Ioan 17:1-26
Ioan 17:1-26 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Iisus le-a spus acestea şi, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul! Preamăreşte-L pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine. Precum i-ai dat putere peste toţi oamenii, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Cel pe care L-ai trimis, pe Iisus Hristos. Eu Te-am slăvit pe pământ, împlinind lucrarea pe care Mi-ai încredinţat-o. Şi acum slăveşte-mă Tu, Tată, la Tine, cu slava pe care o aveam la Tine mai înainte de a fi lumea. Le-am arătat Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Erau ai Tăi şi Mi i-ai dat şi au păzit cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat este de la Tine. Le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru ei Mă rog. Nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, pentru că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preamărit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar Eu vin la Tine. Tată sfânt, păzeşte-i în Numele Tău pe care Mi l-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei, Eu îi păzeam în Numele Tău, pe care Mi l-ai dat. I-am păzit şi nici unul dintre ei nu a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum la Tine vin şi acestea le spun în lume, ca ei să aibă bucuria Mea deplină în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Nu-ţi cer să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel Rău. Ei nu sunt din lume, aşa cum Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i în adevăr: cuvântul Tău este adevăr. Aşa cum M-ai trimis pe Mine în lume, la fel i-am trimis şi Eu pe ei în lume. Şi eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi în adevăr. Nu numai pentru ei Mă rog, ci şi pentru aceia care vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, precum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care mi-ai dat-o mie le-am dat-o lor, ca să fie una, aşa cum Noi suntem una. Eu în ei şi Tu în Mine, ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi i-ai iubit pe ei cum M-ai iubit pe Mine. Tată, aceia pe care Mi i-ai dat, vreau ca unde sunt Eu să fie şi ei împreună cu Mine, ca să vadă slava pe care mi-ai dat-o pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drept, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, iar aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Le-am făcut cunoscut Numele Tău şi Îl voi face cunoscut, pentru ca iubirea cu care M-ai iubit să fie în ei şi Eu în ei.”
Ioan 17:1-26 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Isus a vorbit acestea și și-a ridicat ochii spre cer și a spus: Tată, a sosit timpul. Glorifică pe Fiul tău, ca și Fiul tău să te glorifice, Așa cum i-ai dat putere peste toată făptura, ca să dea viață eternă tuturor acelora pe care i i-ai dat. Și aceasta este viață eternă: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Cristos, pe care l-ai trimis. Eu te-am glorificat pe pământ; am terminat lucrarea pe care mi-ai dat să o fac. Și acum, Tată, glorifică-mă la tine însuți cu gloria pe care o aveam la tine înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut numele tău oamenilor pe care mi i-ai dat din lume; ai tăi erau și mi i-ai dat și ei au ținut cuvântul tău. Acum au știut că toate câte mi-ai dat sunt de la tine. Fiindcă le-am dat cuvintele pe care tu mi le-ai dat și ei le-au primit și au știut cu siguranță că de la tine am ieșit și au crezut că tu m-ai trimis. Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care mi i-ai dat tu, pentru că sunt ai tăi; Și toate ale mele sunt ale tale și ale tale sunt ale mele și sunt glorificat în ei. Și eu nu mai sunt în lume, dar aceștia sunt în lume și eu vin la tine. Sfinte Tată, ține-i în numele tău pe aceia pe care mi i-ai dat, ca să fie una precum noi. Pe când eram cu ei în lume, îi țineam eu în numele tău. Pe aceia pe care mi i-ai dat i-am păzit și niciunul dintre ei nu este pierdut, decât fiul pieirii, ca să se împlinească scriptura. Și acum vin la tine; și vorbesc acestea în lume, ca să aibă bucuria mea împlinită în ei. Eu le-am dat cuvântul tău; și lumea i-a urât pentru că ei nu sunt din lume, după cum eu nu sunt din lume. Nu mă rog să îi iei din lume, ci ca să îi păzești de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevărul tău; cuvântul tău este adevăr. Cum m-ai trimis în lume, așa i-am trimis și eu în lume. Și pentru ei mă sfințesc eu însumi, ca și ei să fie sfințiți în adevăr. Și nu numai pentru ei mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în mine prin cuvântul lor. Ca ei toți să fie una, așa cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi; ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. Și eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o, pentru ca ei să fie una, precum noi suntem una, Eu în ei și tu în mine, pentru ca ei să fie făcuți desăvârșiți în unul și ca lumea să știe că tu m-ai trimis și că i-ai iubit, precum m-ai iubit pe mine. Tată, voiesc ca și aceia pe care mi i-ai dat să fie cu mine acolo unde sunt eu, ca să vadă gloria mea pe care mi-ai dat-o, pentru că m-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Dreptule Tată, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut și aceștia au știut că tu m-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele tău și îl voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care m-ai iubit să fie în ei și eu în ei.
Ioan 17:1-26 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
După ce a vorbit astfel, Isus Și‑a ridicat ochii spre cer și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește‑L pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I‑ai dat autoritate peste orice făptură, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care I i‑ai dat Tu! Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L‑ai trimis Tu. Eu Te‑am proslăvit pe pământ, căci am împlinit lucrarea pe care Mi‑ai dat‑o s‑o fac. Și acum, Tată, proslăvește‑Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i‑ai dat din lume. Ai Tăi erau, și Mi i‑ai dat Mie; și ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi‑ai dat vine de la Tine. Căci cuvintele pe care Mi le‑ai dat Tu li le‑am dat lor, și ei le‑au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M‑ai trimis. Pentru ei Mă rog. Nu pentru lume, ci pentru cei pe care Mi i‑ai dat Tu, căci sunt ai Tăi; tot ce este al Meu este al Tău, iar ce este al Tău este al Meu; și Eu sunt proslăvit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește‑i în Numele Tău, pe care Mi L‑ai dat, ca ei să fie una, asemenea Nouă. Când eram cu ei [în lume], îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L‑ai dat, și i‑am ocrotit, astfel încât niciunul din ei n‑a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar, acum, vin la Tine și spun acestea cât sunt încă în lume, pentru ca ei să aibă bucuria Mea deplină în ei. Le‑am dat Cuvântul Tău; și lumea i‑a urât, fiindcă ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să‑i iei din lume, ci să‑i păzești de Cel Rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește‑i prin adevărul [Tău]: Cuvântul Tău este adevăr. Precum M‑ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i‑am trimis și Eu pe ei în lume. Pentru ei Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. Nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, precum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu, în Tine, ca și ei să fie [una] în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M‑ai trimis. Și slava pe care Mi‑ai dat‑o Mie le‑am dat‑o lor, ca să fie una, precum și Noi [suntem] una – Eu în ei, și Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M‑ai trimis și că i‑ai iubit cum M‑ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i‑ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi‑ai dat‑o fiindcă M‑ai iubit înainte de întemeierea lumii. Bunule Tată, lumea nu Te‑a cunoscut, dar Eu Te‑am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M‑ai trimis. Eu le‑am făcut cunoscut Numele Tău și Îl voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M‑ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei.”
Ioan 17:1-26 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește-L pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să le dea viața veșnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu! Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea! Le-am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi – tot ce este al Meu este al Tău, și ce este al Tău este al Meu –, și Eu sunt proslăvit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește-i, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu i-am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat și niciunul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar acum Eu vin la Tine; și spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău; și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de Cel Rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu – în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una – Eu în ei, și Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei.”
Ioan 17:1-26 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
După ce a spus aceste cuvinte, a privit spre cer și a zis: „Tată, a venit timpul: glorifică-L pe Fiul Tău, pentru ca și El să Te glorifice. Tu deja I-ai dat autoritate față de orice om, ca să ofere viața eternă tuturor acelora pe care I i-ai dat. Iar viața eternă este aceasta: să Te cunoască pe Tine – unicul Dumnezeu real – și să Îl cunoască pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis. Eu Te-am glorificat pe pământ și am terminat ce Mi-ai dat să fac. Tată, acum ia-Mă în glorie la Tine, așa cum eram înainte de a fi (creată) lumea. Am revelat numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Erau ai tăi și Tu Mi i-ai dat; iar ei au respectat Cuvântul Tău. Acum au înțeles că tot ce Mi-ai dat, provine de la Tine. Le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat. Ei le-au primit, cunoscând realitatea că vin de la Tine; și astfel au crezut că Tu M-ai trimis. Mă rog nu pentru lume, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat; pentru că sunt ai Tăi. Tot ce este al Meu, este al Tău; și tot ce este al Tău, este al Meu. Iar Eu sunt glorificat în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei continuă să fie în lume în timp ce Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește-i în numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie uniți la fel ca Noi. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în numele Tău. Am protejat pe aceia pe care Mi i-ai dat; și niciunul dintre ei nu s-a pierdut, cu excepția fiului distrugerii, ca să se confirme practic ce a spus Scriptura. Dar acum Eu (urmează să) vin la Tine; și spun aceste lucruri cât încă mai sunt în lume, pentru ca să aibă în ei totala Mea bucurie. Le-am dat Cuvântul Tău și lumea i-a urât, pentru că ei nu (mai) aparțin lumii, așa cum nici Eu nu îi aparțin. Nu Te rog să îi iei din lume, ci să îi păzești de cel rău. Ei nu sunt din lume, așa cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevărul! Cum M-ai trimis Tu pe Mine, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. Eu personal Mă sfințesc pentru ei, pentru ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru aceia care vor crede în Mine atunci când ei vor vorbi. Mă rog pentru unitatea lor, (ca ea să fie) așa cum Tu, Tată, ești în Mine, iar Eu sunt în Tine. Exact așa doresc să fie ei uniți în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o, pentru ca ei să fie uniți exact cum suntem Noi. – Eu în ei și Tu în Mine – și astfel, ei să fie într-o unitate perfectă; pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit așa cum M-ai iubit pe Mine. Tată, doresc ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu; ca să vadă gloria Mea pe care Mi-ai oferit-o Tu, pentru că M-ai iubit înainte de crearea lumii. Corectul Meu Tată, în timp ce lumea nu Te-a cunoscut, Eu Te-am cunoscut; iar aceștia au înțeles că Tu M-ai trimis. Eu le-am revelat numele Tău și îl voi mai revela; pentru ca dragostea cu care M-ai iubit, să fie în ei și Eu să fiu în ei”.
Ioan 17:1-26 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Când a sfârșit, spre cer, Iisus Și-a ridicat ochii și-a spus: „Tată, ceasul, acum, sosește! Pe Fiul Tău, Îl proslăvește, Ca astfel să fii proslăvit, De Fiu, precum I-ai dăruit Putere, fără de măsură, Să domine orice făptură, Să poată ca să dăruiască Viața cea veșnică, cerească, Celor pe care, Tu i-ai dat, Și-n a Lui seamă, i-ai lăsat. Și ce-i veșnica viață? Iată: Este-a Te ști pe Tine, Tată, Precum și pe Hristos Iisus, Cari, la porunca Ta, S-a dus, În lume. Eu Te-am proslăvit, Pe-acest pământ, și am sfârșit Lucrarea care Mi-a fost dată, De către Tine. Acum, Tată, Mă proslăvește dar, pe Mine, Cu slava ce-o aveam, la Tine, ‘Nainte de-a se fi făcut Lumea. Făcut-am cunoscut, Numele Tău, oamenilor Ce Mi i-ai dat în lume. Lor, Tot ceea ce Mi-ai poruncit A spune, le-am împărtășit. Cuvântul, ei Ți-au ascultat Și L-au păzit. Tu Mi i-ai dat, Căci Ție Ți-au aparținut. Acuma, ei au cunoscut Că tot ce Tu Mi-ai dăruit, Doar de la Tine a venit. Le-am dat, ceea ce am adus: Cuvintele ce Mi le-ai spus. Ei au știut, când le-au primit, Că, de la Tine, am ieșit Și au crezut, precum le-am zis, Că Tu, în lume, M-ai trimis. Eu, pentru ei, Mă rog, acum; Nu pentru lume, nicidecum, Ci pentru cei ce Mi i-ai dat. Mereu, de grijă, le-am purtat, Căci sunt ai Tăi. Tot ce am Eu E și al Tău, precum și-al Meu E totul, că Mi-ai dăruit Tot ce-i al Tău și, proslăvit, Sunt Eu, în ei. Eu nu mai sânt, În lume, dar ei, pe pământ, Rămân, pe când Eu vin la Tine. Când rămânea-vor fără Mine, Tu, Tată Sfânt, să-i ocrotești Și-n al Tău Nume, să-i păzești, Pe cei pe cari Mi i-ai dat Mie, Pentru ca ei, una, să fie, Precum suntem și Noi, mereu. Până acum, îi păzeam Eu Și-i ocroteam, în al Tău Nume, Pentru c-am fost cu ei, în lume. Din ei, nici unul n-a pierit, Afară doar de cel sortit Să fie al pierzării fiu, Precum Scripturile ne scriu. Acuma, însă, clipa vine, Și-am să Mă-ntorc, din nou, la Tine. Eu spun acestea, cât mai sânt, Încă, în lume, pe pământ, Căci vreau, deplină ca să fie, În ei, această bucurie. Cuvântul Tău, le-am dăruit; Doar ură, ei au dobândit, Din partea lumii, căci nu sânt Din ea, precum – de pe pământ – Nici Eu nu sunt. Tată al Meu, Iată ce vreau să Te rog Eu: Nu vreau să-i iei din lume-acum, Ci să-i păzești. Căci, după cum Nu-s Eu, din lume, nu-s nici ei. Sfințește-i Tată, pe toți cei Pentru care, Eu M-am rugat. Cuvântul Tău e-adevărat, Și-n adevărul Său, voiam Să îi sfințești. Când Eu eram, În lume, așa cum am zis, Și Eu, la rându-Mi, i-am trimis, Pe ei, în lume. Mă sfințesc Eu Însumi, pentru că voiesc Ca ei – cei ce Mi-au fost dați Mie – Prin adevăr, sfințiți, să fie. Și nu Mă rog doar pentru ei, Ci Eu Mă rog și pentru cei Care, în Mine, crede-vor, Prin ei, deci prin cuvântul lor. Pentru ei, Tată, Mă rog Ție, Căci vreau – ca ei – una să fie, Așa precum Tu ești în Mine – La fel cum și Eu sunt în Tine – Pentru-a putea și ei, apoi, Să fie tot una, cu Noi, Să creadă lumea, ce am zis, Când spus-am că Tu M-ai trimis. Slava, pe cari Mi-ai dat-o Mie, Am dat-o lor, ca ei să fie Una, cum sunt și Eu cu Tine. Eu sunt în ei, iar Tu în Mine. Astfel, în chip desăvârșit, Ei vor fi una, negreșit, Iar lumea ști-va că Eu sânt Trimis de Tine, pe pământ Și că, pe ei, i-ai îndrăgit, Cum și pe Mine, M-ai iubit. Tată, acolo unde-s Eu, Voiesc a fi și ei, mereu; Tu Mi i-ai dat, în grijă, Tată, Iar slava care Mi-a fost dată, De către Tine, Eu doresc Să le-o arăt și s-o-mpărțesc Cu ei, fiindcă M-ai iubit ‘Nainte de-a fi întocmit Lumea aceasta, toată. Iată, Neprihănitule-al Meu Tată, Că lumea nu Te-a cunoscut, Ci numai Eu, doar, Te-am știut; Însă, acum, și ei știu bine, Că sunt trimis, aici, de Tine. Numele Tău, Eu L-am făcut, Printre aceștia, cunoscut; Și-am să-L mai propovăduiesc, Căci, a Ta dragoste, doresc – Cu care Eu, necontenit, De către Tine-am fost iubit – De-acum, să fie, tot mereu, În ei, și-n ei, vreau să fiu Eu.”
Ioan 17:1-26 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
După ce a spus Isus acestea, ridicându-și ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viață veșnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui! Iar viața veșnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos. Eu te-am glorificat pe pământ împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. Și acum, Tată, glorifică-mă la tine însuți cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea! Am revelat numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau și mi i-ai dat, iar ei au ținut cuvântul tău. Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de la tine, căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că am ieșit de la tine și au crezut că tu m-ai trimis. Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi. Și toate ale mele sunt ale tale și ale tale sunt ale mele și sunt glorificat în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine. Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dat, ca ei să fie una ca și noi! Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat și i-am păzit și nimeni dintre ei nu s-a pierdut, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Acum, însă, vin la tine și spun acestea în lume ca să aibă bucuria mea deplină în ei. Eu le‑am dat cuvântul tău, iar lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, așa cum eu nu sunt din lume. Nu te rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești de Cel Rău. Ei nu sunt din lume așa cum eu nu sunt din lume. Consacră-i în adevăr! Cuvântul tău este adevăr. După cum m-ai trimis pe mine în lume, și eu îi trimit pe ei în lume și pentru ei mă consacru pe mine însumi, ca și ei să fie consacrați în adevăr. Nu mă rog numai pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toți să fie una, după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat‑o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: eu în ei și tu în mine, ca să fie desăvârșiți în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis și i-ai iubit pe ei, așa cum m-ai iubit pe mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine și cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceștia au cunoscut că tu m-ai trimis. Eu le-am revelat numele tău și-l voi revela pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei și eu în ei”.
Ioan 17:1-26 Noua Traducere Românească (NTR)
După ce a spus aceste lucruri, Isus Și-a ridicat ochii spre cer și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Glorifică-Ți Fiul, pentru ca și Fiul să Te glorifice pe Tine, de vreme ce I-ai dat autoritate peste orice om, ca să le dea viață veșnică tuturor celor pe care I i-ai dat Tu. Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe Care L-ai trimis Tu. Eu Te-am glorificat pe pământ, împlinind lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, glorifică-Mă Tu, Tată, înaintea Ta, cu gloria pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea. Le-am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Erau ai Tăi și Tu Mi i-ai dat, iar ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu este de la Tine. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu, iar ei le-au primit și au cunoscut că într-adevăr am ieșit de la Tine și au crezut că Tu M-ai trimis. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi. Tot ce este al Meu, este al Tău, și tot ce este al Tău, este al Meu. Și Eu am fost glorificat în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește-i, în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat, pentru ca ei să fie una, așa cum suntem Noi. Când eram cu ei, îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat. I-am păzit și niciunul dintre ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Acum însă, Eu vin la Tine. Și spun aceste lucruri în timp ce sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Eu le-am dat Cuvântul Tău și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. Ei nu sunt din lume, așa cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevăr! Cuvântul Tău este adevărul. Așa cum Tu M-ai trimis pe Mine în lume, tot așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. Și Mă rog nu numai pentru aceștia, ci și pentru cei ce cred în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, așa cum Tu, Tată, ești în Mine, iar Eu în Tine. Mă rog ca și ei să fie în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, așa cum și Noi suntem una. Eu în ei și Tu în Mine – pentru ca ei să fie pe deplin una, astfel încât lumea să cunoască faptul că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit așa cum M-ai iubit pe Mine. Tată, doresc ca acolo unde sunt Eu, să fie cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă gloria Mea, glorie pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te cunoaște, dar Eu Te cunosc, și aceștia știu că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei“.
Ioan 17:1-26 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viața veșnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau și Tu Mi i-ai dat; și ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu vine de la Tine. Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut că Tu M-ai trimis. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi – tot ce este al Meu este al Tău și ce este al Tău este al Meu – și Eu sunt proslăvit în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, și Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat și niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Dar, acum, Eu vin la Tine și spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. Le-am dat Cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. Și Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr. Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una – Eu în ei și Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei.”