YouVersion
Pictograma căutare

Zaharia 9

9
1Povara cuvântului DOMNULUI în țara Hadrac; și Damascul va fi odihna acestuia; când ochii omului, precum și a tuturor triburilor lui Israel, vor fi spre DOMNUL.
2Și Hamatul de asemenea va avea graniță cu el, Tirul și Sidonul, deși acesta este foarte înțelept.
3Și Tirul și-a construit o întăritură și și-a îngrămădit argint ca țărâna și aur fin ca noroiul străzilor.
4Iată, Domnul îl va lepăda și îi va lovi puterea în mare și va fi mistuit de foc.
5Ascalonul va vedea și se va teme; Gaza, de asemenea va vedea și se va întrista foarte mult și Ecronul de asemenea, pentru că speranța lui va fi rușinată; și împăratul va pieri din Gaza și Ascalonul nu va fi locuit.
6Și un bastard va locui în Asdod, iar eu voi stârpi mândria filistenilor.
7Și voi îndepărta sângele lui din gura lui și urâciunile lui dintre dinții lui; dar cel care rămâne, chiar el, va fi pentru Dumnezeul nostru și va fi ca un guvernator în Iuda, și Ecronul ca un iebusit.
8Iar eu voi așeza tabăra lângă casa mea, din cauza armatei, din cauza celui care trece și din cauza celui care se întoarce; și opresorul nu va mai trece printre ei, pentru că acum am văzut cu ochii mei.
9Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului; strigă, fiică a Ierusalimului, iată, Împăratul tău vine la tine; el este drept și având salvare; umil și călărind pe o măgăriță și un măgăruș, mânzul unei măgărițe.
10Și voi stârpi carul din Efraim și calul din Ierusalim și arcul de război va fi stârpit; și el va vorbi păgânilor de pace; și locul domniei lui va fi de la mare până la mare și de la râu până la marginile pământului.
11Iar cât despre tine, prin sângele legământului tău, am trimis pe prizonierii tăi din groapa în care nu este apă.
12Întoarceți-vă la întăritură, voi, prizonieri ai speranței; chiar astăzi vestesc îți voi răsplăti dublu;
13După ce l-am încordat pe Iuda pentru mine, după ce, cu Efraim, am umplut arcul și i-am ridicat pe fiii tăi, Sioane, împotriva fiilor tăi, Grecie, și te-am făcut ca sabia unui bărbat puternic.
14Și DOMNUL va fi văzut deasupra lor și săgeata sa va ieși ca fulgerul: și Domnul DUMNEZEU va suna trâmbița și va merge cu vârtejurile de vânt de la sud.
15DOMNUL oștirilor îi va apăra și ei vor nimici și vor supune cu pietre de praștie; și vor bea și vor face un zgomot ca de la vin; și vor fi umpluți precum vasele adânci și precum colțurile altarului.
16Și Domnul DUMNEZEUL lor îi va salva în acea zi, ca pe turma poporului său; căci vor fi ca pietrele unei coroane, ridicată ca un însemn peste țara sa.
17Iată, cât de mare este bunătatea sa și cât de mare este frumusețea sa! Grânele îi vor înveseli pe tineri și vinul nou pe fecioare.

Selectat acum:

Zaharia 9: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate