Evrei 11:35-40
Evrei 11:35-40 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Femeile şi-au primit morţii înapoi înviaţi. Alţii au fost chinuiţi şi ucişi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească o înviere mai bună. Iar alţii au suferit batjocuri şi biciuiri, chiar lanţuri şi închisoare: au fost loviţi cu pietre, tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit îmbrăcaţi în piei de oaie şi capre, lipsiţi, suferind, dispreţuiţi de ceilalţi – ei, de care lumea nu era vrednică, au pribegit prin deşert, prin munţi şi prin peşteri, prin crăpăturile pământului. Toţi aceştia, care au primit o bună mărturie prin credinţă, nu au primit însă ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avusese în vedere ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu ajungă la desăvârşire fără noi.
Evrei 11:35-40 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Femeile i-au primit înapoi pe morții lor prin înviere; iar alții au fost torturați, neacceptând eliberarea, ca să obțină o înviere mai bună; Și alții au suferit încercare prin batjocuri și biciuiri, da, chiar mai mult, prin lanțuri și închisoare; Au fost uciși cu pietre, au fost tăiați în două cu fierăstrăul, au fost ispitiți, au murit uciși de sabie, au rătăcit în piei de oaie și de capre, fiind lipsiți, nenorociți, chinuiți; (Ei, de care lumea nu era demnă); au rătăcit în pustiuri și în munți și în peșteri și crăpăturile pământului. Și toți aceștia, obținând o bună mărturie prin credință, nu au primit lucrurile promisiunii, Dumnezeu pregătind ceva mai bun pentru noi, ca să nu fie făcuți desăvârșiți fără noi.
Evrei 11:35-40 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Femeile i‑au primit înapoi pe cei care muriseră și care au înviat; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n‑au vrut să primească izbăvirea și au fost torturați. Alții au suferit batjocuri și biciuiri, ori chiar lanțuri și temniță, au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capră, lipsiți, prigoniți, chinuiți – ei, de care lumea nu era vrednică – rătăcind prin pustietăți, în munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului. Toți aceștia, deși au fost apreciați pentru credința lor, n‑au primit ce le fusese făgăduit, căci Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi.
Evrei 11:35-40 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Femeile și-au primit înapoi morții lor înviați; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea și au fost chinuiți. Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare, au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, chinuiți, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți – ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului. Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârșire fără noi.
Evrei 11:35-40 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Femeile și-au primit înapoi înviați pe cei care făceau parte din familiile lor. Totuși, unii care au fost torturați, au refuzat să accepte eliberarea, pentru că doreau să obțină o înviere mai bună. Alții au fost ridiculizați, bătuți, legați cu lanțuri și băgați în închisoare. Au fost omorâți cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul și omorâți cu sabia. Au supraviețuit în sărăcie; și din cauza persecuțiilor, au fost obligați să trăiască fără domiciliu stabil și să umble îmbrăcați cu piei de oi și de capre… Aceștia, de care lumea nu era demnă, au rătăcit prin deșert și prin munți, dormind în peșteri și prin gropi făcute în pământ. Toți au fost apreciați pentru credința pe care au avut-o; și totuși ei (încă) nu au primit ce le promisese Dumnezeu, pentru că El concepuse un plan mai bun pentru noi; și dorea ca ei să fie făcuți perfecți (doar) împreună cu noi.
Evrei 11:35-40 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Femeile, vii și-au primit, ‘Napoi, pe cei ce le-au murit; Unii n-au vrut să se supună, Căci o-nviere, mult mai bună, Au urmărit să dobândească, Și-atunci, n-au vrut ca să primească, Deloc, să fie izbăviți, Răbdând să fie chinuiți. Alții, batjocuri, au răbdat, Lanț și bătăi au căpătat Și au ajuns că, la sfârșit, Și temniță au suferit. Unii, cu pietre-au fost loviți, Alții sfârșit-au chinuiți, Unii, la moarte, au fost dați, Fiind în două-apoi tăiați, Cu fierăstrăul. Au murit De sabie, au pribegit Doar cu cojoace îmbrăcați, În piei de capre-nfășurați, În lipsuri mari, mereu munciți, De toată lumea prigoniți. Ei – cei de care nu se-arată Vrednică-a fi lumea vreodată – Doar prin pustiu au rătăcit, Prin munți și peșteri s-au pitit, Prin crăpăturile pe care, Pământu-n scoarța s-a, le are. Aceștia toți – dragii mei frați – Măcar că fost-au lăudați Pentru credință, n-au primit Ceea ce s-a făgăduit, Pentru că Dumnezeu avea, În planul Său, ca să ne dea Ceva mai bun, iar fără noi, Să nu mai poată ei, apoi, S-ajungă singuri la-mplinire – Adică la desăvârșire.”
Evrei 11:35-40 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Unele femei și-au redobândit morții prin înviere. Alții însă au fost torturați și n-au acceptat eliberarea, ca să dobândească o înviere mai bună. Alții, apoi, au primit batjocură și biciuire, ba chiar lanțuri și închisoare; au fost bătuți cu pietre, tăiați cu ferăstrăul, au murit uciși cu sabia, au rătăcit în piei de oaie și de capră, în lipsuri, asupriți, maltratați. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri și munți, prin peșteri și râpe ale pământului. Dar toți aceștia, primind [o bună] mărturie pentru credința lor, n-au primit promisiunea, căci Dumnezeu prevăzuse ceva mai bun pentru noi, pentru ca ei să nu ajungă la desăvârșire fără noi.
Evrei 11:35-40 Noua Traducere Românească (NTR)
femeile și-au primit înapoi morții înviați; alții au fost torturați și au refuzat să fie eliberați, ca să obțină o înviere mai bună, iar alții au îndurat batjocuri și biciuiri, și chiar lanțuri și închisoare, au fost omorâți cu pietre, au fost tăiați în două cu fierăstrăul, au fost încercați, au murit uciși de sabie, au umblat îmbrăcați în piei de oi și în piei de capre; nevoiași, în necaz, chinuiți, ei, de care lumea nu era demnă, au rătăcit prin pustiuri și prin munți, prin peșteri și prin gropile pământului. Toți aceștia au primit o bună mărturie pentru credința lor, însă n-au primit ceea ce a fost promis, fiindcă Dumnezeu a ales dinainte ceva mai bun pentru noi, ca să nu fie ei făcuți desăvârșiți fără noi.
Evrei 11:35-40 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Femeile și-au primit înapoi pe morții lor înviați; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea și au fost chinuiți. Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare, au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, chinuiți, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți – ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului. Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.