YouVersion
Pictograma căutare

Ieremia 32

32
1Cuvântul, de la DOMNUL, care a venit la Ieremia în anul al zecelea al lui Zedechia, împăratul lui Iuda, care era anul al optsprezecelea al lui Nebucadnețar.
2Fiindcă atunci armata împăratului Babilonului asedia Ierusalimul; și profetul Ieremia era închis în curtea închisorii, care era în casa împăratului lui Iuda.
3Pentru că Zedechia, împăratul lui Iuda, îl închisese, spunând: Pentru ce profețești tu spunând: Astfel spune DOMNUL: Iată, voi da această cetate în mâna împăratului Babilonului și el o va lua;
4Și Zedechia împăratul lui Iuda nu va scăpa din mâna caldeenilor, ci va fi cu siguranță dat în mâna împăratului Babilonului și va vorbi cu el gură către gură și ochii săi vor vedea ochii lui;
5Și el îl va duce pe Zedechia la Babilon și acolo va fi el până când îl voi cerceta, spune DOMNUL; deși o să luptați cu caldeenii, nu veți prospera.
6Și Ieremia a spus: Cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând:
7Iată, Hanameel, fiul lui Șalum, unchiul tău, va veni la tine, spunând: Cumpără câmpul meu care este în Anatot, pentru că dreptul de răscumpărare este al tău ca să îl cumperi.
8Astfel Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine în curtea închisorii conform cuvântului DOMNULUI, și mi-a spus: Cumpără câmpul meu, te rog, care este în Anatot, care este în ținutul lui Beniamin, pentru că dreptul de moștenire este al tău și răscumpărarea este a ta; cumpără-l pentru tine. Atunci am cunoscut că acesta era cuvântul DOMNULUI.
9Și am cumpărat câmpul de la Hanameel, fiul unchiului meu, care este în Anatot și i-am cântărit banii, șaptesprezece șekeli de argint.
10Și am semnat dovada și am sigilat-o și am luat martori și i-am cântărit banii în balanță.
11Astfel, am luat dovada de cumpărare, deopotrivă pe cea care era sigilată conform legii și obiceiului; și pe cea deschisă;
12Și i-am dat dovada de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, înaintea ochilor lui Hanameel, fiul unchiului meu; și în prezența martorilor care au semnat cartea de cumpărare, înaintea tuturor iudeilor care ședeau în curtea închisorii.
13Și i-am poruncit lui Baruc înaintea lor, spunând:
14Astfel spune DOMNUL oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Ia aceste dovezi, această dovadă de cumpărare, deopotrivă cea sigilată și această dovadă deschisă; și pune-le într-un vas de lut, ca ele să se păstreze multe zile.
15Pentru că astfel spune DOMNUL oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Case și câmpuri și vii vor fi stăpânite din nou în această țară.
16Și, după ce i-am dat dovada de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, m am rugat DOMNULUI, spunând:
17Ah, Doamne DUMNEZEULE! Iată, tu ai făcut cerul și pământul prin marea ta putere și prin brațul tău întins și nimic nu este prea greu pentru tine;
18Tu arăți bunătate iubitoare la mii și răsplătești nelegiuirea părinților în sânul copiilor lor după ei: Marele, Atotputernicul Dumnezeu, DOMNUL oștirilor, este numele lui,
19Măreț în sfat și puternic în lucrare; fiindcă ai tăi ochi sunt deschiși asupra tuturor căilor fiilor oamenilor; pentru a da fiecăruia conform căilor lui și conform rodului facerilor lui;
20Care ai făcut semne și minuni în țara Egiptului, care rămân până în această zi și în Israel și printre alți oameni; și ți-ai făcut un nume, precum în această zi;
21Și ai scos pe poporul tău, Israel, din țara Egiptului, cu semne și cu minuni și cu o mână tare și cu un braț întins și cu mare groază;
22Și le-ai dat această țară, pe care ai jurat părinților lor că le-o vei da, o țară în care curge lapte și miere;
23Și ei au intrat și au stăpânit-o; dar nu au ascultat de vocea ta, nici nu au umblat în legea ta; nu au făcut nimic din tot ce le-ai poruncit să facă; de aceea tu ai făcut ca tot acest rău să vină asupra lor;
24Iată, valurile de pământ, ei au ajuns până la cetate, să o ia; și cetatea este dată în mâna caldeenilor, care luptă împotriva ei, din cauza sabiei și a foametei și a ciumei; și ce ai vorbit s-a întâmplat; și, iată, tu vezi aceasta.
25Și tu mi-ai spus, Doamne DUMNEZEULE: Cumpără câmpul cu bani și ia martori; fiindcă cetatea este dată în mâna caldeenilor.
26Atunci a venit cuvântul DOMNULUI la Ieremia, spunând:
27Iată, eu sunt DOMNUL Dumnezeul a toată făptura; este ceva prea greu pentru mine?
28De aceea astfel spune DOMNUL: Iată, eu dau această cetate în mâna caldeenilor și în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și el o va lua.
29Și caldeenii, care luptă împotriva acestei cetăți, vor veni și vor pune foc acestei cetăți și o vor arde împreună cu casele, pe a căror acoperișuri ei au ars tămâie lui Baal și au turnat daruri de băutură altor dumnezei, pentru a mă provoca la mânie.
30Căci copiii lui Israel și copiii lui Iuda au făcut numai rău înaintea mea din tinerețea lor; căci copiii lui Israel numai m-au provocat la mânie cu lucrarea mâinilor lor, spune DOMNUL.
31Pentru că această cetate a fost pentru mine ca o provocare a mâniei mele și a furiei mele din ziua în care au zidit-o până în această zi; ca să o îndepărtez dinaintea feței mele,
32Pentru tot răul pe care copiii lui Israel și copiii lui Iuda, l-au făcut pentru a mă provoca la mânie, ei, împărații lor, prinții lor, preoții lor și profeții lor și bărbații lui Iuda și locuitorii Ierusalimului.
33Și ei și-au întors spre mine spatele, nu fața; deși i-am învățat, ridicându-mă devreme și învățându-i, totuși ei nu au dat ascultare pentru a primi instrucțiune.
34Ci au pus urâciunile lor în casa care se numește după numele meu, pentru a o spurca.
35Și au zidit înălțimile lui Baal, care sunt în valea fiului lui Hinom, pentru a face pe fiii lor și pe fiicele lor să treacă prin foc, lui Moloh; ceea ce eu nu le-am poruncit, nici nu a venit în mintea mea, ca ei să facă această urâciune, să facă pe Iuda să păcătuiască.
36Și acum de aceea, astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel referitor la această cetate, despre care voi spuneți: Va fi dată în mâna împăratului Babilonului prin sabie și prin foamete și prin ciumă:
37Iată, îi voi aduna din toate țările în care i-am alungat în mânia mea și în furia mea și în mare indignare; și îi voi întoarce în acest loc și îi voi face să locuiască în siguranță.
38Și ei vor fi poporul meu și eu voi fi Dumnezeul lor;
39Și le voi da o singură inimă și o singură cale, ca să se teamă de mine pentru totdeauna, pentru binele lor și al copiilor lor după ei;
40Și voi face un legământ veșnic cu ei, că nu mă voi întoarce de la ei, pentru a le face bine; și voi pune frica mea în inimile lor, ca să nu se depărteze de mine.
41Da, mă voi bucura de ei pentru a le face bine și îi voi sădi în această țară într adevăr cu toată inima mea și cu tot sufletul meu.
42Pentru că astfel spune DOMNUL: Precum am adus tot acest mare rău asupra acestui popor, tot astfel voi aduce asupra lor tot binele pe care li l-am promis.
43Și câmpuri se vor cumpăra în această țară, despre care voi spuneți: Este pustie fără om sau animal; este dată în mâna caldeenilor.
44Oamenii vor cumpăra cu bani, câmpuri și vor semna dovezi și le vor sigila și vor lua martori în țara lui Beniamin și în locurile dimprejurul Ierusalimului și în cetățile lui Iuda și în cetățile munților și în cetățile văii și în cetățile din sud, pentru că voi face pe cei captivi dintre ei să se întoarcă, spune DOMNUL.

Selectat acum:

Ieremia 32: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te