2 Tesaloniceni 2:1-5
2 Tesaloniceni 2:1-5 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Cu privire la venirea Domnului nostru Iisus Hristos şi întâlnirea noastră cu El, vă rugăm fraţilor, să nu vi se tulbure aşa de uşor mintea şi să nu vă înspăimântaţi de vreun duh, nici de vreun cuvânt şi nici de vreo scrisoare care ar părea venită de la noi, cum că ziua Domnului ar fi sosit deja. Nimeni să nu vă amăgească în nici un fel, pentru că ziua Domnului nu va veni înainte de părăsirea credinţei şi de dezvăluirea omului fărădelegii, a nimicitorului, a potrivnicului, a celui care se înalţă peste tot ceea ce se numeşte Dumnezeu sau este vrednic de închinare. Astfel, el se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte că v-am spus acestea pe când eram încă la voi?
2 Tesaloniceni 2:1-5 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și vă implorăm, fraților, referitor la venirea Domnului nostru Isus Cristos și adunarea noastră la el, Ca voi să nu vă lăsați repede clătinați în minte, nici tulburați, nici prin duh, nici prin cuvânt, nici prin epistolă ca de la noi, de parcă ziua lui Cristos este aici. Nimeni să nu vă înșele în niciun fel, pentru că ziua aceea nu va veni înainte să vină o apostazie și să fie revelat omul păcatului, fiul pieirii, Care se opune și se înalță pe sine însuși peste tot ce este numit Dumnezeu sau lucru ce este demn de închinare; așa că el, ca Dumnezeu, șade în templul lui Dumnezeu, arătându-se pe sine însuși că este Dumnezeu. Nu vă amintiți că, atunci când încă eram cu voi, v-am spus acestea?
2 Tesaloniceni 2:1-5 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024 (EDCR)
În ce privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă clătinați așa de repede în mintea voastră și, de asemenea, să nu vă lăsați tulburați de vreun duh, un cuvânt sau o epistolă care ar fi de la noi – cum că ziua Domnului ar fi venit. Nimeni să nu vă amăgească în vreun fel, căci ziua aceea nu va sosi înainte să fi venit lepădarea de credință și să se fi descoperit omul fărădelegii, fiul pierzării, cel care se împotrivește și se înalță mai presus de orice așa-zis dumnezeu sau obiect care primește închinare, până acolo încât să se așeze în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri?
2 Tesaloniceni 2:1-5 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Cât privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte să fi venit lepădarea de credință și să se fi descoperit Omul Fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi?
2 Tesaloniceni 2:1-5 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Fraților, vă scriem acum cu privire la modul în care vom fi adunați atunci când va veni Stăpânul nostru Isus Cristos. (În primul rând,) să nu vă schimbați convingerile pe care deja le aveți cu privire la „ziua Stăpânului”. Să nu acceptați ca adevărată afirmația care susține că deja a venit această „zi”. Să o respingeți (ca falsă) chiar dacă cineva ar pretinde că v-o prezintă ca pe o învățătură specială sau că această concepție ar exista în vreo epistolă scrisă de noi! Deci fiți atenți la toate modurile în care puteți fi înșelați. Pentru că, de fapt, acea „zi” nu va veni înainte de apariția apostaziei, când va fi revelat acel om foarte păcătos care (în final) va fi distrus. El va fi adversarul Dumnezeului adevărat; și se va opune închinării (autentice) existente. Astfel, își va permite (aroganța) să intre în templul lui Dumnezeu și se va autointitula „Dumnezeu”! Amintiți-vă că deja v-am spus aceste lucruri atunci când am fost împreună cu voi.
2 Tesaloniceni 2:1-5 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
„Cât despre acea vreme-n care, Domnul Iisus Hristos apare – Când, laolaltă, o să stăm, Cu El – dorim să vă rugăm, Ca nu cumva, dragii mei frați, Să vă lăsați voi, clătinați, Așa de repede, cumva, În mintea voastră, de ceva: Nici de-o vorbire-amăgitoare Și-asemeni, nici de vreo scrisoare Care, s-ar presupune-apoi, Că ar veni chiar de la noi, Zicând că ziua – negreșit – A Domnului, a și venit. Deci, nimeni să nu reușească, În nici un chip, să v-amăgească. Ziua aceea, de apoi, Are să vină, însă, voi S-aveți deplină cunoștință, Că lepădarea de credință Trebuie, mai întâi, să vină Și să se-arate, la lumină, Omul fărădelegilor – Fiul pierzării – fraților, Potrivnicul care, mereu, Mai sus de tot ce-i „Dumnezeu”, Vrea ca să fie înălțat Și peste tot ce-i arătat Vrednic a fi, de închinare. Din astă pricină, el are Să intre-n Templul Domnului, Ca să se-așeze-n locul Lui – Așa cum și-a dorit, mereu – Și să se dea, drept Dumnezeu. Nu vă aduceți voi, aminte, Că eu v-am spus, mai dinainte, Lucrul aceste, când eram, Încă, la voi și vă-nvățam?
2 Tesaloniceni 2:1-5 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Referitor la venirea Domnului nostru Isus Cristos și la adunarea noastră împreună cu el, vă rugăm, fraților, să nu vă [lăsați] tulburați repede la minte sau înspăimântați nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ce [pare] a fi de la noi, cum că ziua Domnului ar fi aproape! Nimeni să nu vă amăgească în niciun fel, pentru că nu va veni înainte de renegarea credinței și descoperirea omului nelegiuirii, a fiului pierzării, cel care se împotrivește și se ridică peste tot ce se cheamă Dumnezeu sau e vrednic de închinare, așa încât se așază el însuși în templul lui Dumnezeu și se prezintă că este Dumnezeu! Nu vă aduceți aminte că vă spuneam acestea pe când eram încă la voi?
2 Tesaloniceni 2:1-5 Noua Traducere Românească (NTR)
În ce privește venirea Domnului nostru Isus Cristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați sau tulburați așa de repede în mintea voastră nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca venind din partea noastră, care spune că ziua Domnului a și venit. Nimeni să nu vă înșele în niciun fel, fiindcă nu va veni înainte să vină apostazia și să fie descoperit omul nelegiuirii, fiul pierzării, cel care se împotrivește și se înalță pe sine deasupra a orice este numit „dumnezeu“ sau obiect de închinare. El se va așeza în Templul lui Dumnezeu, proclamându-se pe sine însuși Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte că v-am spus aceste lucruri când eram cu voi?
2 Tesaloniceni 2:1-5 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Cât privește venirea Domnului nostru Isus Hristos și strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraților, să nu vă lăsați clătinați așa de repede în mintea voastră și să nu vă tulburați de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca și cum ziua Domnului ar fi și venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceți aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi?