YouVersion
Pictograma căutare

Zaharia 2

2
1Mi-am ridicat ochii din nou și am privit și iată, un om cu o frânghie de măsurat în mâna lui.
2Atunci am spus: Unde mergi? Și el mi-a zis: Să măsor Ierusalimul, să văd care este lățimea lui și care este lungimea lui.
3Și, iată, îngerul care vorbea cu mine a ieșit și un alt înger a ieșit să îl întâlnească,
4Și i-a zis: Aleargă, vorbește acestui tânăr, spunând: Ierusalimul va fi locuit ca orașe fără ziduri, din cauza mulțimii oamenilor și a vitelor din el;
5Fiindcă eu, spune DOMNUL, îi voi fi un zid de foc de jur împrejur și voi fi glorie în mijlocul lui.
6Hei, hei! ieșiți și fugiți din țara nordului, spune DOMNUL, pentru că v-am împrăștiat ca pe cele patru vânturi ale cerului, spune DOMNUL.
7Eliberează-te, Sioane, care locuiești cu fiica Babilonului!
8Pentru că astfel spune DOMNUL oștirilor: După glorie m-a trimis el la națiunile care v-au prădat, pentru că cine se atinge de voi se atinge de lumina ochiului său.
9Pentru că, iată, eu îmi voi scutura mâna peste ele și vor ajunge o pradă servitorilor lor; și veți cunoaște că DOMNUL oștirilor m-a trimis.
10Cântă și bucură-te, fiică a Sionului, pentru că, iată, eu vin și voi locui în mijlocul tău, spune DOMNUL.
11Și multe națiuni se vor alătura DOMNULUI în acea zi și vor fi poporul meu; și eu voi locui în mijlocul tău și vei cunoaște că DOMNUL oștirilor m-a trimis la tine.
12Și DOMNUL va moșteni pe Iuda, partea lui în țara sfântă; și din nou va alege Ierusalimul.
13Să tacă toată făptura înaintea DOMNULUI, pentru că el s-a ridicat din locuința lui sfântă.

Selectat acum:

Zaharia 2: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te