Femeile, vii și-au primit,
‘Napoi, pe cei ce le-au murit;
Unii n-au vrut să se supună,
Căci o-nviere, mult mai bună,
Au urmărit să dobândească,
Și-atunci, n-au vrut ca să primească,
Deloc, să fie izbăviți,
Răbdând să fie chinuiți.
Alții, batjocuri, au răbdat,
Lanț și bătăi au căpătat
Și au ajuns că, la sfârșit,
Și temniță au suferit.
Unii, cu pietre-au fost loviți,
Alții sfârșit-au chinuiți,
Unii, la moarte, au fost dați,
Fiind în două-apoi tăiați,
Cu fierăstrăul. Au murit
De sabie, au pribegit
Doar cu cojoace îmbrăcați,
În piei de capre-nfășurați,
În lipsuri mari, mereu munciți,
De toată lumea prigoniți.
Ei – cei de care nu se-arată
Vrednică-a fi lumea vreodată –
Doar prin pustiu au rătăcit,
Prin munți și peșteri s-au pitit,
Prin crăpăturile pe care,
Pământu-n scoarța s-a, le are.
Aceștia toți – dragii mei frați –
Măcar că fost-au lăudați
Pentru credință, n-au primit
Ceea ce s-a făgăduit,
Pentru că Dumnezeu avea,
În planul Său, ca să ne dea
Ceva mai bun, iar fără noi,
Să nu mai poată ei, apoi,
S-ajungă singuri la-mplinire –
Adică la desăvârșire.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
