Ieremia 32:1-5
Ieremia 32:1-5 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Cuvântul, de la DOMNUL, care a venit la Ieremia în anul al zecelea al lui Zedechia, împăratul lui Iuda, care era anul al optsprezecelea al lui Nebucadnețar. Fiindcă atunci armata împăratului Babilonului asedia Ierusalimul; și profetul Ieremia era închis în curtea închisorii, care era în casa împăratului lui Iuda. Pentru că Zedechia, împăratul lui Iuda, îl închisese, spunând: Pentru ce profețești tu spunând: Astfel spune DOMNUL: Iată, voi da această cetate în mâna împăratului Babilonului și el o va lua; Și Zedechia împăratul lui Iuda nu va scăpa din mâna caldeenilor, ci va fi cu siguranță dat în mâna împăratului Babilonului și va vorbi cu el gură către gură și ochii săi vor vedea ochii lui; Și el îl va duce pe Zedechia la Babilon și acolo va fi el până când îl voi cerceta, spune DOMNUL; deși o să luptați cu caldeenii, nu veți prospera.
Ieremia 32:1-5 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Urmează cuvântul spus lui Ieremia din partea lui Iahve în al zecelea an al (guvernării) lui Zedechia – regele lui Iuda – care era al optsprezecelea an al (guvernării) lui Nabucodonosor. În acea vreme, armata regelui Babilonului asedia Ierusalimul; iar profetul Ieremia era arestat și ținut în curtea închisorii palatului regal de pe teritoriul numit Iuda. Zedechia – regele celor numiți Iuda – îl închisese acolo, spunându-i: „Te-am închis aici pentru că tu profețești și zici: «Iahve spune că dă acest oraș în mâinile regelui Babilonului; și el îl va cuceri. Zedechia – regele celor numiți Iuda – nu va scăpa din mâinile caldeenilor, ci este o certitudine că va fi prins de regele Babilonului, căruia îi va vorbi față în față și pe care îl va vedea cu propriii lui ochi. Regele Babilonului îl va duce pe Zedechia în Babilon, unde va rămâne până Îmi voi aminti Eu de el. Acesta este mesajul lui Iahve. Chiar dacă vă veți lupta împotriva caldeenilor, nu veți reuși (să scăpați de el)!»”
Ieremia 32:1-5 Noua Traducere Românească (NTR)
Cuvântul spus lui Ieremia din partea DOMNULUI, în al zecelea an al lui Zedechia, regele lui Iuda, care era al optsprezecelea an al lui Nebucadnețar. În acea perioadă, armata împăratului Babilonului asedia Ierusalimul, iar profetul Ieremia era închis în curtea închisorii din palatul regelui lui Iuda, în care Zedechia, regele lui Iuda, îl închisese, zicând: „De ce profețești, zicând: «Așa vorbește DOMNUL: ‘Iată, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului și el o va cuceri. Zedechia, regele lui Iuda, nu va scăpa din mâna caldeenilor, ci, cu siguranță, va fi dat în mâna împăratului Babilonului, căruia îi va vorbi față în față și pe care-l va vedea cu propriii lui ochi. Acesta îl va duce pe Zedechia în Babilon, unde va rămâne până Îmi voi aduce aminte de el, zice DOMNUL. Chiar dacă vă veți lupta împotriva caldeenilor, nu veți reuși’»“.
Ieremia 32:1-5 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Iată cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului în al zecelea an al lui Zedechia, împăratul lui Iuda. Acesta era anul al optsprezecelea al lui Nebucadnețar. Oastea împăratului Babilonului împresura pe atunci Ierusalimul și prorocul Ieremia era închis în curtea temniței, care ținea de casa împăratului lui Iuda. Zedechia, împăratul lui Iuda, pusese să-l închidă și-i zisese: „Pentru ce prorocești și zici: ‘Așa vorbește Domnul: «Iată, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului, și o va lua; Zedechia, împăratul lui Iuda, nu va scăpa de haldeeni, ci va fi dat în mâinile împăratului Babilonului, îi va vorbi gură către gură și se vor vedea față în față. Împăratul Babilonului va duce pe Zedechia la Babilon, unde va rămâne până când Îmi voi aduce Eu aminte de el», zice Domnul. «Chiar dacă vă bateți împotriva haldeenilor, nu veți avea izbândă»’?”