1 Samuel 25:2-35
1 Samuel 25:2-35 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și era în Maon un bărbat, a cărui averi erau în Carmel; și acest bărbat era foarte bogat și avea trei mii de oi și o mie de capre; și își tundea oile în Carmel. Și numele bărbatului era Nabal; și numele soției sale, Abigail; și ea era o femeie cu o bună înțelegere și cu o înfățișare frumoasă; dar bărbatul era arogant și rău în lucrurile sale; și el era din casa lui Caleb. Și David a auzit când era în pustiu că Nabal își tundea oile. Și David a trimis zece tineri și David a spus tinerilor: Urcați-vă la Carmel și mergeți la Nabal și salutați-l în numele meu; Și astfel să spuneți celui ce trăiește în prosperitate: Pace deopotrivă ție și pace casei tale și pace la tot ceea ce ai. Și acum, am auzit că ai tunzători; acum, pe păstorii tăi, care au fost cu noi, nu i-am vătămat, nici nu le-a lipsit nimic, tot timpul cât au fost în Carmel. Întreabă pe tinerii tăi și ei îți vor arăta. De aceea, să găsească tinerii favoare în ochii tăi, pentru că venim într-o zi bună; dă, te rog, orice îți este la îndemână servitorilor tăi și fiului tău David. Și când tinerii lui David au ajuns, i-au vorbit lui Nabal conform cu toate aceste cuvinte în numele lui David și apoi au încetat. Și Nabal a răspuns servitorilor lui David și a zis: Cine este David? Și cine este fiul lui Isai? Sunt mulți servitori în aceste zile care fug fiecare de la stăpânul său. Să iau atunci eu pâinea mea și apa mea și carnea mea pe care am înjunghiat-o pentru tunzătorii mei și să le dau unor oameni, pe care nu îi cunosc de unde sunt? Astfel tinerii lui David s-au întors pe calea lor și au mers înapoi și au venit și i-au istorisit toate aceste spuse. Și David a spus oamenilor săi: Încingeți-vă fiecare sabia. Și și-au încins fiecare sabia; și David de asemenea și-a încins sabia; și s-au urcat după David cam patru sute de bărbați; iar două sute au rămas lângă lucruri. Dar unul dintre tineri i-a spus lui Abigail, soția lui Nabal, spunând: Iată, David a trimis mesageri din pustiu ca să salute pe stăpânul nostru; și el i-a batjocorit. Dar oamenii au fost foarte buni cu noi și nu am fost vătămați, nici nu ne-a lipsit vreun lucru, cât timp am umblat cu ei, când eram în câmpii; Ei ne-au fost un zid deopotrivă noaptea și ziua, tot timpul cât am fost cu ei păzind oile. De aceea acum, să știi și să iei aminte la ce dorești să faci, pentru că răul este hotărât împotriva stăpânului nostru și împotriva întregii lui case, pentru că el este într-atât un fiu al lui Belial, încât nimeni nu poate vorbi cu el. Atunci Abigail s-a grăbit și a luat două sute de pâini și două burdufuri cu vin și cinci oi gata pregătite și cinci măsuri de grâne prăjite și o sută de ciorchini de stafide și două sute de turte de smochine și le-a pus pe măgari. Și a spus servitorilor ei: Mergeți înaintea mea; iată, eu vin după voi. Dar nu i-a spus soțului ei, Nabal. Și a fost astfel, pe când călărea pe măgar, a coborât pe partea ascunsă a dealului și, iată, David și oamenii săi coborau spre ea; și ea i-a întâlnit. Și David spusese: Într-adevăr în zadar am păzit tot ce avea acesta în pustiu, astfel încât nimic nu s-a pierdut din tot ce îi aparținea; și el mi-a răsplătit rău pentru bine. Astfel și chiar mai mult să facă Dumnezeu dușmanilor lui David, dacă voi lăsa din tot ce îi aparține până la lumina dimineții pe vreunul care urinează la perete. Și când Abigail l-a văzut pe David, s-a grăbit și a sărit jos de pe măgar și a căzut cu fața la pământ înaintea lui David și s-a plecat până la pământ. Și a căzut la picioarele lui și a spus: Asupra mea, domnul meu, asupra mea să fie această nelegiuire; și să vorbească, te rog, roaba ta în auzul tău și ascultă cuvintele roabei tale. Să nu iei aminte domnul meu, te rog, la acest om al lui Belial, adică la Nabal, pentru că precum îi este numele, tot astfel este și el; Nabal este numele lui și prostie este în el; dar eu, roaba ta, nu am văzut pe tinerii domnului meu, pe care i-ai trimis. De aceea acum, domnul meu, precum DOMNUL trăiește și precum sufletul tău trăiește, văzând că DOMNUL te-a oprit să ajungi să verși sânge și să te răzbuni cu propria ta mână, acum, să fie dușmanii tăi și cei care caută să facă rău domnului meu, ca Nabal. Și acum, această binecuvântare pe care a adus-o roaba ta domnului meu, să fie dată tinerilor care urmează pe domnul meu. Te rog, iartă fărădelegea roabei tale, pentru că DOMNUL va face într-adevăr domnului meu o casă sigură, deoarece domnul meu luptă bătăliile DOMNULUI și rău nu s-a găsit în tine în toate zilele tale. Totuși un om se ridică să te urmărească și să caute sufletul tău; dar sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul vieții cu DOMNUL Dumnezeul tău; și el va arunca sufletele dușmanilor tăi, ca din mijlocul unei praștii. Și se va întâmpla, când DOMNUL va fi făcut domnului meu conform cu tot binele pe care l-a vorbit referitor la tine și te va fi rânduit conducător peste Israel, Că aceasta nu va fi o mâhnire pentru tine, nici poticnire a inimii pentru domnul meu, fie că ai vărsat sânge fără motiv sau că domnul meu s-a răzbunat el însuși, dar când DOMNUL se va purta bine cu domnul meu, atunci să îți amintești de roaba ta. Și David i-a spus lui Abigail: Binecuvântat fie DOMNUL Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis în această zi să mă întâlnești; Și binecuvântat fie sfatul tău și binecuvântată fii tu, care m-ai oprit în această zi de a ajunge la vărsare de sânge și de la a mă răzbuna cu propria mea mână. Căci, într-adevăr, precum DOMNUL Dumnezeul lui Israel trăiește, care m-a oprit de la a te vătăma, dacă nu te-ai fi grăbit și nu ai fi venit să mă întâlnești, cu siguranță nu i-ar fi rămas lui Nabal până la lumina dimineții vreunul care urinează la perete. Astfel David a primit din mâna ei ceea ce îi adusese și i-a spus: Urcă-te în pace la casa ta; vezi, am dat ascultare vocii tale și te-am primit.
1 Samuel 25:2-35 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
În Maon era un om a cărui avere era în Carmel; omul acesta era foarte bogat: avea trei mii de oi și o mie de capre. Se afla la Carmel pentru tunsul oilor. Numele lui era Nabal, iar nevasta lui se numea Abigail; ea era o femeie înțeleaptă și frumoasă la înfățișare, dar bărbatul ei era un om aspru și dedat la fapte rele. El se trăgea din Caleb. În pustiu, David a aflat că Nabal își tunde turma și a trimis la el zece slujitori. David le‑a spus slujitorilor: „Suiți‑vă la Carmel și duceți‑vă la Nabal! Întrebați-l de sănătate în numele meu și vorbiți‑i așa: «Să trăiești! Pacea să fie cu tine, cu casa ta și cu tot ce este al tău! Am auzit că ai oameni la tunsul oilor. Păstorii tăi au fost cu noi: nu le‑am făcut necazuri și nu li s‑a luat nimic în tot timpul cât au fost la Carmel. Întreabă‑i pe slujitorii tăi, și‑ți vor spune! Să capete trecere slujitorii mei înaintea ta, fiindcă am venit într‑o zi de veselie! Dă‑le, te rog, robilor tăi și fiului tău David ce te lasă inima!»” De îndată ce au sosit, slujitorii lui David i‑au spus lui Nabal toate cuvintele acestea din partea lui David. Apoi au tăcut. Nabal însă le‑a răspuns slujitorilor lui David astfel: „Cine este David și cine este fiul lui Ișai? Astăzi sunt mulți robi care fug de la stăpân. Și să iau eu pâinea și apa mea și vitele pe care le‑am tăiat pentru lucrătorii mei, ca să le dau unor oameni veniți de nu știu unde?” Slujitorii lui David au făcut cale întoarsă. Când au revenit, s‑au dus la David și i‑au povestit toate cele întâmplate. Atunci, David le‑a zis oamenilor săi: „Fiecare să‑și încingă sabia!” Și fiecare și‑a încins sabia. David și‑a încins și el sabia, și în urma lui s-au suit aproape patru sute de oameni, iar două sute au rămas la calabalâcuri. Unul dintre slujitori a venit la Abigail, nevasta lui Nabal, și i-a zis: „Iată, David a trimis din pustiu soli care să‑l salute pe stăpânul nostru, dar el i‑a ocărât. Totuși, oamenii aceștia au fost foarte buni cu noi; nu ne‑au făcut necazuri și nu ni s‑a luat nimic tot timpul cât am fost cu ei în câmp. Ne‑au fost zid, noaptea și ziua, tot timpul cât am fost cu ei la păscutul turmelor. Acum, ia seama și vezi ce ai de făcut, căci nenorocirea este la un pas de stăpânul nostru și de întreaga lui casă; el este un om de nimic, și nimeni nu‑i poate spune o vorbă.” Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide și două sute de legături de smochine. Le‑a încărcat pe măgari și le‑a zis slujitorilor ei: „Luați‑o înaintea mea! Iată, eu vin în urma voastră!” Dar lui Nabal, bărbatul ei, nu i‑a spus nimic. Și tocmai când venea ea călare pe măgar, coborând la umbra muntelui, David și oamenii lui veneau spre ea, așa că s‑a întâlnit cu ei. David zisese: „Degeaba am păzit eu tot ce are omul acesta în pustiu, astfel că nu i s‑a luat nimic din tot ce are, căci mi‑a întors rău pentru bine! Să se poarte Dumnezeu cu toată asprimea față de vrăjmașii lui David dacă până dimineață voi mai lăsa pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui!” Când l‑a văzut Abigail pe David, a descălecat în grabă de pe măgar, s‑a aruncat cu fața la pământ înaintea lui David și s‑a închinat până la pământ. A căzut la picioarele lui și i‑a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie‑i, te rog, slujnicei tale să vorbească în auzul urechilor tale și ascultă cuvintele slujnicei tale! Să nu‑și pună domnul meu mintea cu acest om de nimic, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal îi este numele, și nebunia este lipită de el. Eu una, slujnica ta, nu i‑am văzut pe slujitorii pe care i‑a trimis domnul meu. Acum, domnul meu, viu este DOMNUL și viu este sufletul tău că DOMNUL te‑a ferit să verși sânge și să te răzbuni singur! Iar vrăjmașii tăi, cei ce vor nenorocirea domnului meu, să fie ca Nabal! Cât despre darul acesta pe care i l‑a adus roaba ta domnului meu, să le fie dat slujitorilor care îl însoțesc. Iartă, te rog, vina slujnicei tale, căci DOMNUL îi va face negreșit domnului meu o casă trainică, de vreme ce poartă războaiele DOMNULUI și niciodată nu se va găsi răutate în tine. Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să caute să‑ți ia viața, sufletul tău să fie legat în mănunchiul celor vii la DOMNUL, Dumnezeul tău; iar viața vrăjmașilor tăi s‑o azvârle ca din praștie! Când DOMNUL îi va face domnului meu tot binele pe care i l‑a făgăduit și îl va pune conducător peste Israel, atunci nu va avea domnul meu mustrări de cuget sau apăsare de inimă la gândul că a vărsat sânge fără temei și că s‑a răzbunat singur. Și când DOMNUL îi va face bine domnului meu, adu‑ți aminte de slujnica ta!” David i‑a zis lui Abigail: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, care te‑a trimis astăzi în întâmpinarea mea! Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, care m‑ai oprit astăzi să vărs sânge și să mă răzbun singur! Dar viu este DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, care m‑a ferit să‑ți fac rău, că, dacă nu te‑ai fi grăbit să vii în întâmpinarea mea, până la lumina dimineții n‑ar mai fi rămas în viață nimeni de parte bărbătească dintre ai lui Nabal!” Și David a luat din mâna lui Abigail ce‑i adusese și i‑a zis: „Suie‑te în pace acasă; după cum vezi, ți‑am ascultat glasul și ți‑am făcut pe plac.”
1 Samuel 25:2-35 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi și o mie de capre și se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui. Numele acestui om era Nabal, și nevasta lui se chema Abigail; era o femeie cu judecată și frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru și rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb. David a aflat în pustie că Nabal își tunde oile. A trimis la el zece tineri, cărora le-a zis: „Suiți-vă la Carmel și duceți-vă la Nabal! Întrebați-l de sănătate în numele meu și vorbiți-i așa: «Să trăiești în pace și pacea să fie cu casa ta și cu tot ce este al tău! Și acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărât și nu li s-a luat nimic în tot timpul cât au fost la Carmel. Întreabă-i pe slujitorii tăi, și-ți vor spune! Să capete trecere dar tinerii aceștia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi de bucurie. Dă-le dar, te rog, robilor tăi și fiului tău David ce te lasă inima!»” Când au ajuns, oamenii lui David i-au spus lui Nabal toate aceste cuvinte în numele lui David. Apoi au tăcut. Nabal le-a răspuns slujitorilor lui David: „Cine este David și cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulți slujitori care fug de la stăpâni. Și să-mi iau eu pâinea, apa și vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei, și să le dau unor oameni care sunt de nu știu unde?” Oamenii lui David și-au luat drumul înapoi; s-au întors și i-au spus, la sosirea lor, toate aceste cuvinte lui David. Atunci David le-a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-și încingă sabia!” Și fiecare și-a încins sabia. David și-a încins și el sabia, și aproape patru sute de inși s-au suit după el. Au mai rămas doar două sute la calabalâcuri. Unul dintre slujitorii lui Nabal a venit și a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: „Iată că David a trimis din pustie niște soli să-l întrebe de sănătate pe stăpânul nostru, și el s-a purtat rău cu ei. Și totuși oamenii aceștia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au ocărât și nu ni s-a luat nimic în tot timpul cât am fost cu ei în câmp. Ne-au fost zid și zi, și noapte, în tot timpul cât am fost cu ei la păscutul turmelor. Să știi acum și să vezi ce ai de făcut, căci pierderea stăpânului nostru și a întregii lui case este hotărâtă, și el este așa de rău, încât nimeni nu îndrăznește să-i vorbească.” Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide și două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari și le-a zis slujitorilor săi: „Luați-o înaintea mea, și eu voi veni după voi!” Nu i-a spus nimic bărbatului ei, Nabal. Ea a încălecat pe un măgar, a coborât muntele pe un drum tufos, și iată că David și oamenii lui se coborau în fața ei, așa că i-a întâlnit. David zisese: „În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie de nu i s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine. Dumnezeu să-l pedepsească pe robul Său David cu toată asprimea dacă voi mai lăsa să rămână până la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!” Când l-a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu fața la pământ înaintea lui David și s-a închinat până la pământ. Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie-i roabei tale să-ți vorbească la urechi și ascultă cuvintele roabei tale! Să nu-și pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal (Nebun) îi este numele, și este plin de nebunie. Și eu, roaba ta, nu i-am văzut pe oamenii trimiși de domnul meu. Acum, domnul meu, viu este Domnul și viu este sufletul tău că Domnul te-a oprit să verși sânge și să te ajuți cu mâna ta. Vrăjmașii tăi, cei ce îi vor răul domnului meu, să fie ca Nabal! Primește darul acesta pe care i-l aduce roaba ta domnului meu și să li se împartă oamenilor care merg după domnul meu! Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul îi va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului și niciodată nu va fi răutate în tine! Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să vrea să-ți ia viața, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul, Dumnezeul tău; și să arunce cu praștia sufletul vrăjmașilor tăi. Când îi va face Domnul domnului meu tot binele pe care ți l-a făgăduit și te va pune mai-mare peste Israel, atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget și nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba și că s-a răzbunat singur. Și când îi va face Domnul bine domnului meu, adu-ți aminte de roaba ta!” David i-a zis lui Abigail: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge și mi-ai oprit mâna! Dar viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, care m-a oprit să-ți fac rău, că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal până la lumina zilei de mâine.” Și David a luat din mâna lui Abigail ce-i adusese și i-a zis: „Suie-te în pace acasă; vezi că ți-am ascultat glasul și te-am primit bine.”
1 Samuel 25:2-35 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
În Maon trăia un bărbat a cărui avere era în Carmel. El devenise un om foarte bogat. Avea trei mii de oi și o mie de capre. Tocmai atunci venise în Carmel ca să își tundă oile. Numele acelui bărbat era Nabal. Soția lui se numea Abigail. Această femeie era inteligentă și frumoasă. Dar bărbatul ei era dur, rău în comportamentul lui și provenea din Caleb. În timp ce era în deșert, David a auzit că Nabal își tunde oile; și a trimis zece tineri, cărora le-a zis: „Duceți-vă la Carmel! Când ajungeți la Nabal, să îl salutați în numele meu; apoi să îi spuneți: «Să trăiești în pace atât tu cât și familia ta, împreună cu tot ce este al tău! Am auzit că tunzi oile! Păstorii tăi au fost (pentru o perioadă) împreună cu noi. Nu i-am jignit și nici nu s-a pierdut nimic (din ce era al lor) tot timpul cât au fost în Carmel. Întreabă-ți slujitorii; și ei îți vor confirma aceste lucruri. Mă aștept ca tinerii (trimiși de mine) să fie tratați cu bunăvoință de tine; pentru că venim într-o zi de bucurie. Acum te rog să le dai ce poți slujitorilor tăi și fiului tău care se numește David.»” Tinerii lui David au venit la Nabal; și i-au spus toate aceste cuvinte în numele lui. Apoi ei au așteptat răspunsul lui Nabal. Dar el le-a spus tinerilor lui David: „Cine este David și cine este fiul lui Ișai? Astăzi sunt mulți slujitori care fug de la stăpânii lor. Oare să iau pâinea mea, apa mea și carnea pe care am pregătit-o pentru oamenii care îmi tund oile, ca să o dau unora care sunt dintr-un loc necunoscut?” Tinerii lui David s-au întors și i-au spus lui David toate aceste cuvinte. Atunci David le-a spus oamenilor lui: „Fiecare să se echipeze cu sabia!” Astfel, toți cei care erau cu David, și-au luat sabia. David și-a luat și el sabia. Au decis să meargă împreună cu David aproximativ patru sute de bărbați. Încă două sute de bărbați au rămas cu bagajele. Unul dintre slujitori i-a spus Abigailei care era soția lui Nabal: „David a trimis niște mesageri din deșert ca să îl salute pe stăpânul nostru. Dar acesta a vorbit dur cu ei. Totuși, acești oameni au fost foarte buni cu noi, nu ne-au jignit și nu am pierdut nimic cât timp am mers împreună cu ei, atunci când eram pe câmp. Au fost (ca) un zid (protector) pentru noi atât ziua, cât și noaptea – tot timpul cât am fost împreună cu ei – păzind oile. Acum, gândește-te și decide ce să faci; pentru că s-a decis ceva rău pentru stăpânul nostru și pentru întreaga lui familie. El este un om atât de rău, încât nimeni nu poate să îi vorbească.” Abigail a luat repede o sută de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci cantități de grâu prăjit, o sută de ciorchini de stafide și două sute de prăjituri făcute din smochine. Ea le-a pus pe măgari. Apoi le-a spus slujitorilor ei: „Mergeți înaintea mea; iar eu vă voi urma!” Dar soțului ei care se numea Nabal, nu i-a spus nimic. În timp ce venea ea călare pe măgar prin zona umbrită a muntelui, David și oamenii lui tocmai veneau din direcția opusă. Astfel, femeia i-a întâlnit. David zisese: „Degeaba am păzit în deșert tot ce avea acest om, astfel încât nu i s-a pierdut nimic. El m-a recompensat cu rău pentru binele pe care i l-am făcut… Dumnezeu să se comporte cu toată duritatea cu David, dacă până (mâine) dimineață voi lăsa să mai trăiască vreun bărbat dintre toți cei care sunt ai lui Nabal!” Când Abigail l-a văzut pe David, a descălecat repede de pe măgar, și-a aplecat fața înaintea lui și i s-a închinat până la pământ. Apoi a căzut la picioarele lui și i-a zis: „Stăpânul meu, numai împotriva mea să vină pedeapsa. Te rog să permiți slujitoarei tale să îți vorbească; și ascultă cuvintele ei. Te rog, stăpânul meu, nu reacționa violent față de acest om rău, care este Nabal; pentru că se comportă exact cum îi este numele. Se numește Nabal; și îl caracterizează nebunia. Dar eu, slujitoarea ta, nu i-am văzut pe tinerii trimiși de stăpânul meu. Acum, îți jur, stăpânul meu, pe Iahve care este viu și pe sufletul tău care este viu, că Iahve te-a oprit astfel de la vărsare de sânge și de la răzbunare. Dușmanii tăi și cei care vor răul stăpânului meu, să ajungă la fel ca Nabal! Acest dar pe care l-a adus slujitoarea ta stăpânului meu, să fie dat tinerilor care îl urmează pe stăpânul meu! Te rog să ierți păcatul slujitoarei tale. Este o certitudine faptul că Iahve îi va consolida stăpânului meu o casă; pentru că stăpânul meu se implică în războaiele lui Iahve. Să nu fie răutate în tine în niciuna dintre zilele tale. Iar dacă va veni vreun om ca să te urmărească și ca să te omoare, viața stăpânului meu va fi legată în mănunchiul celor vii și se va duce la Dumnezeul tău care se numește Iahve. Dar El va arunca viața dușmanilor tăi ca pe o piatră trasă cu praștia. Atunci când Iahve îi va face stăpânului meu tot binele pe care i l-a promis și când îl va pune să conducă pe Israel, să nu devină această vărsare de sânge și această răzbunare un motiv de regret sau o piedică în inima stăpânului meu. Când Iahve îi va face bine stăpânului meu, atunci să îți amintești de slujitoarea ta!” David i-a răspuns Abigailei: „Să fie binecuvântat Iahve – Cel care este Dumnezeul lui Israel – pentru că El te-a trimis astăzi să mă întâlnești. Să fie binecuvântată judecata ta; și fii binecuvântată și tu, cea care m-ai oprit în această zi de la vărsare de sânge și de la răzbunare! Jur pe Iahve care este viu – pe Dumnezeul lui Israel care m-a oprit să îți fac rău – că dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, până dimineață nu ar fi fost lăsat să mai trăiască niciun bărbat dintre cei care aparțin lui Nabal!” Apoi David a luat din mâna ei ce îi adusese; și i-a zis: „Du-te liniștită la casa ta! Să știi că am luat în considerare ce ai spus și că ți-am aprobat cererea.”
1 Samuel 25:2-35 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Pe-atunci, un om foarte bogat Fusese în Maon aflat. Averea ce o avea el, Era aflată în Carmel. Trei mii de oi, omul avea; Capre, o mie, stăpânea. Tocmai atunci, omul acel Fusese dus pân’ la Carmel, La păzitorii turmelor, Căci era tunsul oilor. Nabal, era numele lui Și-apoi, nevasta omului, Abigail, era chemată. Ea avea multă judecată, Era deșteaptă și frumoasă, Iar firea ei era voioasă. Nabal, bărbatul ce-l avea, Om rău și aspru se vădea, Fiind, astfel, de toți, urât. El, din Caleb, s-a pogorât. David, care era-n pustie, Aflase că are să vie Nabal, la tunsul oilor. Din rândul slujitorilor Care-i avea, el a ales Pe zece inși și i-a trimes Pân’ la Nabal: „Mergeți la el, Pentru că este la Carmel, Unde-i sunt oile aflate. Să-l întrebați de sănătate, În al meu nume, și să știți, În acest fel, să îi vorbiți: „Pacea, mereu, să te-nsoțească! Necontenit, să-nvăluiască Avutul tău și casa ta Și pe cei care-n ea vor sta. Iată că auzit-am noi, Că ai venit, la tuns de oi. Păstorii tăi ne-au însoțit, Iar noi, mereu, i-am ocrotit, Încât nimic nu au pierdut, Cât, pe Carmel, ei au șezut. Întreabă-ți oamenii – de vrei – Și vei afla, chiar de la ei, Felul în care ne-am purtat, Cu ei, când între noi au stat. Tineri-aceștia-n fața ta, Trecere vor a căpăta, Căci într-o zi de bucurie, La tine, s-au brodit să vie. Dă-ne ce vei găsi cu cale, Din oile turmelor tale. Arată milă, pentru noi Și pentru David mai apoi, Și dă-ne ceea ce te lasă Inima, din ce ai în casă.” Când oamenii ce i-a trimis David ajunseră, au zis Către Nabal, aste cuvinte, Spuse de David mai ‘nainte. Însă Nabal s-a mâniat Și aspru, el a cuvântat: „Cine e David? Ce-mi tot dai Mie, cu fiul lui Isai? Mulți slujitori sunt azi – să știți – Cari sunt, de la stăpâni, fugiți. Să-mi iau eu pâinea, apa mea, Oile mele-asemenea – Pe care le-am tăiat, căci vreau La tunzători ca să le dau – Și-mi cereți să le dăruiesc La niște oameni cari sosesc De nu știu unde, și cari sânt Niște străini, pe-al meu pământ?” Când oamenii cari i-a trimis David, au auzit ce-a zis, Tăcură supărați și-apoi, Luară drumul înapoi. Grabnic, la David, ei s-au dus Și-al lui Nabal cuvânt, i-au spus. David, pe loc, s-a mâniat Și oamenii și-a adunat: „Vă-ncingeți săbiile voi, Căci mergem la Carmel apoi!” Toți, săbiile, și-au luat Și-apoi pe David l-au urmat. Cei ce cu David se aflau, Cam patru sute se vădeau, Căci două sute-au trebuit Ca să rămână, negreșit, Acasă, să se rânduiască Și tabăra să o păzească. Una din slugile pe care, Nabal, în slujba lui le are, Pân’ la Abigail s-a dus – La soața lui Nabal – și-a spus: „Să știi dar, că soțului tău, Soli i-a trimis David, dar rău – Nabal – cu solii, s-a purtat. De sănătate-au întrebat Oameni-acei, când au venit, Dar el vorbitu-le-a răstit. Și totuși, ei – neîncetat – Față de noi au arătat Doar bunătate – pot să zic – Pentru că n-au luat nimic, Din ce-am avut, pe când eram, În câmp și, turmele, pășteam. Ca și un zid de apărare Au fost aceștia-n vremea-n care Cu turmele, pe câmp, am stat, Ziua și noaptea, ne-ncetat. Ți-am spus dar, tot ce am văzut, Ca tu să știi ce-i de făcut. Iată, a lui Nabal pieire, E hotărâtă. El – din fire – E un om rău și nimenea, De veste, nu are să-i dea, Pentru că nimeni nu-ndrăznește. Acum, fă dar, ce trebuiește!” Abigail, pâini, a luat Și două sute-a numărat. Două burdufuri a adus – Pline cu vin – și-apoi s-a dus Să ia cinci oi; a pregătit Și cinci măsuri de grâu prăjit. Turte, în urmă, a făcut Și cu stafide le-a umplut, Iar toate turtele acele O sută-au fost, în număr, ele. Smochine-apoi a mai luat Și în mănunchiuri le-a legat, Iar legăturile acele La două sute, fost-au ele. Tot ceea ce a pregătit, În grabă, ea a rânduit Și, pe măgari, a încărcat. Slugile-n urmă și-a chemat, Spunându-le: „Vreau să luați Acești măgari și să plecați La drum, îndată. După voi, Am să pornesc și eu apoi.” Nabal, nimic, nu a știut Din cele ce s-au petrecut. Ea, pe măgar, a-ncălecat, Și-n mare grabă, a plecat, Pe-un drum ce cobora pieziș Muntele-acela, prin desiș. În felu-acesta, a putut Să iasă – după cum a vrut – Lui David și-alor lui, în cale, Pe când se pogorau spre vale. – David zisese: „Iată dar, Că noi vegheat-am, în zadar, Tot ce-a avut omul acel, Căci doar cu rău, ne-a răspuns el, Pentru tot binele făcut, Când am păzit al său avut Și n-am pierdut nimic – se știe – Cât i-au fost turmele-n pustie. Dar să se poarte Dumnezeu Cu toată-asprimea Lui, mereu, Față de mine, de cumva Voi mai lăsa pe cineva, De-al lui Nabal, să mai trăiască – Dacă-i de parte bărbătească – Până când zorile-au să vină, Până când fi-va iar, lumină!” Abigail, când l-a zărit Pe David, iute a sărit, De pe măgar, s-a închinat Pân’ la pământ și-a cuvântat: „Ascultă-mă dar, domnul meu: De vină-n toate, sunt doar eu! Te rog, mă iartă că-ndrăznesc, Și-ngăduie-mi să îți vorbesc. Tu – cu Nabal – să nu te pui. Cu oamenii de felul lui, Nici tu, nici slujitorii tăi Să nu vă puneți, căci sunt răi. Nabal e plin de nebunie, Iar acest fapt bine se știe Chiar după numele ce-l poartă, Căci asta este a lui soartă. „Nabal” înseamnă și „Nebun”. Nu cred că trebuie să-ți spun, Căci acest lucru îl știi bine. Ascultă-mă – te rog – pe mine: Iată, de vină m-am făcut, Pentru că eu nu i-am văzut Pe oamenii ce i-ai trimis. Acuma însă, eu mi-am zis Precum că viu e Dumnezeu Și al tău suflet, tot mereu, Că Domnul, astăzi, te-a oprit Din drum și n-a îngăduit, Sânge să verși. Cei ce sunt răi, Toți cei ce sunt dușmanii tăi Și care-ți vor doar răul ție, Asemeni lui Nabal să fie! Primește-acuma, domnul meu, Darul pe cari îl aduc eu Și-mparte-l oamenilor care Te însoțesc, fără-ncetare. Iartă te rog, pe roaba ta, Căci Dumnezeu îți va sălta O casă trainică, mereu, Pentru că văd că domnul meu, Poartă războaiele pe care Al nostru Dumnezeu le are. Din astă pricină, știu bine, Că nu e răutate-n tine. Atunci când întâmpla-se-va Să se ridice cineva Ca să-ți ia viața, Dumnezeu Îl va lega, pe domnul meu, Într-un mănunchi al celor vii. Sufletul tău – așa să știi – Se va afla-n mănunchiul lor, Iar sufletele tuturor Acelora care sunt răi Și care sunt vrăjmașii tăi, De Domnul, fi-vor pedepsite, Cu praștia, fiind zvârlite. Atunci când pentru domnul meu, Are să facă Dumnezeu Tot binele făgăduit Și te va pune – negreșit – Mai mare, peste Israel, Mustrări nu vei avea, defel, În cuget, că te-ai răzbunat De unul singur și-ai vărsat Sânge, degeaba. Acum eu Te rog, atunci când Dumnezeu Are să-ți facă ție bine, Aminte să-ți aduci de mine. În vremea ‘ceea, nu uita De o sărmană roabă-a ta.” David – atunci când a sfârșit Abigail de glăsuit – A zis astfel: „Neîncetat, Să fie binecuvântat Domnul pe care Israel Îl are, pentru că doar El Te-a scos azi, înaintea mea, Să mă oprești! De-asemenea, Să fie binecuvântată Și iscusita-ți judecată, Căci, să vărs sânge, m-ai oprit Și furia mi-ai potolit! Viu este Domnul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are, Că dacă nu ai fi venit Acum, la mine, negreșit Că până mâine dimineață – Dintre ai lui Nabal – cu viață, Nimeni nu ar mai fi scăpat!” David, în urmă, a luat Darul pe care îl aduse Abigail și-apoi îi spuse: „Du-te acasă. Fii pe pace, Căci eu, nimic, nu îi voi face, Soțului tău. Te-am ascultat Și-ngăduință-am arătat, Necontenit, față de tine, Căci ai văzut, te-am primit bine.”
1 Samuel 25:2-35 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Era un om în Maón a cărui proprietate era în Carmél. Era foarte bogat: avea trei mii de oi și o mie de capre. El își tundea turma în Carmél. Numele acestui om era Nabál, iar numele soției lui era Abigáil; era o femeie înțeleaptă și frumoasă la chip, dar bărbatul [ei] era aspru și rău în faptele lui. Era un fiu al lui Cáleb. Davíd a auzit în pustiu că Nabál își tunde turma. Davíd a trimis zece tineri și le-a zis: „Urcați la Carmél și mergeți la Nabál! Întrebați-l de sănătate în numele meu și spuneți-i așa: «Să trăiești! Pacea să fie cu tine, cu casa ta și cu toți ai tăi! Am auzit că tunzi [turma]. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am umilit și nu li s-a luat nimic tot timpul cât au fost la Carmél. Întreabă-i pe slujitorii tăi și-ți vor spune! Să afle tinerii har în ochii tăi, căci am venit într-o zi bună! Dă, te rog, ceea ce ai la îndemână slujitorilor tăi și fiului tău Davíd!»”. Slujitorii lui Davíd au mers, i-au spus lui Nabál toate acele cuvinte și au așteptat. Nabál le-a răspuns slujitorilor lui Davíd: „Cine este Davíd și cine este fiul lui Iése? Astăzi s-au înmulțit sclavii care fug de la stăpânii lor. Să iau eu pâinea, apa și carnea pe care le-am pregătit pentru cei care tund și să le dau unor oameni pe care nu-i cunosc și nu știu de unde vin?”. Oamenii lui Davíd și-au reluat drumul, s-au întors, au venit și i-au spus [lui Davíd] toate aceste cuvinte. Davíd le-a zis oamenilor săi: „Fiecare să-și ia sabia!”. Și fiecare și-a luat sabia. De asemenea, și Davíd și-a luat sabia. L-au urmat cam patru sute de oameni, iar două sute au rămas la bagaje. Unul dintre slujitori i-a zis lui Abigáil, soția lui Nabál: „Iată, Davíd a trimis din pustiu mesageri ca să-l salute pe stăpânul nostru, iar el s-a purtat rău cu ei. Oamenii [aceștia] au fost foarte buni cu noi; nu ne-au umilit și nu ni s-a luat nimic tot timpul cât am fost cu ei în câmp. Ne-au fost zid noaptea și ziua tot timpul cât am fost cu ei, noi care suntem păstori la turmă. Acum, gândește-te și vezi ce poți face, pentru că e decis răul împotriva stăpânului nostru și împotriva casei lui! El este un om de nimic și nimeni nu-i poate vorbi”. Abigáil s-a grăbit să ia două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte cu stafide și două sute de legături de smochine și le-a pus pe măgari. Le-a zis slujitorilor săi: „Treceți înaintea mea, iar eu voi veni după voi!”. Dar lui Nabál, soțul ei, nu i-a zis [nimic]. Pe când ea era călare pe măgar și cobora muntele printr-un loc stufos, iată, Davíd și oamenii lui veneau înaintea ei și ea s-a întâlnit cu ei. Davíd zisese: „Degeaba am păzit tot ceea ce are omul acesta în pustiu și nu i s-a luat nimic din ce are; el îmi întoarce răul în locul binelui. Așa să facă Dumnezeu slujitorului său Davíd – ba mai rău – dacă eu voi lăsa pe cineva de parte bărbătească până dimineață din tot ceea ce are el”. Abigáil l-a văzut pe Davíd, a coborât repede de pe măgar, a căzut cu fața la pământ înaintea lui Davíd și s-a închinat. S-a aruncat la picioarele lui și a zis: „Vina este a mea, domnul meu! Permite-i slujitoarei tale să-ți vorbească și ascultă cuvintele slujitoarei tale! Să nu-l ia în seamă domnul meu pe omul acela de nimic, pe Nabál, căci cum este numele lui, așa este și el: numele lui este „Nabál” și nebunie este în el. Iar eu, slujitoarea ta, nu i-am văzut pe slujitorii domnului meu pe care i-ai trimis. Acum, domnul meu, viu este Domnul și viu este sufletul tău, că te-a împiedicat Domnul să vii [să verși] sânge și să te răzbuni cu mâna ta! Dușmanii tăi și cei care caută răul domnului meu să fie ca Nabál! [Primește] darul acesta pe care-l aduce slujitoarea ta domnului meu ca să fie dat slujitorilor care merg pe urmele domnului meu! Iartă, te rog, vina slujitoarei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică, pentru că domnul meu poartă războaiele Domnului și nu s-a găsit răutate în tine niciodată! Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să-ți caute viața, sufletul domnului meu va fi în cartea celor vii la Domnul Dumnezeul tău, iar sufletul dușmanilor tăi va fi aruncat ca dintr-o praștie. Când Domnul va face domnului meu tot binele despre care a vorbit și te va stabili conducător peste Israél, să nu fie aceasta pentru tine motiv de remușcare și de mustrare a inimii, pentru că ai vărsat sânge fără motiv și că domnul meu s-a răzbunat singur! Când Domnul va face bine domnului meu, să-ți aduci aminte de slujitoarea ta!”. Davíd i-a zis lui Abigáil: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israél, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, care m-ai oprit astăzi să vărs sânge și să mă răzbun singur! Dar viu este Domnul Dumnezeul lui Israél, care m-a oprit să-ți fac rău, căci, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, nu i-ar fi rămas lui Nabál până la lumina zilei [nimeni] de parte bărbătească”. Davíd a luat din mâna ei ceea ce-i adusese și i-a zis: „Mergi în pace acasă! Vezi, ți-am ascultat glasul și te-am primit bine!”.
1 Samuel 25:2-35 Noua Traducere Românească (NTR)
În Maon se afla un om a cărui activitate se desfășura în Carmel. Era un om foarte bogat: avea trei mii de oi și o mie de capre și tocmai se afla în Carmel pentru a-și tunde oile. Numele lui era Nabal, iar numele soției lui era Abigail. Femeia era înțeleaptă și frumoasă la chip, însă bărbatul era aspru și rău în faptele lui; el era calebit. În timp ce era în deșert, David a auzit că Nabal își tunde oile și a trimis zece tineri, zicându-le: „Duceți-vă la Carmel. Când ajungeți la Nabal, să-l salutați în numele meu și să-i ziceți: «Să trăiești în pace tu, familia ta și tot ce este al tău! Am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost împreună cu noi, iar noi nu i-am jignit și n-au suferit nicio pierdere în toate zilele cât au fost în Carmel. Întreabă-ți slujitorii și îți vor spune. Fie ca tinerii să găsească bunăvoință înaintea ta pentru că venim într-o zi de bucurie. Acum dă-le, te rugăm, slujitorilor tăi și fiului tău David, ceea ce ai la îndemân㻓. Tinerii lui David au venit la Nabal, i-au spus toate aceste cuvinte în numele lui David, apoi au așteptat. Nabal însă le-a răspuns slujitorilor lui David: „Cine este David și cine este fiul lui Ișai? Astăzi sunt mulți slujitori care fug de la stăpânii lor. Să iau oare pâinea mea, apa mea și carnea pe care am pregătit-o pentru cei ce-mi tund oile și s-o dau unor oameni care sunt de nu știu unde?“. Tinerii lui David s-au întors și i-au spus lui David toate aceste cuvinte. Atunci David le-a zis oamenilor săi: „Fiecare să-și ia sabia!“. Și fiecare și-a luat sabia. David și-a luat și el sabia, și aproape patru sute de bărbați au venit în urma lui; la bagaje rămăseseră două sute. Unul dintre slujitori i-a spus lui Abigail, soția lui Nabal: „Iată, David a trimis mesageri din deșert pentru a-l saluta pe stăpânul nostru, iar acesta s-a răstit la ei. Totuși, acești oameni au fost foarte buni cu noi. Nu ne-au jignit și n-am suferit nicio pierdere în toate zilele cât am mers cu ei, atunci când eram pe câmp. Au fost un zid pentru noi atât ziua, cât și noaptea, în toate zilele cât am fost cu ei, păzind oile. Acum, gândește-te și vezi ce ai de făcut, pentru că răul este hotărât împotriva stăpânului nostru și împotriva întregii lui familii. El este atât de ticălos, încât nimeni nu poate să-i vorbească“. Abigail a luat în grabă o sută de pâini, două burdufuri de vin, cinci oi gata pregătite, cinci măsuri de grâne prăjite, o sută de ciorchini de stafide și două sute de turte de smochine și le-a așezat pe măgari. Apoi le-a zis slujitorilor ei: „Mergeți înaintea mea, iar eu vă voi urma“. Soțului ei, Nabal, nu i-a spus însă nimic. În timp ce ea cobora, călare pe măgar, prin zona umbrită a muntelui, iată că David și oamenii lui tocmai veneau înspre ea, așa că aceasta i-a întâlnit. David zisese: „Degeaba am păzit în deșert tot ce avea acest om, astfel încât nu i s-a pierdut nimic. El mi-a întors rău pentru bine. Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea cu dușmanii lui David dacă voi lăsa în viață, până dimineață, vreun bărbat dintre toți oamenii lui Nabal“. Când Abigail l-a văzut pe David, a descălecat repede de pe măgar, și-a înclinat capul înaintea lui și s-a plecat până la pământ. Ea a căzut la picioarele lui și a zis: ‒ Numai asupra mea să fie vina, stăpâne. Lasă, te rog, pe slujitoarea ta să-ți vorbească și ascultă cuvintele slujitoarei tale. Te rog, stăpâne, nu-ți pune mintea cu acel om ticălos, care este Nabal, pentru că așa cum îi este numele, așa este și el. Nabal îi este numele și nebunia se ține de el. Eu însă, slujitoarea ta, nu i-am văzut pe tinerii stăpânului meu, pe care tu i-ai trimis. Acum, stăpâne, viu este DOMNUL și viu este sufletul tău că DOMNUL te-a oprit de la vărsare de sânge și de la răzbunare. Dușmanii tăi și cei ce vor răul stăpânului meu să fie ca Nabal! Darul acesta, pe care l-a adus slujitoarea ta stăpânului meu, să fie dat tinerilor care-l urmează pe stăpânul meu. Iartă, te rog, fărădelegea slujitoarei tale. Căci sigur DOMNUL îi va face stăpânului meu o dinastie trainică, deoarece stăpânul meu poartă războaiele DOMNULUI. Să nu se găsească răutate în tine în toate zilele vieții tale. Iar dacă se va ridica vreun om ca să te urmărească și să caute să-ți ia viața, viața stăpânului meu va fi legată în mănunchiul celor vii, la DOMNUL, Dumnezeul tău. Însă viața dușmanilor tăi El o va azvârli ca dintr-o praștie. Când DOMNUL îi va face stăpânului meu tot ceea ce a spus de bine cu privire la el și îl va pune conducător peste Israel, să nu fie vărsarea de sânge și răzbunarea o remușcare sau o piedică în inima stăpânului meu. Când DOMNUL îi va face bine stăpânului meu, atunci să-ți aduci aminte de slujitoarea ta. David i-a răspuns lui Abigail: ‒ Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, Care te-a trimis astăzi să mă întâlnești. Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, care m-ai oprit în această zi de la vărsare de sânge și de la răzbunare. Viu este DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, Care m-a oprit să-ți fac rău, că dacă nu te-ai fi grăbit să vii în întâmpinarea mea, până în zorii dimineții nu ar fi fost lăsat în viață niciun bărbat dintre cei ce sunt ai lui Nabal. Apoi, David a luat din mâna ei ceea ce ea îi adusese și i-a zis: ‒ Du-te în pace acasă. Să știi că am ascultat glasul tău și că ți-am împlinit cererea.
1 Samuel 25:2-35 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
În Maon era un om foarte bogat, a cărui avere era în Carmel; avea trei mii de oi și o mie de capre și se afla la Carmel pentru tunderea oilor lui. Numele acestui om era Nabal și nevasta lui se chema Abigail; era o femeie cu judecată și frumoasă la chip, dar bărbatul ei era aspru și rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb. David a aflat în pustie că Nabal își tunde oile. A trimis la el zece tineri, cărora le-a zis: „Suiți-vă la Carmel și duceți-vă la Nabal. Întrebați-l de sănătate în numele meu și să-i vorbiți așa: ‘Să trăiești în pace și pacea să fie cu casa ta și cu tot ce este al tău. Și acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărât și nu li s-a luat nimic în tot timpul cât au fost la Carmel. Întreabă pe slujitorii tăi, și-ți vor spune. Să capete trecere dar tinerii aceștia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi de bucurie. Dă dar, te rog, robilor tăi și fiului tău David ce te lasă inima.’” Când au ajuns, oamenii lui David au spus lui Nabal toate aceste cuvinte în numele lui David. Apoi au tăcut. Nabal a răspuns slujitorilor lui David: „Cine este David și cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulți slujitori care fug de la stăpâni. Și să-mi iau eu pâinea, apa și vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei, și să le dau unor oameni care sunt de nu știu unde?” Oamenii lui David și-au luat drumul înapoi; s-au întors și au spus, la sosirea lor, toate aceste cuvinte lui David. Atunci, David a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-și încingă sabia!” Și fiecare și-a încins sabia. David și-a încins și el sabia și aproape patru sute de inși s-au suit după el. Au mai rămas doar două sute la calabalâcuri. Unul din slujitorii lui Nabal a venit și a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: „Iată că David a trimis din pustie niște soli să întrebe de sănătate pe stăpânul nostru, și el s-a purtat rău cu ei. Și totuși oamenii aceștia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au ocărât și nu ni s-a luat nimic în tot timpul cât am fost cu ei în câmp. Ne-au fost zid și zi, și noapte, în tot timpul cât am fost cu ei la păscutul turmelor. Să știi acum și vezi ce ai de făcut, căci pierderea stăpânului nostru și a întregii lui case este hotărâtă și el este așa de rău încât nimeni nu îndrăznește să-i vorbească.” Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide și două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari și a zis slujitorilor săi: „Luați-o înaintea mea și eu voi veni după voi.” N-a spus nimic bărbatului ei Nabal. Ea a încălecat pe un măgar, a coborât muntele pe un drum tufos și iată că David și oamenii lui se coborau în fața ei, așa că i-a întâlnit. David zisese: „În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie de nu s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine. Dumnezeu să pedepsească pe robul său David cu toată asprimea dacă voi mai lăsa să rămână până la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!” Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu fața la pământ înaintea lui David și s-a închinat până la pământ. Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ți vorbească la urechi și ascultă cuvintele roabei tale. Să nu-și pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal (Nebun) îi este numele, și este plin de nebunie. Și eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimiși de domnul meu. Acum, domnul meu, viu este Domnul și viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verși sânge și să te ajuți cu mâna ta. Vrăjmașii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal! Primește darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu și să se împartă oamenilor care merg după domnul meu. Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului și niciodată nu va fi răutate în tine. Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să vrea să-ți ia viața, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul Dumnezeul tău și să arunce cu praștia sufletul vrăjmașilor tăi. Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ți l-a făgăduit și te va pune mai-mare peste Israel, atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget și nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba și că s-a răzbunat singur. Și când va face Domnul bine domnului meu, adu-ți aminte de roaba ta.” David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta și binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge și mi-ai oprit mâna! Dar viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, care m-a oprit să-ți fac rău, că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal până la lumina zilei de mâine.” Și David a luat din mâna Abigailei ce-i adusese și i-a zis: „Suie-te în pace acasă; vezi că ți-am ascultat glasul și te-am primit bine.”