YouVersion
Pictograma căutare

1 Împăraţilor 19:1-9

1 Împăraţilor 19:1-9 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Și Ahab i-a istorisit Izabelei tot ce făcuse Ilie și cum ucisese cu sabia pe toți profeții. Atunci Izabela a trimis un mesager la Ilie, spunând: Astfel să îmi facă dumnezeii și încă mai mult, dacă nu îți fac viața ta ca viața unuia dintre ei, mâine pe timpul acesta. Și când el a văzut aceasta, s-a ridicat și a mers pentru a-și salva viața și a venit la Beer-Șeba, care aparține de Iuda, și a lăsat pe servitorul său acolo. Iar el a mers în pustiu cale de o zi și a ajuns și a șezut sub un ienupăr; și a cerut ca sufletul lui să moară și a spus: Este destul; acum, DOAMNE, ia-mi viața, pentru că nu sunt mai bun decât părinții mei. Și s-a culcat și pe când dormea sub un ienupăr, iată, un înger l-a atins și i-a spus: Scoală-te și mănâncă. Și s-a uitat și, iată, era o turtă coaptă pe cărbuni și un urcior cu apă la capul său. Și a mâncat și a băut și s-a culcat din nou. Și îngerul DOMNULUI a venit din nou, a doua oară, și l-a atins și a spus: Scoală-te și mănâncă; deoarece călătoria ta este prea mare pentru tine. Și s-a sculat și a mâncat și a băut și a mers în puterea mâncării aceleia patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la Horeb, muntele lui Dumnezeu. Și a intrat acolo într-o peșteră și a rămas toată noaptea acolo; și, iată, cuvântul DOMNULUI a venit la el și i-a spus: Ce faci tu aici, Ilie?

1 Împăraţilor 19:1-9 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

Ahab i-a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie și cum îi ucisese cu sabia pe toți prorocii. Izabela a trimis un sol la Ilie să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia din ei!” Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat și a plecat, ca să-și scape viața. A ajuns la Beer-Șeba, care ține de Iuda, și și-a lăsat slujitorul acolo. El s-a dus în pustie, unde, după un drum de o zi, a șezut sub un ienupăr și dorea să moară zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei!” S-a culcat și a adormit sub ienupăr. Și, iată, l-a atins un înger și i-a zis: „Scoală-te și mănâncă!” El s-a uitat, și la căpătâiul lui erau o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un urcior cu apă. A mâncat și a băut, apoi s-a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins și a zis: „Scoală-te și mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine!” El s-a sculat, a mâncat și a băut; și cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți, până la muntele lui Dumnezeu, Horeb. Și acolo Ilie a intrat într-o peșteră și a rămas în ea peste noapte. Și Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?”

1 Împăraţilor 19:1-9 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Ahab i-a relatat Izabelei tot ce făcuse Ilie și cum îi omorâse pe toți profeții (lui Baal și ai Astartei) cu sabia. Izabela a trimis un mesager la Ilie, ca să îi transmită (din partea ei): „Zeii să se comporte cu mine cu toată duritatea lor, dacă mâine, la această oră, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia dintre acești profeți!” Când a auzit acest lucru, Ilie a fugit imediat ca să își salveze viața. A ajuns la Beer-Șeba, care aparține teritoriului numit Iuda. Și-a lăsat slujitorul acolo; iar el a plecat și a mers prin deșert o zi. A ajuns la o plantă asemănătoare unei verigi, s-a așezat sub ea și s-a rugat dorind să moară. El a zis: „Suficient, Doamne! Ia-mi viața acum; pentru că nu sunt mai bun decât strămoșii mei.” Apoi s-a culcat sub acea plantă și a adormit. A fost surprins de un înger care l-a trezit; și i-a zis: „Scoală-te și mănâncă!” Uitându-se, Ilie a văzut la capul lui o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un vas cu apă. După ce a mâncat și a băut, s-a culcat din nou. Îngerul lui Iahve a venit a doua oară, l-a trezit și i-a zis: „Scoală-te și mănâncă, pentru că următoarea călătorie pe care o vei face, este prea lungă pentru tine!” El s-a sculat, a mâncat și a băut. Apoi, cu resursele pe care i le asigurase această mâncare, a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la Horeb – la muntele lui Dumnezeu. A intrat într-o peșteră și a stat acolo în acea noapte. Iahve i-a vorbit, zicându-i: „Ce faci aici, Ilie?”

1 Împăraţilor 19:1-9 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

La soața lui, Ahab s-a dus – La Izabela – și i-a spus Tot ceea ce s-a întâmplat Și cum Ilie i-a tăiat, Cu sabia, pe toți pe care Bal, drept proroci, în slujbă-i are. Femeia-ndată a trimis, Un sol, prin cari astfel a zis, Către Ilie: „Iată, eu Vreau, pedepsită-a fi mereu, Cu toată-asprimea zeilor, Dacă nu am să te omor! Mâine, la ceasul acesta, Voi face eu, cu viața ta, Ceea ce și tu le-ai făcut Prorocilor ce i-a avut Bal, cel pe care îl slujesc! Mâine, am să te nimicesc!” Ilie-ndată a plecat, Să-și scape viața. S-a-ndreptat Către Beer-Șeba, căci voia, Pe slujitorul ce-l avea, Să-l lase într-un loc ferit, Pentru a fi adăpostit, Căci în Beer-Șeba nu putea Să-l prindă-Ahab, fiindcă ea Se află-n țara cea pe care Iuda în stăpânire-o are. De la Beer-Șeba, spre pustie, S-a îndreptat, apoi, Ilie. O zi și-o noapte a făcut Pe drum și-n urmă a șezut Sub un ienupăr, obosit, Să își aștepte-al său sfârșit. Ilie zise: „Doamne, eu Te rog să iei sufletul meu, Căci cu nimic nu sunt mai bun, Decât ai mei părinți! Îți spun, Că e destul, că nu mai pot! Ce s-a putut, făcut-am tot!” Apoi, Ilie s-a culcat Și a dormit. S-a deșteptat Abia atunci când a venit Un înger cari i-a poruncit: „Te scoală-ndată și mănâncă! Nu este vremea să mori, încă!” El s-a trezit și a văzut Că un ulcior a apărut La capul său – ca din senin – Cu apă, până-n gură plin. Pe niște pietre-ngrămădite Lângă ulcior și încălzite, O turtă coaptă, a văzut. El a mâncat și a băut Și-n urmă, iarăși s-a culcat. Îngerul s-a înfățișat A doua oară, l-a trezit Și-n felu-acesta i-a vorbit: „Ilie, scoală și mănâncă, Pentru că drum lung ai tu, încă! Ilie-atunci s-a ridicat, A băut apă și-a mâncat, Iar cu puterea adunată Din astă hrană căpătată, Făcut-a un drum lung și greu, La muntele lui Dumnezeu, Care, Horeb, este chemat Și este foarte-ndepărtat. În patruzeci de zile, el – Și-n patruzeci de nopți, la fel – A mers, mereu, neobosit, Fără să se mai fi hrănit. Ilie-o peșteră-a găsit Când, la Horeb, a poposit. În peșteră, a căutat Un adăpost, pentru-nnoptat. Cuvântul Domnului s-a dus, La el, acolo, și i-a spus: „Ce faci Ilie?” El răspunse

1 Împăraţilor 19:1-9 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie și cum ucisese cu sabia pe toți prorocii. Izabela a trimis un sol la Ilie să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia din ei.” Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat și a plecat, ca să-și scape viața. A ajuns la Beer-Șeba, care ține de Iuda, și și-a lăsat slujitorul acolo. El s-a dus în pustie, unde, după un drum de o zi, a șezut sub un ienupăr și dorea să moară zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei.” S-a culcat și a adormit sub un ienupăr. Și, iată, l-a atins un înger și i-a zis: „Scoală-te și mănâncă.” El s-a uitat și, la căpătâiul lui, erau o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un urcior cu apă. A mâncat și a băut, apoi s-a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins și a zis: „Scoală-te și mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.” El s-a sculat, a mâncat și a băut și, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la muntele lui Dumnezeu, Horeb. Și acolo, Ilie a intrat într-o peșteră și a rămas în ea peste noapte. Și cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?”