1 Ioan 1:4-8
1 Ioan 1:4-8 Română Noul Testament Interconfesional 2009 (BINT09)
Acestea vi le scriem ca bucuria noastră să fie deplină. Şi aceasta este vestea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: Dumnezeu este lumină şi în El nu este deloc întuneric. Dacă spunem că suntem în comuniune cu El, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu împlinim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, suntem în comuniune unii cu alţii şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm şi adevărul nu este în noi.
1 Ioan 1:4-8 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și vă scriem acestea ca bucuria voastră să fie deplină. Acesta de fapt este mesajul pe care l-am auzit de la el și pe care vi-l relatăm, că Dumnezeu este lumină și în el nu este deloc întuneric. Dacă spunem că avem părtășie cu el și umblăm în întuneric, mințim și nu împlinim adevărul; Dar dacă umblăm în lumină, așa cum el este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Cristos, Fiul său, ne curăță de tot păcatul. Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi.
1 Ioan 1:4-8 Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022 (EDCR)
Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este vestea pe care am auzit‑o de la El și pe care v‑o propovăduim: Dumnezeu este lumină și în El nu este deloc întuneric. Dacă zicem că avem părtășie cu El, dar umblăm în întuneric, mințim și nu împlinim adevărul. Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus [Hristos], Fiul Lui, ne curățește de orice păcat. Dacă zicem că nu avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi.
1 Ioan 1:4-8 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină și în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu trăim adevărul. Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi.
1 Ioan 1:4-8 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Și vă scriem (despre) aceste lucruri, pentru ca bucuria voastră să fie completă. Vestea auzită de la El și pe care v-o predicăm, este aceasta: Dumnezeu este lumină; și în El nu există deloc întuneric. Dacă afirmăm că avem părtășie cu El, dar (în același timp) trăim în întuneric, mințim; și astfel, comportamentul nostru demonstrează că nu trăim adevărul afirmat. Dar dacă trăim în lumină așa cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții; iar sângele lui Isus, Fiul Său, ne curăță de orice păcat. Dacă susținem că nu am păcătuit, ne înșelăm pe noi înșine; și atunci adevărul nu este în noi.
1 Ioan 1:4-8 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Și-acum, vă scriem, ca să fie, Deplină-a voastră bucurie. Vestea pe care-am auzit-o, Chiar de la El am dobândit-o Și, grabnic, iată că venim, Ca să vă propovăduim Cu drag, și vouă, astă veste, Căci Dumnezeu, lumină, este, Iar întunericul mișel, N-a fost, și nu se află-n El. Umblând în beznă, tot mereu, Spunând că noi – cu Dumnezeu – În părtășie ne găsim, E o dovadă că mințim. Dacă umblăm însă-n lumină – Căci El, lumină, e, deplină – Avem cu toții, părtășie, Unii cu alții și, se știe, Că sângele ce l-a vărsat Hristos – al Său Fiu – ne-a spălat De ale noastre mari păcate, Care, astfel, au fost iertate. De zicem că n-avem păcat, Ne înșelăm, neîncetat, Și are să se vadă-apoi, Că, adevăr, nu e, în noi.
1 Ioan 1:4-8 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Și aceasta este vestea pe care am auzit-o de la el și v-o vestim: Dumnezeu este lumină și nu este întuneric în el. Dacă spunem că avem comuniune cu el, dar umblăm în întuneric, mințim și nu înfăptuim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, așa cum el este în lumină, avem comuniune unii cu alții și sângele lui Isus, Fiul său, ne curăță de orice păcat. Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine, iar adevărul nu este în noi.
1 Ioan 1:4-8 Noua Traducere Românească (NTR)
Scriem aceste lucruri pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Și acesta este mesajul pe care l-am auzit de la El și pe care vi-l vestim: Dumnezeu este lumină și în El nu este nicio urmă de întunecime. Dacă spunem că avem părtășie cu El, dar umblăm în întuneric, mințim și nu trăim adevărul. Dacă însă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții, iar sângele lui Isus, Fiul Său, ne curățește de orice păcat. Dacă zicem că nu avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi.
1 Ioan 1:4-8 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină și în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu trăim adevărul. Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi.