Faptele Apostolilor 27:1-44
Faptele Apostolilor 27:1-44 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Iar când s-a hotărât să navigăm spre Italia, pe Pavel și pe alți prizonieri i-au predat unui centurion numit Iulius, din cohorta lui Augustus. Și, îmbarcându-ne într-o corabie de la Adramit, am ridicat ancora, intenționând să navigăm pe lângă coastele Asiei; Aristarh, un macedonean din Tesalonic, fiind cu noi. Și a doua zi am aruncat ancora la Sidon. Și Iulius îl trata omenește pe Pavel și i-a dat voie să meargă la prietenii săi să se învioreze. Și după ce am ridicat ancora de acolo, am navigat la adăpostul Ciprului, pentru că vânturile erau potrivnice. Și după ce am trecut de marea Ciliciei și Pamfiliei, am ajuns la Mira, o cetate din Licia. Și acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, navigând spre Italia; și ne-a urcat în ea. Și navigând încet mai multe zile și ajungând cu greu lângă Cnidus, vântul nelăsându-ne, am navigat la adăpostul Cretei, lângă Salmona; Și, trecând cu greu aceasta, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune; aproape de care era cetatea Lasaia. Și, trecând mult timp și navigarea fiind de acum periculoasă, pentru că postul trecuse deja, Pavel i-a avertizat, Și le-a spus: Domnilor, îmi dau seama că această călătorie va fi cu vătămare și multă pagubă, nu doar pentru încărcătură și corabie, dar și pentru viețile noastre. Cu toate acestea, centurionul l-a crezut pe căpetenia vasului și pe proprietarul corăbiei mai mult decât cele spuse de Pavel. Iar pentru că limanul nu era bun pentru iernat, cei mai mulți s-au înțeles să plece și de acolo, dacă ar fi posibil să ajungă cumva să ierneze la Fenix, un liman din Creta și care este orientat spre sud-vest și nord-vest. Iar când vântul de sud a suflat ușor, presupunând că și-au atins scopul, ridicând ancora, au navigat aproape de Creta. Dar nu după mult timp s-a ridicat împotriva acesteia un vânt violent, numit Euroclidon. Iar când corabia a fost apucată și nu putea face față vântului, ne-am lăsat purtați de ea. Și, trecând repede pe lângă o anume insulă numită, Clauda, cu greu am fost în stare să fim stăpâni ai bărcii; Pe care, după ce au ridicat-o, au folosit ajutoare, încingând corabia; și, temându-se ca nu cumva să fie aruncați în bancurile de nisip, au strâns pânzele și astfel au fost purtați. Iar noi, fiind puternic bătuți de furtună, a doua zi ei au aruncat încărcătura peste bord; Și a treia zi, noi cu mâinile noastre am aruncat uneltele corăbiei. Și după ce nu s-a arătat mai multe zile nici soare nici stele, și nu mică era furtuna peste noi, ni s-a dus atunci toată speranța că vom fi salvați. Iar după o îndelungată abstinență, Pavel a stat în picioare în mijlocul lor și a spus: Domnilor, trebuia să mă fi ascultat și să nu fi ridicat ancora din Creta și să câștigați această vătămare și pagubă. Și acum, vă îndemn să fiți cu voie bună; fiindcă nu va fi pierderea vieții niciunuia dintre voi, decât a corăbiei. Fiindcă azi noapte a stat în picioare lângă mine îngerul Dumnezeului al căruia sunt și căruia îi servesc, Spunând: Nu te teme, Pavele, tu trebuie să fii adus în fața Cezarului; și iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți care călătoresc cu tine. De aceea domnilor fiți cu voie bună; fiindcă îl cred pe Dumnezeu, că va fi chiar așa cum mi s-a spus. Totuși, noi trebuie să fim aruncați pe o anumită insulă. Și când a venit a paisprezecea noapte, fiind aruncați în sus și în jos în Adriatica, spre miezul nopții, marinarii au presupus că se apropie de o coastă; Și au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; și după ce s-au dus puțin mai departe, au măsurat din nou și au găsit cincisprezece stânjeni. Atunci, temându-se ca nu cumva să fim aruncați pe stânci, au azvârlit patru ancore din pupa și doreau să se facă ziuă. Dar în timp ce marinarii plănuiau să fugă din corabie, după ce au coborât barca pe mare, sub pretext că intenționează să arunce ancore din prora, Pavel a spus centurionului și soldaților: Dacă aceștia nu rămân în corabie, voi nu puteți fi salvați. Atunci, soldații au tăiat frânghiile bărcii și au lăsat-o să cadă. Și până să se facă ziuă, Pavel îi implora pe toți să ia mâncare, spunând: Astăzi este a paisprezecea zi de când așteptați și continuați postind, fără să luați nimic. De aceea vă îndemn să luați mâncare; fiindcă aceasta este pentru sănătatea voastră; fiindcă niciun fir de păr nu va cădea de pe capul niciunuia dintre voi. Iar după ce a spus astfel, a luat pâine și a adus mulțumiri lui Dumnezeu în prezența tuturor; și după ce a frânt-o, a început să mănânce. Atunci toți au fost cu voie bună și au luat și ei mâncare. Și eram de toți în corabie două sute șaptezeci și șase de suflete. Și, săturându-se cu mâncare, au ușurat corabia și au aruncat grâul în mare. Iar pe când se făcea ziuă, nu au recunoscut pământul; dar au văzut un anumit golf cu o plajă, pe care voiau, dacă era posibil, să împingă corabia. Și după ce au ridicat ancorele, s-au încredințat mării și au dezlegat funiile de la pana cârmei și au înălțat pânza principală în vânt și au ținut-o spre țărm. Și, căzând pe un loc unde se întâlneau două mări, au eșuat corabia; și prora s-a înfipt tare și a rămas nemișcată, dar pupa era sfărâmată de violența valurilor. Iar voia soldaților era să ucidă prizonierii, ca nu cumva vreunul să înoate și să scape. Dar centurionul, voind să îl salveze pe Pavel, le-a împiedicat planul; și a poruncit celor ce pot înota să se arunce primii în mare și să ajungă pe uscat; Și ceilalți, unii pe scânduri și unii pe sfărâmăturile de la corabie. Și așa s-a întâmplat că toți au scăpat în siguranță pe uscat.
Faptele Apostolilor 27:1-44 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Apoi a fost luată decizia să plecăm cu o corabie în Italia. Împreună cu alți deținuți, Pavel a fost predat unui centurion numit Iulius. El făcea parte din garnizoana imperială. Am plecat din portul Adramit cu o corabie care urma să treacă prin mai multe porturi ale Asiei. Împreună cu noi venise și Aristarh – un macedonean care provenea din Tesalonic. A doua zi am ajuns în portul Sidon. Iulius a fost binevoitor cu Pavel și i-a permis să își viziteze prietenii care i-au dat un ajutor pentru călătorie. După ce am plecat de acolo, am navigat pe lângă sudul coastelor insulei Cipru, ca să evităm vântul care bătea în sensul opus deplasării noastre. Am traversat marea navigând pe lângă Cilicia și pe lângă Pamfilia; apoi am ajuns la portul Mira, în Licia. Acolo, centurionul a găsit o corabie care venea din Alexandria și care mergea în Italia. El a decis să călătorim cu ea; și am plecat navigând încet și cu dificultate, până am ajuns la Cnidus. Dar pentru că vântul bătea din față, am navigat la adăpost, pe lângă insula Creta, trecând de orașul Salmona. După ce am depășit foarte greu zona coastelor insulei, am ajuns la un loc numit „Porturi bune”, în apropierea orașului Lasea. Acolo am stat mult timp; iar călătoria pe mare devenea periculoasă, pentru că deja trecuse vremea Postului. Atunci Pavel a spus tuturor: „Oamenilor, constat că dacă ne vom continua călătoria, va fi riscant atât pentru încărcătura corăbiei, cât și pentru viața noastră!” Dar centurionul a ignorat ce spusese Pavel; și a ascultat sfatul pe care i l-au dat comandantul corăbiei și proprietarul ei. Ei intenționau să ierneze acolo, dar au constatat că acest lucru le era imposibil. Atunci cei mai mulți dintre oamenii din corabie l-au convins să călătorească mai departe pe mare până la Fenix. Acesta era un port al Cretei și avea deschidere atât spre nord-est, cât și spre sud-vest. Vântul bătea ușor dinspre sud; și crezând că vor ajunge relativ ușor acolo, au plecat pe lângă insula Creta și au navigat cât au putut de aproape de ea. Dar în scurt timp, a început să sufle dinspre insulă un vânt care venea din direcția nord-est. Corabia nu a mai putut fi controlată de noi, ci ne-am lăsat duși de vânt. Așa am navigat trecând pe lângă o insulă mică numită Clauda; și cu mare dificultate am reușit să prindem barca de salvare a corăbiei. După ce au luat-o, marinarii au legat corabia cu frânghii; și ca să nu eșueze în bancurile de nisip ale Sirtei, au coborât pânzele; și astfel am fost duși de vânt… Pentru că a doua zi furtuna era din ce în ce mai intensă, marinarii au început să arunce în apă încărcătura corăbiei; iar în a treia zi, cu propriile lor mâini au aruncat și echipamentul acesteia. Pentru un timp de mai multe zile, nu am mai văzut pe cer nici soarele și nici stelele. Furtuna era atât de violentă, încât nimeni nu mai spera că va supraviețui. După mult timp în care oamenii nu mâncaseră, Pavel s-a ridicat în picioare între ei și le-a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați când v-am propus să nu plecăm din Creta. Dacă ați fi făcut așa, am fi evitat avariile și aceste pagube. Dar acum vă propun să vă încurajați, pentru că niciunul dintre voi nu va muri. Va fi distrusă doar această corabie. În timpul nopții care a trecut, a venit la mine un înger al Dumnezeului căruia îi aparțin și pe care îl slujesc. Acel înger mi-a spus: «Pavel, fii liniștit! Pentru că tu trebuie să ajungi în fața Cezarului. Și din această cauză, Dumnezeu va salva viața tuturor celor care călătoresc împreună cu tine!» Deci liniștiți-vă, oameni buni, pentru că eu am încredere în Dumnezeu. Cred că se va întâmpla exact așa cum mi-a spus El. Acum va trebui doar să eșuăm pe o insulă.” În a paisprezecea noapte, în timp ce eram împinși de vânt pe Marea Adriatică, marinarii au bănuit pe la mijlocul nopții că ne apropiem de pământ. Au măsurat adâncimea apei și au constatat că ea era de douăzeci de stânjeni. Au mai înaintat puțin, au măsurat din nou adâncimea și au văzut că era de cincisprezece stânjeni. Pentru a evita lovirea de stânci, ei au aruncat patru ancore în partea din spate a corăbiei; și apoi se rugau să se facă ziuă. Marinarii intenționau să fugă din corabie. Spunând că doresc să arunce ancora în partea din față a acesteia, de fapt ei coborâseră barca de salvare. Dar Pavel a zis centurionului și soldaților: „Dacă ei nu rămân în corabie, nu veți putea fi salvați!” Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii de salvare și au lăsat-o să cadă. Înainte de ziuă, Pavel i-a invitat pe toți să mănânce, zicând: „De paisprezece zile așteptați (deznodământul) și nu ați mâncat (mai) nimic. Vă propun să mâncați ceva, ca să puteți supraviețui. Nu vi se va întâmpla nimic rău. Nici măcar un fir de păr de pe cap nu vi se va pierde.” După ce a spus aceste cuvinte, a luat pâine și a mulțumit lui Dumnezeu pentru ea în fața tuturor. Apoi a rupt-o și a început să mănânce. Atunci toți ceilalți s-au încurajat și au început să mănânce și ei. În corabie erau în total două sute șaptezeci și șase de oameni. După ce s-au săturat, au aruncat în mare grâul pe care îl mai aveau în corabie, ca să o facă mai ușoară. Când s-a făcut ziuă, marinarii au observat că în depărtare se vedea pământul. Dar ei nu recunoșteau locul în care ajunseseră. Au văzut un golf cu plajă și au decis ca dacă va fi posibil, să orienteze corabia spre acea zonă. Au tăiat legăturile ancorelor și le-au lăsat să cadă în mare. Apoi au dezlegat frânghiile care țineau cârma și au ridicat pânza din față în bătaia vântului, pentru ca să se îndrepte spre mal. Dar corabia s-a înfipt într-un banc de nisip și s-a oprit. Partea din față a corăbiei a rămas imobilizată acolo, iar din cea de la spate se desprindeau bucăți sub forța valurilor. Soldații au propus ca prizonierii să fie omorâți, pentru ca niciunul să nu fugă. Dar centurionul care dorea să îl salveze pe Pavel, nu a acceptat propunerea lor. Apoi a ordonat celor care știau să înoate, să sară în apă și să ajungă primii pe mal. Iar celorlalți le-a sugerat să se urce pe scânduri sau pe bucăți desprinse din corabie. Și astfel, toți au ajuns în siguranță pe mal.
Faptele Apostolilor 27:1-44 Noua Traducere Românească (NTR)
Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, l-au predat atât pe Pavel, cât și pe alți deținuți unui centurion pe nume Iulius, din cohorta Augusta. Ne-am îmbarcat pe o corabie din Adramita, care urma să plece spre câteva locuri din Asia. Cu noi era și Aristarhus, un macedonean din Tesalonic. În ziua următoare am debarcat în Sidon. Iulius s-a purtat cu bunăvoință față de Pavel și i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, ca să primească îngrijire. Apoi am plecat de acolo și am navigat la adăpostul insulei Cipru, din cauză că vânturile erau împotrivă. Am navigat în largul mării, pe lângă Cilicia și Pamfilia, și ne-am dus la Myra, în Lycia. Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care pleca în Italia, și ne-a îmbarcat pe ea. Timp de mai multe zile am navigat încet și am ajuns cu greu lângă Cnidus. Fiindcă vântul nu ne lăsa să înaintăm, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe lângă Capul Salmone. După ce am trecut de el cu greu, am ajuns într-un loc numit „Limanuri bune“, care era aproape de cetatea Lasea. Trecuse destul de mult timp și călătoria devenea deja periculoasă, pentru că trecuse chiar și perioada postului. Prin urmare, Pavel i-a sfătuit și le-a zis: „Oamenilor, văd că această călătorie urmează să se facă cu mare pagubă și cu mare pierdere, nu doar pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre“. Dar centurionul era mai convins de cuvintele căpitanului și ale proprietarului corabiei decât de cuvintele lui Pavel. Întrucât portul era nepotrivit pentru a petrece iarna acolo, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pe mare, ca să poată ajunge cumva în Fenix – un port din Creta, îndreptat spre sud-vest și nord-vest – și să ierneze acolo. Vântul de sud sufla ușor, astfel încât, crezând că-și vor putea atinge scopul, au ridicat ancora, pornind de-a lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape. Curând însă a început să sufle dinspre insulă un vânt năprasnic numit Euraquilo. Corabia a fost luată de vânt, fără să i se poată împotrivi și, astfel, ne-am lăsat duși de el. Am navigat la adăpostul unei insule mici, numite Cauda, și cu greu am putut să aducem sub control barca de salvare a corabiei. Au ridicat-o la bord și apoi s-au folosit de niște frânghii ca să cuprindă corabia de jur împrejur. De teamă să nu naufragieze în Sirta, au lăsat pânzele în jos, lăsându-se astfel purtați de ape. Fiindcă eram prinși într-o furtună foarte puternică, în ziua următoare au început să arunce încărcătura corabiei, iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor peste bord și echipamentul corabiei. Timp de mai multe zile nu s-au văzut nici soarele, nici stelele, iar furtuna n-a slăbit deloc. În cele din urmă, ni se dusese orice speranță că vom fi salvați. După ce a trecut mult timp în care ei nu mai mâncaseră, Pavel s-a ridicat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi plecat din Creta, ca să fi scăpat de această pagubă și de această pierdere. Acum însă vă sfătuiesc să prindeți curaj, pentru că niciunul dintre voi nu-și va pierde viața, ci se va pierde doar corabia. Căci noaptea trecută a stat lângă mine un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparțin și Căruia Îi slujesc și mi-a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei ce navighează împreună cu tine». De aceea, prindeți curaj, oamenilor, pentru că eu am credință în Dumnezeu că va fi așa cum mi s-a spus! Acum însă trebuie să naufragiem pe o insulă oarecare“. Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtați pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropiau de uscat. Au măsurat adâncimea apei și au găsit-o de douăzeci de stânjeni. Au înaintat încă puțin, au măsurat din nou adâncimea apei și au găsit-o de cincisprezece stânjeni. De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă și așteptau cu nerăbdare să se facă ziuă. Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie și lăsaseră barca de salvare jos, în mare, sub pretextul că urmează să coboare niște ancore de la proră, Pavel le-a zis centurionului și soldaților: „Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi salvați“. Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii de salvare și au lăsat-o să se depărteze. Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toți să mănânce, zicând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați în așteptare și, în tot acest timp ați rămas flămânzi și n-ați mâncat nimic. De aceea vă îndemn să mâncați ceva, fiindcă lucrul acesta este spre salvarea voastră; căci niciun fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“. Și zicând acestea, a luat pâine, I-a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. Toți au prins curaj și au mâncat și ei câte ceva. În corabie eram, în total, două sute șaptezeci și șase de suflete. După ce și-au potolit foamea, au redus din greutatea corabiei, aruncând grâul în mare. Când s-a făcut ziuă, n-au recunoscut țărmul, dar au observat un golf care avea plajă și s-au hotărât să acosteze corabia acolo, dacă vor putea. Au tăiat ancorele și le-au lăsat în mare, dezlegând în același timp frânghiile care țineau cârmele. Apoi au ridicat în vânt vela cea mică și s-au îndreptat spre plajă. S-au lovit însă de un banc de nisip și corabia a eșuat. Prora s-a înfipt în nisip, rămânând împotmolită, în timp ce pupa era distrusă de forța valurilor. Planul soldaților era să-i omoare pe deținuți, ca nu cumva să scape vreunul înotând. Dar centurionul, dorind să-l salveze pe Pavel, i-a împiedicat să-și îndeplinească planul. El le-a poruncit celor ce știau să înoate să sară primii peste bord și să ajungă la țărm, iar ceilalți să-i urmeze ținându-se de scânduri sau de bucăți din corabie. Și așa s-a făcut că au ajuns toți teferi la țărm.
Faptele Apostolilor 27:1-44 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel și pe alți câțiva întemnițați i-au dat pe mâna unui sutaș al cetei de ostași Augusta, numit Iuliu. Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, și am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic. A doua zi, am ajuns la Sidon, și Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi și să fie îngrijit de ei. După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. După ce am trecut marea care scaldă Cilicia și Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. Acolo, sutașul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, și ne-a suit în ea. Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia și nu fără greutate am atins înălțimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona. De abia am mers cu corabia pe marginea insulei și am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea. Trecuse destul de multă vreme și călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar și „vremea postului”. De aceea Pavel a înștiințat pe ceilalți și le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, dar chiar și pentru viețile noastre.” Sutașul a ascultat mai mult de cârmaci și de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, așezat spre miazăzi-apus și spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo. Începuse să sufle un vânt ușor de miazăzi și, ca unii care se credeau stăpâni pe țintă, au ridicat ancorele și au pornit cu corabia pe marginea Cretei. Dar nu după multă vreme, s-a dezlănțuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, și ne-am lăsat duși în voia lui. Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov numit Clauda și abia am putut să punem mâna pe luntre. După ce au ridicat-o, au întrebuințat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii și, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânați de vânt. Fiindcă eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie, și a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corabiei. Soarele și stelele nu s-au văzut mai multe zile, și furtuna era așa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare. Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie și de această pagubă. Acum, vă sfătuiesc să fiți cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri și nu va fi altă pierdere decât a corabiei. Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte și mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’ De aceea, oamenilor, liniștiți-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus. Dar trebuie să dăm peste un ostrov.” În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinși încoace și încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. Au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puțin mai departe, au măsurat-o din nou și au găsit cincisprezece stânjeni. De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei și doreau să se facă ziuă. Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie și slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei, Pavel a zis sutașului și ostașilor: „Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteți fi scăpați.” Atunci, ostașii au tăiat funiile luntrii și au lăsat-o să cadă. Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toți să mănânce și a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați mereu de veghe și n-ați luat nimic de mâncare în gură. De aceea, vă rog să mâncați, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră și nu vi se va pierde niciun păr din cap.” După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. Toți s-au îmbărbătat atunci și au luat și ei de au mâncat. În corabie eram de toți două sute șaptezeci și șase de suflete. După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare. Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, și au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putință. Au tăiat ancorele, ca să le slobozească în mare, și au slăbit în același timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului și s-au îndreptat spre mal. Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia, și partea dinainte a corabiei s-a împlântat și stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor. Ostașii au fost de părere să omoare pe cei întemnițați, ca să nu scape vreunul prin înot. Sutașul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă și să iasă cei dintâi la pământ, iar ceilalți să se așeze unii pe scânduri, iar alții pe frânturi de corabie, și așa s-a făcut că au ajuns toți teferi la uscat.