Efeseni 2:14-18
Efeseni 2:14-18 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Fiindcă el este pacea noastră, care a făcut din doi unul și a dărâmat zidul din mijloc al despărțirii dintre noi, Abolind în carnea lui dușmănia, legea poruncilor cuprinsă în rânduieli, ca să facă în el însuși din doi un om nou, făcând pace; Și să îi împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, ucigând, prin ea, dușmănia; Și a venit și v-a predicat pace celor de departe și celor de aproape. Fiindcă prin el, amândoi avem acces printr-un singur Duh la Tatăl.
Efeseni 2:14-18 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
El este pacea noastră. A dărâmat zidul care despărțea pe evrei de celelalte națiuni și i-a adus la unitate, eliminând dușmănia când Și-a sacrificat corpul (pe cruce, pentru toți). Atunci, El a eliminat motivul incompatibilității dintre ei: legea (mozaică). Prin faptul că atât evreii cât și oamenii celorlalte popoare au acum aceeași natură nouă în Cristos, El a realizat astfel pacea. Prin sacrificiul Său, El i-a împăcat pe evrei și pe cei care nu sunt evrei cu Dumnezeu, făcându-i să formeze împreună un singur organism; și astfel a anulat „dușmănia” dintre ei. El a venit cu oferta păcii atât pentru voi care erați departe (de Dumnezeu), cât și pentru cei care erau aproape (de El). Prin Cristos, atât unii cât și alții, avem acces la Tatăl prin intermediul aceluiași Spirit!
Efeseni 2:14-18 Noua Traducere Românească (NTR)
Căci El este pacea noastră, Cel Care i-a făcut pe amândoi una și, în trupul Său, a dărâmat zidul de la mijloc care-i despărțea, adică dușmănia, desființând Legea poruncilor, cu regulile ei, pentru a crea din cei doi, în El, un singur om nou, făcând astfel pace, și pentru a-i împăca pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit dușmănia. El a venit și v-a vestit pacea, vouă celor de departe, și pace celor de aproape, căci, prin El, amândoi avem intrare, într-un singur Duh, la Tatăl.
Efeseni 2:14-18 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea și, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace, și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape. Căci prin El și unii, și alții avem intrare la Tatăl, într-un Duh.