Faptele apostolilor 19:1-20

Pe când erau încă acolo – La Corinteni – aflat Apolo, Pavel, prin Asia, s-a dus – Prin părțile cele de sus – Și, la Efes, a poposit. Acolo, când a întâlnit Câțiva discipoli, i-a-ntrebat: „Voi – Duhul Sfânt – L-ați căpătat, Când ați crezut?” „Nu, n-am primit”, Au zis ei, „nici n-am auzit Că, Acest Duh Sfânt, a fost dat.” „Cu ce botez, v-ați botezat?” „Cu-al lui Ioan botez, suntem Noi, botezați. Atât avem.” „Vă spun dar, s-aveți cunoștință: A botezat spre pocăință Ioan, și-a zis ca orișicine, Să creadă-n Cel ce-n urmă-i vine – Deci în Iisus – dragii mei frați.” Atunci, ei fost-au botezați În Sfântul Nume-al lui Iisus. Când Pavel, mâinile, și-a pus, Asupra lor, Duhul Cel Sfânt, Din cer, venit-a pe pământ Și, peste ei, S-a așezat. Cu toți au început, de-ndat’, În alte limbi, ca să vorbească Și-asemenea, să prorocească. Erau, acolo, mulți bărbați – Cam doisprezece – adunați. În urmă, Pavel a intrat, În sinagogă; a luat Cuvântul și, fără sfială, Vorbit-a, plin de îndrăzneală. Trei luni întregi, el a vorbit, Cu ei. Pe larg, s-a referit La lucrurile privitoare La-mpărăția viitoare, Cari este a lui Dumnezeu, Voind a-ndupleca, mereu, Pe cei care îl ascultau. Dar pentru că mulți se-arătau Necredincioși și împietriți Și pentru că au fost găsiți Că au vorbit norodului, De rău doar, Calea Domnului, Pavel, pe loc, i-a părăsit. Pe ucenici, i-a despărțit De ei și-apoi, a învățat Norodul cari s-a adunat La școala unui om, numit Traian. Acolo, a vorbit, Doi ani, iar cei ce locuiau În Asia și cari erau Iudei sau Greci, au auzit În ăst timp, propovăduit, Cuvântul Domnului, mereu. Prin Pavel, făcea Dumnezeu, Minuni, cum nu s-au mai făcut, Până-ntr-atât că s-a văzut Că dacă se punea ceva – Basma, șorț – peste cineva Bolnav, și-au fost întâi atinse De Pavel, pe loc erau stinse, Orișice boli, omul avea. Dacă vreun duh rău se găsea, În el, se întâmpla la fel: Afară era scos și el. Câțiva Iudei, cari se-ocupau Cu exorcismul, și umblau Din loc în loc, au început, Ca peste-oricine a avut Duhuri de draci, al Domnului Nume, să-L cheme-asupra lui. „Vă jur, acuma, pe Iisus, Cel al lui Pavel” – ei au spus – „Pe om, de-ndat’, să-l părăsiți! Din el, afară, să ieșiți!” Cei cari acest lucru făceau, Feciorii lui Sceva erau, Șapte, la număr, fiind ei. Preot de seamă, la Iudei, Era, atuncea, al lor tată. Duhul cel rău le spuse-ndată: „Eu, pe Iisus, Îl cunosc bine, Și-l știu pe Pavel; însă, cine Sunteți voi, încă, n-am aflat.” Iar omu-n care a intrat Duhul cel rău, s-a repezit, Și după ce i-a biruit, Îi schingiui pe amândoi, Încât abia scăpară, goi Și plini de răni, din casa ‘ceea, Cu fuga doar. După aceea, Acest fapt fost-a cunoscut De toți Iudeii; l-au știut Grecii și cei ce locuiau, Atuncea, în Efes. Erau Uimiți și foarte-nspăimântați. De moarte, toți erau speriați, Și-al Domnului Iisus Sfânt Nume, Ajunse proslăvit, în lume. Mulți, dintre cei care-au crezut, Mărturiseau tot ce-au făcut. Cei cari cu vrăji s-au ocupat, Cărțile-au strâns și-apoi le-au dat Foc, înaintea tuturor, Iar, în arginți – valoarea lor – Cincizeci de mii, a prețuit. Atunci, puternic întărit, A fost Cuvântul Domnului, Și mare, răspândirea Lui.