Faptele Apostolilor 19:1-20
Faptele Apostolilor 19:1-20 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Pe când Apolo era în Corint, Pavel a străbătut regiunea muntoasă a Asiei şi a intrat în Efes, unde a găsit câţiva ucenici şi i-a întrebat: „Voi aţi primit Duhul Sfânt atunci când aţi crezut?” Ei însă i-au răspuns „Nici n-am auzit că există Duhul Sfânt.” Apoi le-a zis: „Ce botez aţi primit?”, iar ei i-au răspuns „Botezul lui Ioan.” Atunci Pavel le-a explicat: „Ioan a botezat poporul cu botezul pocăinţei, spunându-le să creadă în Cel ce vine după el, adică în Iisus”. Auzind aceasta, ei s-au botezat în Numele Domnului Iisus. Pavel şi-a pus mâinile peste ei, iar Duhul Sfânt a venit asupra lor şi au început să vorbească în limbi şi să profeţească. Oamenii aceştia erau, de toţi, doisprezece la număr. Timp de trei luni, apoi, Pavel a intrat în sinagogă şi a vorbit cu îndrăzneală discutând cu iudeii şi convingându-i despre Împărăţia lui Dumnezeu. Unii însă s-au împietrit şi n-au crezut şi vorbeau de rău Calea înaintea mulţimii. Pavel s-a despărţit atunci de ei şi i-a luat pe ucenici cu sine; şi în fiecare zi discuta cu oamenii în şcoala lui Tiran, vreme de doi ani. Astfel, toţi locuitorii din Asia au auzit cuvântul Domnului, atât iudeii cât şi grecii. Dumnezeu făcea minuni nemaîntâlnite prin mâinile lui Pavel, până acolo încât se aşterneau peste bolnavi batiste sau şorţuri care atinseseră trupul lui Pavel şi, astfel, bolile îi părăseau iar duhurile necurate ieşeau din ei. Nişte iudei exorcişti ambulanţi şi-au încercat şi ei mâna şi au chemat peste cei care aveau duhuri rele Numele lui Iisus zicând „Vă conjur în Numele lui Iisus, pe care-l vesteşte Pavel…” Cei care făceau aşa, erau cei şapte fii ai unui mare preot iudeu numit Sceva. Dar duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Iisus îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine mai sunteţi?” şi omul acesta, care avea duhul rău, s-a năpustit asupra lor, i-a biruit pe toţi şi i-a bătut în aşa hal că au fugit din casa aceea goi şi plini de răni. Toţi iudeii şi grecii care locuiau în Efes au auzit vestea şi i-a apucat pe toţi o mare frică şi Numele Domnului Iisus era preamărit. Mulţi dintre cei ce au crezut au venit şi şi-au mărturisit faptele pe faţă. La fel, mulţi dintre cei ce se ocupaseră cu vrăjitorii şi practici oculte şi-au adus cărţile şi le-au ars în faţa tuturor şi s-a socotit că preţul cărţilor se ridica la cincizeci de mii de arginţi. Astfel, cuvântul Domnului creştea cu putere şi se întărea.
Faptele Apostolilor 19:1-20 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și s-a întâmplat că, în timp ce Apolo era în Corint, Pavel, traversând ținuturile de sus, a venit la Efes; și, găsind anumiți discipoli, Le-a spus: Ați primit Duhul Sfânt de când ați crezut? Iar ei i-au spus: Nici măcar nu am auzit că ar fi vreun Duh Sfânt. Iar el le-a spus: Atunci cu ce ați fost botezați? Iar ei au spus: Cu botezul lui Ioan. Atunci Pavel a spus: Ioan într-adevăr a botezat cu botezul pocăinței, spunând poporului că ar trebui să creadă în cel ce vine după el, adică în Cristos Isus. Când au auzit, au fost botezați în numele Domnului Isus. Și după ce Pavel și-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei; și vorbeau în limbi și profețeau. Și erau cam doisprezece bărbați cu totul. Și a intrat în sinagogă și a vorbit cutezător timp de trei luni, dezbătând și convingând despre cele ale împărăției lui Dumnezeu. Dar când unii s-au împietrit și nu au crezut, ci au vorbit de rău calea aceea înaintea mulțimii, a plecat de la ei și a separat discipolii, dezbătând zilnic în școala unuia, Tiran. Și aceasta a ținut timp de doi ani; așa că toți care locuiau în Asia au auzit cuvântul Domnului Isus, deopotrivă iudei și greci. Și Dumnezeu lucra miracole nemaipomenite prin mâinile lui Pavel; Așa că au adus la bolnavi prosoape și șorțuri de pe trupul lui și bolile se depărtau de ei, și duhurile rele ieșeau din ei. Atunci, unii din iudeii pribegi, exorciști, s-au angajat să cheme numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, spunând: Vă conjurăm prin Isus, pe care îl predică Pavel. Și erau șapte fii ai lui Sceva, un iudeu, mai marele preoților, care au făcut astfel. Iar duhul rău a răspuns și a zis: Pe Isus îl cunosc și pe Pavel îl știu; dar voi, cine sunteți? Și omul în care era duhul rău, a sărit pe ei și i-a dominat și i-a învins, așa că au fugit afară din casă, goi și răniți. Și aceasta a fost cunoscută deopotrivă tuturor iudeilor și grecilor care locuiau în Efes; și frică a căzut peste ei toți și numele Domnului Isus era preamărit. Și mulți care au crezut, au venit și au mărturisit și și-au arătat faptele. Și mulți dintre cei care lucraseră artele magiei, au adus cărțile la un loc și le-au ars înaintea tuturor; și au calculat prețul lor și au găsit că era de cincizeci de mii de arginți. Astfel cuvântul lui Dumnezeu a crescut cu putere și a învins.
Faptele Apostolilor 19:1-20 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
În timp ce Apolo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut ținuturile de sus, a coborât la Efes. A găsit câțiva ucenici și le‑a zis: „Ați primit Duhul Sfânt după ce ați crezut?” Ei i‑au răspuns: „Nici n‑am auzit că este un Duh Sfânt.” „Dar ce botez ați primit?”, le‑a zis el. Și ei au răspuns: „Botezul lui Ioan.” Atunci, Pavel le‑a spus: „Ioan a botezat cu botezul pocăinței, zicând poporului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” Când au auzit aceste cuvinte, au fost botezați în Numele Domnului Isus. Când și‑a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor și au început să vorbească în limbi și să profețească. Erau cam doisprezece bărbați în total. Pavel a intrat în sinagogă și vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a discutat cu ei și căuta să‑i înduplece cu privire la lucrurile Împărăției lui Dumnezeu. Dar, fiindcă unii erau împietriți, nu credeau și vorbeau de rău calea Domnului înaintea mulțimii, Pavel s‑a despărțit de ei, luându‑i cu sine pe ucenici și învățându‑i în fiecare zi în școala [unuia] numit Tiran. Lucrul acesta a durat doi ani, așa că toți locuitorii Asiei, iudei și greci, au auzit Cuvântul Domnului. Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel, astfel încât puneau peste bolnavi ștergare sau șorțuri ce atinseseră trupul lui, și bolile îi părăseau, iar duhurile rele ieșeau [din ei]. Niște exorciști iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă conjur pe Isus, pe care‑L propovăduiește Pavel!” Lucrul acesta îl făceau șapte fii ai lui Sceva, un preot iudeu din cei de seamă. Duhul rău le‑a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți?” Și omul acela în care era duhul rău s‑a năpustit asupra lor, i‑a doborât pe toți și i‑a bătut, așa încât aceștia au fugit goi și răniți din casa aceea. Faptul acesta a ajuns cunoscut de toți iudeii și grecii care locuiau în Efes; i‑a cuprins frica pe toți și Numele Domnului Isus era preamărit. Mulți dintre cei ce crezuseră veneau să‑și mărturisească și să‑și dea pe față faptele. Nu puțini dintre cei ce făcuseră vrăjitorii și‑au adus cărțile și le‑au ars înaintea tuturor; prețul lor s‑a socotit la cincizeci de mii de arginți. Astfel, Cuvântul se răspândea și avea izbândă prin puterea Domnului.
Faptele Apostolilor 19:1-20 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ținuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit câțiva ucenici și le-a zis: „Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.” „Dar cu ce botez ați fost botezați?”, le-a zis el. Și ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.” Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinței și spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus. Când și-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei și vorbeau în alte limbi și proroceau. Erau cam doisprezece bărbați de toți. În urmă Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu și căuta să-i înduplece pe cei ce-l ascultau. Dar fiindcă unii rămâneau împietriți și necredincioși și vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, i-a despărțit pe ucenici de ei și a învățat în fiecare zi norodul în școala unuia numit Tiran. Lucrul acesta a ținut doi ani, așa că toți cei ce locuiau în Asia, iudei și greci, au auzit Cuvântul Domnului. Și Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel, până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau șorțuri care fuseseră atinse de trupul lui și-i lăsau bolile și ieșeau din ei duhurile rele. Niște exorciști iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduiește Pavel, să ieșiți afară!” Cei ce făceau lucrul acesta erau șapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți?” Și omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi și i-a schingiuit în așa fel, că au fugit goi și răniți din casa aceea. Lucrul acesta a fost cunoscut de toți iudeii și de toți grecii care locuiau în Efes și i-a apucat frica pe toți; și Numele Domnului Isus era proslăvit. Mulți din cei ce crezuseră veneau să mărturisească și să spună ce făcuseră. Și unii din cei ce făcuseră vrăjitorii și-au adus cărțile și le-au ars înaintea tuturor; prețul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginți – cu atâta putere se răspândea și se întărea Cuvântul Domnului.
Faptele Apostolilor 19:1-20 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
În timp ce Apolo era în Corint, Pavel a ajuns la Efes. Acolo a întâlnit câțiva discipoli, pe care i-a întrebat: „Ați primit Spiritul Sfânt atunci când ați crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici nu am auzit până acum despre un «Spirit Sfânt».” Pavel le-a zis: „Dar ce fel de botez vi s-a făcut?” Ei au răspuns: „Ni s-a făcut botezul pe care îl practica Ioan (Botezătorul).” Atunci Pavel a zis: „Ioan boteza pe cei care se pocăiau, spunându-le să creadă în Cel care urma să vină după el, adică în Isus.” După ce au auzit acest mesaj, ei au fost botezați în numele Stăpânului Isus. Pavel și-a pus mâinile peste ei. Atunci Spiritul Sfânt a coborât peste ei; și au început să vorbească în alte limbi (decât ebraica) și să profețească (în limba lor). Cei cu care s-au întâmplat aceste lucruri, erau în total doisprezece bărbați. Apoi Pavel a intrat în sinagogă. Acolo a avut posibilitatea să le vorbească despre Regatul lui Dumnezeu. Timp de trei luni, el a încercat să îi convingă pe cei care îi ascultau mesajele. Dar unii nu au crezut; și i s-au opus, defăimând în public „Metoda (lui Isus)”. Atunci Pavel a plecat de la ei împreună cu discipolii și a continuat să îi învețe în școala lui Tiranus. El a putut să țină prelegeri acolo timp de doi ani. Astfel, toți iudeii și grecii care locuiau în Asia, au avut posibilitatea să audă Cuvântul lui Isus. Minunile pe care Dumnezeu le făcea prin intermediul lui Pavel, erau excepționale. Astfel, cei bolnavi se vindecau sau scăpau de posedări demonice doar prin contactul cu batistele sau cu șorțurile atinse de Pavel. Exista un grup de iudei care călătoreau și care practicau exorcizarea. Au încercat să folosească numele lui Isus pentru a elibera pe cineva care era posedat de un spirit rău. Ei au zis: „În numele lui Isus despre care predică Pavel, îți ordon să ieși (din acest om)!” Așa au procedat fiii lui Sceva – un mare preot iudeu. Dar spiritul le-a răspuns: „Îi cunosc atât pe Isus, cât și pe Pavel. Dar cine sunteți voi?!” Apoi spiritul rău s-a folosit de cel pe care îl poseda; și pentru că avea o forță superioară lor, i-a bătut și i-a făcut să plece din acea casă răniți și cu hainele rupte. Iudeii și grecii care locuiau în Efes, au auzit despre acest incident; și toți s-au speriat. Astfel, numele lui Isus a fost mai mult glorificat între ei. Mulți dintre cei care crezuseră, relatau în public despre trecutul lor. Iar alții care practicaseră magia, și-au adunat cărțile și apoi le-au ars în fața tuturor. Valoarea cărților lor a fost estimată la cincizeci de mii de drahme. Astfel, Cuvântul Stăpânului Isus devenea din ce în ce mai cunoscut și producea efecte remarcabile.
Faptele Apostolilor 19:1-20 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Pe când erau încă acolo – La Corinteni – aflat Apolo, Pavel, prin Asia, s-a dus – Prin părțile cele de sus – Și, la Efes, a poposit. Acolo, când a întâlnit Câțiva discipoli, i-a-ntrebat: „Voi – Duhul Sfânt – L-ați căpătat, Când ați crezut?” „Nu, n-am primit”, Au zis ei, „nici n-am auzit Că, Acest Duh Sfânt, a fost dat.” „Cu ce botez, v-ați botezat?” „Cu-al lui Ioan botez, suntem Noi, botezați. Atât avem.” „Vă spun dar, s-aveți cunoștință: A botezat spre pocăință Ioan, și-a zis ca orișicine, Să creadă-n Cel ce-n urmă-i vine – Deci în Iisus – dragii mei frați.” Atunci, ei fost-au botezați În Sfântul Nume-al lui Iisus. Când Pavel, mâinile, și-a pus, Asupra lor, Duhul Cel Sfânt, Din cer, venit-a pe pământ Și, peste ei, S-a așezat. Cu toți au început, de-ndat’, În alte limbi, ca să vorbească Și-asemenea, să prorocească. Erau, acolo, mulți bărbați – Cam doisprezece – adunați. În urmă, Pavel a intrat, În sinagogă; a luat Cuvântul și, fără sfială, Vorbit-a, plin de îndrăzneală. Trei luni întregi, el a vorbit, Cu ei. Pe larg, s-a referit La lucrurile privitoare La-mpărăția viitoare, Cari este a lui Dumnezeu, Voind a-ndupleca, mereu, Pe cei care îl ascultau. Dar pentru că mulți se-arătau Necredincioși și împietriți Și pentru că au fost găsiți Că au vorbit norodului, De rău doar, Calea Domnului, Pavel, pe loc, i-a părăsit. Pe ucenici, i-a despărțit De ei și-apoi, a învățat Norodul cari s-a adunat La școala unui om, numit Traian. Acolo, a vorbit, Doi ani, iar cei ce locuiau În Asia și cari erau Iudei sau Greci, au auzit În ăst timp, propovăduit, Cuvântul Domnului, mereu. Prin Pavel, făcea Dumnezeu, Minuni, cum nu s-au mai făcut, Până-ntr-atât că s-a văzut Că dacă se punea ceva – Basma, șorț – peste cineva Bolnav, și-au fost întâi atinse De Pavel, pe loc erau stinse, Orișice boli, omul avea. Dacă vreun duh rău se găsea, În el, se întâmpla la fel: Afară era scos și el. Câțiva Iudei, cari se-ocupau Cu exorcismul, și umblau Din loc în loc, au început, Ca peste-oricine a avut Duhuri de draci, al Domnului Nume, să-L cheme-asupra lui. „Vă jur, acuma, pe Iisus, Cel al lui Pavel” – ei au spus – „Pe om, de-ndat’, să-l părăsiți! Din el, afară, să ieșiți!” Cei cari acest lucru făceau, Feciorii lui Sceva erau, Șapte, la număr, fiind ei. Preot de seamă, la Iudei, Era, atuncea, al lor tată. Duhul cel rău le spuse-ndată: „Eu, pe Iisus, Îl cunosc bine, Și-l știu pe Pavel; însă, cine Sunteți voi, încă, n-am aflat.” Iar omu-n care a intrat Duhul cel rău, s-a repezit, Și după ce i-a biruit, Îi schingiui pe amândoi, Încât abia scăpară, goi Și plini de răni, din casa ‘ceea, Cu fuga doar. După aceea, Acest fapt fost-a cunoscut De toți Iudeii; l-au știut Grecii și cei ce locuiau, Atuncea, în Efes. Erau Uimiți și foarte-nspăimântați. De moarte, toți erau speriați, Și-al Domnului Iisus Sfânt Nume, Ajunse proslăvit, în lume. Mulți, dintre cei care-au crezut, Mărturiseau tot ce-au făcut. Cei cari cu vrăji s-au ocupat, Cărțile-au strâns și-apoi le-au dat Foc, înaintea tuturor, Iar, în arginți – valoarea lor – Cincizeci de mii, a prețuit. Atunci, puternic întărit, A fost Cuvântul Domnului, Și mare, răspândirea Lui.
Faptele Apostolilor 19:1-20 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
În timp ce Apólo era la Corínt, Paul, după ce a străbătut regiunile nordice, a coborât la Éfes. Acolo a găsit câțiva discipoli și le-a spus: „L-ați primit pe Duhul Sfânt când ați crezut?”. Dar ei au răspuns: „Nici n-am auzit că este Duh Sfânt”. El le-a zis: „Atunci ce fel de botez ați primit?”. Ei au răspuns: „Botezul lui Ioan”. Paul le-a zis: „Ioan a botezat cu botezul convertirii, spunând poporului să creadă în cel care vine, adică în Isus”. Când au auzit ei, au primit Botezul în numele Domnului Isus. Iar când Paul și-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a coborât asupra lor, iar ei vorbeau în limbi și profețeau. Erau cu toții cam doisprezece bărbați. El a intrat în sinagogă și a vorbit cu îndrăzneală timp de trei luni, discutând cu ei și convingându-i despre cele referitoare la împărăția lui Dumnezeu. Întrucât unii dintre ei erau împietriți și nu credeau, vorbind de rău calea [Domnului] în fața mulțimii, el s-a despărțit de ei. I-a luat pe discipoli dintre ei și în fiecare zi îi învăța în școala lui Tirànos. Aceasta s-a întâmplat timp de doi ani, astfel încât toți locuitorii din Asia, iudei și greci, au ascultat cuvântul Domnului. Dumnezeu făcea prin mâinile lui Paul minuni nemaiîntâlnite, așa încât erau puse peste bolnavi ștergare și pânze care atinseseră trupul lui Paul, iar bolile îi lăsau și duhurile necurate ieșeau din ei. Atunci, unii exorciști iudei, care umblau prin împrejurimi, au încercat să cheme numele Domnului Isus asupra celor care aveau duhuri rele, spunând: „Vă conjur pe Isus pe care-l predică Paul!”. Acest lucru îl făceau șapte fii ai unui arhiereu numit Scéva. Dar duhul rău le-a răspuns: „Pe Isus îl cunosc și pe Paul îl știu; voi, însă, cine sunteți?”. Și omul în care era duhul rău s-a aruncat asupra lor și, fiind mai puternic, i-a bătut atât de tare, încât au fugit din casa aceea goi și plini de răni. Lucrul acesta l-au aflat toți iudeii și grecii care locuiau în Éfes; teama i-a cuprins pe toți și numele Domnului Isus era preamărit. Mulți dintre cei care crezuseră veneau, mărturiseau și făceau cunoscute faptele lor. Un mare număr dintre cei care practicaseră magia și-au adus cărțile și le-au ars înaintea lor. S-a calculat prețul lor: se ridica la cincizeci de mii de arginți. Astfel, cuvântul creștea și se întărea prin puterea Domnului.
Faptele Apostolilor 19:1-20 Noua Traducere Românească (NTR)
În timp ce Apollos era în Corint, Pavel, după ce a călătorit prin regiunile de sus, a coborât în Efes. Acolo a găsit câțiva ucenici și i-a întrebat: ‒ Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut? Ei i-au răspuns: ‒ Dar nici n-am auzit că este un Duh Sfânt! El le-a zis: ‒ Atunci cu ce botez ați fost botezați? Ei i-au răspuns: ‒ Cu botezul lui Ioan. Pavel a zis: ‒ Ioan a botezat cu botezul pocăinței și spunea poporului să creadă în Cel Care avea să vină după el, adică în Isus. Când au auzit ei aceasta, au fost botezați în Numele Domnului Isus. Când Pavel și-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei și au început să vorbească în limbi și să profețească. Erau cam doisprezece bărbați, cu toții. Apoi a intrat în sinagogă. Timp de trei luni a vorbit cu îndrăzneală, discutând și încercând să-i convingă cu privire la lucrurile despre Împărăția lui Dumnezeu. Dar fiindcă unii erau împietriți și neascultători, vorbind de rău Calea înaintea mulțimii, Pavel s-a depărtat de ei și i-a separat pe ucenici de aceștia. Și în fiecare zi purta discuții în sala de prelegeri a lui Tiranus. Lucrul acesta a durat doi ani, astfel că toți cei ce locuiau în Asia, atât iudei, cât și greci, au auzit Cuvântul Domnului. Și Dumnezeu făcea minuni nemaiîntâlnite prin mâinile lui Pavel, așa încât celor bolnavi le erau aduse până și batistele sau șorțurile care atinseseră trupul acestuia, iar bolile îi părăseau și duhurile rele ieșeau din ei. Niște exorciști iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: ‒ Vă poruncesc prin Isus, pe Care-L predică Pavel! Cei ce făceau lucrul aceasta erau șapte fii ai unui anume Sceva, un mare preot iudeu. Dar duhul cel rău, răspunzând, le-a zis: ‒ Pe Isus Îl cunosc, și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți? Și sărind asupra lor, omul în care era duhul cel rău i-a bătut pe toți și i-a învins, astfel că ei au fugit din casa aceea goi și răniți. Lucrul acesta a fost cunoscut de toți iudeii și de toți grecii care locuiau în Efes. Și pe toți i-a cuprins frica, iar Numele Domnului Isus era preamărit. Mulți dintre cei ce crezuseră veneau să mărturisească și să-și istorisească faptele. Și mulți dintre cei ce făcuseră vrăjitorii și-au adunat cărțile și le-au ars înaintea tuturor. Au calculat prețul acestora și l-au găsit ca fiind de cincizeci de mii de arginți. Astfel, prin puterea Domnului, Cuvântul se răspândea și se consolida.
Faptele Apostolilor 19:1-20 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ținuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câțiva ucenici și le-a zis: „Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.” „Dar cu ce botez ați fost botezați?”, le-a zis el. Și ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.” Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinței și spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus. Când și-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei și vorbeau în alte limbi și proroceau. Erau cam doisprezece bărbați de toți. În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu și căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau. Dar, fiindcă unii rămâneau împietriți și necredincioși și vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărțit pe ucenici de ei și a învățat în fiecare zi pe norod în școala unuia numit Tiran. Lucrul acesta a ținut doi ani, așa că toți cei ce locuiau în Asia, iudei și greci, au auzit Cuvântul Domnului. Și Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel, până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau șorțuri care fuseseră atinse de trupul lui și-i lăsau bolile și ieșeau din ei duhurile rele. Niște exorciști iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduiește Pavel, să ieșiți afară!” Cei ce făceau lucrul acesta erau șapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți?” Și omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi și i-a schingiuit în așa fel că au fugit goi și răniți din casa aceea. Lucrul acesta a fost cunoscut de toți iudeii, de toți grecii care locuiau în Efes, și i-a apucat frica pe toți, și Numele Domnului Isus era proslăvit. Mulți din cei ce crezuseră veneau să mărturisească și să spună ce făcuseră. Și unii din cei ce făcuseră vrăjitorii și-au adus cărțile și le-au ars înaintea tuturor; prețul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginți. Cu atâta putere se răspândea și se întărea Cuvântul Domnului.