Evrei 7:11-28

Așadar, dacă desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția leviților, în timpul căreia a primit poporul Legea, ce nevoie era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melhisedec , și nu unul chemat după rânduiala lui Aaron? Pentru că, atunci când se schimbă preoția, se cere numaidecât și o schimbare a Legii. Dar Cel despre care se spun aceste lucruri face parte dintr‑o altă seminție, din care nimeni n‑a slujit altarului, căci este limpede că Domnul nostru provine din Iuda, seminție despre care Moise n‑a zis nimic cu privire la preoție. Lucrul acesta se face și mai limpede dacă, după asemănarea lui Melhisedec, apare un alt preot, pus în slujbă nu printr‑o lege privind descendența trupească, ci prin puterea unei vieți care nu poate fi nimicită. Fiindcă se mărturisește despre El: Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. Astfel, pe de o parte, se desființează o poruncă anterioară, din cauza neputinței și inutilității ei (căci Legea n‑a desăvârșit nimic), pe de alta, este introdusă o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. Și în măsura în care lucrul acesta nu s‑a făcut fără jurământ – căci, în vreme ce leviții se făceau preoți fără jurământ, Isus a ajuns preot prin jurământ, datorită Celui care I‑a zis: Domnul a jurat și nu Se va căi: „Tu ești preot în veac după rânduiala lui Melhisedec” – în aceeași măsură Isus S‑a făcut garantul unui legământ mai bun. Ceilalți erau preoți în mare număr, fiindcă moartea îi împiedica să rămână în slujbă. Dar El, fiindcă rămâne în veac , are o preoție netrecătoare și de aceea poate să‑i mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El – pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei. Și tocmai un astfel de Mare‑Preot ne trebuia: sfânt, neatins de rău, neîntinat, separat de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri, care n‑are nevoie, zi de zi, asemenea celorlalți mari‑preoți, să aducă jertfe mai întâi pentru păcatele proprii și apoi pentru cele ale poporului, căci lucrul acesta l‑a făcut o dată pentru totdeauna când S‑a adus pe Sine Însuși ca jertfă. Într‑adevăr, Legea pune mari‑preoți pe niște oameni cu slăbiciuni, dar cuvântul jurământului făcut după darea Legii Îl pune preot pe Fiul, care a fost făcut desăvârșit pe vecie.