Faptele apostolilor 7
7
1Atunci înaltul preot a spus: Așa stau lucrurile?
2Iar el a spus: Bărbați, frați și părinți, dați ascultare! Dumnezeul gloriei a apărut tatălui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte să locuiască el în Haran,
3Și i-a spus: Ieși din țara ta și din rudenia ta, și vino în țara pe care ți-o voi arăta.
4Atunci, ieșind din țara caldeilor, a locuit în Haran; și de acolo, când tatăl lui a murit, l-a strămutat în această țară, în care locuiți voi acum.
5Dar nu i-a dat moștenire în ea, nici cât să își pună piciorul jos; totuși a promis că i-o va da lui ca stăpânire și seminței lui după el, pe când el încă nu avea copil.
6Și astfel Dumnezeu a spus că sămânța lui va locui temporar într-o țară străină, și că aceia o vor aduce în robie și se vor purta rău cu ea patru sute de ani.
7Și pe națiunea căreia îi vor fi ei în robie, eu o voi judeca, a spus Dumnezeu; și după aceea vor ieși și îmi vor servi în acest loc.
8Și i-a dat legământul circumciziei; și așa a născut pe Isaac și l-a circumcis în a opta zi; și Isaac a născut pe Iacob; și Iacob pe cei doisprezece patriarhi.
9Și patriarhii, împinși de invidie, l-au vândut pe Iosif în Egipt; dar Dumnezeu era cu el.
10Și l-a eliberat din toate nenorocirile lui și i-a dat favoare și înțelepciune înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului; și l-a făcut guvernator peste Egipt și peste toată casa lui.
11Și peste toată țara Egiptului și a Canaanului a venit o mare secetă și mare nenorocire; și părinții noștri nu găseau mâncare.
12Dar când Iacob a auzit că în Egipt era grâu, i-a trimis întâi pe părinții noștri.
13Și la a doua venire, Iosif s-a făcut cunoscut fraților săi; și rudenia lui Iosif s-a făcut cunoscută lui Faraon.
14Atunci Iosif a trimis și a chemat la el pe tatăl său, Iacob, și toată rudenia lui, cu șaptezeci și cinci de suflete.
15Așa a coborât Iacob în Egipt și a murit, el și părinții noștri.
16Și au fost duși în Sihem și puși în mormântul pe care îl cumpărase Avraam pentru o sumă de bani de la fiii lui Emor, tatăl lui Sihem.
17Dar când s-a apropiat timpul promisiunii, pe care Dumnezeu o jurase lui Avraam, poporul a crescut și s-a înmulțit în Egipt,
18Până când s-a ridicat alt împărat care nu îl cunoștea pe Iosif.
19Acesta a lucrat cu viclenie cu rudele noastre și s-a purtat rău cu părinții noștri, așa că au lepădat pe pruncii lor, ca să nu trăiască.
20În timpul acela s-a născut Moise și era deosebit de frumos și a crescut în casa tatălui său timp de trei luni;
21Și după ce a fost aruncat, fiica lui Faraon l-a luat și l-a crescut ca fiu al ei.
22Și Moise a fost învățat în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte.
23Și după ce a împlinit patruzeci de ani, i-a venit în inimă să viziteze pe frații lui, copiii lui Israel.
24Și văzând pe unul nedreptățit, l-a apărat și a făcut dreptate celui oprimat și l-a lovit pe egiptean;
25Fiindcă presupunea că frații lui vor înțelege cum Dumnezeu, prin mâna lui, le va da eliberare; dar nu au înțeles.
26Și în ziua următoare, pe când se certau, li s-a arătat el însuși și ar fi voit să îi împace, spunând: Domnilor, voi sunteți frați; de ce vă nedreptățiți unul pe altul?
27Dar cel ce l-a nedreptățit pe aproapele său l-a împins la o parte, spunând: Cine te-a făcut conducător și judecător peste noi?
28Dorești să mă ucizi, așa cum ai făcut ieri cu egipteanul?
29Atunci, la acest cuvânt, Moise a fugit și a fost străin în țara lui Madian, unde a născut doi fii.
30Și după ce s-au împlinit patruzeci de ani, i s-a arătat în pustia muntelui Sinai un înger al Domnului, într-o flacără de foc într-un rug.
31Când Moise a văzut, s-a minunat de priveliște; și pe când s-a apropiat el să privească, vocea Domnului a venit la el,
32 Spunând: Eu sunt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob. Atunci Moise a tremurat și nu a cutezat să privească.
33Atunci Domnul i-a spus: Scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, fiindcă locul pe care stai în picioare este pământ sfânt.
34Am văzut, am văzut necazul poporului meu care este în Egipt și am auzit gemetele lor și am coborât să îi eliberez. Și acum, vino, te voi trimite în Egipt.
35Acest Moise, pe care l-au negat, spunând: Cine te-a făcut pe tine conducător și judecător? Dumnezeu l-a trimis pe acesta să fie conducător și eliberator prin mâna îngerului care i s-a arătat în rug.
36Acesta i-a condus afară, după ce a făcut minuni și semne în țara Egiptului și în Marea Roșie și în pustie patruzeci de ani.
37Acesta este acel Moise, care a spus fiilor lui Israel: Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica un profet dintre frații voștri, asemenea mie; pe el să îl ascultați.
38Acesta este cel care a fost în biserica din pustie cu îngerul care i-a vorbit în muntele Sinai și cu părinții noștri; care a primit oracolele vii să ni le dea nouă;
39Căruia părinții noștri au refuzat să îi dea ascultare, și l-au respins, și în inimile lor s-au întors în Egipt,
40Spunând lui Aaron: Fă-ne dumnezei să meargă înaintea noastră; cât despre acest Moise, care ne-a condus afară din țara Egiptului, nu știm ce i s-a întâmplat.
41Și au făcut un vițel în acele zile și au oferit sacrificii idolului și s-au bucurat în faptele propriilor lor mâini.
42Atunci Dumnezeu s-a întors și i-a predat să se închine oștirii cerului; așa cum este scris în cartea profeților: Voi, casa lui Israel, mi-ați oferit patruzeci de ani în pustie vite înjunghiate și sacrificii?
43Da, ați luat tabernacolul lui Moloh și steaua dumnezeului vostru Remfan, chipuri cioplite pe care le-ați făcut ca să vă închinați lor; și vă voi strămuta dincolo de Babilon.
44Părinții noștri aveau tabernacolul mărturiei în pustie, așa cum rânduise, vorbind lui Moise, ca să îl facă după modelul pe care îl văzuse;
45Pe care și părinții noștri care au urmat, l-au adus cu Isus în stăpânirea neamurilor, pe care Dumnezeu le-a alungat dinaintea feței părinților noștri, până în zilele lui David,
46Care a găsit favoare înaintea lui Dumnezeu și a dorit să găsească un tabernacol pentru Dumnezeul lui Iacob.
47Iar Solomon i-a zidit o casă.
48Totuși, cel Preaînalt nu locuiește în temple făcute de mâini; după cum spune profetul:
49Cerul este tronul meu și pământul este sprijinul piciorului meu; ce casă îmi veți zidi, spune Domnul; sau care este locul odihnei mele?
50Nu a făcut mâna mea toate acestea?
51Voi, îndărătnici și necircumciși în inimă și urechi, voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt; ca părinții voștri, așa și voi.
52Pe care din profeți nu i-au persecutat părinții voștri? Și au ucis pe cei care au arătat mai dinainte despre venirea Celui Drept; căruia i-ați fost voi acum trădători și ucigași;
53Care ați primit legea prin mijlocirea îngerilor și nu ați păzit-o.
54Când au auzit ei acestea, îi tăia în inimă și scrâșneau din dinți asupra lui.
55Dar el, fiind plin de Duhul Sfânt, se uita cu atenție în cer și a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu,
56Și a spus: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.
57Atunci au strigat cu voce tare și și-au astupat urechile, și într-un gând au alergat asupra lui;
58Și l-au scos din cetate și l-au împroșcat cu pietre; și martorii și-au pus hainele jos la picioarele unui tânăr, al cărui nume era Saul.
59Și l-au împroșcat cu pietre pe Ștefan, care chema pe Dumnezeu și spunea: Doamne Isuse, primește duhul meu.
60Și, îngenunchind, a strigat cu voce tare: Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta. Și, spunând aceasta, a adormit.
Selectat acum:
Faptele apostolilor 7: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.