YouVersion
Pictograma căutare

1 Regi 19

19
1Ahab i-a relatat Izabelei tot ce făcuse Ilie și cum îi omorâse pe toți profeții (lui Baal și ai Astartei) cu sabia. 2Izabela a trimis un mesager la Ilie, ca să îi transmită (din partea ei): „Zeii să se comporte cu mine cu toată duritatea lor, dacă mâine, la această oră, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia dintre acești profeți!” 3Când a auzit acest lucru, Ilie a fugit imediat ca să își salveze viața. A ajuns la Beer-Șeba, care aparține teritoriului numit Iuda. Și-a lăsat slujitorul acolo; 4iar el a plecat și a mers prin deșert o zi. A ajuns la o plantă asemănătoare unei verigi, s-a așezat sub ea și s-a rugat dorind să moară. El a zis: „Suficient, Doamne! Ia-mi viața acum; pentru că nu sunt mai bun decât strămoșii mei.” 5Apoi s-a culcat sub acea plantă și a adormit. A fost surprins de un înger care l-a trezit; și i-a zis: „Scoală-te și mănâncă!” 6Uitându-se, Ilie a văzut la capul lui o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un vas cu apă. După ce a mâncat și a băut, s-a culcat din nou. 7Îngerul lui Iahve a venit a doua oară, l-a trezit și i-a zis: „Scoală-te și mănâncă, pentru că următoarea călătorie pe care o vei face, este prea lungă pentru tine!” 8El s-a sculat, a mâncat și a băut. Apoi, cu resursele pe care i le asigurase această mâncare, a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la Horeb – la muntele lui Dumnezeu. 9A intrat într-o peșteră și a stat acolo în acea noapte. Iahve i-a vorbit, zicându-i: „Ce faci aici, Ilie?” 10El a răspuns: „Am fost plin de pasiune pentru Iahve – pentru Dumnezeul armatelor – pentru că israelienii au încălcat legământul Tău, Ți-au dărâmat altarele și Ți-au omorât profeții cu sabia. Numai eu singur am mai rămas; și acum ei încearcă să mă omoare și pe mine.” 11Iahve i-a spus: „Ieși și stai înaintea lui Iahve pe munte; pentru că Iahve va trece pe acolo!” Atunci a venit un mare vânt înaintea lui Iahve. El avea atâta forță, încât despica munții și sfărâma stâncile. Dar Iahve nu era în acel vânt. După vânt, a fost un cutremur de pământ; dar Iahve nu era în acel cutremur. 12După cutremur, a venit un foc; dar Iahve nu era în acel foc. Și după acel foc, a venit un sunet delicat. 13Când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața cu mantaua. A ieșit din peșteră și a stat la intrarea ei. Atunci, o voce i-a vorbit astfel: „Ce faci aici, Ilie?” 14El a răspuns: „Am fost plin de pasiune pentru Iahve – pentru Dumnezeul armatelor – pentru că israelienii au încălcat legământul Tău, Ți-au dărâmat altarele și Ți-au omorât profeții cu sabia. Am rămas numai eu singur; și acum, ei încearcă să mă omoare și pe mine!” 15Iahve i-a zis: „Întoarce-te pe drumul pe care ai venit; și du-te până în deșertul Damascului. Când vei ajunge acolo, să îl ungi (cu ulei) pe Hazael ca rege al Aramului. 16Să îl ungi (cu ulei) și pe Iehu – fiul lui Nimși – ca rege al teritoriului numit Israel; iar pe Elisei – fiul lui Șafat din Abel-Mehola – să îl ungi (cu ulei) ca profet în locul tău. 17Se va întâmpla că cel care va scăpa de sabia lui Hazael, va fi omorât de Iehu; iar cel care va scăpa de sabia lui Iehu, va fi omorât de Elisei. 18Dar să știi că Mi-am păstrat în Israel șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal și care nu l-au sărutat!” 19Ilie a plecat de acolo; și l-a întâlnit pe Elisei – fiul lui Șafat – arând cu douăsprezece perechi de boi. El personal conducea a douăsprezecea pereche. Ilie a trecut pe lângă Elisei și și-a aruncat mantaua peste el. 20Elisei a lăsat boii și a alergat după Ilie. Atunci Elisei i-a zis: „Permite-mi să îmi iau rămas bun de la tatăl meu și de la mama mea; și apoi te voi urma!” Ilie i-a zis: „Bine! Du-te. Dar gândește-te la ce ți-am făcut!” 21După ce a plecat de lângă Ilie, Elisei a luat o pereche de boi pe care i-a înjunghiat. A dat foc uneltelor folosite la arat, a fiert carnea boilor și le-a dat-o oamenilor să o mănânce. Apoi l-a urmat pe Ilie; și i-a slujit.

Selectat acum:

1 Regi 19: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te