YouVersion
Pictograma căutare

2 Corinteni 5:1-10

2 Corinteni 5:1-10 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Știm că dacă se distruge această „casă” reprezentată de corpul nostru în care locuim pe pământ, avem în cer la Dumnezeu o (altă) „clădire”. Ea este o „casă” eternă, la construcția căreia nu au participat mâinile omului. Atât timp cât existăm în acest „cort”, gemem și dorim „să fim îmbrăcați” cu locuința noastră cerească. Sperăm că atunci când „vom fi îmbrăcați”, nu se va constata că suntem goi. Deci în timp ce trăim în acest „cort”, avem dificultăți și gemem. Nu dorim (doar) să fim „dezbrăcați” (de acest corp fizic), ci să fim (și) „îmbrăcați” cu cel ceresc; pentru ca astfel, ce este muritor să fie înghițit de viață. Iar Cel care a pregătit aceste lucruri, este Dumnezeu; și El ne-a oferit Spiritul (Sfânt) ca pe o garanție a lor. Avem mereu curaj, știind că atât timp cât existăm aici în corpul nostru (fizic), suntem departe de Stăpân – pentru că trăim prin credință, nu bazați pe ce vedem. Avem (și) curajul să ne exprimăm preferința pentru existența noastră departe de (acest) corp, ca să fim „acasă” la Stăpân. Dar indiferent că trăim în corp sau că suntem acolo unde (ne) este Stăpânul, scopul nostru este să trăim într-un mod care Îi place Lui. Toți trebuie să ne prezentăm în fața scaunului pe care va sta Cristos ca Judecător, pentru ca (astfel) fiecare să își primească recompensa pentru ce a făcut în timpul când trăia în corp(ul lui fizic) – atât pentru bine, cât și pentru rău.

2 Corinteni 5:1-10 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

„Noi știm, și-astfel, suntem pe pace, Cum că atunci când se desface Cortul acesta, pământesc – Adică straiul cel trupesc – Avem, în cer, drept moștenire, Mereu, o altfel de clădire, Ce, veșnică, este durată Și cari, de Dumnezeu, ni-e dată, Căci nu-i, de mână omenească, Zidită, ci este cerească. În cortul nostru, fiecare Gemem, având o arzătoare Dorință, ca să încercăm, Peste acest trup, să purtăm – Pentru că este pământesc – Locașul nostru, cel ceresc. Lucrul acesta, negreșit, Are să fie-nfăptuit, Dacă, atunci când, îmbrăcați, Urmăm a fi – dragii mei frați – N-avem ca, dezbrăcați apoi, Să fim găsiți, de-acest trup, noi. Chiar dacă gemem, apăsați, În cortu-acesta, dezbrăcați, Nu vrem să fim, de el apoi, Ci, îmbrăcați, voim ca noi Să fim, cu trupul cel ceresc, Peste cel care-i pământesc, Spre-a fi, de viață, înghițit Tot ce e-n noi, morții, sortit. Iar Dumnezeu este Cel care, Pe noi, pe toți – pe fiecare – Pentru aceasta ne-a creat Și-arvuna Duhului, ne-a dat. Plini de încredere apoi, Întotdeauna, suntem noi; Dacă acasă ne găsim În trup, departe pribegim, De Domnul – pentru că-ncercăm, Doar prin credință, să umblăm, Așa după cum ni se cere Și, nicidecum, după vedere. Deci, plini de-ncredere, trăim, Și-am vrea, mai mult, să părăsim Trupul acesta, ca apoi, La Domnu-acasă, să fim noi. De-aceea, noi ne și silim Ca ne-ncetat, plăcuți să-I fim, Și să putem rămâne-acasă, Departe, când suntem, de casă. Căci trebuie ca toți – odată – La scaunul de judecată, Al lui Hristos, să ne-adunăm, Și-n fața Lui, să așteptăm Răsplata, bine meritată, Ce are să ne fie dată, Pentru tot binele-mplint, Sau pentru răul săvârșit, Pe vremea-n care ne găseam În trup și, pe pământ, trăiam.”