Evrei 7:11-28
Evrei 7:11-28 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Dacă dar desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților – căci sub preoția aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, și nu după rânduiala lui Aaron? Pentru că, odată schimbată preoția, trebuia numaidecât să aibă loc și o schimbare a Legii. În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminție, din care nimeni n-a slujit altarului. Căci este vădit că Domnul nostru a ieșit din Iuda, seminție despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoție. Lucrul acesta se face și mai luminos când vedem ridicându-se după asemănarea lui Melhisedec un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pământești, ci prin puterea unei vieți nepieritoare. Fiindcă iată ce se mărturisește despre El: „Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.” Astfel, pe de o parte, se desființează aici o poruncă de mai înainte din pricina neputinței și zădărniciei ei – căci Legea n-a făcut nimic desăvârșit – și, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Și fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ – căci, pe când leviții se făceau preoți fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat și nu Se va căi: ‘Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec’” –, prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezașul unui legământ mai bun. Mai mult, acolo au fost preoți în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoție care nu poate trece de la unul la altul. De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei. Și tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalți mari preoți, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale și apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuși. În adevăr, Legea pune mari preoți pe niște oameni supuși slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârșit pentru veșnicie.
Evrei 7:11-28 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Aşadar, dacă desăvârşirea ar fi fost prin preoţia leviţilor – pentru că sub această preoţie a primit poporul Legea, ce nevoie mai era să se ridice un alt preot, după rânduiala lui Melhisedec, şi nu unul numit după rânduiala lui Aaron? Căci, dacă se schimbă preoţia, atunci neapărat trebuie să se schimbe şi Legea! Iar Cel despre care se zic aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni nu a mai slujit la altar: căci este ştiut că Domnul nostru se trage din seminţia lui Iuda, despre care Moise n-a spus nimic cu privire la preoţie. Iar lucrurile devin încă şi mai limpezi cu privire la ridicarea unui preot asemenea lui Melhisedec, pentru că el nu ajunge preot după legea descendenţei trupeşti, ci după puterea unei vieţi nepieritoare. Căci se dă mărturia: Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. Astfel, porunca dintâi este desfiinţată pentru că este slabă şi nefolositoare, – căci Legea nu a dus nici un lucru la desăvârşire – şi se aduce în locul ei o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Iar aceasta nu s-a făcut fără jurământ. În timp ce leviţii deveneau preoţi fără jurământ, despre El, Cel ce a jurat zice aşa: Domnul a jurat şi nu se va căi: Tu eşti preot în veac. Prin aceasta, Iisus a devenit garantul unui legământ mai bun. Iar, dacă leviţii sunt mulţi la număr, din cauză că moartea îi împiedica să rămână preoţi la nesfârşit, Iisus, prin faptul că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare. De aceea, poate să-i mântuiască în mod desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că El este viu pentru totdeauna ca să mijlocească pentru ei. Şi tocmai un astfel de mare preot ne trebuia: sfânt, fără răutate, fără pată, aparte de cei păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri. El nu are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă în fiecare zi o jertfă pentru păcate, mai întâi pentru ale Sale şi apoi pentru ale poporului, căci a adus jertfă o singură dată, când s-a jertfit pe Sine. Căci Legea pune mari preoţi nişte oameni cu slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, venit după Lege, Îl pune mare preot pe Fiul care este desăvârşit în veci.
Evrei 7:11-28 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
De aceea dacă desăvârșirea ar fi fost prin preoția levitică, (fiindcă sub aceasta a primit poporul legea,) ce nevoie mai era ca un alt preot să se ridice după rânduiala lui Melchisedec și să nu fie chemat după rânduiala lui Aaron? Căci, fiind schimbată preoția, se face din necesitate și o schimbare a legii. Fiindcă cel despre care sunt spuse acestea, aparține unui alt trib, din care nimeni nu a servit la altar. Fiindcă este evident că Domnul nostru a răsărit din Iuda, trib referitor la care Moise nu a spus nimic în legătură cu preoția. Și este încă și mai evident, căci după asemănarea lui Melchisedec se ridică un alt preot, Care a fost făcut nu după legea unei porunci carnale, ci după puterea unei vieți fără sfârșit. Fiindcă el aduce mărturie: Tu ești preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec. Fiindcă este într-adevăr o anulare a poruncii premergătoare din cauza slăbiciunii și inutilității ei. Fiindcă legea nu a făcut nimic desăvârșit, ci aducerea unei speranțe mai bune a făcut aceasta, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Și, întrucât nu fără jurământ, el a fost făcut preot; (Fiindcă acei preoți au fost făcuți fără jurământ, dar acesta, cu jurământ, prin cel ce i-a spus: Domnul a jurat și nu se va pocăi, Tu ești preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melchisedec); Cu atât mai mult Isus s-a făcut garantul unui testament mai bun. Și ei, într-adevăr, au devenit preoți mulți, pentru că nu le era permis să continue din cauza morții. Dar acesta, fiindcă rămâne pentru totdeauna, are o preoție neschimbătoare. De aceea și este în stare să îi salveze până la capăt pe cei ce vin la Dumnezeu prin el, văzând că el trăiește întotdeauna pentru a mijloci pentru ei. Fiindcă un astfel de mare preot ne era cuvenit nouă, care este sfânt, lipsit de răutate, neîntinat, separat de păcătoși și făcut mai presus de ceruri; Care nu are nevoie zilnic, ca acei înalți preoți, să ofere sacrificii, întâi pentru propriile sale păcate și apoi pentru ale poporului, fiindcă a făcut aceasta o singură dată, când s-a oferit pe sine însuși. Fiindcă legea îi face înalți preoți pe oamenii, care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, care a fost după lege, îl face pe Fiul, care este consacrat pentru totdeauna.
Evrei 7:11-28 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Așadar, dacă desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților, în timpul căreia a primit poporul Legea, ce nevoie era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melhisedec , și nu unul chemat după rânduiala lui Aaron? Pentru că, atunci când se schimbă preoția, se cere numaidecât și o schimbare a Legii. Dar Cel despre care se spun aceste lucruri face parte dintr‑o altă seminție, din care nimeni n‑a slujit altarului, căci este limpede că Domnul nostru provine din Iuda, seminție despre care Moise n‑a zis nimic cu privire la preoție. Lucrul acesta se face și mai limpede dacă, după asemănarea lui Melhisedec, apare un alt preot, pus în slujbă nu printr‑o lege privind descendența trupească, ci prin puterea unei vieți care nu poate fi nimicită. Fiindcă se mărturisește despre El: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. Astfel, pe de o parte, se desființează o poruncă anterioară, din cauza neputinței și inutilității ei (căci Legea n‑a desăvârșit nimic), pe de alta, este introdusă o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Și în măsura în care lucrul acesta nu s‑a făcut fără jurământ – căci, în vreme ce leviții se făceau preoți fără jurământ, Isus a ajuns preot prin jurământ, datorită Celui care I‑a zis: Domnul a jurat și nu Se va căi: „Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec” – în aceeași măsură Isus S‑a făcut garantul unui legământ mai bun. Ceilalți erau preoți în mare număr, fiindcă moartea îi împiedica să rămână în slujbă. Dar El, fiindcă rămâne în veac , are o preoție netrecătoare și de aceea poate să‑i mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El – pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei. Și tocmai un astfel de Mare‑Preot ne trebuia: sfânt, neatins de rău, neîntinat, separat de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri, care n‑are nevoie, zi de zi, asemenea celorlalți mari‑preoți, să aducă jertfe mai întâi pentru păcatele proprii și apoi pentru cele ale poporului, căci lucrul acesta l‑a făcut o dată pentru totdeauna când S‑a adus pe Sine Însuși ca jertfă. Într‑adevăr, Legea pune mari‑preoți pe niște oameni cu slăbiciuni, dar cuvântul jurământului făcut după darea Legii Îl pune preot pe Fiul, care a fost făcut desăvârșit pe vecie.
Evrei 7:11-28 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Dacă dar desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților – căci sub preoția aceasta a primit poporul Legea –, ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, și nu după rânduiala lui Aaron? Pentru că, odată schimbată preoția, trebuia numaidecât să aibă loc și o schimbare a Legii. Într-adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminție, din care nimeni n-a slujit altarului. Căci este vădit că Domnul nostru a ieșit din Iuda, seminție despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoție. Lucrul acesta se face și mai luminos când vedem ridicându-se după asemănarea lui Melhisedec un alt preot, pus nu prin legea unei porunci pământești, ci prin puterea unei vieți nepieritoare. Fiindcă iată ce se mărturisește despre El: „Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.” Astfel, pe de o parte se desființează aici o poruncă de mai înainte din pricina neputinței și a zădărniciei ei – căci Legea n-a făcut nimic desăvârșit –, și pe de alta se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Și fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ – căci, pe când leviții se făceau preoți fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat și nu Se va căi: «Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec»” –, prin chiar faptul acesta El s-a făcut chezașul unui legământ mai bun. Mai mult, acolo au fost preoți în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoție care nu poate trece de la unul la altul. De aceea și poate să-i mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei. Și tocmai un astfel de Mare-Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalți mari-preoți, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale și apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna când S-a adus jertfă pe Sine Însuși. Într-adevăr, Legea pune mari-preoți pe niște oameni supuși slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, Îl pune pe Fiul, care este desăvârșit pentru veșnicie.
Evrei 7:11-28 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Dacă preoția leviților din perioada legii (mozaice) primite de evrei ar fi atins perfecțiunea, nu mai era nevoie de un alt preot ca Melhisedec; ci ar fi continuat sistemul preoțesc inaugurat de Aaron. Dar odată cu schimbarea preoției, este necesară și o schimbare a legii (mozaice). Iar Cel care este implicat în acest nou sistem, nu aparține familiei lărgite a lui Levi și nimeni dintre strămoșii lui nu a slujit la altar. Este dovedit că Stăpânul nostru provine dintre descendenții lui Iuda; iar Moise nu a spus nimic despre urmașii lui referitor la preoție. Acest lucru devine mult mai evident când ne referim la venirea unui alt preot conform modelului oferit de Melhisedec. Acest preot este desemnat pentru slujbă nu în baza respectării unei descendențe fizice, ci prin autoritatea oferită de faptul că nu moare niciodată. Exact acest lucru este afirmat despre El: „Tu ești preot pentru totdeauna, la fel ca Melhisedec.” Astfel, în primul rând este eliminată acea poruncă veche (a descendenței), pentru că era restrictivă și inutilă. De fapt, legea (mozaică) nu a făcut nimic perfect. Apoi, în al doilea rând, ne-a fost oferită o speranță mai bună, care ne permite să ne apropiem de Dumnezeu. Această preoție a implicat un jurământ. Dar leviții deveniseră preoți fără jurământ. Isus a devenit Preot în baza unui jurământ formulat de Dumnezeu, atunci când a zis: „Iahve a jurat și nu va reformula acest jurământ: Tu ești preot pentru totdeauna!” În consecință, Isus a devenit garantul unui „legământ” mai bun. Înainte au existat mulți preoți, pentru că unii îi înlocuiau în slujbă pe alții, atunci când aceia mureau. Dar pentru că existența Lui nu are sfârșit, El deține funcția de Preot care nu poate fi transferată altora. Acest fapt explică de ce poate să salveze în mod perfect pe cei care vin la Dumnezeu prin intermediul Lui. El trăiește etern ca să intervină (continuu) în favoarea lor. Acesta este modelul de mare preot de care aveam nevoie: sfânt, fără păcat, curat, neafectat de păcătoși și înălțat deasupra cerului. Isus nu are nevoie să procedeze ca ceilalți mari preoți care sacrifică în fiecare zi animale întâi pentru păcatele lor și apoi pentru ale poporului. Când S-a sacrificat pe Sine (pentru alții), El a oferit un singur sacrificiu pentru totdeauna. Legea (mozaică) desemnează ca mari preoți pe niște oameni care au și ei imperfecțiuni. Dar acum, conform jurământului care a fost făcut după (ce a trecut) epoca acestei legi, Isus a fost desemnat ca preot perfect pentru eternitate.
Evrei 7:11-28 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Dacă putea fi căpătată Desăvârșirea tuturor, Prin preoții Leviți – căci lor Li s-a adus Legea pe care, Acum, al nost’ popor o are – De ce dar, să se mai ridice Un alt preot, de cari se zice Că-i preot – fără îndoială – „După o altă rânduială, A lui Melhisedec anume”, Nu după cea cari, astă lume, A noastră, o cunoaște bine Și care de Aron se ține? Se cere astfel, totodată – Când preoția e schimbată – A se mai face o schimbare, Care, în Lege, va apare. Într-adevăr, să știți căci Cel De care se vorbește-astfel, Din altă seminție vine Și după cum cunoaștem bine, Nimeni, din seminția Lui, Nu a slujit, altarului. Este un lucru dovedit, Că Domnul nostru a ieșit Din a lui Iuda seminție, Iar Moise – despre preoție – În ceea ce ăst neam privește, Nimic nu ne mărturisește. Ăst fapt, se înțelege bine, Atuncea când vedem că vine – După o rânduială care Numai Melhisedec o are – Un alt preot, ca să slujească, Nu după legea pământească, Ci după cea a vieții care, În veci, este nepieritoare. Căci iată ce mărturisește, Atunci când, despre El, vorbește Scriptura, fără îndoială: „Tu ești, după o rânduială, A lui Melhisedec, făcut Preot în veac, de la-nceput”. Astfel, întâi e desființată Porunca, mai ‘nainte, dată, Din pricini de zădărnicie Și neputință – căci se știe Cum că nimic n-a reușit Prin Lege-a fi desăvârșit – Și-apoi, avea ca să se pună, În locu-i, o nădejde bună, Prin care, noi, acum, putem, De Tatăl, să ne-apropiem. Iar după cum este știut, Lucrul acest nu s-a făcut Fără a fi un jurământ. Dacă Leviții preoți sânt, Pentru al nost’ popor, în lume – Fără un jurământ anume – La fel, nu poate a fi spus Apoi, despre Hristos Iisus, Pentru că El e preot sfânt Pe baza unui jurământ A Celui care-a cuvântat Și-a zis că „Domnul a jurat – Iar Domnului nu-I pare rău, Nicicând, de jurământul Său – Precum că Tu, fără-ndoială, Ești preot – printr-o rânduială A lui Melhisedec – făcut, A fi în veci, de la-nceput”. Prin faptu-acesta, negreșit, Chezaș, El este dovedit, Al unui legământ nou care Cu mult mai bun, acum, apare. Mai mult, acolo se găseau Mulți preoți, căci ei nu puteau A fi pe veci în slujbă-aflați, Fiind de moarte-mpiedicați. Dar El rămâne, pe vecie Și astfel, are-o preoție Pe cari nu trebuie s-o dea Apoi, nicicând, la nimenea. De-aceea și poate, mereu, Pe cei care, de Dumnezeu, Se-apropie, ca, negreșit, Apoi, în chip desăvârșit, Să-i mântuiască, căci trăiește De-a pururea și mijlocește Pentru cei care sunt ai Lui, Mereu, în fața Tatălui. Un Mare Preot, pentru noi, A trebuit, fiind apoi, Sfânt, fără pată, dovedit Nevinovat și despărțit De păcătoși, cu-adevărat, Mai sus de ceruri, înălțat, Cari nu putea avea nevoi, Ca și ceilalți preoți apoi – Adică nu are de dat Jertfe, pentru al Său păcat, Și nici pentru acele care, Norodul Său, acum, le are – Căci lucru-acesta l-a făcut O dată doar, la început, Când chiar pe Sine, El S-a dat, Drept jertfă, pentru-al nost’ păcat. Legea va pune preoți mari, Pe niște simpli oameni cari Supuși sunt slăbiciunilor, Asemeni semenilor lor. Doar jurământul cel făcut După ce Legea-a apărut, Pune pe Fiu preot să fie, Desăvârșit, în veșnicie.”
Evrei 7:11-28 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Așadar, dacă desăvârșirea ar fi fost obținută prin preoția levitică – fiindcă poporul sub aceasta a primit Legea – ce nevoie ar fi fost să se fi ridicat un alt preot după rânduiala lui Melchísedec, fără să se fi numit după rânduiala lui Aaròn? Căci, odată schimbată preoția, în mod necesar are loc și schimbarea Legii, pentru că acela despre care se spun acestea face parte dintr-un alt trib din care nimeni nu s-a apropiat de altar. De fapt, este evident că Domnul nostru se trage din Iúda, trib în privința căruia Moise n-a spus nimic despre preoți. Acest lucru este și mai evident dacă, după rânduiala lui Melchísedec, se ridică un alt preot, care a devenit astfel nu după prescrierea unei legi trupești, ci după puterea unei vieți nepieritoare. Căci este dată mărturie despre el: „Tu ești preot în veci, după rânduiala lui Melchísedec”. Astfel, abrogarea poruncii precedente are loc din cauza slăbiciunii și a imperfecțiunii ei. Pentru că Legea nu a desăvârșit nimic, dar este o introducere la o speranță mai mare prin care ne apropiem de Dumnezeu. Cu atât mai mult cu cât aceasta nu s-a făcut fără jurământ; pentru că ei au devenit preoți fără jurământ, pe când el, cu jurământul aceluia care spune despre el: „Domnul s-a jurat și nu-i va părea rău: Tu ești preot în veci”. Pentru aceasta, Isus a devenit garantul unei alianțe mai bune. Erau mai mulți cei care deveneau preoți, pentru că moartea îi împiedica să dureze, dar el, pentru că rămâne în veci, are o preoție netrecătoare. De aceea el poate să mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu pentru a interveni în favoarea lor. Într-adevăr, de un astfel de mare preot avem nevoie: sfânt, nevinovat, fără pată, separat de păcătoși, mai presus de ceruri; el nu are nevoie, ca marii preoți, să aducă jertfă în fiecare zi, mai întâi pentru păcatele proprii și apoi pentru cele ale poporului: aceasta a făcut-o o dată pentru totdeauna, oferindu-se pe sine însuși. De fapt, Legea stabilește ca mari preoți oameni care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, [venit] în urma Legii, [îl constituie] pe Fiul care este desăvârșit pentru totdeauna.
Evrei 7:11-28 Noua Traducere Românească (NTR)
Acum, dacă desăvârșirea ar fi fost posibilă prin preoția levitică, căci poporul a primit Legea sub această preoție, ce nevoie mai era să se ridice un alt Preot, numit după modelul preoției lui Melchisedek, și nu după modelul preoției lui Aaron? Căci, atunci când se schimbă preoția, în mod necesar are loc și o schimbare a Legii. Într-adevăr, Cel despre Care sunt spuse aceste lucruri face parte dintr-o altă seminție, din care nimeni n-a slujit la altar. Căci este clar că Domnul nostru provine din Iuda, iar, în legătură cu această seminție, Moise n-a spus nimic cu privire la preoți. Acest lucru este chiar mai evident atunci când vedem că Se ridică un alt Preot, după asemănarea lui Melchisedek, Unul Care a devenit preot nu pe baza unei porunci legale referitoare la descendența fizică, ci pe baza puterii unei vieți nepieritoare. Căci despre El se mărturisește astfel: „Tu ești Preot pe veci, după modelul preoției lui Melchisedek“. Așadar, pe de o parte, are loc anularea poruncii dintâi, din cauza neputinței și inutilității ei, pentru că Legea n-a făcut nimic desăvârșit, iar pe de altă parte, este adusă în loc o speranță mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Și lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ. Căci ei au devenit preoți fără să depună un jurământ, dar El a devenit Preot prin jurământul Celui Ce I-a spus: „Domnul a jurat și nu-I va părea rău: «Tu ești Preot pe veci, după modelul preoției lui Melchisedek»“. Tocmai de aceea Isus a devenit garantul unui legământ mai bun. Într-adevăr, cei ce au devenit preoți au fost mulți la număr, pentru că erau împiedicați de moarte să-și continue lucrarea. Dar El, fiindcă rămâne în veci, are o preoție neschimbătoare. De aceea El poate să-i mântuiască pe deplin pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, fiindcă trăiește veșnic ca să mijlocească pentru ei. Căci era potrivit să avem un astfel de Mare Preot – sfânt, nevinovat, neîntinat, despărțit de păcătoși și înălțat deasupra cerurilor. El nu are nevoie, asemenea celorlalți mari preoți, să aducă în fiecare zi mai întâi jertfe pentru propriile lor păcate și apoi pentru ale poporului, fiindcă El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, atunci când S-a jertfit pe Sine. Căci Legea îi desemnează ca mari preoți pe niște oameni supuși slăbiciunii, însă cuvântul jurământului care a venit mai târziu, după Lege, Îl desemnează pe Fiul, Care a fost făcut desăvârșit pe vecie.