YouVersion
Pictograma căutare

Zaharia 14

14
1Iată, ziua DOMNULUI vine, și prada ta va fi împărțită în mijlocul tău.
2Fiindcă voi aduna toate națiunile la luptă împotriva Ierusalimului; și cetatea va fi luată, și casele vor fi jefuite, și femeile violate; și jumătate din cetate va merge în captivitate și rămășița poporului nu va fi stârpită din cetate.
3Atunci va ieși DOMNUL și va lupta împotriva acelor națiuni, ca atunci când a luptat în ziua bătăliei.
4Și picioarele lui vor sta în acea zi pe muntele Măslinilor, care este înaintea Ierusalimului, la est, și muntele Măslinilor se va despica în mijlocul său spre est și spre vest, și va fi o vale foarte mare; și jumătate din munte se va retrage spre nord și jumătate din el spre sud.
5Și voi veți fugi spre valea munților, pentru că valea munților va ajunge până la Ațel; da, veți fugi, precum ați fugit dinaintea cutremurului în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda; și DOMNUL Dumnezeul meu va veni, și toți sfinții împreună cu tine.
6Și se va întâmpla în acea zi, lumina nu va fi nici strălucitoare, nici întunecată;
7Ci va fi o zi cunoscută DOMNULUI, nici ca zi, nici ca noapte; ci se va întâmpla, seara va fi lumină.
8Și se va întâmpla în acea zi, ape vii vor ieși din Ierusalim: jumătate din ele spre marea de est și jumătate din ele spre marea de vest; vara și iarna va fi aceasta.
9Și DOMNUL va fi împărat peste tot pământul; în acea zi va fi un singur DOMN și numele lui, unul singur.
10Toată țara va fi transformată într-o câmpie, de la Gheba până la Rimon, la sud de Ierusalim; și acesta va fi înălțat și va fi locuit pe locul său, de la poarta lui Beniamin până la locul porții întâi, până la poarta colțului și de la turnul lui Hananeel până la teascurile împăratului.
11Și oameni vor locui în el și nu va mai fi o nimicire totală, ci Ierusalimul va fi locuit în siguranță.
12Și aceasta va fi plaga cu care DOMNUL va lovi toate popoarele care au luptat împotriva Ierusalimului: Carnea li se va mistui în timp ce ei stau încă pe picioarele lor, și ochii li se vor mistui în orbitele lor, și limba li se va mistui în gura lor.
13Și se va întâmpla în acea zi, va fi un mare tumult de la DOMNUL printre ei; și vor apuca, fiecare, mâna aproapelui său și mâna lui se va ridica împotriva mâinii aproapelui său.
14Și Iuda de asemenea va lupta la Ierusalim; și bogățiile tuturor păgânilor de jur împrejur vor fi strânse împreună, aur și argint și haine foarte multe.
15Și astfel va fi plaga calului, a catârului, a cămilei și a măgarului și a tuturor vitelor care vor fi în acele corturi, ca această plagă.
16Și se va întâmpla, oricine care rămâne din toate națiunile care au venit împotriva Ierusalimului se vor urca din an în an să se închine Împăratului, DOMNULUI oștirilor, și să țină sărbătoarea tabernacolelor.
17Și va fi astfel, oricine nu se va urca din toate familiile pământului la Ierusalim să se închine Împăratului, DOMNULUI oștirilor, peste ei nu va fi ploaie.
18Și dacă familia Egiptului nu urcă și nu vine, aceea nu va avea ploaie; va fi plaga cu care DOMNUL va lovi păgânii care nu urcă să țină sărbătoarea tabernacolelor.
19Aceasta va fi pedeapsa Egiptului și pedeapsa tuturor națiunilor care nu urcă să țină sărbătoarea tabernacolelor.
20În acea zi va fi pe clopoțeii cailor: SFINȚENIE DOMNULUI; și oalele din casa DOMNULUI vor fi ca vasele adânci înaintea altarului.
21Da, fiecare oală în Ierusalim și în Iuda va fi sfințenie DOMNULUI oștirilor; și toți cei care sacrifică vor veni și vor lua din ele și vor fierbe în ele; și în acea zi nu va mai fi niciun canaanit în casa DOMNULUI oștirilor.

Selectat acum:

Zaharia 14: BTF2015

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te