Faptele Apostolilor 7:44-50
Faptele Apostolilor 7:44-50 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Părinții noștri aveau tabernacolul mărturiei în pustie, așa cum rânduise, vorbind lui Moise, ca să îl facă după modelul pe care îl văzuse; Pe care și părinții noștri care au urmat, l-au adus cu Isus în stăpânirea neamurilor, pe care Dumnezeu le-a alungat dinaintea feței părinților noștri, până în zilele lui David, Care a găsit favoare înaintea lui Dumnezeu și a dorit să găsească un tabernacol pentru Dumnezeul lui Iacob. Iar Solomon i-a zidit o casă. Totuși, cel Preaînalt nu locuiește în temple făcute de mâini; după cum spune profetul: Cerul este tronul meu și pământul este sprijinul piciorului meu; ce casă îmi veți zidi, spune Domnul; sau care este locul odihnei mele? Nu a făcut mâna mea toate acestea?
Faptele Apostolilor 7:44-50 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Strămoșii noștri aveau în deșert cortul întâlnirii, așa cum decisese Cel care i-a spus lui Moise să îl facă în conformitate cu modelul pe care îl văzuse. L-au adus cu ei în țara stăpânită de națiunile pe care Dumnezeu le-a alungat din fața lor în timpul lui Iosua; și a rămas acolo până în zilele când trăia David. Dumnezeu i-a acordat milă; iar el și-a exprimat dorința să construiască o locuință pentru Dumnezeul lui Iacov. Și Solomon a fost cel care I-a construit o casă. Dar Cel Foarte Înalt nu locuiește în construcții făcute de mâini omenești. Acest lucru este susținut și de profetul care zice: «Cerul este tronul Meu și pământul este locul unde Îmi țin picioarele. Cel fel de casă Îmi veți construi voi Mie – zice Iahve – sau care va fi locul Meu de odihnă? Nu a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?»…
Faptele Apostolilor 7:44-50 Noua Traducere Românească (NTR)
Cortul Mărturiei era cu strămoșii noștri în deșert, așa cum dăduse îndrumări Cel Care i-a spus lui Moise să-l facă după modelul pe care-l văzuse. Strămoșii noștri l-au adus, la rândul lor, împreună cu Iosua, când au luat în stăpânire teritoriul națiunilor pe care le-a alungat Dumnezeu dinaintea strămoșilor noștri. Și a rămas acolo până pe vremea lui David, care a găsit har înaintea lui Dumnezeu și a cerut să găsească o Locuință pentru Dumnezeul lui Iacov. Solomon însă a fost acela care I-a construit o Casă. Dar Cel Preaînalt nu locuiește în lăcașuri făcute de mâini omenești, așa cum zice profetul: „Cerul este tronul Meu, iar pământul este scăunașul picioarelor Mele! Ce fel de casă Mi-ați putea construi voi Mie? zice Domnul. Sau unde va fi locul Meu de odihnă? Oare nu mâna Mea a făcut toate aceste lucruri?“.
Faptele Apostolilor 7:44-50 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Părinții noștri aveau în pustie cortul întâlnirii, așa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse. Și părinții noștri l-au adus, la rândul lor, sub povățuirea lui Iosua, când au intrat în țara stăpânită de neamurile pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinților noștri, și a rămas acolo până în zilele lui David. David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu și a cerut să ridice o locuință pentru Dumnezeul lui Iacov. Și Solomon a fost acela care I-a zidit o casă. Dar Cel Preaînalt nu locuiește în locașuri făcute de mâini omenești, cum zice prorocul: ‘«Cerul este scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veți zidi voi Mie», zice Domnul, «sau care va fi locul Meu de odihnă? N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?»’…