Ezechiel 22:25-30
Ezechiel 22:25-30 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Mai-marii lui uneltesc în mijlocul lui ca să înghită sufletele, ca un leu care răcnește și își sfâșie prada; pun mâna pe bogății și lucruri scumpe și măresc numărul văduvelor în mijlocul lui. Preoții lui calcă Legea Mea și Îmi pângăresc lucrurile Mele sfinte, nu fac nicio deosebire între ce este sfânt și ce nu este sfânt, nici nu învață pe oameni să facă deosebire între ce este necurat și ce este curat, își întorc ochii de la Sabatele Mele și sunt pângărit în mijlocul lor. Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca niște lupi care își sfâșie prada; varsă sânge, pierd sufletele numai ca să-și potolească lăcomia de bani. Prorocii lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii înșelătoare, prorocii mincinoase. Ei zic: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu!’ Și Domnul nu le-a vorbit! Poporul din țară se dedă la silnicie, fură, asuprește pe cel nenorocit și pe cel lipsit, calcă în picioare pe străin împotriva oricărei dreptăți! Caut printre ei un om care să înalțe un zid și să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru țară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul!
Ezechiel 22:25-30 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Este o uneltire a profeților ei în mijlocul ei, ca un leu care răcnește, sfâșiind prada; ei au mâncat suflete; au luat tezaurul și lucrurile prețioase; i-au făcut multe văduve în mijlocul ei. Preoții ei au violat legea mea și au spurcat lucrurile mele sfinte; nu au făcut deosebire între ce este sfânt și ce nu este sfânt, nici nu au arătat deosebire dintre necurat și curat și și-au ascuns ochii de la sabatele mele și eu sunt spurcat printre ei. Prinții ei în mijlocul ei sunt ca lupi sfâșiind prada, pentru a vărsa sânge și pentru a nimici suflete, pentru a obține câștig necinstit. Și profeții ei i-au tencuit cu mortar nestins, văzând deșertăciune și ghicindu-le minciuni, spunând: Astfel spune Domnul DUMNEZEU, când DOMNUL nu a vorbit. Poporul țării a lucrat cu oprimare și a practicat hoția și au chinuit pe cel sărac și pe cel nevoiaș; da, ei au oprimat pe străin pe nedrept. Și eu am căutat un om printre ei, care să facă îngrăditura și să stea neclintit în spărtură, înaintea mea, pentru țară, ca să nu o distrug; dar nu am găsit pe nimeni.
Ezechiel 22:25-30 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Mai-marii lui uneltesc în mijlocul lui ca să înghită sufletele, ca un leu care răcnește și își sfâșie prada; pun mâna pe bogății și lucruri scumpe și măresc numărul văduvelor în mijlocul lui. Preoții lui calcă Legea Mea și pângăresc lucrurile Mele sfinte, nu fac nicio deosebire între ce este sfânt și ce nu este sfânt, nici nu-i învață pe oameni să facă deosebire între ce este necurat și ce este curat, își întorc ochii de la Sabatele Mele și sunt pângărit în mijlocul lor. Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca niște lupi care își sfâșie prada; varsă sânge, pierd sufletele numai ca să-și potolească lăcomia de bani. Prorocii lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii înșelătoare, prorocii mincinoase. Ei zic: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu», și Domnul nu le-a vorbit. Poporul din țară se dedă la silnicie, fură, îi asuprește pe cel nenorocit și pe cel lipsit, îl calcă în picioare pe străin împotriva oricărei dreptăți. Caut printre ei un om care să înalțe un zid și să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru țară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul.
Ezechiel 22:25-30 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Prinții acestei țări complotează în mijlocul ei și procedează ca leul care răcnește când își sfâșie prada. Ei mănâncă suflete și își însușesc bogății și lucruri scumpe. Astfel, numărul văduvelor crește în mijlocul țării. Preoții ei încalcă legea Mea și murdăresc lucrurile Mele sfinte. Ei nu fac diferență între ce este sfânt și ce este de utilitate comună. Nu învață pe alții să facă diferență între ce este murdar și ce este curat. Nu vor să mai audă de Sabatele Mele; și astfel, Eu sunt dezonorat în mijlocul lor. Conducătorii acestui popor sunt în mijlocul lui ca lupii care își sfâșie prada. Ei varsă sânge și pierd suflete ca să obțină un câștig necinstit. Profeții din mijlocul lui au pentru aceștia o tencuială din ipsos, oferindu-le viziuni false și preziceri mincinoase. Ei zic: «Iahve, Cel care este Stăpân, vorbește astfel […]!» Dar Iahve nu le-a vorbit. Poporul din țară recurge la furt, practică tâlhăria, exploatează incorect pe sărac și pe omul defavorizat. Jefuiește străinul, ignorând dreptatea. Am căutat printre ei un om care să refacă zidul și să stea în spărtură înaintea Mea pentru țară – ca să nu o distrug – dar nu am găsit niciunul.
Ezechiel 22:25-30 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Iată că toți aceia cari, În al tău mijloc sunt mai mari, Fără-ncetare uneltesc, Căci sufletele, ei voiesc Să le înghită. Sunt la fel, Precum este leul acel Care, răcnind, a sfâșiat Prada. Căci ei au adunat Mari bogății; au dobândit Lucruri cari scumpe s-au vădit, Iar numărul văduvelor Crescut-a în mijlocul lor. Preoții calcă Legea Mea, Căci ei nu țin seama de ea. De-asemenea, nu iau aminte La ale Mele locuri sfinte, Ci ne-ncetat le pângăresc, Pentru că nu deosebesc Nimic din ceea ce e sfânt, De celelalte ce nu sânt. Conduși fiind de a lor fire, Nu știu a face osebire Între ceea ce e curat Și ceea ce e necurat. Nu se mai uită la acele Sabate ce sunt ale Mele, Și astfel, Eu M-am pomenit, În al lor mijloc, pângărit În urmă, toți aceia cari Sunt căpitanii lui cei mari Se-arată-asemeni lupilor Ce își sfâșie prada lor. Să verse sânge, au pornit; Suflete pierd, necontenit, Să-și stingă lăcomia mare, De bani, ce-o are fiecare. Prorocii lui se dovedesc Că doar cu ipsos tencuiesc. Vedenii au, amăgitoare, Și prorocii înșelătoare. Acești proroci au zis mereu: „Așa vorbește Dumnezeu!”, Deși Domnul nu le-a vorbit! Poporul s-a ticăloșit Căci se dedă la silnicie. Astfel ajuns-a să se ție Doar de furat; se repezește, Pe cel sărac și-l asuprește. Străinul, între ei aflat, E în picioare-apoi, călcat, Chiar de se vede, negreșit, Că omul e nedreptățit! Caut un om și tot privesc În rândul lor, dar nu găsesc Pe nimeni care ar putea Să se așeze-n fața Mea. Un zid să-nalțe omu-acel Și în spărtură să stea el, În fața Mea, pentru-a lui țară, Ca astfel ea să nu mai piară, Și să nu o mai nimicesc. Pe nimeni, însă, nu găsesc!
Ezechiel 22:25-30 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Minciuna profeților săi este în mijlocul ei ca un leu care rage când își sfâșie prada. Ei devorează suflete, iau bogății și lucruri de preț și înmulțesc văduvele în mijlocul său. Preoții săi disprețuiesc legea mea și profanează lucrurile mele sfinte; între sacru și profan nu fac diferență, nu fac cunoscut ce este întinat și ceea ce este pur, își acoperă ochii de la sabáturile mele și eu sunt profanat în mijlocul lor. Căpeteniile sale sunt în mijlocul său ca niște lupi care sfâșie prada ca să verse sânge, să facă să piară suflete ca să aibă profit. Profeții săi, având viziuni false și ghicitori mincinoase, sunt pentru ei ca aceia care acoperă cu tencuială. Ei spun: «Așa spune Domnul Dumnezeu», deși Domnul nu a vorbit. Poporul țării practică oprimarea, comite jaf; asuprește pe cel nevoiaș și pe cel sărman și pe străin îl asupresc fără judecată. Am căutat printre ei un om care să ridice un zid și să stea în spărtură înaintea mea pentru țară, ca să nu o distrug, dar nu am găsit [niciunul].
Ezechiel 22:25-30 Noua Traducere Românească (NTR)
Conspirația profeților este în mijlocul ei precum leul care răcnește când își sfâșie prada. Ei devorează suflete și își însușesc bogății și lucruri scumpe, astfel că numărul văduvelor sporește în mijlocul țării. Preoții ei încalcă Legea Mea și întinează lucrurile Mele sfinte. Ei nu fac diferență între ce este sfânt și ce este obișnuit, nici nu-i învață pe alții să facă diferență între ce este necurat și ce este curat. Își ascund ochii de Sabaturile Mele și, astfel, Numele Meu este profanat în mijlocul lor. Conducătorii săi sunt în mijlocul ei asemenea lupilor care-și sfâșie prada. Ei varsă sânge și pierd suflete ca să obțină un câștig nedrept. Profeții din mijlocul ei au pentru aceștia o tencuială din ipsos – vedenii deșarte și preziceri mincinoase. Ei zic: «Așa vorbește Stăpânul DOMN!». Dar DOMNUL n-a vorbit. Poporul țării se dedă la asuprire, se ocupă cu jaful, nedreptățește pe sărac și pe nevoiaș și asuprește străinul, ignorând dreptatea. Am căutat printre ei un om care să construiască zidul și să stea în spărtură înaintea Mea pentru țară, ca să n-o distrug, dar nu am găsit niciunul.