproape de cetate; și era scris în evreiește, în grecește și în latinește. Atunci preoții de seamă ai iudeilor i-au spus lui Pilat: Nu scrie: Împăratul iudeilor, ci scrie că el a spus: Sunt Împărat al iudeilor. Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris. Atunci soldații, după ce l-au crucificat pe Isus, i-au luat hainele și le-au făcut patru părți, câte o parte pentru fiecare soldat, și cămașa; dar cămașa era fără cusătură, țesută în întregime de sus până jos. De aceea au spus între ei: Să nu o sfâșiem, ci să aruncăm sorți pentru ea, a cui să fie: ca să se împlinească scriptura, care spune: Și-au împărțit hainele mele între ei și pe cămașa mea au aruncat sorți. Soldații așadar, au făcut acestea. Iar lângă crucea lui Isus stătea în picioare mama lui și sora mamei lui, Maria, soția lui Cleopa, și Maria Magdalena. Atunci Isus, văzând pe mama lui și pe discipolul pe care îl iubea stând în picioare acolo, i-a spus mamei lui: Femeie, iată, fiul tău! Apoi i-a spus discipolului: Iată, mama ta! Și din momentul acela discipolul a luat-o la el acasă. După aceea Isus știind că toate lucrurile au fost deja făcute, ca să se împlinească scriptura, a spus: Mi-e sete. Și acolo s-a pus un vas plin cu oțet; și ei, umplând un burete cu oțet și punându-l într-un isop, i l-au dus la gură. De aceea, după ce Isus a luat oțetul, a spus: S-a sfârșit; și, plecându-și capul, și-a dat duhul.
Ioan 19:17-30 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Isus, ducându‑Și crucea, a ajuns la așa‑numitul „Loc al Căpățânii”, care în evreiește se cheamă Golgota. Acolo a fost răstignit și, împreună cu El, au fost răstigniți alți doi, de o parte și de alta, iar El la mijloc. Pilat a făcut și o inscripție, pe care a pus‑o deasupra crucii. Pe ea era scris: „Isus Nazarineanul, regele iudeilor”. Mulți din iudei au citit această inscripție, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate; era scrisă în evreiește, latinește și grecește. Preoții de seamă ai iudeilor i‑au zis lui Pilat: „Nu scrie: «Regele iudeilor», ci: «El a zis: ‘Eu sunt Regele iudeilor’»!” „Ce am scris, am scris!”, a răspuns Pilat. Soldații, după ce L‑au răstignit pe Isus, I‑au luat hainele, pe care le‑au împărțit în patru, câte o parte pentru fiecare soldat, și cămașa. Cămașa însă era fără cusătură, țesută întreagă de sus până jos. Au zis deci între ei: „Să n‑o sfâșiem, ci să tragem la sorți a cui să fie!” Aceasta s‑a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: Și‑au împărțit hainele Mele între ei, și pentru veșmântul Meu au tras la sorți. Astfel au făcut soldații. Lângă crucea lui Isus, stăteau mama Lui și sora mamei Lui, Maria, soția lui Clopa, și Maria Magdalena. Când i‑a văzut Isus pe mama Sa și, lângă ea, pe ucenicul pe care‑l iubea, i‑a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi, i‑a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Și, din ceasul acela, ucenicul a luat‑o la el acasă. După aceea, Isus, care știa că acum totul s‑a sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi‑e sete!” Acolo era un vas plin cu oțet. Soldații au pus într‑o ramură de isop un burete plin cu oțet și I l‑au dus la gură. Când a luat Isus oțetul, a zis: „S‑a sfârșit!” Apoi Și‑a plecat capul și Și‑a dat duhul.
Ioan 19:17-30 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul zis al Căpățânii, care în evreiește se cheamă Golgota. Acolo a fost răstignit; și împreună cu El au fost răstigniți alți doi, unul de o parte și altul de alta, iar Isus la mijloc. Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii; și era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor”. Mulți dintre iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate; era scrisă în evreiește, latinește și grecește. Preoții cei mai de seamă ai iudeilor i-au zis lui Pilat: „Nu scrie: «Împăratul iudeilor»! Ci scrie că El a zis: «Eu sunt Împăratul iudeilor.»” „Ce am scris, am scris”, a răspuns Pilat. Ostașii, după ce L-au răstignit pe Isus, I-au luat hainele și le-au făcut patru părți, câte o parte pentru fiecare ostaș. I-au luat și cămașa, care n-avea nicio cusătură, ci era dintr-o singură țesătură de sus până jos, și au zis între ei: „Să n-o sfâșiem, ci să tragem la sorți a cui să fie.” – Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: „Și-au împărțit hainele Mele între ei, și pentru cămașa Mea au tras la sorți.” – Iată ce au făcut ostașii. Lângă crucea lui Isus stăteau mama Lui și sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, și Maria Magdalena. Când a văzut-o Isus pe mama Sa și, lângă ea, pe ucenicul pe care-l iubea, i-a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi i-a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă. După aceea Isus, care știa că acum totul s-a sfârșit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.” Acolo era un vas plin cu oțet. Ostașii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oțet și I l-au dus la gură. Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi Și-a plecat capul și Și-a dat duhul.
Ioan 19:17-30 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Ducându-Și crucea, Isus a ajuns în locul numit „Craniul”, care în limba evreilor se numea Golgota. Acolo a fost crucificat împreună cu alți doi. Unul era într-o parte, iar altul în cealaltă, Isus fiind pus la mijloc. Pilat a făcut o inscripție pe care a pus-o deasupra crucii. Pe ea era scris: „Isus din Nazaret, Regele iudeilor.” Pentru că locul unde fusese crucificat Isus era aproape de oraș, mulți iudei au avut ocazia să o citească. Era scrisă în limba aramaică, în limba latină și în limba greacă. Liderii preoților iudeilor au zis lui Pilat: „Nu scrie «Regele iudeilor», ci că El a zis: «Sunt Regele iudeilor.»!” Pilat a zis: „Rămâne așa cum am scris!” După ce L-au crucificat pe Isus, soldații I-au luat hainele și le-au împărțit în patru. Apoi fiecare și-a luat câte o parte din ele. I-au luat și cămașa care nu avea nicio cusătură, ci era formată dintr-o singură țesătură de sus până jos. Atunci au zis între ei: „Să nu o rupem, ci să tragem la sorți, pentru ca astfel să vedem a cui va fi.” S-a întâmplat așa, ca să se confirme ce zisese Scriptura: „Și-au împărțit hainele Mele între ei și au tras la sorți pentru cămașa Mea.” Exact așa au procedat soldații. Lângă crucea lui Isus stătea mama Lui și sora mamei Lui; apoi mai erau: Maria, soția lui Clopa și Maria Magdalena. Când a văzut Isus pe mama Sa și pe discipolul pe care îl iubea stând lângă ea, i-a zis: „Femeie, acesta este fiul tău!”. Apoi a zis discipolului: „Ea este mama ta!” Și din acel moment, discipolul a decis să o ia la el acasă (ca mamă a lui). Știind că totul a ajuns la final, ca să procedeze conform Scripturii, Isus a zis: „Îmi este sete!” Acolo era un vas plin cu oțet. Soldații au luat o ramură de isop, în capătul căreia au pus un burete plin cu oțet și I l-au dus aproape de gură. Când a primit oțetul, Isus a zis: „S-a terminat!” Apoi Și-a plecat capul și a murit.
Ioan 19:17-30 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Iisus, cu crucea-I, a suit Pe-al „Căpățânii” deal – numit „Golgota”, în vorbirea lor, Aceea a Iudeilor. Acolo-a fost crucificat; Alăturea, I-au ridicat Și doi tâlhari. În mijloc pus – Între tâlhari – a fost Iisus. Pilat puse o însemnare, Pe crucea lui Iisus, pe care, Scrisese: „Iisus, Împărat, Peste Iudei”. Mulți au urcat, Pe deal – fiind lângă cetate, Crucile-acelea, ridicate – Și au văzut că-n evreiește, În latinește și grecește, Pe crucea lui Iisus, s-a scris. Atunci, preoții mari au zis, Nemulțumiți, către Pilat: „De ce ai scris tu, „Împărat, Peste Iudei”? Nu-i bine scris! Ci tu scrie căci El a zis Că „Eu sunt marele-mpărat, Peste Iudei, încoronat”.” „Ceea ce-am scris, rămâne scris!”, Iudeilor, Pilat le-a zis. După ce fost-a răstignit Iisus, ostași-au împărțit Hainele Sale, fiecare Luând a patra parte, care – De drept – pe un soldat, venea. Cămașa-I, pentru că n-avea Nici urmă de vreo cusătură – Fiindcă dintr-o țesătură Întreagă era ea, de sus Și până jos – ostași-au spus: „Păcat e să o sfâșiem. Haideți, mai bine, să punem Sorții s-aleagă între noi, Cui să-i rămână ea, apoi.” În acest fel, s-a împlinit Scriptura care-a glăsuit: „Și-au împărțit hainele Mele – Cămașa a rămas, din ele, Și-au pus sorții să-l hotărască, Pe cel care-o s-o dobândească”. În deal, la crucea lui Iisus, Dintre femei, doar trei s-au dus: Maria – mama Domnului – Cu sora ei – soția lui Clopa – chemată tot Maria, Precum și cealaltă Maria – Zisă și Magdalina. Când, Iisus Își văzu mama stând Cu ucenicul Său iubit, La poala crucii, i-a vorbit: „Femeie, iată fiul tău!”, Iar către ucenicul Său, A zis: „Iat-o pe mama ta!”, Iar ucenicul acesta O și luă, din acel ceas, La el, unde a și rămas. Iisus – știind că s-a sfârșit Totul, dar trebuie-mplinit Ce-a zis Scriptura – a strigat: „Mi-e sete!” Grabnic, au luat Ostași-un băț – un ram adus, Dintr-un isop – și-n el, au pus, Iute-un burete, înmuiat Bine-n oțet, din vasu-aflat Acolo, pentru-așa ceva. A-nălțat bățul cineva, La gura lui Iisus, iar El, Când a gustat oțetu-acel, Strigă: „Acum, totu-i sfârșit!”, A plecat capul și-a murit.
Ioan 19:17-30 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Purtându-și singur crucea, a ieșit spre locul numit „al Craniului”, care, în ebraică, este numit „Gólgota”, unde l-au răstignit pe el și împreună cu el alți doi, de o parte și de alta, iar Isus în mijloc. Pilát a scris și o inscripție și a pus-o pe cruce. Era scris: „Isus Nazarinéanul, regele iudeilor”. Mulți dintre iudei au citit această inscripție, pentru că locul unde a fost răstignit Isus era aproape de cetate și era scris în ebraică, latină și greacă. Arhiereii iudeilor i-au spus lui Pilát: „Nu scrie: «Regele iudeilor», ci acela a zis: «Eu sunt regele iudeilor»”. Pilát a răspuns: „Ce-am scris, am scris”. După ce soldații l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui și au făcut patru părți, fiecărui soldat o parte, și tunica. Însă tunica era fără cusătură, țesută dintr-o bucată, de sus [până jos]; așadar, au zis unii către alții: „Să nu o rupem, ci să tragem la sorți pentru ea, a cui să fie!”. Aceasta ca să se împlinească Scriptura: „Au împărțit între ei hainele mele și pentru tunica mea au aruncat zaruri”. Soldații au făcut acestea. Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus și sora mamei lui, Maria a lui Cleópa, și Maria Magdaléna. Așadar, văzând Isus că stăteau acolo mama lui și discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: „Femeie, iată-l pe fiul tău!”. Apoi, i-a spus discipolului: „Iat-o pe mama ta!”. Și, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el. După aceasta, văzând Isus că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete”. Era acolo un vas plin cu oțet. Atunci, ei au pus în isop un burete îmbibat cu oțet și i l-au apropiat de gură. După ce a luat oțetul, Isus a spus: „S-a împlinit”. Și, plecându-și capul, și-a dat duhul.
Ioan 19:17-30 Noua Traducere Românească (NTR)
iar El, ducându-Și crucea, S-a îndreptat spre locul numit „al Craniului“, care în ebraică se numește „Golgota“. L-au răstignit acolo, iar împreună cu El au răstignit alți doi, unul într-o parte, iar altul în cealaltă parte, cu Isus la mijloc. Pilat a scris și un titlu și l-a pus pe cruce. Era scris: „Isus nazarineanul, Împăratul iudeilor“. Mulți dintre iudei au citit acest titlu, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate. Era scris în ebraică, latină și greacă. Atunci conducătorii preoților iudeilor i-au zis lui Pilat: ‒ Nu scrie „Împăratul iudeilor“, ci: „Acesta a zis: «Eu sunt Împăratul iudeilor!»“. Pilat a răspuns: ‒ Ce-am scris, am scris! Când soldații L-au răstignit pe Isus, I-au luat hainele și le-au împărțit în patru părți, câte o parte pentru fiecare soldat. De asemenea, I-au luat și cămașa. Aceasta nu avea nicio cusătură, fiind țesută dintr-o singură bucată de sus până jos. Atunci și-au zis unii altora: „Să n-o sfâșiem, ci să alegem prin sorți a cui să fie!“. Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: „Și-au împărțit hainele Mele între ei și au tras la sorți pentru cămașa Mea“. Soldații sunt deci cei ce au făcut aceste lucruri. Lângă crucea lui Isus stăteau mama Lui, sora mamei Lui, Maria – soția lui Clopa – și Maria Magdalena. Când a văzut-o Isus pe mama Lui și pe ucenicul pe care-l iubea stând lângă ea, i-a zis mamei Sale: „Femeie, iată-l pe fiul tău!“. Apoi i-a zis ucenicului: „Iat-o pe mama ta!“. Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă. După aceea, Isus, Care știa că acum totul s-a sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete!“. Acolo era pus un vas plin cu oțet de vin. Au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oțet de vin și I l-au dus la gură. Când a primit vinul, Isus a zis: „S-a sfârșit!“. Apoi Și-a plecat capul și Și-a dat duhul.
Ioan 19:17-30 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul zis al „Căpățânii”, care în evreiește se cheamă „Golgota”. Acolo a fost răstignit și, împreună cu El, au fost răstigniți alți doi, unul de o parte și altul de alta, iar Isus la mijloc. Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii și era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor”. Mulți din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate; era scrisă în evreiește, latinește și grecește. Preoții cei mai de seamă ai iudeilor au zis lui Pilat: „Nu scrie: ‘Împăratul iudeilor.’ Ci scrie că El a zis: ‘Eu sunt Împăratul iudeilor.’” „Ce am scris, am scris”, a răspuns Pilat. Ostașii, după ce au răstignit pe Isus, I-au luat hainele și le-au făcut patru părți, câte o parte pentru fiecare ostaș. I-au luat și cămașa, care n-avea nicio cusătură, ci era dintr-o singură țesătură de sus până jos. Și au zis între ei: „Să n-o sfâșiem, ci să tragem la sorți a cui să fie.” Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice: „Și-au împărțit hainele Mele între ei, și pentru cămașa Mea au tras la sorți.” Iată ce au făcut ostașii. Lângă crucea lui Isus, stăteau mama Lui și sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa, și Maria Magdalena. Când a văzut Isus pe mamă-Sa și, lângă ea, pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă. După aceea, Isus, care știa că acum totul s-a sfârșit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.” Acolo era un vas plin cu oțet. Ostașii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oțet și I l-au dus la gură. Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi și-a plecat capul și Și-a dat duhul.